miercuri, 29 octombrie 2014

Iconari în Otopeni ediția a II-a




Iconari în Otopeni
Centrul Cultural "Ion Manu" Otopeni
simpozion național organizat cu ocazia anului comemorativ
dedicat cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni

Ediția a doua
Specificul artei și stilului brâncovenesc în iconografia contemporană românească

1. Atelier deschis cu participarea tinerilor iconari români (3-6 noiembrie 2014)
2. Masă rotundă cu invitați din zone conexe icoonografiei brâncovenești (7 noiembrie 2014)
3. Lansare de film dedicat Arhimandritului Ioan, stareț al mânăstirii Hurezi (8 noiembrie 2014)
4. Concert – Grupul psaltic “Stavropoleos” și vernisajul expoziției (8 noiembrie 2014)

“Se spune că regimul comunist nu a așezat între figurile istorice definitorii pentru identitatea noastră națională pe Constantin Brâncoveanu, pentru că l-a considerat un învins. Celor doi conducători li se povestise sângeroasa scenă a martiriului și au considerat-o de rău augur. Iată de ce abia în 1992 a fost posibil actul reparator al canonizării Brâncovenilor și trecerea lor binemeritată în rândul sfinților care ocrotesc spiritualitatea românească. Avem, așadar, mai puțin de un sfert de veac de când există preocupări în zona precizării unei iconografii a acestor sfinți martiri. Tabloul votiv de la Hurezi, sursa primă și contemporană a chipurilor înfățișate, a contribuit la delimitarea unui cadru. Însă iconarii și melozii au revizitat documentele vechi, arhivele, cronicile, pentru a complini detaliile atât de necesare pentru aducerea mai aproape de noi a acestor repere ferme de credință ortodoxă.
Astăzi, la trei veacuri de la martiriul lor, departe de ideea de a fi fost învinși, Brâncovenii sunt prezențe vii, concrete, figuri cu caracter de exemplaritate.
Chiar dacă manifestările dedicate sfinților martiri vor continua, încercăm, prin cea de-a doua ediție a simpozionului Iconari în Otopeni, să sintetizăm experiența acestui an jubiliar. Care sunt elementele definitorii ale artei brâncovenești, care sunt trăsăturile sine qua non ale iconografiei sfinților, cum și cât din  stilul brâncovenesc - singura contribuție românească majoră la istoria artei universale - se reflectă în arta  contemporană, iată doar câteva dintre dilemele la care căutăm un răspuns.
Vă  invităm să vă alăturați acestui grup de tineri iconari, teologi, istorici de artă și să ne însoțiți în acest demers spiritual, cu frământările omului modern, ancorat în viața cetății, pentru care nevoia de repere duhovnicești este una legitimă și constant afirmată.”
(Mădălina Mirea, curator)

Ediția de anul acesta a proiectului Ionari în Otopeni este închinată cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni și propune două direcții de discuție. Pe de o parte cea dedicată, prin ateliere deschise și conferințe, iconografiei Sfinților. Pe de altă parte cea legată de  tipul specific de deschidere culturală pe care îl susține și promovează Primăria Orașului Otopeni, un motiv în plus constituindu-l faptul că, pe teritoriul orașului, în zona Odăi, există, conform mărturiilor istorice, proprietăți domnești cunoscute sub numele de Moșia Brâncoveanului.

Încercăm cu această nouă ocazie să dezvoltăm un spațiu de întâlnire a publicului cu invitați din zona arhitecturii ecleziale, dogmatică, iconografie, imnografie și istoria artei. Constituirea unei echipe și a unui fond iconografic legat printr-o aceeasi tematică reprezintă miza unei provocări de a depăși propunerile individuale și de a gestiona la nivel de grup un mod de lucru, caracterul normativ al unei picturi în spiritul și în sensul comemorativ brâncovenesc.
Rezultatul va fi constituit dintr-un bun cultural ce va depăși o colecție de icoane – un reper complet, coerent și unitar al orașului.

