duminică, 30 iunie 2013

De rerum natura




























A căzut pe lucruri rouă
sau e numai o părere?
Poate că le plânge faţa
de-o lăuntrică durere.
Bate-o inimă în lucruri?
Preajma ocupând-o-n pâlcuri
n-au şi ele gânduri, patimi?
Fără ochi se uită-n lume
purtătoarele de tâlcuri,
născătoarele de lacrimi.

Lucian Blaga
foto Olga Bersan

marți, 25 iunie 2013

O-ul Ortodoxiei




Văd în ultima vreme că se practică   scrierea cuvântului Ortodoxie -ortodoxie ca substantiv comun* chiar de către ortodocși, prin urmare  cu ,,o” mic. La fel se întâmplă cu cuvântul  sau abrevierea  numirii de Părinte -părinte, Biserică-biserică, Taină -taină, Liturghie -liturghie. etc.

Fac parte din categoria de oameni care resimt aceste numiri/simboluri ca făcând parte din Sfânta Sfintelor  din sufletele lor. Prin urmare, ca valoare, ele nu pot fi reduse la un nume comun. Nu sunt de uzură comună, au o încărcătură personală-universală simbolică.  Chiar dacă, gramatical, pentru filologi e corectă scrierea cu litere mici. Adică să recurgem la  ,,political correctness” ,să reducem actul credinței la norme comune.
Pentru mine axiologic reprezintă însă  altceva, deci,  iertați-mi viitoarele greșeli. De exemplu, niciodată n-am să-l  pot numi pe Părintele D. Stăniloae- părintele Stăniloae.


Sunt evident și excepții de context și referire.
Foto: Ilinca N.

vineri, 21 iunie 2013

Lumina de solstitiu

Pre-seri  de Sânziene








biruitorul galilor















foto: Ilinca N.

Nostalgia, Zbigniew Preistner



,,şi lumea nu-i decât acest prilej,

singurul, de a nu muri”

Update:
Mărturia Pr. Ștefan Octavian Crișan:



Hristos S-a Înalțat!
Am ajuns ieri la Pr. Iustin, la înmormântare. De când sunt preot și spun vrute și nevrute în predicile de la înmormântare, am avut și am o senzație de impostură. Din mai multe motive: nu înțelegeam moartea, spuneam cuvinte sforăitoare, sfâșietoare, aveam o siguranță exagerată cu privire la destinul veșnic al adormitului, slujbe făcute în dorul lelii.
Ei bine, la cea a Pr. Iustin, totul a fost autentic. Și slujba în sine parcă vorbea despre dânsul. A fost o slujbă nu de înmormântare, ci de înceruire.


sursa foto:http://apologeticum.wordpress.com/

Când am văzut  imaginile și  filmările cu ce s-a întâmplat în aceste zile la M-rea Petru-Vodă, mi-a fost imposibil să nu mă cutremur și  lăcrimez. Mai ales când vezi marea de oameni vânzolită în jurul trupului Părintelui Iustin Pârvu, plângi. Nevoia lor  de mângâiere și recunoștință. 

Ce-a putut să încapă în sufletul Părintelui Iustin era parcă revărsat afară...

 Concluzia mea simplistă(iartă-mă, Părinte Iustin!...): atâta vei fi viu cât ai reușit în viața pământească să iubești necondiționat, în amănunt, la firul ierbii. Căci viu a rămas.
Înteleg că Părintele a lăcrimat pentru neamul acesta și dincolo de moarte, după marea trecere, cu lacrimi de mir. Duhul/iubirea sa a transgresat  materia trupului inert și  a dat semn că îi pasă de cei aflați  în Valea Plângerii. ,,Milă voiesc iar nu jertfă!"(Mt. 9, 13) Și milă și grijă a avut și are pentru toți,  prin mirul acesta.





Zid



de cel ce are

de tine

de cuvântul

de lumina

privirii

blânde sau

de hrana ta
mai multă lipsă
nu-ţi întoarce faţa
tu dăruind luminii te asemeni
zidind, din nou, prin duhul gurii tale
în oameni, suflete
ca alte ceruri




vrând miezul nopţii

să se spulbere

să-nceapă

căci mai cumplit decât

un cosmos negru

îţi va fi sufletul, acoperit de vină

şi-n locul unde lacrima se naşte
străin, acolo, tainic eşti, durerea
lui
te va urma ca umbra




fără să ştiu un zid cum te desparte

de tine însuţi

cel chemat

şi lumea nu-i decât acest prilej,

singurul, de a nu muri


miercuri, 19 iunie 2013






,,Îi sochează lupta mea de a fi cât mai obiectivă, fără pasiuni în judecata oamenilor. Ei se complac, cresc din pasiuni. Reflectam, în drum spre școală, cât se izolează omul în maturitate. Se formează unicitatea lui. Să urli cu lupii? Nu pot. Mă doare ura de comandă și întreținută cu o retorică specială. Mă obosește agresivitatea ei. Mă doare parcă în foarte mulți agresivitatea ce-și face drum pe toate căile. Decidement, noi, românii de la oraș, suntem neciopliți, cine spune ,,mârlani” are dreptate. Primitivi, țăranul are altă ținută-oare o mai are? I-am văzut în spital. Sunt subțiri. Numai mahalagiul e obraznic, țanțoș, lipsit de modestie, atotjudecător. Orășenii toți -lipsă totală de disciplină interioară. Copiii sunt rău crescuți. La Oxford olandezii proclamau: când vreau, vreau! Habar nu avem de abisurile  noastre incapabile, neînfrânate și totuși răspunzătoare!”(Alice Voinescu-Jurnal-p. 436)

