marți, 21 mai 2024

 Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci

Şi gândirilor dând viaţă, suferinţele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Şi câţi codri-ascund în umbră strălucire de izvoară!
Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate,
Când pluteşti pe mişcătoarea mărilor singurătate!
Câte ţărmuri înflorite, ce palate şi cetăţi,
Străbătute de-al tău farmec ţie singură-ţi arăţi!
Şi în câte mii de case lin pătruns-ai prin fereşti,
Câte frunţi pline de gânduri, gânditoare le priveşti!
Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac..
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caută-n oglindă de-şi buclează al său păr,
Altul caută în lume şi în vreme adevăr,
De pe galbenele file el adună mii de coji,
A lor nume trecătoare le însamnă pe răboj;
Iară altu-mparte lumea de pe scândura tărăbii,
Socotind cât aur marea poartă-n negrele-i corăbii.
Iar colo bătrânul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate,
Într-un calcul fără capăt tot socoate şi socoate
Şi de frig la piept şi-ncheie tremurând halatul vechi,
Îşi înfundă gâtu-n guler şi bumbacul în urechi;
Uscăţiv aşa cum este, gârbovit şi de nimic,
Universul fără margini e în degetul lui mic,
Căci sub fruntea-i viitorul şi trecutul se încheagă,
Noaptea-adânc-a veciniciei el în şiruri o dezleagă;
Precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umăr
Aşa el sprijină lumea şi vecia într-un număr.

Pe când luna străluceşte peste-a tomurilor bracuri,
Într-o clipă-l poartă gândul îndărăt cu mii de veacuri,
La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă,
Pe când totul era lipsă de viaţă şi voinţă,
Când nu s-ascundea nimica, deşi tot era ascuns..
Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns.
Fu prăpastie? genune? Fu noian întins de apă?
N-a fost lume pricepută şi nici minte s-o priceapă,
Căci era un întuneric ca o mare făr-o rază,
Dar nici de văzut nu fuse şi nici ochi care s-o vază.
Umbra celor nefăcute nu-ncepuse-a se desface,
Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace!..
Dar deodat-un punct se mişcă.. cel întâi şi singur. Iată-l
Cum din chaos face mumă, iară el devine Tatăl!..
Punctu-acela de mişcare, mult mai slab ca boaba spumii,
E stăpânul fără margini peste marginile lumii..
De-atunci negura eternă se desface în făşii,
De atunci răsare lumea, lună, soare şi stihii..
De atunci şi până astăzi colonii de lumi pierdute
Vin din sure văi de chaos pe cărări necunoscute
Şi în roiuri luminoase izvorând din infinit,
Sunt atrase în viaţă de un dor nemărginit.
Iar în lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe pământul nostru muşunoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, oşteni şi învăţaţi
Ne succedem generaţii şi ne credem minunaţi;
Muşti de-o zi pe-o lume mică de se măsură cu cotul,
În acea nemărginire ne-nvârtim uitând cu totul
Cum că lumea asta-ntreagă e o clipă suspendată,
Că-ndărătu-i şi-nainte-i întuneric se arată.
Precum pulberea se joacă în imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza încetează,
Astfel, într-a veciniciei noapte pururea adâncă,
Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă..
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,
Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric..

În prezent cugetătorul nu-şi opreşte a sa minte,
Ci-ntr-o clipă gându-l duce mii de veacuri înainte;
Soarele, ce azi e mândru, el îl vede trist şi roş
Cum se-nchide ca o rană printre nori întunecoşi,
Cum planeţii toţi îngheaţă şi s-azvârl rebeli în spaţ'

Ei, din frânele luminii şi ai soarelui scăpaţi;
Iar catapeteasma lumii în adânc s-au înnegrit,
Ca şi frunzele de toamnă toate stelele-au pierit;
Timpul mort şi-ntinde trupul şi devine vecinicie,
Căci nimic nu se întâmplă în întinderea pustie,
Şi în noaptea nefiinţii totul cade, totul tace,
Căci în sine împăcată reîncep-eterna pace..