Atelierele vor avea loc în perioada 3-6 noiembrie și vor fi deschise publicului în intervalul 9-13 și 14-19.
Vineri, 7 noiembrie, începând cu ora 10, vă invităm la masa rotundă ce va aduce în discuție subiecte legate de elemente iconografice, stilistice, arhitectonice, imnografice și istorice brâncovenești, alături de Preot Dr. Lector Univ. Jan Nicolae, pictor-restaurator Romeo Andronic, critic de artă Vladimir Bulat, curator Mădălina Mirea, Lector Dr. Arh. Ana-Maria Goilav și diacon Cornel Coman.

Sâmbătă, 8 noiembrie, începând cu ora 18, va avea loc un eveniment special, de încheiere a atelierelor și deschidere a expoziției, însoțit de lansarea filmului “Un chip de lumină - Arhimandritul Ioan, stareţ al mânăstirii Hurezi între anii 1692 – 1726” (editor Iuliana Mateescu). La ora 19.30, grupul psaltic “Stavropoleos”, condus de Arhid. Lector Univ. Dr. Gabriel Constantin Oprea, va prefața vernisajul expoziției.

Întregul eveniment va avea loc la Centrul Cultural ”Ion Manu” din Otopeni, iar expoziția va rămâne deschisă până în 20 decembrie, fiind însoțită și de lansarea unei publicații destinată să reflecte întregul proiect la nivel de texte, mărturii și reproduceri de cea mai bună calitate din cadrul atelierului.

Pentru orice alte informații puteți accesa / contacta:
iconariotopeni.blogspot.ro

Programul detaliat al evenimentului:

1. Atelier
3 – 6 noiembrie 2014 // program de lucru : 9:00-13:00 si 14:00-19:00
Acces liber pentru publicul larg pe toata durata desfasurarii atelierului.

Bogdan Verdeș (Galați), icoană (Sf. Ștefan Brâncoveanu) și frescă (medalion Sf. Maria doamna)
Camelia Munteanu (București), icoană (Sf. Constantin Brâncoveanu) și frescă (Sf. Nicodim de la Tismana)
Camelia Popa (Otopeni), icoană (Sf. Matei Brâncoveanu)
Cătălin Palamariu (București), frescă (2 medalioane cu Sfinții Grigorie Dascălul și Gheorghe de la Cernica), ornamente exterioare
Cristian Badalan (Galați),  icoană (Sf. Constantin fiul) și frescă (medalion Sf. Calinic de la Cernica)
Cristina Răileanu (Cluj-Napoca), icoană (Sf. Radu Brâncoveanu)
Gabriel Giodea (Craiova), frescă (Iisus Hristos Pantocrator)
Marcel Furtuna (Iași), frescă (Sf. Ianache Văcărescu și Sf. Dimitrie Basarabov)
Sorin George Nicolae (București), icoană (Maica Domnului  cu pruncul)
Vitalie Ciocoi (Chițcani, Transnistria), frescă (medalion Sf. Constantin cel Mare și Sf. Antim Ivireanul)

Ieromonah Savatie Baștovoi (m-tirea Noul Neamț, Transnistria), sculptură în lemn (cruce cu Mântuitorul)
Ana-Maria Goilav (București), arhitectură (proiect Martyrion)
Claudiu Opaina (București), mozaic (Sf. Mahramă)
Bogdan Popa (Piscu, Ilfov), aurar (candelă)

2. Masă-rotundă
vineri, 7 noiembrie 2014, ora 10:00

Preot Dr. Lector Univ. Jan Nicolae (Facultatea de Teologie, Alba-Iulia), Iconografia euharistică brâncovenească
Romeo Andronic (pictor–restaurator), Conservarea și restaurarea picturii murale la biserica Sf. M. Mc. Gheorghe (sec. XVII), Mogoşoaia - jud. Ilfov
Vladimir Bulat (critic de artă), Iconografia martirilor Brâncoveni. De la Tomosul de canonizare la stilistica iconologică
Mădălina Mirea (istoric de artă), Elemente stilistice reprezentative ale artei brancovenesti – o perspectivă istorică
Lect. dr. arh. Ana-Maria Goilav (UAUIM, București), Un martyrion călător al Sfinților Brâncoveni
diacon Cornel Coman, Iconografie şi Imnografie - convergențe tehnice