De ce or fi având oamenii nevoia de a da  interpretare malignă pornirilor celor mai cinstite? Îmi aduc aminte cum mă trata de ,,ipocrită” P. L.când eram generoasă. Oamenii nu pot înțelege o atitudine creștină, nu vor și nu pot pentru că măsoară cu criterii naturale pe când  creștinul lucrează cu harul. (...) Azi am înțeles iar de ce au fost persecutați creștinii, de ce l-au crucificat pe Mântuitor, e supranatura care e antipatică naturii, ca orice efort.(p. 435)



marți, 18 iunie 2013

Chilia Sfântului Ipatie din Sf. Munte Athos



Chilia Sf. Ipatie din Sf. Munte Athos- schitul românilor (ardeleni)construit în  Sf. Munte  de ciobanii  din împrejurimea Sibiului unde o vreme a adăstat Părintele Arsenie Boca și recent  a fost pictată de iscusitul  pictor iconograf ( ardelean ) Ioan Popa.


















duminică, 16 iunie 2013

16 iunie 2013

Update:

Cuvântul scris de  domnul Răzvan Codrescu la adormirea Pr. Iustin Pârvu http://razvan-codrescu.blogspot.ro/2013/06/la-trecerea-in-vesnicie-parintelui.html


Preiau fără comentarii de pe blogul domnului Claudiu Târziu că, între două mari praznice împărătești, Înalțarea Domnului și Pogorârea Duhului Sfânt:  



Săvîrşitu-s-a şi Părintele Iustin Pârvu!


Părintele Iustin Pârvu, stareţul Mănăstirii Petru Vodă, a trecut la Domnul în această seară, după o lungă şi grea suferinţă. Dumnezeu să-l numere cu drepţii Săi!





,,Iar unul dintre bătrâni a deschis gura şi mi-a zis: Aceştia care sunt îmbrăcaţi în veşminte albe, cine sunt şi de unde au venit?

Şi i-am zis: Doamne, Tu ştii. El mi-a răspuns: Aceştia sunt cei ce vin din strâmtorarea cea mare şi şi-au spălat veşmintele lor şi le-au făcut albe în sângele Mielului.

 Pentru aceea sunt înaintea tronului lui Dumnezeu, şi Îi slujesc ziua şi noaptea, în templul Lui, şi Cel ce şade pe tron îi va adăposti în cortul Său.

Şi nu vor mai flămânzi, nici nu vor mai înseta, nici nu va mai cădea soarele peste ei şi nici o arşiţă;

 Căci Mielul, Cel ce stă în mijlocul tronului, îi va paşte pe ei şi-i va duce la izvoarele apelor vieţii şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”(Apoc. 7, 13-17)



Hristos Domnul cu drepții să-l numere, în sânul lui Avraam să-l odihnească!
Mijlocitor pentru noi să fie de-a dreapta Mirelui ceresc!




Părintele Iustin Pârvu - "Document" - interviul maestrului Sorin Dumitrescu din 1997

ÎNTRERUPT – expoziţie de fotografie/Pr. Ioan Gînscă/ Cluj Napoca


Ioan Gînscă
ÎNTRERUPT
Expoziţie de fotografie
17 iunie – 17 iulie 2013
Piano Cazola Vizual
Str. Fulicea nr. 3 (lângă Casa Matei Corvin)
Vernisaj: Luni, 17 iunie 2013, ora 19.00
Program: Luni – Sâmbătă 12.00 – 23.00



si la  Fotograf Ioan Gânscă. Adăstați, merită!

marți, 11 iunie 2013

12 iunie -Sf. Onufrie cel Mare

Au existat bărbați aleși de Dumnezeu care au trăit în pustie. Acolo au primit puteri să  lupte cu patimile ce vin de la trup, de la lume și de la diavol, să le învingă și să se desăvârșească prin harul câștigat de Sus.
 Experiența lor în a-L dobândi pe Hristos este unică. Sf. Onufrie, ascuns în pustia cea mai adâncă(grea) a Egiptului și descoperit  de către Sf. Pafnutie -trimis la el  după voia lui Dumnezeu, face parte din cinul acestor pustnici dreptslăvitori. În Viețile Sfinților lunii Iunie e cuprinsă mărturia pafnutiană larg descriptivă și cutremurătoare  despre viața marelui pustnic și a altor viețuitori nevoitori. Extrag un pasaj care pare a fi imposibil de crezut  azi de mintea multor teologi  să se fi întâmplat fără închipuire, sau că ar mai fi posibilă o asemenea experiență. Se referă la modul în care la sfârșitul fiecărei săptămâni, în zilele de sâmbătă și duminica venea un înger al Domnului pentru a-i împărtăși cu Sfintele dumnezeiești și de viață făcătoare Taine pe minunații sfinți ai Pustiei, atunci cînd aceștia se adunau la Liturghie.



...Și venind sâmbăta, acești robi ai lui Hristos mi-au zis: ,,Pregătește-te, iubite frate, căci astăzi va veni îngerul lui Dumnezeu, aducându-ne dumnezeiasca Împărtășanie, pe care dacă se învrednicește cineva a o primi din mâinile lui, aceluia i se iartă toate păcatele și se face înfricoșător diavolilor și ispitele lor nu pot să se apropie de el”. Aceasta grăindu-le ei cu mine, am simțit un miros plăcut ca de niște tămâie aleasă și de  aromate de mult preț și m-am minunat, pentru că niciodată n-am simțit undeva un miros ca acela. Și am întrebat: ,,De unde vine o mirosire așa de plăcută?” Iar ei mi-au zis: ,,Îngerul Domnului se apropie cu Preacuratele Taine ale lui Hristos!” Deci, stând noi la rugăciune, am început a cânta și a preamări pe Hristos Împăratul, Dumnezeul nostru.

