sâmbătă, 30 noiembrie 2013


Mediterraneo: Songs of the Mediterranean

(preferabil de ascultat la/în căști, pentru a surprinde mai bine sinergia sonoră de acompaniament și voce, bogată și vastă...)

Î.P.S. Mitropolit Serafim Joantă- Dragostea care acoperă mulțime de păcate

25 noiembrie 2013

vineri, 29 noiembrie 2013

O întâlnire întâmplată...


cărarea spre Schitul Sf. Cruce

 verdele bambușilor de la poartă


 Alpii Elveției itanienești văzuți din curtea schitului


                                                                         ,,Dinții babei”- vedere de la fereastra trapezei
Pustnicii sunt oamenii care se smulg din curgerea ,,normală” a timpului  ca să-l plinească. Se retrag din spațiul comun, cel eficace nevoilor umane primare și secundare, ca să fie peste tot, cu duhul... Nu au nimic al lor și au totul. Rugăciunea neîncetată, îndreptarea gândului la Dumnezeu în toată vremea, lupta pentru dobândirea curăției inimii,  pentru cunoașterea lui Dumnezeu, e comoara luminoasă agonisită în trupul lor  firav, care emană energia bună ce dăruiește  odihnă sufletească și inspirație celorlalți. Lângă ei, ne găsim în siguranță, ne împăcăm cu noi înșine și simțim cum lucrează dragostea lui Dumnezeu pentru om. Da, dragostea aceea adresată atât de personal, în forme  atât de discrete, neverbalizată,  încât nu ai sentimentul de nivelare, de ins de duzină prins într-un ansamblu de oameni drăguți.Că de multe ori, noi, creștinii,  abuzăm de cuvântul dragoste,  invocăm des iubirea,  dar o resimțim adesea atât de impersonală sau obositoare și nelucrătoare până la capăt, fie din partea noastră, fie din partea celorlalți. Dragostea–dragoste, adevărata dragoste lucrătoare  e un har, care nu poate fi primit și înmulțit decât de o inimă curățită.
Pustnicii sunt  aurul căutat și aflat în inima munților.Merită  osteneala și efortul de a-i întâlni pe viu, chiar dacă acum îi avem lesne  la îndemână în cărți, filmări  și icoane. Cunoaștem teoretic multe despre Dumnezeu,  dar contactul direct cu un trăitor e de necomparat. Grav e că se împuținează numărul lor …Cât sunt nevoitori ca ei...e încă bine...




                                    ,,Dinții babei”

Părintele Gabriel Bunge este un călugăr pustnic, de multe carate, în Alpii cantonului elvețian Ticino. A ales să viețuiască  în micul lui schit asemănător chiliilor atonite, în mijlocul excreștinătății apusene, aflată în degringoladă și puțin prietenoasă credinței, ca un far în mijlocul valurilor puternice ale furtunii, prin care să se salveze cei ce vor să se salveze. Aceasta este misiunea lui, să dea mărturie despre Hristos și adevărata Biserică, acolo; un om punte, o legătură ce reînvie  duhul  perioadei de aur a monahismului egiptean și siriac (pe care l-a cercetat în profunzime zeci de ani) în actuala pustie apuseană postmodernă deconstructivistă.


Ne-am cunoscut în urmă cu doi ani, când,  a venit la noi și nu ne-a uitat, astfel că acum, ne-a chemat Prea Cuvioșia sa  la ,,casa” lui- Schitul Sfânta Cruce. Schitul e un așezământ format din mai multe corpuri de căsuțe, care, inițial, poate nu fără importanță ni s-a precizat, erau niște grajduri pentru animale. Pe rând, le-a transformat, le-a dat o utilitate cât se poate de nobilă...
 Cu gândul la cuvintele Părintelui Arsenie Boca(,,…dacă L-am trăi pe Hristos n-ar mai fi nevoie să vorbim atât despre El…”), sau, la cuvintele patericale(,,Destul îmi este să te văd, Părinte!”), aproape că  ne era suficient doar să îl privim și, să tăcem.