3. Vernisaj
sâmbătă, 8 noiembrie

ora 18:00
Iuliana Mateescu (editor), lansarea filmului Un chip de lumină - Arhimandritul Ioan, stareţ al mânăstirii Hurezi între anii 1692 – 1726’

ora 19:30
Grupul psaltic “Stavropoleos” condus de arhid. lector univ. dr. Gabriel Constantin Oprea


Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei Orașului Otopeni și al Centrului Cultural ”Ion Manu”.
Parteneri: Librăria Bizantină, Welde Romania, Total Comunicare, WM Outdoor & Indoor Advertising, Filos, La Vulturi
Parteneri media: Igloo, Observator Cultural, Lumea Credinței, Pemptousia, Familia Ortodoxă, Jurnalul de Ilfov, Radio Trinitas, TVR1, Universul Credinței


Echipa proiectului: Mădălina Mirea (curator eveniment), Ioana Bita Giulea (grafician), Andrei Jindiceanu (fotograf), Ioan Popa (iconar și organizator)

Papa Francisc și Evoluționismul

Pentru cel care mă roagă să-mi spun părerea legată de ultima declarație a Papei Francisc cu privire la acceptarea teoriei Big Bang-ului și a celei evoluționiste.

''Când citim despre creaţionism în Geneză, riscăm să ne imaginăm că Dumnezeu este un magician cu o baghetă magică, cu care poate face orice. Dar nu este aşa''
DEZAMĂGITOR! Cred că această frază este o batjocură la adresa lui Dumnezeu.Pardon, Dumnezeu poate orice! La propriu a luat pământ și a zidit ochii orbului dându-i vederea!
Nu am timp săptămâna aceasta să dezvolt subiectul.Dar mă mâhnește rău.Foarte pe scurt.

Dacă Papa, cu infailibilitatea cuvintelor lui, se consideră, ca să-l parafrazez pe C. Noica, ,,o antropoidă bătrână care s-a coborât din copac”, asta este. Acceptarea, unor teorii care  în fundamentul lor sunt stricte ipoteze, nu vor duce decât la relativizarea Cuvântului biblic. Aici e gravitatea. Ori Dumnezeu nu minte. Știința suferă însă schimbări sau chiar negări ale diferitelot teorii. Nicăieri nu se afirmă că  omul a fost creat din animal, ci din pământ peste care Dumnezeu a suflat cu suflare de viață și l-a zidit după chipul și asemănarea Sa. Cum? TAINĂ! Evoluționismul presupune timp, ani-ani-ani și miilioane infinite de ani, dar anii tereștri apar abia după Cădere. Ori, Creștinismul nu se raportează la natura de după Cădere ca adevăr deplin precum o face știința, cu toate consecințele dezastroase pe care le-a adus asupra naturii și universului. Pleacă de la Revelația din Scriptură a naturii ,,bune foarte” de la începutul zidirii și țintește spre Noul Cer și Noul Pământ de după Parusie/Eshaton. Conștiința umană, discernământul rațiunii sunt chestiuni care nu pot fi explicate exact cum au apărut în istoria  dezvoltării maimuțelor. Este aici un hiatus extraordinar între om și animal, dacă omul s-ar trage din animal. Nu munca sau lupta pentru supraviețuire a creat conștiința, să fim serioși! Parcă Marx spunea că munca l-a creat pe om. Apoi, în ultimele de două mii de ani, nu se vede nici o evoluție la speciile animale, doar dispariții.
Dar se știe că aceste teorii au servit și au fost premergătoare ca argumentație atât Nazismului cât și Comunismului. Ambele s-au folosit deplin de ele. Sunt foarte ,,utile” oricărei forme de totalitarism care se pregătește să se  instaleze pe față. Teologia nu trebuie să devină docilă știintei, sluga ei docilă. Să înghită azi broasca și mâine... 

imagine de pe internet

marți, 28 octombrie 2014

Ioan Alexandru



preiau via  CULTURA VIEȚII
,,Cruce și înviere” -un montaj realizat de Cristian Țepeș


duminică, 26 octombrie 2014

Sufletul nostru

Anima Nostra-Arianna Savall



Arianna Saval este fiica renumitului dirijor și compozitor Jordi Savall  și a sopranei de origine catalană Montserrat Figueras..