Și iată o lumină prealuminată din cer ne-a strălucit și am văzut îngerul Domnului pogorându-se de sus și strălucind ca un fulger, și am căzut cu fața la pământ de frică, iar ei m-au ridicat, poruncindu-mi să nu mă tem. Și am văzut pe îngerul lui Dumnezeu stând în fața noastră, în chip de tânăr prealuminos,  a cărui frumusețe nu se poate spune, ținând în mâini Sfântul Potir cu dumnezeiasca Împărtășanie. Deci acești sfinți robi ai lui Dumnezeu, s-au apropiat unul câte unul și s-au împărtășit. După aceea m-am apropiat și eu păcătosul și nevrednicul, cu mult cutremur și cu spaimă; deci cu negrăită bucurie m-am învrednicit a mă împărtăși din mâinile îngerului cu Preacuratele Taine ale lui Hristos. Și pe când mă împărtășeam, am auzit un înger grăind: ,,Trupul și Sângele Domnului Iisus, Dumnezeul nostru, să fie în voi hrană nestricăcioasă, veselie neîncetată și viață veșnică”. Iar noi am răspuns: ,,Amin”. Apoi, după Sfânta Împărtășanie, am fost binecuvântați de acel preaslăvit înger, iar îngerul s-a suit la cer înaintea ochilor noștri. Iar noi, căzând, ne-am închinat lui Dumnezeu, multumindu-I pentru un dar atât de mare al Lui. Și s-a făcut bucurie mare în inimile noastre, iar mie mi se părea că nu sunt pe pământ, ci în cer, și în acea mare bucurie duhovnicească am rămas ca într-o uimire.(p, 205, Viețile Sfinților pe Iunie, Ed. Episcopiei Romanului, 2002)



duminică, 9 iunie 2013

11 iunie-adormirea Sf. Luca Arhiepiscop de Crimeea


Sf. Luca  de Crimeea este un mare mărturisitor al lui Hristos și mult pătimitor în temnițele bolșevismului, artist talentat, medic chirurg devenit prin har doctor tămăduitor fără de arginți, profesor universitar, om de știință erudit, ierarh vertical provenit dintr-o familie nobiliară - persecutat toată viața chiar și după moartea sa, mare predicator  și părinte duhovnicesc ce-și  punea sufletul întreg pentru ucenicii săi. Este acel părinte duhovnicesc ce spunea: ,,Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul!” .  Ba mai mult, cel ce-și iubea semenii cu tot cu păcatele și viciile lor. În sensul acesta, îi scria unui ucenic drag:,,...Eu, un copac uscat, îți spun: sprijină-te de mine când ești obosit, reazămă-ți trupul obosit de acest copac bătrân și cioturos. Și te vei odihni. Eu, cel bătrân și nevăzător, te-am luat în spate așa, ușor, ușor....Și când nu voi mai putea eu să te duc, când nu voi mai fi în lumea aceasta, spune și tu: Vecinică pomenire! ”


PS. Ca doar nu slava noastra o cautam! 
Nu se mai poate vedea pe acest blog filmul vieții Sf. Luca  căci se pare că nu (mi) se mai da voie... As vrea să amintesc că, nu pentru ,,persoana” mea am folosit filmul de pe You Tube aici, că, dacă este creștin autentic cel care a hotărât să blocheze asta,   îi  amintesc că pe cuvântul lui Dumnezeu și viețile sfinților Săi nu ne putem înstăpâni și socoti ca fiind administratorii împărțitori ai  lor și ai Duhului Sfânt. El are o cu totul altă procedură decât cea omenească, egoistă și de îndreptățire. Și preferă să rămână Anonim chiar dacă  El face toate lucrurile, îndestulează, adaugă, desăvârșește și sfințește toate. Și se bucură de bucuria și slava adusă lui Dumnezeu și sfinților Săi. Și mare este!

vineri, 7 iunie 2013

Revanșa patiserilor

Primit și dat mai departe...merită...la final de săptămână o mică delectare și desfătare vizuală îndulcită...

Sunt multe de învățat din  aceste secvențe.


 pasiune, artă,  lucru bine făcut, îndemânare și perfecționism, atenție la detaliu  și mult bun gust...






joi, 6 iunie 2013

6 iunie 1883

Bustul lui Ciprian Porumbescu, din Parcul Ioan Nemeș, Suceava, realizat de Cârdei Ion


Ciprian Porumbescu „a adormit ca un sfânt”

