miercuri, 29 ianuarie 2020

Pagini din Jurnal  1996 despre și  cu Înaltul  Bartolomeu Anania scrise de dr. Nicoleta Pălimaru și  publicate în  Revista Renașterea

25 martie 1996

Astăzi, de praznicul Bunei Vestiri, în catedrală a fost un moment solemn. După Sfânta Liturghie, a vorbit mitropolitul Antonie Plămădeală, trei sferturi de oră, despre personalitatea IPS Bartolomeu, amintind printre altele, faptul că IPS Bartolomeu i-a descoperit unele aptitudini literare, pentru care îi este profund recunoscător.

Din cuvântul IPS Bartolomeu, am reținut: „Este pentru prima oară în viața mea când, la vârsta de 75 de ani, mă sărbătoresc și mă las sărbătorit. Am fost botezat în ziua de Buna Vestire.
Îi mulțumesc și astăzi lui Dumnezeu pentru darurile Sale! Să-mi dea Dumnezeu sănătate și
putere de muncă, să pot isprăvi ceea ce am început. Traducerea Sfintei Scripturi nu se poate face fără o permanentă stare de umilință. Ea nu e o operă literară”.

Mi-am amintit exprimarea retorică a IPS Bartolomeu dintr-un interviu: „Cine poate
garanta eternitatea unui scriitor?”, iar cu prilejul lansării cărții ,,Din spumele mării", se confesa:
„Cărțile mele au fost un exercițiu, un drum migălos, dar necesar pentru munca biblică”.

29 martie 1996


La Vecernie a slujit IPS Bartolomeu și a citit Acatistul Maicii Domnului. Constat că predicile sale conțin două elemente ce fac parte nu doar din vocabularul său poetic, ci și din experiența proprie: tristețea și singurătatea, chiar și atunci când se referă la Hristos-omul. Cele două stări sunt prinse admirabil în versurile părintelui Anania: „noblețea de-a fi singur și dreptul la tristețe”.

7 aprilie 1996

Astăzi am primit binecuvântare de la IPS Bartolomeu și m-a întrebat cum mi s-a părut interpretarea dată lacrimei lui Iisus la mormântul lui Lazăr. I-am răspuns că nu m-am gândit la interpretarea lui, ci la faptul că Iisus a lăcrimat știind că și El va învia. Interpretarea IPS Bartolomeu se situa în dimensiunea prezentă. „Iisus a lăcrimat pentru noi toți, și cei de acum”. Deci, lacrima de acum 2000 de ani este o prezență continuă. Simt ce paradoxală este credința în Hristos!

24 aprilie 1996

Am fost cu mama la IPS Bartolomeu. S-a discutat problema credinței. Ipostaza de mărturisitor al dreptei credințe m-a dus cu gândul la Părinții primelor veacuri creștine: „În multe probleme trebuie să fii rezolut. Să nu o scalzi”. IPS Bartolomeu povestea că în adolescență se interesa de spiritism, fără a-l practica. Mi-a venit în minte o apofegmă a Sfântului Nicodim Aghioritul: „Muștele care numai gustă mierea în treacăt, nu suferă nici o pagubă, dar cele care înoată în ea, se afundă și-și pierd viața”. Spunea că de trei săptămâni nu a mai lucrat la Biblie, și că uneori îl cuprinde un fel de disperare.
Au mai fost discuții literare, despre Ioana Postelnicu și perioada lui americană.

3 mai 1996

M-a chemat IPS Bartolomeu să-mi spună că are pentru mine o bursă în Elveția. Am refuzat, motivând că nu pot amâna sesiunea de la Litere, unde sunt examene grele.
M-am gândit la cuvântul lui N. Iorga: „Un om e mai important decât orice altceva pe lume”.

Mai 1996

La Biblioteca Academiei m-am întâlnit cu Cătalin Pălimaru. Îi admir hărnicia studențească. Săptămâna trecută m-am întâlnit cu el la cursurile de greacă de la Litere. Și el muncește mult.
Mi-am scos câteva cărți de critică pentru franceză: Jean Pierre Richard, Jean Ricardou și
Jean Rousset.

