Muzica- lucrarea duhovnicească, W. A. Mozart și Părintele Serafim Rose

Părintele Serafim Rose la masa de lucru

Cum mi s-a reproșat într-un comentariu  de către un anonim  că m-aș crede mai isteață decît Părintele Serafim Rose dacă nu încetez să  ascult muzica lui Mozart(din motive obiective regret că mi se întâmplă tot mai rar asta), citez ,,pr Serafim Rose obisnuia sa ascult muzica lui  Mozart pana in clipa in care s-a ortodoxit si a aflat ca Mozart era francmason. Avem noi oare dreptul sa ne aratam mai isteti ca pr Serafim?” m-am aplecat azi   două ore să cercetez în cartea Ieromonahului Damaschin ,,Viața și lucrările părintelui Serafim Rose”  scoasă de Ed. Sophia, Buc., 2005,   ca să văd dacă poziția atît de categorică de a renunța total la muzica lui Mozart (pe motive strict francmasonice) îi aparține  într-adevăr părintelui Serafim. Aveam personal o îndoială că ar fi chiar așa, dată fiind natura lui de rafinat cunoscător, cercetător, iubitor  și degustător de artă în general. Concluzia: nici vorbă să fie așa, i se pun vorbe în gură în mod deformat, i se atribuie o  poziție radicală  față de Mozart și muzica lui, falsă și optuză. Este adevărat că se spune că ar fi renunțat să asculte o operă, doar una,  ,,Flautul fermecat” pentru că ar conține motive melodice francmasonice, dar în același timp, își dorea  să se desfete  în Rai  cu sublima muzică mozartiană. Atât de mult prețuia armonia ei. 
Am extras câteva citate concludente mai jos, menționez că boldările textelor îmi aparțin. Sper să nu vă plictisească, mai ales că problemele ortodocșilor sunt altele la ora asta, iar țara arde și noi pieptănăm  astfel de probleme.
(C.N.)

p.114

După convertirea sa, Eugen(n.n. Părintele Serafim Rose) a continuat să asculte muzică clasică, folosind-o ca pe o modalitate de rafinare și înălțare sufletească. ,,Din muzică”, spunea el, parafrazându-l pe Confucius, ,,îți poți da seama seama ce gândesc oamenii. Ia aminte la muzica pe care o ascultă și vei putea spune dacă sunt oameni stricați sau virtuoși”.(...) Iubea nespus toate operele lui Mozart, îndeosebi Don Giovanni și Flautul fermecat, chiar dacă atunci cînd a aflat că cea din urmă avea armonii masonice a încetat să o mai asculte. Fidelio de Bethoven se număra printre piesele favorite și desigur, Boris Godunov de Mussorgski. Printre operele cele mai moderne, gustul său se îndrepta în principal spre Pucini, mai ales spre Turandot și Tosca. Era îndrăgostit de toate creațiile camerale baroce, ca și de lucrările de cameră ale lui Mozart și Bethoven...”

p.872

,,Am pomenit deja cum Părinții de la Platina și-au făcut timp pentru formarea sufletelor noii generații punându-i pe studenți să asculte muzică clasică. Însă astăzi nu numai tinerii au trebuință de o asemenea formare: majoritatea părinților de astăzi s-au format ascultând cele mai rudimentare forme de muzică. De aceea, cu prilejul pelerinajelor Sf. Gherman, toată lumea putea să guste din cea mai rafinată cultură creștină prin intermediul audițiilor muzicale ale părinților. La pelerinajul din 1979, cînd Părintele Serafim a ținut un curs despre prorocirile lui Daniil, le-a pus participanților un disc cu Banchetul lui Belșațar de Haendel, inspirat din cartea lui Daniil. Iar în 1981, cînd a ținut cursul despre Cartea Facerii, a pus Oratoriul Creației de Haydn. Părintele Gherman punea alte piese muzicale, mai ales de compozitorul său favorit, Mozart, și vorbea despre ele.

Chiar și forma modernă a artei filmului era folosită de Părintele Serafim ca mijloc de formare sufletească. Odată, explica el: ,,Unii părinți spun: ,,Vai, lumea este atât de rea; refuz să-mi las copii să meargă la filme, nu vreau să aibă nimic de-a face cu lumea, vreau să rămână curați”. Dar oricum ar fi, acești copii vor intra cîndva în lume, iar faptul că sunt lipsiți de orice fel de dietă dușevni-adică de ceea ce hrănește partea de mijloc a sufletului- înseamnă că este foarte probabil ca ei să ia tot ce le stă în față, la întâmplare. De aceea este mult mai bine să alegem acele filme care cel puțin nu au lucruri rele și nu provoacă înclinare spre păcat” ”.

p.874

,,Uneori Părintele Serafim trecea pe la noi, în drum spre Asland(Oregon), unde îi ducea pe frații mireni să vadă felurite piese de teatru la Festivalul Shakespeare de acolo. Odată -sunt aproape sigur că era la începutul verii cînd a murit- i-a dus pe băieți să vadă Romeo și Julieta, după ce mai întâi o citiseră și o studiaseră. Când mi-am exprimat surpriza că îi ducea pe  tinerii studenți să vadă o astfel de piesă, mi-a răspuns: ,,Dar de ce nu? Sunt și ei oameni și au sentimente și pasiuni la fel ca toată lumea. Este mai bine pentru ei să vadă asemenea lucruri în mod supravegheat și controlat, decât să se chinuie singuri”.