arhim. Mihail Daniliuc


Pe 6 iunie se împlinesc 130 de ani de când ”Craiul Nou” al culturii române, Ciprian Porumbescu, își începea urcușul către lumina cea pururea fiitoare. Se pot spune atât de multe despre cel ce a pus bazele muzicii noastre culte, încât cu greu vom cuprinde în câteva rânduri uriașa sa personalitate. Însă nu vom lăsa să treacă acest moment comemorativ fără a-i aduce prinosul nostru de recunoștință.
Se cunosc multe date privind studiile lui Ciprian Porumbescu, contribuția sa la activitatea societății Arboroasa, lunile grele de temniță pentru patriotismul său, precum și capodoperele creației lui componistice. De aceea, în materialul de față ne vom opri la omul Ciprian Porumbescu, la frământările ce îl țintuiau într-o profundă tristețe, văzând cum boala îi măcina trupul.
Aflat la tratament la Nervi, o stațiune balneară din Italia, pe junele compozitor îl mistuia dorul de țară, de familie, simțăminte pe care le-a așternut în multe scrisori trimise acasă la cei dragi. Din aceste emoționante răvașe, publicate de neobositul cercetător Nicolae Cârlan, vom spicui câteva pasaje, completându-ne imaginea neuitatului iubitor al Ortodoxiei și al românismului. Spre sfârșitul lui ianuarie 1883, îi scria amicului Nastasi: „De Paști sper că voi fi deja în Brașov și cu învierea lui Christos voi serba și reînvierea sănătății mele”. Departe de țară, nefericitul compozitor își deplângea situația: „O Italie, Italie! Frumoasă și dulce mai ești! Ah, dar ce folos? Nu plătește toată frumusețea și dulceața ei o ceapă friptă, dacă colea peste gard nu mă pot sui la Stupca”. Conștient că-şi supunea familia la cheltuieli mari pentru șederea sa în Italia, îi scrie tatălui, nu cu mult timp înainte de a se reîntoarce acasă: „scumpul meu părinte, astăzi, primind epistola Dumitale, mă grăbesc a răspunde. În necazul bolii mele, numai Dumnezeu mai știe ce nu mă irită. Nu m-am supărat pe Dumneata, că doară numai pe Dumneata mai am în lumea aceasta care-mi e ultimul sprijin și ultima mângâiere. Defavorizat de soartă până la ultima nimică, sunt un biet bolnav, fără putere și sănătate. Dacă mă voi lipsi încă și de dragostea părintească, atunci de-a dreptul mă pot arunca în adâncurile mării. Tusea nu m-a lăsat, timpul e urât și mi-e așa dor de casă, că nu mai pot răbda. Toate nopțile Vă visez pe toți și dimineața mă cuprinde un dor nespus. De aceea Vă sărut mâinile, scumpul meu tată și Vă rămân și pe mai departe al Dumneavoastră devotat fiu”. Pregătindu-și plecarea spre ţară, cu mari lipsuri financiare, mai scrie un răvaș tatălui, adăugând: „prea iubitul meu părinte, nu Vă puteți închipui cât îmi e de dor să ajung acasă! Să șed în căsuța caldă lângă sobă”. Revenit la Stupca, Porumbescu dădea vădite semne de boală. Bătrânul părinte Iraclie, alături de ceilalți cei doi copii, Ștefan și Măriuca, îl primesc cu multă căldură. Boala a recidivat, încât suferindul bucovinean nu se putea desprinde prea mult de odaia sa. În clipele mai liniștite încerca să lucreze, dar puterile îl părăseau vizibil, așa încât dintr-un tânăr falnic devenise mai mult o umbră în așteptarea marii treceri. În toată această perioadă, Mărioara, devotata lui soră, îl veghea necontenit. Mai târziu, într-o emoționantă relatare, ea a mărturisit: „îl văd parcă și-acum cu ochii lui mari și frumoși, cum se uita trist și dureros la mine, zicându-mi: « Măriorică, tu trebuie să fii pregătită pentru sfârșitul meu, să fii sprijinul tătuței, să nu plângi, să nu te prăpădești, căci zilele mele sunt numărate». Și eu trebuia să fiu tare, să mă țin să nu izbucnesc în plâns, să-l mângâi, zicându-i că se va face bine. Sărmanul fratele meu, cât a suferit!” Suferințele au continuat chinuitor, atât pentru bolnav, pentru bătrânul părinte Iraclie, cât și pentru cea care îi veghea ultimele clipe. Prin 1931, Mărioara Rațiu-Porumbescu relata într-o scrisoare despre inevitabilul epilog: „cu vreo două zile înaintea morții, a venit fratele Ștefan. Sărmanul Ciprian s-a bucurat mult văzându-ne pe toți în juru-i. Luni seara am cinat împreună, iar Ciprian a glumit cu Ștefan, apoi a adormit. Eu stăteam, ca întotdeauna, lângă el. Pe la 12 noaptea se trezește și zice: « Măriorică, mi-e foarte rău. Să vină toți la mine. Să știți că la două ceasuri sunt mort». Apoi și-a luat rămas bun de la toți, cu vocea limpede și cu privirea clară și frumoasă. Ultimele sale cuvinte au fost: «Tătuță, Măriorică, vegheați să nu mi se piardă cântecele. Ele trebuie să trăiască căci eu, iată, mă sting. Le las în dar neamului meu». Picioarele i se răciseră, dar el era încă conștient. Însă, încet a adormit ca un sfânt.”
Sunt mărturisiri tulburătoare ale celeia ce i-a fost alături la marea trecere. Părintele Iraclie, și el de față, încremenit de durere, plângea, iar lacrimile i se rostogoleau pe obrajii brăzdați de aspre vremi. La trei zile, pe 9 iunie, plâns de familie, de prieteni, de sătenii lui dragi, trupul neînsuflețit al tânărului Porumbescu era condus către cimitirul din Stupca. Corul teologilor din Cernăuți însoțea cortegiul funebru, intonând zguduitoarea cântare: Adusu-mi-am aminte. Părintele Constantin Morariu a rostit un emoționant necrolog, iar apoi sicriul celui jelit a fost coborât în reavănul pământ, lângă cel al mamei lui, preoteasa Emilia. Auzind trista știre, Vasile Alecsandri spunea: „la doar 29 de ani neîmpliniți, Ciprian Porumbescu a luat cu sine în mormânt o comoară de cântece”. Spre marea noastră șansă, a apucat să lase posterității câteva nestemate din acest  neprețuit tezaur, căci, fiind un talent complex, Ciprian Porumbescu a scris nu numai lucrări muzicale, ci şi multe poezii, articole de presă, a cules folclor, a redactat un manual didactic pentru şcolile populare. Din creația muzicală de referință amintim opereta „Crai nou“, ce va prevesti iminenta înflorire a şcolii muzicale naţionale, fiind prima operetă cu adevărat de reţinut în patrimoniul muzicii noastre. Însă, cea mai cunoscută lucrare a lui Ciprian Porumbescu rămâne, fără doar şi poate, „Balada pentru vioară și pian“ – partitură de referinţă a creaţiei clasice româneşti din secolul al XIX-lea, considerată, pe drept cuvânt, una dintre luminoasele capodopere ale culturii româneşti.
La ceas comemorativ, ne îndreptăm gândul către Stupca, localitate ce astăzi poartă numele neprețuitului ei fiu, unde oarecând o vioară cânta. Acum scripca zace stingheră într-un colț al odăii, iar cântărețul, de acolo, de Sus, își face simțită prezența în freamătul codrului și-nșoptirile dulci ale pâraielor, în glasuri răgușite de bucium, în tot ce e curat, frumos și românesc. 
casa memorială ,,Ciprian Porumbescu” din Stupca

sursa: http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/ciprian-porumbescu-adormit-ca-un-sfant
imaginile sunt preluate de pe internet




miercuri, 5 iunie 2013

,,Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul pierzătorilor n-a şezut”(Psalm 1)


Cele trei trepte:
Sfatul necredincioșilor=(1)ateii, (2) cei cu credințe străine de Adevăr,(3) cei indiferenți și nepăsători la fărădelegiile lumii și la mântuire; a sta în sfat cu ei este totuna cu a fi familiar  învățăturilor lor și a le accepta fie și în parte .
Calea păcătoșilor= acceptarea îndoielii în Adevăr și smintelii  prin  laxitatea morală colectivă ce duce la înscăunarea deplină a păcatului în om și îl face  propovăduitor al fărădelegii și corupătorul altor semeni.
Pierzătorii= silnicii, cei care obligă să se săvârșească păcatul.