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Două evenimente din ultima săptămână a lunii octombrie

  29 octombrie 2014 , ora 18

Pr. Ioan Gânscă a pus la cale o întâlnire de suflet in memoriam Părintele Teofil Părăian.
Cu binecuvântarea și participarea Înaltpreasfințitului Părinte ANDREI ANDREICUȚ, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, pr. Claudiu Precup, pr. Ciprian Negreanu  și cei care l-au iubit pe Pr. Teofil.





31 octombrie 2014, ora 15,30

ASCOR CLUJ vă invită vineri 31 octombrie 2014 la Biserica Studentilor din Campusul Haşdeu la o întâlnire cu Înaltpreasfintul SERAFIM JOANTĂ Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale și de Nord. 







vineri, 24 octombrie 2014

,,Spre ziua cea neînserată” Viața Elisabethei-Behr-Sigel(1907-2005)




Despre femeia teolog Elisabeth-Behr-Sigel(1907-2005) s-a scris poate cel mai mult, spre deosebire de alte figuri feminine ale spiritualității ortodoxe(vezi Myrrha Lot-Borodine). Mă întreb cum ar fi arătat destinul de teolog al Ancăi Manolache dacă acesta n-ar fi trăit în spatele Cortinei de Fier .
De câte ori am avut discuții despre  Elisabeth-Behr-Sigel mi s-a întâmplat foarte des să fiu avertizată cu precauția: ,,Ai grijă. Vezi că a fost cam feministă!...” ,,Nici o problemă, dar o și înțeleg.” Nu a fost o feministă, poate o restauratoare...  Menționez din start că eu nu sunt adepta hirotonirii femeii. 
Am citit cu interes biografia ei extinsă, tesuță cu fragmente din scrisori, corespondențe și note de jurnal, carte scrisă bine de Olga Lossky și tradusă în românește iarăși bine de o altă doamnă, Aniela Siladi. Apariția acestei cărți în limba română cu binecuvântarea a Mitropoliei Clujului este un mare câștig pentru noi, cel puțin din două motive pe care le voi enunța mai târziu.
După ce am închis cartea, am stat  și  m-am gândit ce pot să-i reproșez acestei femei, sau ce minusuri pot să-i depistez. Și,  nu prea am avut ce cusururi să-i aduc. Ba din contră, constat că, da, este un exemplu de femeie creștină  foarte lucidă(nici o pasivă acceptare!) care le-a cam înfăptuit pe toate fără să jertfească  ceva în detrimentul altei sarcini. Evident, cu eforturi suplimentare față de un bărbat-teolog, bucurându-se  de o longevitate generoasă(98 de ani).
O minte ascuțită cu o capacitate excepțională de analiză aprofundată și de sinteză, cu un spirit critic (bun!)  precum strălucirea unei lame de sabie, erudită  cu structură de filosof, licențiată în litere și teologie protestantă, cu un episod biografic de pastorație luterană, soție, mamă a trei copii, ulterior bunică și străbunică fericită, creștin activ încă dinainte de convertire la Ortodoxie,  publicistă prolifică, Elisabeth Behr-Sigel nu a cedat niciodată, sau nu a fugit ca o lașă din fața greutăților vieții de care nu a fost scutită. Din punct de vedere material și financiar a dus o viață modestă, iar  după moartea soțului ei când putea să aleagă o viață  de  pensionar tipic liniștit, găsește resurse să înceapă o nouă existență activă și implicată în viața Bisericii odată cu  mutarea ei  într-un nou apartament de la periferia pariziană.  Decizie luată la sfatul bunului ei prieten, pr. Lev Gillet. Sporadic va preda la Facultatea de Teologie.
Fire extrovertă cu vocația dialogului, având privilegiul unor prietenii alese, va rămâne mereu o ființă solară, capabilă să se bucure de ce îi oferă viața: să înnoate, să-și petreacă vacanțe în insulele grecești, să conducă mașina până la o vârstă foarte înaintată, să călătorească mult chiar și peste ocean sau în Orientul Apropiat, în Grecia, chiar și în România sau în Rusia, mereu deschisă dialogului interconfesional și cultural. Copiii-i deveniți adulți i-au fost mereu aproape.