Fragment din Scrisoarea I de Mihai Eminescu
Fotografii la Ohrid/21 Mai 2024









Rugăciuni pe malul lacului/ Sf. Ier. Nicolae Velimirovici


Sânt oare zile în urma ta, o, omule, la care ai voi să te întorci? Toate ca mătasea te ademeneau, şi în urma ta ca pânza de păianjen rămâ‐ neau. Ca mierea te întâmpinau, iar tu de dânsele ca de‐o duhoare te despărţeai. Toate de amăgire şi de păcat preapline erau.
Iată, în lumina lunii toate bălţile oglinzi par a fi; şi toate zilele, lumi‐ nate de uşurătatea ta, oglinzi par a fi. Însă dintru o zi în alta când pă‐ şeai, mincinoasele oglinzi ca o pojghiţă de gheaţă se spărgeau, iar tu prin apă şi noroi abia de mai răzbeai.
Poate oare ziua, ce are drept porţi dimineaţa şi seara, să fie o zi?
Doamne prealuminate, sufletul meu cel sfâşiat de amăgiri după o zi tânjeşte: după ziua cea fără de porţi, ziua de la care sufletul meu s’a depărtat şi întru în schimbătoarele umbre s’a cufundat; după ziua Ta, pe care ziua mea o numeam, când una cu Tine eram.
Este oare vreo fericire, omule, în urma ta, la care ai voi să te întorci? Din două îmbucături dintru aceeaşi dulceaţă, mai searbădă‐i a doua decât cea dintâi. De ţi s’ar pune înainte fericirea de ieri pe masa de astăzi, cu lehamite capul ţi‐ai întoarce.
Datu‐ţi‐s’au clipe de fericire doar ca să te facă să tânjeşti după ade‐ vărata fericire în sânul Celui Pururea Fericit; şi veacuri de nefericire, spre a te trezi din buimaca saṃsara3 a amăgirilor.
Doamne, Doamne, singura mea fericire, oare găteşti loc de sălăşlui‐ re peregrinului Tău cel rămas abia viu4?
Doamne, tinereţea mea fără bătrâneţe, întru Tine se vor scălda ochii mei, şi mai luminos decât Soarele vor străluci.
Lacrimile dreptului cu grijă le aduni, şi cu ele lumile întinereşti.







............

 


Belgrad

Os alb ești între nouri

Răsai din rugul tău,
și din mormântul tău arat,
din risipitul praf al tău.

Răsai din dispariția ta.

Soarele se păstrează
în chivotul tău de aur,
sus, deasupra lătratului secolelor
și te poartă la cununia
celui de-al patrulea râu din rai
cu cel de-al treizeci și șaselea râu pământean.

Os alb ești între nouri,
os al oaselor noastre.


Traducere: Nichita Stănescu
Vasko Popa – Cele mai frumoase poezii – Ed. Tineretului
Catedrala Sf. Sava din Belgrad/photomobile Corina Negreanu 











sâmbătă, 18 mai 2024





Femeia nu este o imagine diafană zburând peste câmpii 
necosite.
Femeia este muntele mic și ferm care

își duce copilul la groapă.


Femeia nu este o imagine diafană zburdând peste câmpii 
necosite.
Femeia este muntele mic și ferm care

spune: fie mie după Cuvântul Tău.


Femeia nu este o imagine diafană zburdând peste câmpii necosite.
Femeia este muntele mic și ferm care


spune: faceți tot ce vă va spune El.


