marți, 28 decembrie 2010

Principesa Margareta- Carte regală de bucate


Recunosc, foarte greu mă mai atrag cărțile de bucate sau diversele rețete culinare, mai ales dacă acestea nu-mi provoacă un ,,apetit cerebral” sau spiritual. Azi, cum mi-am permis să ,,răgăzuiesc” puțin, am citit o carte de bucate pe care mi-am cumpărat-o de Crăciun. Ce eveniment! E o carte mai specială pentru că rețetele prezentate au o poveste personalizată și asta m-a atras. Au și un parfum dintr-o altă lume. Ba chiar mi-au dat un entuziasm să încerc ceva nou, să le pun în practică cu proximă ocazie. Adică, de Anul Nou.
Cineva mi-a reproșat odată ca  îi lipsesc rețetele culinare blogului meu(sigur, lipsesc și multe altele, de care sunt perfect conștientă...).Recunosc, în ultimii ani nu prea m-a preocupat ,,atelierul” culinar. Problema mea de zi cu zi e aceea a economisirii timpului dedicat stomacului. În primul rînd pentru că, cărțile de bucate se află în categoria celor mai plictisitoare cărți de citit, în al doilea rînd, aproape niciodată n-am putut respecta canonul rețetei(sunt mai rebelă cînd mi se recomandă chestiuni fixe), în al 3-lea rînd pentru că procesul și procedura de obținere a produsului finit destinat exaltării apetitului de cele mai multe ori ,,fură” enorm din timpul destinat altor chestiuni importante de viață, în al 4-lea rînd,  lipsa  unor ingrediente care țin în balans reușita rețetelor ce necesită un periplu îndelung de căutare și asta mai adăuga o notă în plus plictiselii mele.  Dar, recunosc, întotdeauna m-au atras lucrurile simple, pline de stil și rafinament alternate fie de o poveste, fie de o istorie, fie de un tîlc, fie de șarmul unei culturi diferite, sau pur și simplu de stil. Azi le-am regăsit în această carte scrisă cu mult suflet.
Așa că, Cartea regală de bucate a Principesei Margareta a României apărută anul acesta la editura Curtea Veche m-a cucerit și o recomand cu toată căldura tuturor!


,,Timpul petrecut in jurul mesei de prânz sau cină este un act de generozitate, de comuniune spirituală şi de inţelegere omenească. Fiecare dintre noi se simte bine în aceste părţi din zi.”(Principesa Margareta a României)