 E de admirat  puterea ei de a-și face cunoscute și de a-și apăra cu argumente solide  și susținute idealurile și crezurile. O face cumpătat, sub ascultarea Bisericii dreptslăvitoare, niciodată fără o consultare prealabilă ori un sfat/încurajare ori binecuvântare din partea vreunui părinte de încredere. În ,,aventura” ei spirituală,  uneori cu o ambiție forțată și poate ,,smintitoare”, încearcă să lege punți între Bisericile din Occident și Răsărit,  intermediază conflictele dintre generații în comunitățile ortodoxe îmbătrânite, propune soluții pe temeiuri evanghelice la  rezolvarea problemelor dificile ivite între laicatul ortodox și cler. Combatantă a tradițiilor naționaliste excesive ori patriarhale-anchilozate în defavoarea trăirii dinamice în duh și adevăr, mai ales în ultima parte a vieții sale,  a înțeles că o revigorare a Bisericii ar veni cu siguranță de la o rediscutare a rolului și rostului femeii în Biserică. Aceasta datorită situației reale în care prezența și implicarea femeii  în biserică o depășește cu mult pe cea a bărbaților. Astfel,  atinge și pune problema spinoasă a revenirii la diaconat a femeii chiar unor mari ierarhi ai vremii. O susținere sinceră în acest sens a găsit-o la Mitropolitul Antonie de Suroj, la episcopul J. Kovalevsky precum și la alții. Aștepta cu nădejde un mare Sinod ortodox care să lămurească această chestiune necesară în supraviețuirea comunităților creștine actuale.
 În fond, miza lucrării sale misionare constă în regăsirea și aplicarea în practică a demnității câștigate de femeie în lume și în  Biserică odată cu venirea lui Hristos  Cel ce  plinește toată Legea și redefinirea ei în raport cu bărbatul. Căci încă după două mii de ani de creștinism rostul și rolul femeii  este tributar cu unele excepții unei mentalități restricțional-patriarhale cu aspecte vechitestamentare, sau mai grav, unei gândiri fundamentaliste apropiată de șharia islamică. Dincolo de discuțiile despre hirotonia femeii, în conflictul dintre rolul bărbat/ femeie atât de disputat  în mediile feministe dar și în cele  tradiționalist-conservatoare refractare, într-un fel, îndrăznesc să cred  că poziționarea doamnei teolog tinde spre ceea ce Alice Voinescu definea în problematica feminină nevoia ,,gestului împăciuitor”,  fiind adevărata misiune a femeii pentru omenire ce aduce  adevăratul progres al acesteia(omenirii) spre care tânjește mereu de-a lungul istoriei. Prin femeie se manifestă dorul de preînnoire a omenirii.*
 Reaua înțelegere și practică de subordonare sau supunere fără drept de apel a  femeii în Biserică tratată ca și cum ar face parte dintr-o subspecie umană ce merită cuvenita pedeapsă, vezi păcatul venit în lume prin femeie și acel clamat ,,femeia să tacă în Biserică”, ori limitarea rolurilor ei la naștere de prunci, sau prejudecata masculină orgolioasă  că femeia e lipsită de capacitatea  de inteligență și cogniție caracteristice bărbatului, ori de capacitatea de contemplație mistică a acestuia, au ca rezultat replica agresivă și anarhistă a ideologiei feministe. Una din observațiile Alicei Voinescu este faptul că femeia trebuie să fie conștientă că îi lipsește obiectivitatea sentimentală, ceea ce, adaug eu,  nu înseamnă că obiectivitatea bărbatului e mai sănătoasă, ferită de posibile alte tare. În cazul lui, orgoliul de sine o poate păgubi, însă amîndorura Hristos le este sursa obiectivității. ,,Nu îi lipsește femeii nici puterea de abstracție, nici puterea de judecată, dar îi lipsește încă antrenamentul de a uza de aceste însușiri fără amestecul sentimental. Dacă se ferește de sentiment este pentru că sentimental nu cunoaște măsura, devine ușor excesiv.Prin urmare ea reprimă puterea cu vocea inimii, face loc în conștiință ideilor, dar, fără să-și dea seama, sentimental se răzbună, intrând în conștiință pe nesimțite, îmbrâncind ideile, furându-le masca și instalându-se stăpân-de data asta mai primejdios, fiind nebănuit-sub chipul sever al ,,credințelor”, al ,,convingerilor”, pe care femeia le crede obiective dar nu sunt decât intransigente. Aceasta se petrece cu tot ceremonialul obiectivității, adică în defilarea unei armate de argumente logice!E poate punctul pe care se ivesc, între bărbat și femeia modernă, cele mai aprige neînțelegeri!
 Pe de altă parte, nevoia de obiectivitate ia, la unele femei, o nuanță de pedanterie, de cinism la altele. Pedante sunt cele care țin morțiș la ce știu ele, fără îngăduință pentru alte păreri, cinice apar celelalte, care de dragul obiectivității nu reprimă numai sentimentul, ci se leapădă de el!
E de observat că pedantismul și cinismul se îndreaptă, în focul obiectivării, împotriva celor ce îl hrănesc. Femeia devine pedantă până și în devotamentul ei față de lucrul întreprins, și cinică împotriva ei însăși, distrugându-se prin muncă excesivă.”** 

