La trecerea anilor

Dincolo de amarul lui, anul ce se apropie de sfîrșit mi-a adus prieteni. E poate cel mai mare dar omenesc al ne-omenescului ce ne rupe de ,,duhul viclean al lumii”(Ioan 17-16) pe fiecare dintre noi.

Mi-aș dori pentru anul care vine, să fie mai puțină înstrăinare/răutate între noi, și cel puțin, ca exercițiu inerent, dacă nu un posibil mod de a fi, să experiem tot mai adînc calitatea de a fi celălalt/aproapele. Fără condițional-optativ.

La Mulți Ani!

Dumnezeu să ne ajute pe toți în sporirea celor plăcute Lui!

Au venit odată la un bătrîn tîlharii și i-au zis: am venit să luăm toate cele ce se află în chilia ta. Iar el le-a răspuns: cît vă place, fiilor, luați! Și au luat toate cîte au aflat în chilie și s-au dus. Dar au uitat un săculeț care era agățat într-un colț. Atunci bătrînul luînd săculețul a alergat după ei strigînd și zicînd: fiilor, luați ce ați uitat în chilia voastră! Iar aceia spăimîntîndu-se pentru nerăutatea bătrînului, i-au adus înapoi în chilie toate cîte au luat. Și s-au pocăit, zicînd între dînșii: cu adevărat, omul lui Dumnezeu este acesta.

Doi monahi locuiau într-un loc și s-a dus la dînșii un bătrîn, ca să-i cerce și a luat un toiag și a început a sfărîma verdețurile unuia. Fratele văzînd, s-a ascuns pînă ce le-a sfărîmat pe toate. După ce a mai rămas o rădăcină, i-a zis bătrînului:părinte, de voiești, las-o pe aceasta să o fierb și să gustăm împreună. Atunci a pus bătrînul metanie fratelui, zicînd: pentru nerăutatea ta, se odihnește Duhul Sfînt peste tine, frate.

A zis un bătrîn: cel ce fură sau cel ce minte sau cel ce face alt păcat, de multe ori îndată după ce a săvîrșit păcatul, suspină și se pregătește pe sine și vine întru pocăință. Cel ce are în suflet pomenire de rău, ori mănîncă, ori doarme, ori umblă, ca de rugină este ros. Și păcatul totdeauna nedespărțit îl are și rugăciunea lui devine blestem. Toată osteneala lui este neprimită, chiar de își va vărsa sîngele său pentru Hristos. (Pateric, Episcopia Ortodoxă Română Alba Iulia, 1990, pg.381, 384)