  Da. Să-l observ, să îl ascult atent, ca să înteleg modelul viu din fața ochilor mei a cum înseamnă să cauți o viață să  fii omul lui Dumnezeu. Părinte, avvă,  de un mare rafinament al firescului dobândit, onest și modest, plin de distincție simplă, care știe să se poarte atent cu oricine, fie că e femeie, bărbat, sau copil. Sub aripa sobrietății calde a privirii ochilor săi albaștri-pali, plini de  pătrunsă dragoste și înțelegere pentru neajunsurile noastre, am resimțit ce înseamnă dorul de a fi cu Hristos. Doct, erudit, poliglot, nelipsit de consecvența unui ritm de viață liturgic, iubitor de icoană și cu bun gust în toate, însă fără capcana de a cădea într-un soi de  fundamentalism bizantin,   străpuns la inimă de criza fraților săi catolici pe care îi iubește și primește aidoma samariteanului  milostiv,  îndurerat de neînțelegerile și certurile dintre  Bisericile ortodoxe surori, sau  ,,ortodoxii”, așa l-am aflat, cu discernământ lucid, racordat la problemele actuale și atent la duhurile  care străbat și răzbat peste lume. Ne-a vorbit  îndurerat de situația Bisericii Catolice nevoită să închidă în Occident tot mai multe  biserici și mănăstiri(în vreme ce numărul minaretelor e în creștere), deoarece, nu mai este credință și jertfă creștină, de neglijența crasă și lipsa de evlavie pentru sfintele moaște din aceste locașuri,  de ,,populismul”  și discursul ambiguu al actualului Papă Francisc, de faptul ca întoarcerea la Ortodoxie  e din păcate foarte anevoioasă chiar dacă mulți occidentali creștini,  catolici sau protestanți, au fața întoarsă spre ea, însă nu au voința de a ,,risca” o schimbare radicală în viața lor; de secularizarea subtilă pătrunsă  în inima monahismului ortodox, de iconoclasmul raționalist modern și protestantizarea ortodoxiei prin lipsa de simțire  și cinstire a sfințeniei.
între Pr. Mihai Mezeșan, Părintele Gabriel Bunge și
 minunatul Pr. Giovanni Guaita- italian stabilit în Rusia

ni s-a alăturat și tânărul Mișa
,,E invadat de ruși!” ne avertiza oarecum deranjată, călăuza noastră. Într-adevăr. Așa e mai mereu. Dar e foarte bine că-i recunosc valoarea și îl caută interesați, gândeam eu în sinea mea.
Îl priveam cum caută în sertare aplecat în genunchi ca să ne arate ceva, cum pune mâna sau atinge o carte, sau masa, cum ține mătăniile între degete rostind rugăciunea inimii în timp ce ne vorbea, atât de discret încât la început  am crezut că ținea în mână un mănunchi de floricele albastre,  până m-am dumirit că erau de fapt mătănii, cum vocea lui blajină și totuși  în ton grav îi rămânea constantă și neschimbătoare, aceeași, fie că se ruga, fie că predica,  fie că ne răspundea la întrebări. Nimic prefăcut sau  de oratorie teatrală.
 fereastra simplă a paraclisului
Lucruri simple și de folos strict îl înconjurau în încăperile răcoroase, neîncălzite.  Pe fiecare ușa de intrare într-o cameră era câte o cruce  de lemn  sau din ceramică… Icoane alese, cărți, relicvariu foarte atent îngrijit(culege și păstrează tot ce alții neglijează), o mică moară de piatră  electrică unde-și face pâinea liturgică și cea de toate zilele, două felii de pâine într-o farfurie, câteva fructe pe masă,  printre altele, cinstită, (și) icoana litografie a Maicii Domnului  de la Nicula. Ferestre modeste cu vedere minunată, regală,  deschisă  spre munți…Afară, grădinița, vânt de înălțimi șuierând printre smochini, brazi, bambuși,  castani,  trei sau patru clopote și o toacă mică…


L-am rugat să mă lase să-i fac o fotografie, m-a dojenit blând:
,,Deja ați făcut multe!”