Versuri de Moni Stănilă/,,Ale noastre dintru ale noastre”
Icoane preluate de pe Pinterest; fotografia îmi aparține.




vineri, 17 mai 2024

 Rugăciune către Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou[1] pentru copilul bolnav

“Ocrotitor al copiilor și grabnic ajutător întru toate nevoile te cunoaștem pe tine, Sfinte Mare Mucenice Efrem, iar lucrările tale sunt săvârșite cu dumnezeiască înțelepciune. Fii bun și, venind întru întâmpinarea noastră, ridică de la pruncii noștri toată durerea și boala, alinându-i și tămăduindu-i cu darul tău cel dumnezeiesc. Miluiește-ne, Cuvioase, și aprinde în inimile noastre focul rugăciunii ca, întru lumina acesteia, să vedem lămurit lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește neîncetat cu noi și tuturor să dăm mărturie pentru darurile tale minunate. Mijlocește pentru familia noastră înaintea Preabunului Dumnezeu, Sfinte Efrem, ca nici unul dintre noi să nu ajungă rob pierzării, ci toți dimpreună să ne învrednicim a vedea lumina cea pururea fiitoare a Împărăției Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.”(Extras din ,,Canon de rugăciune pentru copilul bolnav”)


[1] Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou (sec. XV) este sărbătorit pe 5 mai. Moaștele sale se cinstesc în biserica Mănăstirii Nea Makri, în Grecia. Fragmente din moaștele sale se cinstesc în mai multe biserici, inclusiv în București la Mănăstirea Radu-Vodă.

Preluare de la https://episcopiascandinavia.se/canon-de-rugaciune-pentru-copilul-bolnav/


Sf. Mc.  Efrem cel Nou
Icoană pictată de Corina Negreanu 



 Nu trebuie propovăduit cu mintea, ci cu inima. Numai ceea ce vine din inmă atinge inima celuilalt. Să nu atacaţi niciodată, nu fiţi potrivnici nimănui. Dacă cel ce propovăduieşte vrea să-i întoarcă pe oameni de la vreun rău, să o facă cu blândeţe, smerenie şi mare frică de Dumnezeu.”(Starețul Tadei)


"Fii cu luare aminte la laudele umflate, ca şi la defăimările peste măsură, şi socoteşte-te mai mic decât zic cele dintâi şi mai mare decât zic cele din urmă – ca să nu zbori fără aripi şi să nu te pierzi fără nădejde."( Sf. Nicolae Velimirovici)


"Şi de dragostea mamei îţi vei aminti mereu, dar apoi o vei uita. Şi pe prietenii răposaţi îi vei pomeni, dar după o vreme vei amuţi. Şi de faptele tale bune îţi aminti, dar apoi le vei da la o parte. Însă păcatul pe care l-ai săvârşit acum patruzeci de ani, în fiecare dimineaţă îţi strigă: „bună dimineaţa,” şi în fiecare seară: „la revedere!” Strigă şi va tot striga, şi nu va amuţi nicicând în viaţa ta.”( Sf. Nicolae Velimirovici)


”Hristos niciodată n-a făcut vreo observaţie asupra trupului vreunui om. El nu i-a spus lui Zaheu: „Cât eşti de mic!”, nici lui Iuda: „Cât eşti de urât!”, nici slăbănogului: „Cât eşti de slab!”, nici leprosului: „Cât de rău miroşi!” El a petrecut neîntrerupt cu realitatea din oameni, adică cu sufletele – căci sufletul le vorbea sufletelor, şi sufletul tămăduia şi ridica sufletele. De aceea, când îţi vorbeşte omul, nu te gândi la trupul lui, nu cerceta trupul lui, ci priveşte la sufletul lui, cercetează sufletul lui, deprinde-te cu sufletul lui – şi atunci îl vei înţelege."( Sf. Nicolae Velimirovici)


Sf. Nicolae Velimirovici(Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Sibiu)
 icoană pe lemn pictată de Corina Negreanu, 2008

Sursa: https://citateortodoxe.ro

joi, 16 mai 2024

Remember Amma Siluana


 

Rațiune și credință

 


Cum să rămâi creștin într-o lume ... Jean-Claude Larchet

 https://www.facebook.com/share/v/eDescHhpVLG24cq7/?mibextid=WC7FNe





Nu așa se îndreaptă lucrurile

 Trăim vremuri  stranii care abundă de critică negativă, dar cu prea puțin spirit (auto)critic obiectiv, discret, temeiluit pe Bine, Adevăr și Frumos, raportat la reperul axiologic evanghelic-mai întâi cercetează-te pe tine  însuși și vezi-ți bârna ochiului tău, sau  dacă ești ,,deosebit" să ridici piatra cuvântului/imaginii pentru a-ți demola proximitatea(familială, vocațională, profesională etc),  chiar și ,,străinătatea" ta valorică.

