Pentru mămicile necăjite care mi-au scris și care m-au rugat să semnez petiții pe care nu le-am semnat pentru că nu mai cred că petițiile înseamnă ceva pentru clasa politică și pentru Puterea actuală.
,,Aerul din preajma ta
mă conjugă la trecut”
(Răzvan Ionescu)
Dacă revoluția din 1989 a avut loc, în acel decembrie însîngerat, după o stranie noapte poposită peste țară vreme de ,,patru decenii și ceva de împliniri mărețe”, plus anii infernali de după al doilea Război Mondial, bîntuită de teroarea fricii, frigului, foamei, minciunii și-a dezumanizării forțate prin grava umilință fizică, morală, socială etc. la care am fost supuși, unul din cîștigurile umane postrevoluționare a fost acela de a putea, mama și copilul, ,,familia ocrotită de stat”, să beneficieze de acel concediu maternal plătit în perioada primilor doi ani de viață ai copilului. Adică, mama să stea cu și lîngă pruncul ei iar pruncul să poată beneficia de grija și căldura mamei în perioada cea mai vulnerabilă, de dependență totală față de părinți, cînd pentru o dezvoltare normală a identității și a viitoarei personalități este esențial atașamentul emoțional mai întîi față de mama, apoi față de tată condiție caracteristică perioadei primilor 3 ani de viață. Nu vreau să intru în amănunte de psihologia dezvoltării copilului, nu asta îmi propun. Copilul, atît cît este fraged și crud din toate punctele de vedere, are nevoie de mamă și de tată lîngă el ca să se dezvolte echilibrat și armonios, nu de o bonă de ocazie, nu de creșe, nu de instituții, ci de SUPORTUL EMOȚIONAL familial. Mama, se cade la rîndul ei să aibă dreptul să vadă, să fie martor, să participe la fiecare stadiu de dezvoltare al copilului său, cu precădere cel primar, să se bucure de fiecare progres gestic, fiecare surîs, fiecare cuvînt rostit, fiecare moment din viața copilului ei care NU SE MAI ÎNTOARCE , să fie acolo lîngă el cînd acesta este bolnav fără să simtă presiunea că trebuie să plece la serviciu căci dacă nu, va fi dată afară și, umilită, își va pierde slujba.
Nu, nu vreau să vorbesc despre coșul zilnic de trai al familiei și de calitatea vieții, de aparentul cîștig, falsul cîștig financiar atît pentru stat cît și pentru familie, prin revenirea mamei la serviciu. E de o evidență care nu-și mai are rostul argumentelor explicative și justificative pentru că, pentru majoritatea populației acesta nu există.
Sau, de potențialul, calitatea umană a generațiilor ce vor urma.
Mă îngrozește gîndul că pe zi ce trece, puțin cîte puțin ne pierdem ceea ce am cîștigat prin moartea acelor eroi/martiri decembriști pe a căror jertfă ne tolănim nesimțirea, nesimțirile, amneziile monstruoase, peste timp. Ne întorcem mereu de unde plecăm și mai jos decît atît. Dezbinarea, ura unora împotriva altora prin inducerea filosofiei social-politice că unii muncesc și alții nu, că unii profită de pe spatele altora, este foarte periculoasă și este folosită ca instrument de instigare în masă a diferitelor categorii sociale împotriva altora, caracteristice nazismului și comunismului.
Se muncește în România, dar munca nu e plătită cumsecade, sau, locurile de muncă nu mai există.
Mi-aduc aminte de copilărie, cînd mama avea o funcție de dimineața pînă seara, sîmbăta și chiar și duminica, cînd revenea acasă nervoasă, încărcată, autoritară, obosită, și stoarsă de planurile și situațiile care trebuiau raportate și înaintate la județ etc…Roboții socialismului. O copilărie rece pe plan matern și uneori foarte tristă,dar, din Epoca de Aur.
Însă azi, poate fi/este și mai teribilă.
Citiți despre oferta guvernamentală ,,elastică”, pliată perfect constrîngător pe opțiunile mamei, sfidarea nevoilor copiilor și implementarea unei filosofii de viață (primă pentru revenirea degrabă în cîmpul muncii a mamei, ce cunoscut îmi pare sloganul!...)pentru femeia română postmodernistă la:http://theologhia.wordpress.com/2010/12/08/care-este-cea-mai-profitabila-varianta-pentru-concediul-maternal/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.