Am stat de vorbă în jurul unei mese simple de brad  până când înserarea a aștenut întunericul între noi, că abia mai întrezăream barba lui albă, fără căutătură dreasă sau pieptănată excesiv, ce se mișca în semiobscur după ritmul rostirii cuvintelor în fraze care, din când în când, se înalțau  după tonul unei întrebări sau uimiri nedumerite. În fond, erau răspunsuri înțelepte grave date în forma inofesivă,  întrebătoare...Simțeam că vrea să se lipsească de  artificial, că nu dorea să apese butonul ce declanșa lumina electrică. Și foarte bine că a fost așa!Lumina soarelui ne-a fost măsura  întrevederii noastre...



A primit și a știut cum să primească, ascet fiind, cu atâta gingășie umilele noastre daruri, copleșindu-ne la rândul lui : ,,Mâna care dăruiește nu  rămâne goală niciodată!”Și,  așa a făcut cu noi!
La final, ne-a binecuvântat și încurajat subtil(mai ales pe mine…), ne-am luat rămas bun cu strângerea de inimă că poate nu o să ne mai  vedem ,,aici”, apoi am plecat voioși pe cărarea acoperită de frunze uscate de castani și zăpadă proaspăt ninsă, ca cei ce au aflat dragoste întrupată îndelung răbdătoare, care binevoiește, care nu pizmuiește, nu se îngâmfă, nu se laudă, nu se mărește, nu se poartă cu necuviință, nu le caută pe ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul, nu se bucură de nedreptate ci de adevăr, le rabdă pe toate, nădăjduiește…


înserarea pe munte


orașul Lugano văzut de sus


joi, 28 noiembrie 2013

miercuri, 27 noiembrie 2013

Canonizarea Părintelui Porfirie

              http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-porfirie-bairaktaris-grecia-96288.html

Am aflat  cu multă bucurie dintr-o  sursă directă că  azi 27 noiembrie 2013  a fost canonizat(declarat sfânt) Părintelui Porfirie de către Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice, iar clopotele de la Sf. Mănăstire din Milesi  bat neîncetat de azi dimineață.Prăznuirea sa se va face pe 2 decembrie.
Mari sunt sfinții lui Dumnezeu și ce minunat lucru este să fie recunoscuți și cinstiți de către cler, popor  și întreaga Biserica Ortodoxă!

http://www.pemptousia.ro/2013/12/cuviosul-porfirie-kavsokalivitul/

Înregistrări. Seara a IV-a


Părintele Marc-Antoine Costa de Beauregard -discuții după predica din Catedrala Mitropolitană despre Sfântul Duh și persoana umană în Biserică după învățătura Părintelui Dumitru Stăniloae

S

Înregistrări. Seara a III-a- Lansarea Revistei Arthos


marți, 26 noiembrie 2013

Înregistrări. Seara a II-a ,,Părintele Dumitru Stăniloae, omul lui Dumnezeu”

Invitați:

PS. Vasile Someșanul
Maicile  Filofteia și Rafaela 


Înregistrări. Conferința/seara I ,,Părintele Dumitru Stăniloae-Teologia ca viață sau viața ca teologie”