Că Hristos a lucrat în viața Liselottei(numele prescurtat și de alint), se observă în pasiunea ei tumultoasă pentru pr. Lev Gillet.  O frumoasă prietenie ce i-a legat  a durat cincizeci de ani. Elisabeth dă mărturie onestă de slăbiciunea îndrăgostirii și dependenței ei de acest om minunat, însă datorită  înțeleptei gestionări a relației lor, venită cu precădere din partea smeritului și prudentului părinte L. Gillet care ,,pozează” în om dificil, legătura lor rămâne mereu ancorată în Hristos și  curățată de orice reziduri sentimentale care iar fi putut deteriora valența. Notează undeva:,,...Obiectul iubirii omenești apare ca o simplă momeală de care se slujește pescarul dumnezeiesc.”(p. 364) Abia după moartea călugărului atipic se naște  rodul roditor al acestei adevărate prietenii care i-a legat o viață; doamna teolog  îi va închina o carte  de șase sute de pagini  intitulată ,,Un călugăr al Bisericii de Răsărit”.

,,Spre ziua cea neînserată” este o carte deosebit de interesantă și pentru că dezvăluie, pe lângă pleiada de nume grele a marilor teologi din diasporă pe care i-a cunoscut și care au marcat-o pe doamna Elisabeth, modul în care această generație prețioasă multietnică a încercat în Occidentul secularizat cu o cultură tot mai globalizată, să mențină flacăra aprinsă a credinței Bisericii Răsăritene. Experiența și efortul lor sunt foarte importante și valoroase pentru noi. Ținuți sub obrocul istoriei zeci de ani dar poate și feriți, ne lovim din ce în ce mai intens de problemele pe care le-au întâmpinat ei atunci. Chiar mai ,,sofisticate”.Trebuie să avem înțelepciunea smerită de a ne folosi de soluțiile lor și să învățăm din greșelile lor. Asta este extraordinar în special  la Diaspora rusă, că a încercat o continuitate actualizată/reevaluată/recalibrată a sintezei gândirii și viețuirii ortodoxe răsăritene într-o lume postmodernă eclectică și deconstructivistă. Ba mai mult, a devenit ferment în  aluatul care tinde să dospească frământătura lumii într-o perioadă  asemănătoare cu păgânătatea decadentă a Imperiului roman din vremea răspândirii creștinismul apostolic. 
La 26 noiembrie 2005, Elisabeth  Behr-Sigel se stingea din viața-i  pământească  pentru a se înfățișa în sfârșit deplin înaintea Dumnezeului Celui Viu  și trecea pe celălalt tărâm să-și întâlnească nenumărații ei buni prieteni.  O femeie ca un adevărat om integru.