Mai 1996

Azi am avut o discuție mai lungă cu IPSBartolomeu despre căsătorie și călugărie. L-am întrebat care e cea mai importantă virtute a călugărului, iar părintele mi-a răspuns, raportându-se la propria persoană, că pe lângă răbdare trebuie să ai puterea de a nu invidia.
Mi-a vorbit despre nevoințele sale de la Polovragi. La întrebarea dacă s-a călugărit din
vocație, mi-a răspuns că s-a cam pripit, însă călugăria a fost o făgăduință. „Și dacă eram
căsătorit, tot aș fi scris, ca Arghezi”. Mi-a vorbit și de îndrăgostirile lui, și de faptul că nu mănăstirea are nevoie de tine, ci tu de ea.
„Trebuie întotdeauna să fii realist, nu idealist. Importantă nu-i căderea, ci întoarcerea”.

A accentuat pe ultima parte a rugăciunii Sfântului Efrem Sirul: „dă-mi să-mi văd greșalele mele și să nu osândesc pe fratele meu”.

Am observat că în asemenea subțirimi de gând, pentru părintele sunt esențiale libertatea și discernământul.


Fotografia: Nicoleta și  pr. Cătălin 


vineri, 24 ianuarie 2020

În cadrul unei rame

Meschin, perfid, insesizabil, se așează  peste lume. Again, versiune îmbunătățită. Totalitarismul.
Apoi, autoritarismul și puterea discreționară. Puterea de a avea la/în  mâna  destine de oameni e o voluptate. O voluptate luciferica. Cineva vrea să  știe totul despre noi, pașii se văd  din ce în  ce mai limpezi. Nu vă  panicati, doar ce-a fost, va mai fi. Retro în  vogă.
Sclavi fericiți vor bate din palme. Aceasta este ziua pe care o doresc. Fără  responsabilitate, cu false responsabilități.  Frica  și  teroarea vor domina conștiințele matizate, tot mai opace. Armata  psihologilor creați  va avea de lucru- The Frame. Obediența ambițioasă   va fi calea de succesului asigurat. Cine nu se aliniază,  va fi eliminat. Scenariile vieților par scrise deja, prinse în  cadrul unor rame, pas cu pas tot  mai înguste.