Invitați:
Costion Nicolescu
Pr. Marc-Antoine Costa de Beauregard



Seară cu Părintele Boian Alexandrovici

MIERCURI, 27 noiembrie, îl vom avea invitat pe Părintele Alexandru Boian,  preot român ortodox din estul Serbiei (Valea Timocului), paroh de Malainița și Remesiana, precum și protopop al Protopiatului Dacia Ripensis (fiind hirotonit de Preasfintitul episcop roman Daniil de Vârșeț).
Ceea ce ne-a determinat sa il invitam pe Parintele Alexandru  este curajul,  mucenicesc am putea spune, pe care il arata in misiunea sa ca preot. În anul 2003, Parintele Boian a ridicat la Mălăinița din fonduri proprii, pe un teren aflat în proprietatea sa, prima biserică ortodoxă română din Serbia de răsărit. Urmează un conflict îndelungat cu autoritățile sârbe, care cer demolarea lăcașului, invocând ilegalitatea acestei construcții.
Pornind de la acest incident, se cuvine precizarea ca romanii din Valea Timocului sunt ultima mare minoritate din Europa, lipsita de drepturi elementare. Autoritatile nu tin cont de faptul ca zeci de mii de frati timoceni nu au nici o scoala si nici o biserica romaneasca, desi sunt romani.
Gesturile de aparare ale Parintelui au fost si sunt sustinute de Biserica Ortodoxa Romana de care apartine, si de catre  statul roman.
Miercuri, la ora 18:00 la Catedrala mitropolitană Cluj Napoca, Parintele Alexandru Boian va participa la slujba Vecerniei şi va tine un cuvânt de folos urmând ca la ora20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie  (Str. Aranz Janos, nr. 11) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii.
preluare de pe site ASCOR Cluj

miercuri, 13 noiembrie 2013

Eveniment omagial dedicat Părintelui Dumitru Stăniloae



Cum anul 2013 a fost proclamat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române  Anul comemorativ  al Părintelui Dumitru Stăniloae deoarece s-au împlinit 110 de la nașterea sa și 20 de ani de la trecerea la cele veșnice,
Ascor Cluj împreună cu comunitatea Bisericii Misionare a Studenților din Cluj Napoca încearcă să-i cinstească și să-i păstreze vie memoria  marelui teolog român,  închinându-i patru seri de întâlniri de suflet, discuții,  evocări și conferințe. Încercăm să împrospătăm  vederea și recunoașterea profilului său uman, moral  și spiritual,  demn de urmat pentru generațiile prezente și viitoare. Toate, sub egida ,,Patru seri cu Părintele Dumitru Stăniloae”- 18-22 noiembrie 2013, Cluj Napoca.

Pe Părintele Dumitru Stăniloae îl putem numi fără  să greșim Noul Teolog al Bisericii noastre, un începător(cum a fost Sf. Nicodim de la Tismana și Sf. Paisie Velicikovski), un  deschizător de cunoaștere teologică și trăire vie creștină în duhul filocalic al marilor Sfinți Părinți.

Amintirea și cinstirea Părintelui ne dezleagă și ne deschide nouă izvoarele de apă vie ale  dreptei credințe ortodoxe.

Ne-am propus să  avem ca invitați pe doi dintre cei care l-au cunoscut personal, adică  i-au stat în preajmă- prieteni sau fii sufletești sau duhovnicești- dar, totodată, buni/fini cunoscători ai gândirii și teologiei Părintelui  Dumitru Stăniloae: Pr. protopop Marc-Antoine Costa de Beauregard și domnul Costion Nicolescu(cunoscut autor a numeroase cărți și prolific publicist ortodox). De asemenea, ne bucurăm de prezența nepoatelor(octogenare) ale  Părintelui Dumitru, Maica Stareță Filofteia de la Sf. Măn. Bunești(jud. Brașov) și  Maica Rafaela. Și, nu în ultimul rând,  de binecuvântarea și prezența părintească a Î.P.S. Mitropolit Andrei  Andreicuț, a  Prea Sfințitului Vasile Someșanul, precum și a Pr. Cătălin Pălimaru-directorul Editurii Renașterea și al Revistei Tabor.
Cu nădejde de folos spiritual și duhovnicesc,
 Vă așteptăm cu drag să luați parte la aceste întîlniri de suflet vesperale.























afișe: arh. Ruxandra Berinde

luni, 11 noiembrie 2013

athonite-foto Bogdan Dincă


 găleata cu caracatițe




duminică, 10 noiembrie 2013

vineri, 8 noiembrie 2013

Paul Gherasim-pictorul


sau exercițiul ascetic al vederii, cale spre necuprinsul Nevăzut...

marți, 5 noiembrie 2013

Un ascorist pe viață nedezis- Pr. stareț Iustin de la Sf. Mănăstire Oașa

Un demn ucenic urmaș al Prea Cuviosului nostru Părinte Teofil Pârâian de la Sâmbăta de Sus