Corina Negreanu


*Despărțirea însușirilor sufletești, în bărbătești și feminine, a săvârșit-o natura, pentru scopuri ce ne întrec înțelegerea. Dar, după cum desființarea deosebirilor acestora poate fi primejdioasă, nu e mai puțin primejdioasă și exagerearea deosebirilor până a le face inconciliabile și a le transforma în metehne! Ori se ajunsese într-o vreme la această exagerare. (...)În fundul sufletului ei, femeia care s-a zvârlit în tărâmul necunoscut al unei munci străine de ea, nu râvnește decât la valorificarea posibilităților ei pur și simplu omenești, alături de cele specific feminine. Este o nevoie legitimă de a adânci valoarea omenească, sub profilul feminin. Ea simte că vremile pentru a-și împlini sensul lor cer un tip nou de om., Alice Voinescu, ,,Scrisori către fiul și fiica mea, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1994, p. 129.
** Alice Voinescu, ,,Scrisori către fiul și fiica mea, Ed. Dacia, Cluj Napoca, 1994, p. 128.



Eveniment

Duminică, 26 octombrie, după Vecernie, lansare și discuții pe marginea cărții cu Pr. Cătălin Pălimaru, Aniela și Paul Siladi. Moderatorul serii Pr. Ciprian N.



luni, 20 octombrie 2014

Din grădina mea

Nu știu alții cum sunt dar pe mine mă salvează poezia. Ce e poezia e greu de explicat. Dar știu că se naște din trudă(,,bube, mucegaiuri și gunoi"). Poate, rămâne o (ne)exprimare a inefabilului firii sau supra-firii umane. O incandescență, o străpungere emanată dintr-o altă sferă a verbului conjugat.  Frumusețea lui a fi, sau,  a avea, distilată de un estetism raționalist ,,făcut” și nu născut de Sus. Poetii sunt, mai ales nebănuiți. Dumnezeu îi citește.
O mamă care adoptă un copil cu o istorie complicată și care rezistă la toate presiunile santajiste și vicisitudinile cotidiene de a-l  abandona, apoi, ajunsă  să stea dedicată la cei optzeci de ani ai săi  la căpătâiul de muribund canceros al acelui copil ajuns asistent la o facultate cu un viitor promitător însă curmat  de boala incurabilă, devine autorul unui poem de anonimat scris cu sânge în duh.

 Dumnezeu a făcut totul bine și frumos. La început a fost poezie. Să ne întoarcem la poezie.  Poetic cuvânt,  diamant slefuit cu o mie de fețe, sămânță răsădită în cărbunele  inimii. ,,Dintr-un bob sămânță mică,/ o pădure se ridică.”(Destin-Pan. M. Vizirescu)
Dumnezeu  a rostit un cuvânt și cuvântul a devenit Universul în care chiar locuim. Cuvintele lui Dumnezeu chiar sunt întrupate. ADEVĂR și Armonie.Nu ficțiuni, nu păreri. Nu minciună! De ce ne-ar mai fi frică, dacă locuim într-un poem?
Dumnezeu e Cuvânt  care ne salvează de noi înșine. 
Moartea poate fi/avea poezia ei. Și învierea.Sfinții sunt poeții vieților lor. Rugăciuni întrupate în grădini.
Predica unui preot dacă n-are un ritm poetic interior de ,,zbor”  e ca un mers cu trotineta prin învățăturile evanghelice. Adevărul  nu te pocnește în față isteric, fariseic și dur. El înmoaie inima ca o mireasmă rară ce te învăluie și te face să Îl dorești cu toată ființa.



ALT INCEPUT 

de Pan M. Vizirescu

Nu știam de unde s-o începem,
de unde s-o-nvățăm și să știm
Cât este  veșnicia de mare,
În care tot una venim și pierim.

O turnăm în noi ca vinu-n șiștare,
Ori poate e o simplă-ntrebare
pe care necontenit o-nghițim?

În curgerea Veșniciei fără oprire,
sau șederea ei în nemișcare
c-o liniște-adâncă de neîmpotrivire,
ar fi rămas poate în nearatare.

Iarăși nu știam de unde se-ncepe,
de unde-am putea-o cunoaște.
N-avea chip și nici rămășițe de moaște,
Vr-un mare-nvațat s-o poată pricepe.