 Violezi cu ,,experiența" ta de viață, cu adevărul tău, cu ,,arta" ta, cu of-ul tău, cu subiectivitatea ta, cu puținătatea ta orice a mai rămas inocent în conștiința și inima unui ,,idealist anonim" care mai vede curat/altfel decât cunoscătorul de/din tine, și deturnezi  spre cinism orice posibilă, pretinsă asanare morală. De implicită ,,profilactică" formă de ,,puericultură". Căci actualmente  tinerii sunt dispuși oricum spre altă frecventabilitate. De ce să nu le dai un avânt și mai mare s-o facă?

 E și asta o formă de contribuție la deconstructivism, în gradele lui de hidoșenie și superficialitate, care pare că asigură azi mult visata defilare pe covoarele roșii  ale succesului carieristic și al  culturii(cultului) notorietății visate de tip V.I.P., feisbucist sau de revistă, dar barca realității reale în care ne aflăm cu toții e una singură. Nicidecum  ce ține de zone, de un podium de scenă cu spectatori, premieri și staruri de cinema. Regizori. Suntem mult prea reali, cu toții actanți- inerent cu rele și mai puțin rele, iar cârma bărcii nu e regizorală, deși, conspirativ, preaomenește, așa pare. Sau de ,,influecereala doctă", brigada de specialiști de specialitate care ne poartă barca pe valuri pentru că ei știu mai bine. Cum. Ce. Când. Unde. Whatever. Anyway...

 Pocăință? Vax! 

Stilizare? Nu mai este cazul de mult.

Nu se poate aplauda, pentru că nu e nimic de admirat la ,,eroismul" de a pretinde că dai în vileag gunoiul de sub preș,  ca să îl pui la vedere, că îl lași sub nasul tuturor ca să-l adulmece până la icterereală(aici e faza narcisiacă a ,,facerii"), ba să-l admiri ca pe un trofeu, să defilezi cu el prin lume,  ba să-l dez-bați cu aere/opinări  paranoice în talk-show-uri, dar, nu, nu asta e vocația de sacerdot. Nu e misionarism, nu e  acesta apostolatul resetat la timpuri noi. Ci să-l transfigurezi, căci asta face Hristos mereu și mereu, pentru că Dumnezeu restaurează totul, permanent. Dumnezeu ,,lucrează", ,,modifică cu sens", trans-formă deșeurile. Nu le distruge. La Dumnezeu nu există gunoi.

Înainte de toate. 


Cu tinele tău, cu "arta" ta, cu cuvântul tău. Cu durerea ta.

La moara căror duhuri dai apă? 


Te-ai gândit?


Martiri și Mărturisitori în Temnițele Comuniste
Icoană pictată de Corina Negreanu 2017




marți, 14 mai 2024

I.D. Sârbu. Filosofie(rezistență) în tranșeele istoriei


 

 Rugăciune către Mântuitorul Iisus Hristos pentru ieşirea din necazuri

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule al Lui Dumnezeu, nu suntem vrednici de Milele Tale, dar îndrăznim să Te rugăm să primeşti şi puţina noastră rugăciune, precum ai primit oarecând cei doi bani ai văduvei şi să alungi de la noi tulburarea care ne-a cuprins. Doamne, viforul necazurilor se ridică asupra noastră şi au intrat ape până la sufletele noastre, dar întru Tine este toată nădejdea noastră! Tu cunoşti pricina răului care ne apasă. La Tine perii capetelor noastre sunt număraţi. La Tine scăpăm şi pe Tine Te rugăm să depărtezi de la noi orice rău pierzător de suflet şi să ne ajuţi să biruim toate ispitele care ne învăluie! Tu eşti întărirea, scăparea şi Izbăvitorul nostru, Hristoase Dumnezeule şi Ţie Slavă şi mulţumire pentru toate Îţi înălţăm, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin!




Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, la vreme de necaz şi de întristare

Valuri de patimi mă împresoară; mare necaz şi strâmtorare îmi umplu sufletul o, întru-tot Sfântă Maică, linişteşte sufletul meu cu pacea Fiului tău şi alungă deznădejdea şi întristarea sufletului meu cu harul Său. Potoleşte furtuna păcatelor mele care mă frig precum un vierme în foc şi stinge-i flăcările. Umple-mi inima de bucurie, Preacurată Maică şi împrăştie ceaţa nelegiuirilor mele de la faţa mea, căci acestea mă împresoară şi mă tulbură. Luminează-mă cu lumina Fiului tău. Sufletul meu se simte sfârşit; totul îmi este greu, chiar şi rugăciunea. Iată-mă, rece ca piatra. Buzele mele şoptesc o rugăciune, dar inima mea nu tresaltă. Necazurile m-au împresurat de pretutindenea. Topeşte gheaţa din jurul sufletului meu şi încălzeşte-mi inima cu dragostea ta. Nu-mi pun nici o încredere în apărarea venită de la oameni, ci îngenunchez dinaintea ta, o, Prea Sfântă Maică şi Fecioară. Nu mă alunga de la faţa ta, ci primeşte rugăciunea robului tău. Tristeţea m-a cuprins. Nu mai pot răbda năvălirile diavolilor. Nu am nici o apărare, nici nu aflu loc de refugiu, om nenorocit ce sunt. Sunt pururea biruit în lupta aceasta şi nu am altă mângâiere decât în tine, Preasfântă Maică. O, nădejde şi apărarea tututror credincioşilor, nu trece cu vederea rugăciunea mea!

Preasfântă Maică a lui Hristos, Preacurată, Preabinecuvântată Maică a lui Dumnezeu, vezi cum satana mă izbeşte precum valurile mării lovesc corăbiile! El mă urmăreşte ziua şi mă tulbură noaptea. Nu am pace – sufletul meu se pleacă, duhul meu se cutremură. Grăbeşte, Preaslăvită Maică şi mă ajută! Roagă-L pe dulcele Domn Iisus Hristos să aibă milă de mine şi să-mi ierte păcatele pe care le-am săvârşit. O, Preasfântă Maică a Domnului nostru Iisus Hristos, bunătatea ta cea plină de iubire este nesfârşită şi este cel mai mare vrăjmaş al puterilor iadului. Chiar atunci când cel mai mare păcătos cade în străfundurile iadului, împins de forțe diabolice, dacă acesta strigă către tine, tu eşti gata să-l eliberezi din legăturile iadului. Slobozeşte-mă şi pe mine! Priveşte cum satana vrea să mă facă să mă împiedic şi să-mi zdrobească credinţa, dar eu îmi pun toată nădejdea în Domnul. Slavă ţie, ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii! Amin.

Canon de rugăciune la vreme de necazuri

Cântarea 1

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi  învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: “În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă  îndrăzneală care dai putere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Tine: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neascultarea? Vai nouă,  să  plângem şi să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraţilor, la milostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se descoperă Dreptul Iov celor ce caută  în Sfânta Scriptură mărgăritare duhovniceşti. Că fiind cel mai slăvit dintre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătăţile ce le avea, ba încă a ajuns să şadă plin de bube pe mormanele de gunoi, ca unul dintre cei loviţi de mânia cerească. Şi Dumnezeu, văzând credinţa sa, i-a făcut parte de bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Prea Sfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să salte inimile noastre simţind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiţi şi cei deznădăjduiţi să capete nădejde.

Cântarea a 3-a

Doamne. . .

“Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi  zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Şi iarăşi ne-ai zis: “Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” Unde este credinţa noastră când ne plângem că nu suntem ascultaţi? Poate cineva să spună că a cerut cu umilinţă cele de folos şi nu le-a primit? Să nu fie.

Doamne. . .

Întăreşte-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinţii Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Lu­minează-ne, sfinţeşte-ne şi ne miluieşte Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

Doamne. . .

"Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul,  iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”, ne învaţă Dreptul Solomon,  picurând în sufletele noastre razele înţelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în  încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta,  înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi.

Slavă . . .

L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare,  pe sângerosul uriaş! Şi tot aşa fiecare dintre creştinii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul necazurilor, căci neputinţele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har.

Şi acum. . .

Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creştinesc;  bolnavii se vindecă,  morţii înviază, cei aflaţi în primejdii se izbăvesc. Arată-ţi şi de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre.

Cântarea a 4-a

Doamne. . .

“Voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi să nu fiţi îngrijoraţi, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu,  şi toate acestea se vor adăuga vouă”.  Aşa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii,  în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăţia se va lua de la noi şi ne aşteaptă osânda veşnică.

Doamne. . .

Cel ce ai înmulţit pâinile şi peştii, săturând mii de oameni, Care poţi să ne dăruieşti toate cele de care avem nevoie şi de care ai îngăduit să fim lipsiţi pentru încercarea credinţei noastre, arată şi acum milele Tale şi plineşte toate lipsurile noastre.

Doamne. . .

Zece leproşi au luat vindecare minunată, dar nu­mai unul a ştiut să aducă mulţumire pentru ea. Peste mulţime de oameni se revarsă binefacerile lui Dumnezeu, dar numai puţini ştiu să mulţumească.

Slavă . . .

Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Lichiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuinţă să le primim prin mijlocirile tale de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări.

Şi acum . . .

Veacuri  întregi creştinii au trecut prin greutăţi fără număr, dar ori de câte ori ţi-au cerut ocrotirea nu au rămas fără răspuns, Maica noastră. Chiar şi atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a năruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice şi dăruieşte credincioşilor toate cele care le sunt de trebuinţă.

Cântarea a 5-a

Doamne. . .

Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: “Veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi şi veţi fi urâţi de toţi  pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.

Doamne. . .

Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înţelegerea şi iubirea frăţească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creştine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mânia, toată neînţelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, şi nu adunări idoleşti, cum unelteşte neruşinatul diavol.

Doamne. . .

Mucenicie este să fim prigoniţi de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îţi înălţăm fierbinţi rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pregătiseră fraţii lui şi mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceştia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ţie că orice suferinţă îşi are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită.

Slavă . . .

Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreapta credinţă şi ai jertfit idolilor, dar maica şi femeia ta ţi-au stat împotrivă şi te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, venindu-ţi în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hristos  şi pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ţi-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toţi cei pe care iubirea acestei lumi îi ţine departe de  mântuire şi întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuţi ai fost întors.

Şi acum . . .

Ceea ce cu înţelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sfântul Chiril, luminătorul Alexandriei şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmăşia şi neînţelegerea dintre creştinii care ţi-au cerut aceasta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniştea cea binecuvântată în vieţile noastre, ale celor ce suntem încercaţi de răutatea oamenilor şi a îngerilor căzuţi.

Cântarea a 6-a

Doamne. . .

Să luăm aminte la povaţa Sfântului Pavel, apostolul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: “Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.

Doamne. . .

Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă şi să lepădăm de la noi duhul întristării şi al necredinţei. Înmulţeşte-ne credinţa, sporeşte-ne dragostea, dăruieşte-ne răbdare şi nădejde, ca la trecerea din această viaţă să putem gusta din bunătăţile pe care le-ai pregătit aleşilor Tăi.

Doamne. . .

“Din nimic nu avem noi mai mult de câştigat decât din suferinţe şi pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veşnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună?

Slavă . . .