Cuvinte din Taceri # Iustin Miron by cuvintedintaceri

emisiune preluată de pe blogul realizatorului Ioan Șolea

sâmbătă, 2 noiembrie 2013

vineri, 1 noiembrie 2013

Femeia samariteancă




imagine preluată de pe internet


Dintre toate femeile menționate în Sfânta Evanghelie, femeia samariteancă îmi place cel mai mult. Sigur, e fascinantă pasiunea copleșitoare și impecabilă cu(,) care Maria Magdalena îl urmează până după Moartea și Învierea Sa pe Mântuitorul Hristos.Sau grația contemplativă a Mariei-sora Martei.
Dar la femeia samariteancă are acel ceva ce trezește  un  interes special  în relația și legătura ei cu Hristos și în raport cu Adevărul. Îmi merge la inimă și  îmi place franchețea celei pe care Sf. Apostol Ioan Evanghelistul o amintește ca ,,femeia samariteancă”  iar în Iconografia bizantină și în sinaxare apare ca Sfânta Muceniță Fotini.
Ce are ea atât de distinct?
În primul rând, este femeia care a avut un cel mai lung dialog cu Mântuitorul Hristos, atât de fecund în comprehesibilitate. Prin ea, Eva(generică!) își recapătă sau își redobândește,  își confirmă acea curiozitate bună, acea  capacitate ascuțită a minții și sensibilității fără de care nu se poate dobândi o credință  viguroasă, completă și decisivă,  temeinică și  mereu lucrătoare/sporitoare, vie.
Samariteaca e surprinsă în acțiune, trebăluiește, deloc fără importanță-vine să scoată din fîntâna lui Iacob apă  să o ducă  pentru nevoi, apa ca element esențial pentru  viața trupească. Hristos parcă de-abia o așteaptă în arșița zilei și,  o abordează direct, El mai întâi. O cearcă și îi cere un serviciu. Ea se uimește(iudeii îi disprețuiau pe samariteni numindu-i ,,câini”, iar cine intra în Samaria ca iudeu era considerat spurcat), constată, întreabă, opune rezistență, cercetează, ironizează, cofirmă, afirmă, se dumirește, conlucrează și mărturisește cu tot curajul. Nu deține tipul  acela de feminitate pasivă cu nuanțe de infantilă sau permanentă neajutorare ori  abandonul emotiv al ,,întrebării” . Ba din contră, pare genul de femeie activ-agresivă(asprime dedusă din maniera răspunsurilor și întrebărilor  față de Mântuitor) însă foarte onestă și ageră, cu o capacitate de deschidere și de recunoaștere a greșelilor fără tăgadă. Nu e cabotină.Știe să se situeze pe sine corect. În fond, lunga  conversație dintre ea și Hristos atât de  circumspect privită de Apostoli, este o pregătire și o pedagogie în trepte pentru ca, asemeni orbului din naștere la care Mântuitorul se poate dezvălui pe față: ,,Eu sunt.” Ce fericire, ce bucurie să primești cu inima în felul acesta pe Mesia! Totul se răstoarnă într-o clipită. Să mă ierte Pr. Steinhardt când spune că Hristos o  biruie în duel(vezi Iacob cu îngerul), căci poți duce lupte în care poți fi într-adevăr biruit dar nu convins(pe loc)  sau biruit de dreptatea și puterea celuilalt. ,,Poți fi învins dar nu convins” cum spune Pr. Arsenie Boca.  Hristos o convinge într-atât încât femeia o ia la goană entuziasmată să afle cât mai mulți, că ea,  L-a găsit pe Mesia, Căruia, îi devine de o devoțiune totală. Uită pentru ce venise sau nici că mai avea vreo importanță, lasă găleata, fuge și dă mărturie, îi aduce și pe alții ce o cred pe cuvânt(iată ce putere!) la Hristos. Da,  totul se răstoarnă, ea este cea care a primit găleată și îi revine misiunea de a  scoate din puțul adânc apa cea vie prin acel ,,Veniţi de vedeţi un om care mi-a spus toate câte am făcut. Nu cumva aceasta este Hristosul?”(In. 4-29)