Dar în sânul Veșniciei, arsă de secetă și pârjol,
Din cuprinderea chinuitului dor,
întru umplerea imensului gol,
s-a ivit neisprăvitul izvor:
Săptămâna-Una-deapururea Una,
Singura-Săptămâna Patimilor-
nu ale mele, ale voastre, sau tuturor,
nici ale-ntregei lumi oprite din drum,
de la facerea ei până acum,
ci Patimile Unuia, Singurul, Purul,
în Care își închinase azurul
Nevinovația, Sufletul, Nesfârșirea.
Săptămâna Patimilor s-a făcut
osia lumii, corabia oceanului viu.
Cu piroanele ce I s-au bătut,
Săptămâna Patimilor
A rupt Veșnicia în două
și i-a făcut alt început,
din nevăzut, până-n adâncul văzut.

Slatina, Marți, 2 Martie 1976-Prinos de lumină și har-

Ceasul de rugăciune al grădinii

de Pan M. Vizirescu

Bună dimineața grădină!
Am auzit din ungherele mele
Că toate-ale tale se-nchină.
Îngerii trâmbițași și zorelele
Vestesc ceasul de rugă cel mai frumos
Și-al bucuriei proaspăt miros.

Crăițele își potrivesc rochițele.
De pretutindeni toate le-aduni
La chemarea acestei minuni.
Nici o frunză-n somn să-ntârzie.
Duhul Sfânt prin tot locul adie
Și, prin ciuturi de sticlă turghează,
Numai ochiul lui priveghează.

Grei, niște lujeri cu glugă
Îngenunche și ei la rugă.
Ce să facă? se proptesc să nu cadă
În niște covragi cu aripi de spadă.
O tămâiere de slavă
Trece cu mireasmă suavă.
Niște frunze de proaspăt lăptuci,
Scriu pe răzor oștire de cruci,
Pe când vântul leagănă-n pruni
O necurmare de-nchinăciuni.

Mironosiță, fiece floare
Cădelnițează rouă spre soare
Și lasă în șoaptă sfinte mistere
C-o fi și asta tot o-nviere.

Auzi ciocârlia! mai întâi ea
Picură psalmii pe-o rămurea.
Privighetori în litanii duc svonul
Că e-n mulțumire și Domnul,
Iar brabeții fac gălăgie
S-aprindă grădina de bucurie.

Am venit și eu!... Nu vă sfiiți,
De totdeauna pașii mi-i știți!
În acest prea cucernic văzduh
Învățați-mă cum să mă-nchin
Tatălui, Fiului și Sfântului Duh
Și-mpreună să zicem, amin!

Slatina, 1959-Prinos de lumină și har-









vineri, 17 octombrie 2014

PSALM ROMÂNESC NR.1


de ARON COTRUȘ(1891-1961)

Tatăl nostru, Carele ești în cer,
dă-ne puteri din nepătrunsul Tău mister!

Sfințească-se prin timp și peste timp, numele Tău,
peste bine și rău!


Facă-se deapururi voia Ta de neînfrânt
precum în cer, așa și pe pământ!

Vie a Ta așteptată împărăție
și peste această robită Românie!


Pâinea noastră, tot mai rară și amară,
ca pe mană cerească dă-ne Tu iară!

Dârji să-ți putem aștepta judecata,
Printre aduși de vânturi cu pistoale gata!

Păcatele toate ni le iartă de-a valma!
Iartă-ne scrâșnetul și iartă-ne sudalma!

Și dușmăniile aspre, ce-n suflet ni se ascund,
Ca haiduci fulgeratic prin păduri fără fund!

Tărie dă-ne și răbdare neclintită,
de la noi să alungăm orice ispită!

Și orice fugarnic cutremur de groază:
Dușmanii să nu poată în genunchi să ne vază!

Din ghiarele căpcăunilor și din furtună,
inima fă-ne-o să iasă mai bună!
Și-n țara preschimbată-n oarbă închisoare,
neamul să crească mai dârz și mai tare!...

Și ziduri să dureze de neclintit,
între noi si rãsãrit!

Din Carpați de-ntuneric, usor ca un fulg,
spre Tine, o, Doamne, aș vrea sã mă smulg,
după ce mi-oi duce, străin printre străini,
pentru ai mei, pân-la capăt, coroana de spini.


Când deschid televizorul, constat că nu există dușmani mai mari ai României decât, ,,românii”. Dar asta e mai peste tot.
Și  e cam destul circul.