Precum stăteau coroanele pe capetele împăraţilor, aşa stătea Duhul  Sfânt peste Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înţelegem dar că nici sărăcia, nici foamea şi nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinţilor;  şi pe aceştia Domnul îi va răsplăti cu prisosinţă, aşezându-i la loc de cinste în curţile Sale.

Şi acum . . .

Preasfântă Fecioară, izgoneşte toată mâhnirea, întristarea şi toată ispita de la noi, păcătoşii tăi robi, şi  îndeamnă cugetele noastre spre săvârşirea celor  bineplăcute  lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credinţă şi cu dragoste.

Cântarea a 7-a

Doamne. . .

“N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, a spus şi ne spune cu blândeţe Mântuitorul Hristos, aşteptând pocăinţa noastră. Cine poate spune că nu este păcătos? Cine poate crede că nu  are nevoie de pocăinţă? Numai cei mândri,  pe care iubirea de sine îi ţine departe de Dumnezeu.

Doamne. . .

Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei-credinţe.

Doamne. . .

Iubitori de plăceri precum locuitorii Sodomei şi ai Gomorei sunt astăzi cei care trăiesc departe de Biserică,  şi noi în loc să vedem păcatele noastre ne mulţumim să credem că suntem mai drepţi decât ei,  asemănându-ne fariseului din Evanghelie.  Dar îndreptăţirea noastră nu este şi nu poate fi socotită drept pocăinţă, ci ne este cale a pierzării.

Slavă . . .

Sfinte Mare Mucenice Cipriane, care de la slujirea diavolilor ai venit la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, cu Sfânta Maria Egipteanca, desfrânata care a devenit înger în trup omenesc, şi cu David, care mai înainte a fost tâlhar, rugaţi-vă pentru noi dimpreună cu toţi cei care părăsind păcatul au urcat pe culmile sfinţeniei,  ca să luăm desăvârşit dezlegare de păcate şi să trecem în caldă pocăinţă această viaţă trecătoare.

Şi acum . . .

Cu dragoste i-ai adus pe mulţi la pocăinţă, Maică Sfântă, îndreptându-i să primească prin Taina Spovedaniei dezlegare de păcate şi dându-le putere în războiul duhovnicesc. Vezi, dar, greşelile noastre cele multe, şi roagă-te înaintea Fiului tău preaslăvit să ne dăruiască iertare de fărădelegile care ne apasă, făcându-ne părtaşi cetei celor care prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-au mântuit.

Cântarea a 8-a

Doamne. . .

Dar nepreţuit sunt pentru neamul creştinesc fericirile pomenite  în Evanghelie,  şi în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: “Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraţilor, la vremea rânduită de Dumnezeu, şi  binele va fi celor care se vor învrednici de veşnica mângâiere.

Doamne. . .

Miluieşte-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluieşte-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi după ce ai primit bătăi şi batjocuri ca mulţumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluieşte-ne, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, mântuieşte-ne!

Doamne. . .

Chip al morţii sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoşătoarea osândă a păcătoşilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ, decât a răbda dincolo chinuri fără sfârşit.

Slavă . . .

Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au murit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, cu Sfinţii doctori fără de arginţi şi cu ceilalţi Mucenici, cu toţi  Sfinţii  ştiuţi şi neştiuţi, rugaţi-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna şi păcatul.

Şi acum . . .

Sfârşit creştinesc dăruieşte-ne nouă, Fecioară preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică şi de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră.

Cântarea a 9-a

Doamne. . .

“Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când treceţi prin diferite ispite”, ne-a spus Sfântul Apostol Iacov care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând şi răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: “Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.”

Doamne. . .

Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări,  slabi de nu ne vei face îndrăzneţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!

Doamne. . .

Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: “Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.

Slavă . . .

O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile şi preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinţilor, apăraţi-ne de tot răul, de toată ispita şi necazul, şi rugaţi pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinşi de multe păcate.

Şi acum . . .

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ţie şi Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamului omenesc. Ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii şi mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce eşti cu adevărat ocrotitoare a creştinilor te mărim.

Și Otpustul.

Sursa:online