marți, 21 ianuarie 2020

Vânturi (3)
 autor Saint John Perse

Erau foarte mari forțe în creștere pe toate cărările acestei lumi, și care izvorau de mai presus de cântul nostru, în locuri de vrajbă și de ocară;
Care-și făceau de cap prin lume - o, lumea întreagă a lucrurilor - și trăiau pe la crestele viitorului ca pe râpele de lut ale olarului...
La cântul înaltelor povestiri ale largului, ele duceau gustul lor de mezat, de falimente, pregăteau, pe orice țărm, mari dezastre intelectuale,
și-n pașii grăbiți ai serii, printre cele mai rele vraiști ale minții, porneau un nou fel de măreție unde se înălțau faptele noastre de mâine;
Sau dezbătând, prin pierdute insule, rosturile cerului, ridicau pe înălțimi o gâlceavă de Esenieni unde noi nu aveam acces...
Prin ele prosperau eroarea și minunea, și lăcusta verde a sofismului: virulentele spiritului în margini de ocne și prospețimea erotismului la intrări de păduri;
Prin ele neliniștea la țărmuri înșelătoare ale mărilor moarte, pe culmile-mpestrițate de oi de Peru, și pe orișice lande de vraja unde se-adună eresurile și marile rătăciri ale veacului...
Ele-nțesau de idei noi lâna neagră a tifonilor, cerul jos unde cutreieră frumoasele edicte de surghiun,
și răspândind peste toate nisipurile gușterița dorinței, promiteau sămânța și seva de creștere ca un răsfăț de cuișoare și de piper,
Promiteau murmurare și cântec de oameni vii, nu murmurul acela de uscăciune, despre care am mai vorbit.
Sfârșește, Povestitorule!... Ele suflau la porțile Curiilor. Culcau zeii de piatră pe fețele lor, baptisterul în urzici, și sub junglă Bayonul,
Dezlegau izvorul din spini și din pavajul Regilor - în grădinile Curților de Conturi și în Sălile de Jocuri, în iatacurile pline de stampe, de incunabule și de scrisori de femei.
Îmbrățișau orice furie a pietrei și orice sfadă a flăcării; cu mulțimea se afundau în marile visuri benevole, și, până la Circurile din foburguri, pentru explozia celui mai înalt cort și despletirea-i de fată, de Menadă, într-o rotire de pânze și greement...
Se duceau unde merg bărbații fără familie și băieții fără majorat, cu fetele străzii și cu fiicele Bisericii, pe Marile catolice de culoarea căștilor, spadelor și vechilor racle cu moaște,
și în pas cu Păstorul, cu Poetul, pe drum, și-alăturau pescărușul violet al Mormonului, albina sălbatică a deșertului și migrările de insecte peste mări, ca fumuri de lucruri rătăcitoare împrumutând cozoroace și baldachine visării femeilor pe țărm.
*
Astfel crescând și șuierând la răscrucea vârstei noastre, coborau de pe înaltele trecători cu același șuier nou unde nimeni nu-și află rasă,
și risipind la sălașul popoarelor, ha! risipind - risipească! ziceam - ha! risipind
Balize și geamanduri, borne de coastă și stele votive, cazemate la graniți și lămpașe la recife; cazemate la graniți, scunde că niște cocini, și vămi și mai scunde la capătul pământului; baterii desuete sub palmieri, în insule de mărgean alb spurcate de orătănii; turele pe țărmuri și cruci în răscruci; catarge și posturi de pază, gabioane, hangare și barăci, paraclis în pădure și refugiu pe vârf de munte; locuri de afișaj și Calvarii printre gunoaie; tablele de orientare ale geografului și tabletă exploratorului; mormanul de pietre late al cartografului și-al nomadului; sau al catargiului și-al paznicului de lame? și spinii de fier de la marginea țarcurilor și forja sub cerul liber a celui înfierând vitele, piatră ridicată a sectantului și movilă moșierului, și voi, groase gratii de aur ale Industriașului, și canatul lucrat în vulturi al marilor firme de familie...
Ha! risipind - risipească! ziceam - tot ce-i piatră jubiliară și stela primitivă,
Ne-napoiau într-o seară fața scurtă a pământului, unde să stârnești o sută de fecioare și de zimbrii printre isop și gențiană.
Astfel crescând și șuierând, țineau acest cant foarte pur unde nimeni n-are știință.
și după ce despărțiră de cele moarte pe cele vii, și de mai-bun făr-de-prețul,
Iată ne-mprospătau cu un vis de făgăduinți, și trezeau pentru noi, în cuibul lor mătăsos,
Că preotese în somn și fecioare cu aripi în năpârlire, ah! că nimfe în nimfoză printre rituri de-albinărit - lenjerie de aripi în tocul lor și mănunchiuri de aripi în tolba lor -
Noile scrieri închise în marile șisturi ce au să vină...
O, prospețime în noapte când fecioara cu aripi se făcu aurora: la cea mai înalta culme a primejdiei, la cea mai înaltă frunte
De frunze și ferigi... «Mă încântă, făgăduință, până la stingerea visului de a mă fi născut...»
și asemeni celui ce-a dojenit pe Regi, voi asculta urcând în mine stăpânirea visului.
Beat, spuneai, mai beat, de a renega beția... Beat, spuneai, mai beat, de a locui
Neînțelegerea.

Traducere Aurel Rău


(foto Corina Negreanu)

duminică, 19 ianuarie 2020


Hafiz-poet persan🌿
 Schiller