Se tot invocă cuvântul ,,democrație”, ,,țara noastră trebuie să devină odată și-odată democratică”-rostirea prăvălită din gura unor parlamentari televizați  precum o  mantră ori de câte ori le trece prin cap  câte o idee năstrușnică irațională, care, trebuie legalizată, căci, numai așa, ne putem integra civilizația și poporul(conceptul de neam... deranjează)  în progresul universal.
Iată că nu sănătatea, nu ,,sistemul” de învățământ, nu salariile mici, nu mizeria etc. sunt problemele esențiale ale noastre. Ci orientarea sexuală si căsătoriile -parteneriat civil și de aici, consecințele...

Dar ca o democrație să fie viabilă, să fie funcțională, să existe realmente, aceasta nu se poate face decât în condiții de maximă moralitate, cu un sistem moral și etic bine temeiluit(creștin).Fără moralitate democrația nu există. Altfel este un basm, o poveste care se termină  a la Sodoma și Gomora. Iar schimbarea actuală de Constituție, ne strecoară, precum picătura de otrava în vin, elementele  unui nou sistem dictatorial, cel comunist a fost floare la ureche față de pustiirea ce se arată. Se pun bazele  unei noi lumi păgâne persecutoare creștinățății, o nouă antichitate păgână, mai sofisticată dar primitivă  în crepusculul ei.(Corina N)
http://www.culturavietii.ro/2013/06/04/bomba-atomica-cu-ceas-pentru-daramarea-fa%EF%BB%BFmiliei-crestine-si-a-bisericii/

Update 7 iunie 2013:

Iasi, Pr. Constantin Sturzu, Doxologia:
Dacă se va ajunge acolo încât proiectul viitoarei Constituţii va conţine elemente contrare învăţăturii creştine, ne vom pronunţa public împotrivă şi vom boicota referendumul. Vom vedea atunci ce ecou va avea în inimile credincioşilor îndemnul care ar veni, firesc, din partea Bisericii, de a nu valida păcatul şi fărădelegea, chiar şi ambalate, tentant sau presant, în folia albastră cu steluţe aurii.