Aceasta era în deplină concordanță cu instrucțiunile pe care mi le dădea ori de cîte ori venea Theofil la noi peste vară. ,,Lasă-l să se uite la televizor, chiar și la telenovele, dacă vrea du-l și la filme. Theofil este fascinat de lume și este mai bine să o scoată din sistemul său acum. Dar ai grijă să vezi totul împreună cu el și apoi să discutați în amănunt, astfel încât să pună lucrurile într-un context duhovnicesc corect”. Atitudinea aceasta mi s-a părut și mie plină de înțelepciune. El credea că o mică doză regulată de lumesc poate acționa asemenea unui vaccin care să ducă în cele din urmă la ,,imunitate” față de atracțiile lumești.

Într-un rând m-a rugat să-l duc pe Theofil să vadă Don Giovanni de Mozart la Opera din san Francisco, ceea ce am făcut. Altă dată m-a rugat să-l duc la Doctor Faustus de Marlowe, la Asland. Cunoștea foarte bine aceste opere și mi-a dat indicații ce ,,lecții” se pot învăța din ele, ca să le împărtășesc lui Theofil. De fiecare dată îmi cerea un raport amănunțit despre cum a reacționat Theofil(sau alții), dacă au ,,prins” esențialul.

Îmi amintesc și cum îl încuraja Părintele Serafim pe Michael Anderson să citească Platon și alți filosofi discutând cu el totul în amănunt, pe măsură ce Michael își croia drum cu multă trudă prin textele cu pricina.Părintele Serafim  îi arăta cum toate acestea se legau de Ortodoxie și de patristică.(...)

La fel era și cu muzica: destul de devreme îi spuneam că mi se pare că va trebui să renunțăm la Mozart etc., dacă vrem să luăm în serios creșterea duhovnicească. El mi-a răspuns: ,,Bietul de tine!”Parcă îl aud și astăzi. Apoi mi-a explicat locul frumosului în lumea duhovnicească și cum marea artă de orice fel lucrează cu totalitatea firii duhovnicești a omului. Era pentru prima dată când făceam cunoștință cu o asemenea idee. Mai târziu am descoperit-o și la unii Sfinți Părinți și am împărtășit-o adeseori altora în anii următori. Însă până atunci avusesem un punct de vedere cam ,,puritan” cu privire la aceste lucruri.(...)”

p. 901-înaintea morții Părintelui Serafim-

Am spus mai devreme că Părintele Serafim, în anii săi de monahism, nu mai căuta să asculte muzică clasică. În calitate de călugăr, renunțase la bucuria aceasta și nu mai asculta muzică decât atunci când punea înregistrările închinătorilor-mai ales celor tineri- pentru a-i ajuta la formarea lor sufletească.(...)

,,Era o seară caldă de vară cu o nuanță de roz la orizont; părinții se întorceau cu camioneta dintr-o vizită făcută la San Francisco. Părintele Gherman l-a rugat pe Părintele Serafim să asculte o casetă cu un cvintet de clarinet al lui Mozart. Părintele Serafim se codea, dar a cedat insistenței Părintelui Gherman. Pe măsură ce cvintetul cânta, el asculta cu mare atenție. Părintele Gherman aștepta comentariile lui despre muzică, dar nimic. A urmat o lungă tăcere.

,,Ei bine?” a întrebat în cele din urmă Părintele Gherman.

Părintele Serafim avea un aer foarte grav. N-a spus decît: ,,Aș prefera să o ascult mai degrabă în Rai”.

Afirmația sa l-a intrigat și mai mult pe Părintele Gherman. ,,Nu m-aș fi gândit niciodată la ea în felul acesta”, își va aminti el mai târziu. ,,Muzica cu pricina a atins acea parte adâncă și armonioasă din el care îl lega de dumnezeire. Se simțea nevrednic în fața măreției și sublimei frumuseți a cerurilor, pe care o simțea reflectată în cele mai pasaje serafimice din Mozart și în înaltele și impunătoarele sunete ale lui Bach și Haendel. Simțea că nu se cuvine -că este aproape un păcat- să te bucuri de asemenea sunete, cîtă vreme ești încă pe pământ”.

Muzica însăși, chiar dacă te îndreaptă spre cer, este totuși a pământului, putând fi simțită ca o pregustare a dulceților cerești, cât să deschidă apetitul, dar neputând să potolească foamea. Poate pentru Părintele Serafim era ceva dureros. Poate avea grijă ca nu cumva, îngăduindu-și desfătările muzicii,  să nu încerce să se mulțumească cu o stare de neplinătate, cu dorirea dulce-amară în loc de lucrul dorit. El aflase Împărăția lui Dumnezeu înlăuntrul său și nu mai avea nevoie de muzică rafinată ca să-l ducă la ea. După cum spune și Starețul Varsanufie de la Optina(n.n. decedat în1913), care el însuși interpretase și ascultase muzică clasică înainte de a se călugări: ,,Cînd o valvă a inimii se închide față de primirea desfătărilor lumești, se deschide o altă valvă pentru primirea bucuriilor cerești”.”

Piano Concerto No. 21 - Andante 

Mozart Violin Concerto in G KV 216 - Adagio