Trăim momentele cele mai cumplite de după 1989, dar puţini sunt conştienţi de acest lucru. Nimic din ceea ce s-a petrecut până acum nu se poate compara cu ceea ce va urma. Evident, vizez aici planul vieţii duhovniceşti, dar nu numai. Viaţa fiecăruia dintre noi va fi afectată într-un mod pe care nu ni-l putem imagina acum. Va veni aşa o furtună, încât cu mare greutate vom mai găsi un loc unde să ne ascundem. O persecuţie atât de subtilă şi de "corectă politic" cum n-a cunoscut istoria omenirii. Câţi vor avea tărie de a căuta scăpare la Dumnezeu? Câţi se vor ridica, cu verticalitate, alegând mai bine moartea (poate nu întotdeauna una fizică, dar cu siguranţă una în plan social), decât să se plece în faţa voinţei tiranice a unei dictaturi instaurată, în mod paradoxal, în numele unei libertăţi absolute?
Nu am fost niciodată o fire care să mă sperii uşor de perspectiva vremurilor de pe urmă. Nu am marşat niciodată la o serie de isterii apocaliptice, care mai degrabă tulburau sufletele credincioşilor, decât le apropiau de Dumnezeu. M-am uitat cu multă milă la cei care lovesc în mod programat, cu toate mijloacele posibile, mai ales în plan mediatic, în Biserica cea pe care "nici porţile iadului nu o pot birui". Dar ceva s-a schimbat în ultima vreme. Ceva care mă face să-mi încordez şi mai mult inima la rugăciune. Să veghez şi mai mult la cele din mine şi din jurul meu. Să mă rog Domnului şi mai insistent să-mi dăruiască discernământ şi trezvie. Să mă înarmez cu tot ceea ce pot eu primi de la Duhul Sfânt, aşa, chiar şi pe măsura neputincioasei mele vieţi. E momentul în care e nevoie să spunem răspicat cu cine mergem mai departe. Să alegem!...
Gândurile de mai sus sunt generate de o serie de evenimente din ultima vreme care sunt semne clare ale începutului, în ţara noastră, a unei noi epoci. Între aceste semne sunt şi cele care au ca subiect de discuţie problema homosexualităţii. Faptul că există persoane cu un comportament sexual deviant (că-s gay, zoofili, necrofili, pedofili etc.) nu e de natură să stârnească într-un suflet de creştin decât o imensă milă. Dacă Îl iubeşti pe Hristos, nu poţi să nu-i iubeşti şi pe cei pe care El îi iubeşte cu iubire nesfârşită. Iar Domnul Îi iubeşte nesmintit pe toţi oamenii, indiferent de starea lor morală. Toţi suntem ai Lui, iar El nu caută niciodată "moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu". Din punctul acesta de vedere, un creştin nu poate fi niciodată homofob, aşa cum nu poate fi xenofob,antisemitrasist şamd. În sensul că nu ar putea să urască vreodată o persoană - fie ea cu orientare sexuală deviantă, de altă naţionalitate, de seminţie evreiască, de altă rasă decât dânsul şamd. Dar niciodată în România nu s-a mai încercat ceea ce se încearcă (şi s-a reuşit, parţial) acum: să se obţină aceleaşi drepturi pentru păcatul în sine, ca şi pentru persoana care săvârşeşte păcatul. E firesc să te îngrijeşti ca aproapele tău să nu fie dispreţuit sau discriminat pentru neputinţa pe care o poartă (fie el un handicap fizic sau unul sufletesc). Cu totul altceva este să legiferezi păcatul ca normalitate (spre exemplu, avortul e crimă, chiar dacă o alintă unii cu mai "nevinovata" expresie "întrerupere de sarcină"). E strigător la cer să impui unei majorităţi să accepte comportamente şi practici contrare firii umane, fire creată de Dumnezeu nu de "mama natură".
S-a început cu dezincriminarea homosexualităţii în codul penal. A fost considerat un pas firesc. Apoi homosexualii au început să prindă curaj şi au trecut la expuneri publice (e al zecelea an în care mărşăluiesc pe străzi spre a arăta lumii ce înseamnă "mândria" de a fi gay). Iarăşi s-a ridicat din umeri. "Ei, şi? Se dau şi ei în spectacol, nu sunt decât nişte caraghioşi, cine-i bagă în seamă?" Au ajuns să aibă influenţă, cel mai adesea pe o linie care vine din exteriorul ţării, în mediul politic. Au căpătat curaj să propună (şi să se accepte, deocamdată) ca în viitoarea Constituţie să se consfinţească faptul că nimeni nu poate fi discriminat pe motiv de orientare (corect ar fi fost - dezorientare) sexuală. Iarăşi s-au auzit voci în agora care au declarat că e un pas firesc. "Ce dacă trecem şi în Constituţie ceva ce oricum există în legislaţie?" Numai că nu toţi şi-au pierdut luciditatea şi abilitatea de a vedea în perspectivă lucrurile. Şi a venit imediat semnalul de alarmă: atenţie, o astfel de modificare a Constituţiei va da dreptul, ulterior, homosexualilor, nu doar să se căsătorească, ci şi să adopte copii (mulţumim lui Remus Cernea că s-a grăbit să confirme faptul că acesta este sensul modificării articolului 4). Aşa s-a făcut că, pas cu pas, s-a tot pus presiune pe societatea românească spre a accepta nu pe homosexuali, cihomosexualitatea ca atare drept o stare de normalitate.
"Tu ai fi vrut să creşti într-o familie de homosexuali?"
Zilele şi lunile următoare vor fi decisive pentru viitorul acestei ţări. Pentru că atunci când ataci fiinţa familiei, nu se poate să mai reziste multă vreme nici ţara. Dacă nu vor reuşi acum, cu siguranţă în viitorul apropiat vor încerca, pe canale politice, să schimbe legislaţia astfel încât şi homosexualii să poată fi o "familie". Iar cel mai grav lucru va fi că vor exista copii nevinovaţi care vor fi adoptaţi şi crescuţi într-un astfel de climat. La acest "interes superior al copilului" se gândeşte cineva? Cât de uşor ne este să spunem: "Care-i problema, lasă-i domnule, să aibă şi ei o oarecare onorabilitate, să crească şi ei un copil!" Întrebarea corectă este: "Tu ai fi vrut să creşti într-o familie de homosexuali?" Sau: "Ce ai dori pentru viitorii tăi nepoţi: să fie crescuţi de mamă şi tată sau de doi bărbaţi, respectiv de două femei?" Toată psihologia arată că, pentru a creşte cât mai echilibrat, un copil are nevoie şi de mamă şi de tată. Dar ce mai contează ce spun specialiştii, mai important e să dăm voie unor suflete bolnave să se joace de-a mama şi de-a tata. Dintotdeauna a fost mai comod pentru un om să-şi justifice o patimă, decât să lupte pentru a se vindeca. De câte ori nu auzi câte un beţiv spunând: "Ce dacă mai beau şi eu? Toată lumea bea!"...
Legat de acest aspect, găsim în Evanghelie un cuvânt al Domnului care zice, arătând spre un prunc pe care "l-a pus în mijlocul lor": "Cine va primi un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte. Iar cine va sminti pe unul dintr-aceştia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară şi să fie afundat în adâncul mării. Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala"(Matei 18, 5-7). Sunt unii, mai ales dintre cei pe care i-am votat, prin care vor veni, acum sau mai târziu, aceste sminteli. Va trebui să-i monitorizăm cu atenţie şi să veghem ca măcar pe viitor să nu mai primească votul nostru. Iar dacă se va ajunge acolo încât proiectul viitoarei Constituţii va conţine elemente contrare învăţăturii creştine, ne vom pronunţa public împotrivă şi vom boicota referendumul. Vom vedea atunci ce ecou va avea în inimile credincioşilor îndemnul care ar veni, firesc, din partea Bisericii, de a nu valida păcatul şi fărădelegea, chiar şi ambalate, tentant sau presant, în folia albastră cu steluţe aurii.
Părintele Rafail Noica descrie într-un mod extrem de plastic aceste vremuri pe care le trăim, spunând că "este ca şi cum stai ferm cu picioarele pe ceva solid, pe scânduri solide şi cineva-ţi pune o cravată pe după gât, cade scândura de sub tine şi te trezeşti că ăsta-i un ştreang… Iertaţi-mă, dar asta este ce vrea să facă vicleanul cu noi." Da, astăzi singura problemă a celor care deţin puterea este cum să ne uniformizeze, culmea!, sub pretextul că se doreşte o mai deplină acceptare adiversităţii. Dar cel fel de diversitatea e aceasta, în care eu sunt obligat să tac şi să accept lucruri în care nu cred? Ideea "corectitudinii politice" nu este ca fiecare să aibă dreptul de a se îmbrăca aşa cum doreşte, ci ca toţi să poarte, vrând-nevrând, cravată, având însă nemaipomenita, extraordinara libertate de a ne alege ce fel de cravată vrem. Explicaţia pentru o astfel de strategie nu e greu de găsit. Se impune ceva ce poate deveni, oricând, un mijloc de constrângere. Cu alte cuvinte, eleganta şi rafinata cravată, întoarsă la spate, va deveni un hăţ care, în caz că vrei să scapi, să te eliberezi, se transformă lesne în ştreang.
Există în folclorul de azi o glumă cam amară, dar care tinde să capete nuanţe profetice. Se relatează că un bătrân s-ar fi prezentat la ambasada unei ţări de prin vechea URSS, cerând azil politic. Mirat, funcţionarul de acolo îl întreabă: "Bine, dar de ce să plecaţi acum din România, ţară integrată în UE, cu atâta libertate?" Iar bătrânul i-ar fi prezentat următorul raţionament: "Pe vremea comuniştilor, dacă erai homosexual, te închideau. Imediat după 1990, li s-a dat voie să facă ce vor în patul lor, fără a-i mai pedepsi. Apoi au început să le dea dreptul de a se manifesta şi în public. Acum vor să le dea şi dreptul de a se căsători. Eu aş pleca acum, cât încă mai pot, pentru că, în ritmul ăsta, în curând homosexualitatea va fi obligatorie."

Comunicat al societăţii civile creştine. Parlamentari, nu votaţi o Constituţie anticreştină!




SCRISOARE DESCHISĂ ADRESATĂ MEMBRILOR COMISIEI PARLAMENTARE DE REVIZUIRE A CONSTITUŢIEI PRECUM ŞI TUTUROR PARLAMENTARILOR,  DIN PARTEA SOCIETĂŢII CIVILE CREŞTINE DIN ROMÂNIA




În contextul  discuţiilor ce au loc în Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei, deplin conştienţi de rolul legii fundamentale în trasarea viitorului unei ţări şi de faptul că aceasta trebuie să reflecte credinţa spirituală creştină a românilor,
Asociaţiile semnatare,  în calitate de reprezentanţi  al societăţii civile creştine din România îşi exprimă clar voinţa de modificare a Art. 48 din Constituţie prin introducerea: ”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat si o femeie”. Românii, în majoritatea lor, consideră Familia tradiţională, formată din bărbat şi femeie, ca fiind primul şi cel mai important centru al vieţii sociale. Familia tradiţională reprezintă nucleul de formare a noilor generaţii iar rolul esenţial jucat de aceasta în viitorul unei ţări trebuie specificat şi recunoscut în noua Constituţie.
Ne exprimăm îngrijorarea faţă de declaraţia Domnului Prim-ministru Victor Ponta de a păstra articolul în forma actuală, fără evidenţierea rolului şi importanţei familiei tradiţionale. Acest lucru relevă o minimizare a responsabilităţii pe care o are Statul în a asigura cadrul adecvat de dezvoltare al noilor generaţii şi interferează flagrant cu modul de viaţă al românilor, majoritar creştini. Ne exprimăm speranţa că se va ţine seama de credinţa spirituală a românilor şi se va recunoaşte în noua Constituţie locul şi rolul Familiei tradiţionale.
Ne opunem categoric introducerii în Constituţie la Art. 4, alin. 2”Orice discriminare bazata pe .... orientare sexuala este interzisa.”Discriminarea bazată pe orientarea sexuală nu ţine de spiritul sau tradiţia românilor. În România atât heterosexualii, cât şi persoanele de altă orientare sexuală sunt egali în faţa legilor Statului român, iar orientarea sexuală nu este criteriu de evaluare al oamenilor. Orice român este liber să acţioneze în spaţiul privat după cum îi dictează propria conştiinţăiarminorităţile sexuale nu sunt îngrădite în nici un fel în exercitarea libertăţilor fundamentale. Orice formă de discriminare este interzisă în România, iar  acest lucru este statuat în prezent prin Ordonanţa nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin urmare introducerea acestui articol nu este necesară. Mai mult, poate crea confuzii şi viitoare tulburări sociale, deoarecediscriminarea pe baza orientării sexuale este în prezent definită ca  fiind  orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe baza de orientare sexuală. Se forţează astfel calea către o legiferare tacită a căsătoriei între persoane de acelaşi sex, cu faza intermediară de uniune civilă între persoane de acelaşi sex, lucru ce contravine tradiţiei creştine a acestui neam şi naturii umane şi pentru care în nici un caz nu vom gira prin vot.
În încheiere, ne exprimăm încrederea şi speranţa că alegeţi să votaţi o Constituţie ce va crea cadrul adecvat pentru noi şi pentru copiii noştri, o Constituţie apropiată de români, de tradiţia şi credinţa lor creştină. În acelaşi timp însă, suntem pregătiţi să nu acordăm votul de încredere unor propuneri ce nu sunt în concordanţă cu spiritul creştin al acestui neam sau care pun în pericol generaţiile viitoare şi vom încuraja pe toţi românii creştini să nu gireze noua Constituţie ce va fi supusă votului popular.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Semnează,

1.     Alianţa Familiilor din România
2.     Federatia Organizatiilor Ortodoxe PRO VITA din Romania
3.     Asociaţia Pro Vita filiala Bucureşti
4.     Alianţa pentru Demnitate Naţională
5.     Asociaţia Christiana
6.     Asociaţia CIVIC Media
7.     Asociaţia „Rost”
8.     Asociatia „Basarabii"
9.     Asociaţia „Cercul Studenţesc Floarea de foc”
10.  Liga de Utilitate Publică
11.  Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
12.  Asociaţia „Familia Ortodoxă”
13.  Asociaţia Dascălilor din Romania
14.  Asociaţia Familiilor Catolice „Vladimir Ghika”
15.  Asociaţia pentru Libertatea Românilor
16.  Liga pentru Identitate Naţională
17.  Asociatia “Sfantul Daniil Sihastrul”
18.  A.T.O.R. (Asociaţia Tinerilor Ortodocşi)
19.  Asociatia “Prietenii de Familie”
20.  Asociatia Bio Romania
21.  Asociatia Civică a Tinerilor Creştin Ortodocşi Români
22.  Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior
23.  Asociatia Tinerilor Ortodocsi „Orthograffiti"
24.  Asociatia Traditia Romaneasca
25.  Asociaţia “Triada”
26.  Asociaţia ”Prietenii Sf. Efrem cel Nou”
27.  Asociaţia „Bucovina Profundă”
28.  Asociaţia „Darul Vieţii”
29.  Asociaţia „Doamna Stanca”
30.  Asociaţia „Familia şi Viaţa”
31.  Asociaţia „George Ogăraru” pentru Cultură şi Sport
32.  Asociaţia „Onoare şi Patrie”
33.  Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor"
34.  Asociaţia „Prietenii omului - umanism, cultură”
35.  Asociaţia „Primul Pas”
36.  Asociaţia „Sf. Ioachim şi Ana”
37.  Asociaţia „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului”
38.  Asociaţia „Studenţi pentru Viaţă”
39.  Asociaţia Bio România
40.  Asociaţia Casa Gratis Pro Deo
41.  Asociaţia Centrul Creştin Alba Iulia
42.  Asociaţia Clinica Pro-Vita Internaţional
43.  Asociaţia Culturală „Sf. Mitropolit Dosoftei”
44.  Asociaţia Hrisdoria
45.  Asociaţia Iniţiativa Creştin-Ecologistă
46.  Asociaţia Mama Olga - Neamt
47.  Asociaţia Medicilor Catolici din Bucureşti
48.  Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova
49.  Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini-Ortodocşi
50.  Asociaţia pentru cultură „Alfa”
51.  Asociaţia Poliţiştilor Creştini din Romania - Filiala Bucureşti
52.  Asociaţia Predania
53.  Asociaţia Pro Vita „Sf. Stelian”
54.  Asociaţia Pro Vita Christiana „Sf. Ecaterina”
55.  Asociaţia Pro-Logos Timişoara
56.  Asociaţia Provita filiala Gorj
57.  Asociaţia Provita Media
58.  Asociaţia Provita Sf. Brâncoveanu, filiala Piteşti
59.  Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Braşov
60.  Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Suceava
61.  Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români, filiala Tg. Jiu
62.  Asociaţia Tinerii Creştin Ortodocşi
63.  Asociaţia Ucrainenilor Ortodocşi din Bucovina
64.  CARITAS Bucureşti
65.  Forumul Civic Creştin
66.  Fundatia Antimis
67.  Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni"
68.  Fundaţia „Sf. Martiri Brâncoveni” fil. Suceava
69.  Fundaţia „Sfânta Irina"
70.  Fundaţia Clinica Pro Vita
71.  Fundaţia Creştină „Arsenie Boca”
72.  Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni
73.  Habitat pentru Umanitate - Beiuş
74.  Institutul „Fraţii Golescu” pentru relaţii cu românii din străinătate
75.  Liga Distributistă Română “Ion Mihalache”
76.  Societatea Ortodoxă a Femeilor Române – Filiala Iaşi
77.  Școala Brâncovenească
78.  WorldTeach Romania

Poziția oficială a Patriarhiei Ortodoxe Române

Biserica apară și promovează familia tradițională


Comunicat:

În urma adoptării în şedinţa de lucru a Comisiei de revizuire a Constituţiei de marţi, 4 iunie 2013, a amendamentului la articolul 4 alin. (2) din Constituţia României în vigoare, prin care sunt completate în legea fundamentală criteriile pentru care este interzisă discriminarea, inclusiv culoare, orientare sexuală sau trăsătură genetică, precizăm:

Patriarhia Română speră că o astfel de prevedere constituţională nu constituie o premisă pentru o orientare defavorabilă familiei creştine tradiţionale.

În acest sens, Patriarhia Română îşi exprimă dorinţa ca, atunci când vor fi luate în discuţie amendamentele la articolul 48 alin. (1) din actuala Constituţie a României, Comisia de revizuireva ţine cont de propunerea Bisericii Ortodoxe Române, înaintată Parlamentului României (27 mai 2013) în numele majorităţii românilor (85,9%), şi anume: 

„Familia, elementul natural şi fundamental al existenţei şi dezvoltării  societăţii, se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor şi beneficiază de sprijin şi ocrotire din partea statului şi a societăţii”.

Din cele mai vechi timpuri, poporul român a moştenit şi a cultivat un respect deosebit faţă de familie, numită şi „Biserica de acasă”, având credinţa că este instituită şi binecuvântată de Dumnezeu. Acest respect faţă de familie s-a concretizat în grija pentru o viaţa curată şi echilibrată în orice împrejurări, ajutorarea reciprocă a soţilor şi naşterea de prunci. Toate aceste valori au rămas peste veacuri trăsătura fundamentală a societăţii româneşti.

Patriarhia Română va propune tema completării articolului 48 alin. (1) referitor la familie din actuala Constituţie a României pe agenda de lucru a Consiliului Consultativ al Cultelor din Româniadin 20 iunie 2013, pentru a proteja familia naturală şi tradiţională. 


BIROUL DE PRESĂ  AL PATRIARHIEI ROMÂNE

sursa:http://www.basilica.ro/stiri/bbiserica-apr-i-promoveaz-familia-tradiionalb_7482.html

Societatea civilă creștină:
http://c-tarziu.blogspot.ro/2013/06/ce-vrea-societatea-civila-crestina-de.html
și
http://laurentiudumitru.ro/blog/2013/06/05/bomba-atomica-cu-ceas-part-ii-punctul-de-vedere-al-lui-mihail-neamtu-referitor-la-amendamentul-lui-chiuariu-privind-interzicerea-discriminarii-bazata-pe-sex/