sâmbătă, 21 noiembrie 2026


Gibran...


 



La pas prin arta mozaicului antic, antichității târzie


 


    La Gaziantep, în sud-estul Turciei, nu departe de granița cu Siria, se află, pe locul unei foste fabrici de tutun Tekel, Muzeul Mozaicurilor Zeugma.¹ Încă de la intrare ne întâmpină pe peluză o copie mare a chipului care a devenit emblema muzeului, Țiganca (Çingene Kızı).

    Odată intrați, lumina devine controlată pentru a pune în valoare și pentru a proteja exponatele. Ne plimbăm pe pasarele, uneori pe sticlă, și privim de sus încăperi întregi refăcute: sălile de banchet, curțile cu bazine, coloanele, fântânile. Vechea lume. Pe pereți se văd fragmente de pictură murală din aceleași case. De pe mai multe niveluri se zărește bronzul zeului Marte.² La capătul traseului, într-o sală întunecată și labirintică, ne așteaptă originalul Țigăncii: un chip de mozaic cu ochi mari, care pare să ne urmărească din orice colț.³

    Tot ce vedem aici vine din Zeugma, un oraș antic de pe malul Eufratului, la est de Gaziantep. Astăzi, o mare parte din el se află sub apele unui lac de baraj. Zeugma a apărut în jurul anului 300 î.Hr. ca pereche de orașe, Seleukeia și Apamea, întemeiate de Seleucos I pe cele două maluri ale unui vad al Eufratului.⁴ În epoca romană, familiile bogate își decorau casele de pe terasele malului vestic cu pavimente de mozaic, picturi și fântâni. La sfârșitul anilor 1990, barajul de la Birecik urma să inunde o parte a sitului. Săpăturile de salvare au scos atunci la lumină sute de metri pătrați de mozaic.

    În 2000, muzeul din Gaziantep expunea deja 13 mozaicuri din Zeugma și nu mai avea loc pentru altele.⁵ Muzeul nou s-a deschis la 9 septembrie 2011. Blocul A este dedicat descoperirilor din Zeugma. Blocul B găzduiește mozaicurile din bisericile paleocreștine ale regiunii.¹

    Cât de mare este? La deschidere a fost considerat cel mai mare muzeu de mozaicuri din lume, depășind Muzeul Bardo din Tunis. Din 2014, titlul este revendicat de Muzeul de Arheologie din Hatay, cu 3.500 m² de mozaicuri.⁶ Pentru Zeugma se comunicau în 2024 circa 3.200 m² de mozaicuri romane, pe o suprafață de expunere de aproximativ 7.000 m².⁷ Este deci unul dintre cele mai mari muzee de mozaic din lume. Importanța lui nu ține însă doar de dimensiuni. Aproape toate pavimentele vin din același oraș și din case cercetate arheologic, așa că putem ști în ce încăpere se afla fiecare.

    Piesele cele mai cunoscute sunt scenele figurative din sălile de banchet ale vilelor. Femeile la micul dejun (Synaristosai) ilustrează o comedie pierdută a lui Menandru. În Nașterea Afroditei, zeița este purtată de tritoni într-o scoică. Oceanos și Tethys sunt înconjurați de pești și de Eroți călărind delfini, iar Triumful lui Poseidon îl arată pe zeu într-un car tras de hipocampi.⁸ Alături apar Muzele, Dionysos și alaiul lui, eroi precum Ahile, personificări și scene din romanele vremii.

    Valoarea colecției stă în trei lucruri. Mai întâi, în calitatea execuției: cunoaștem chiar numele unor meșteri, precum Zosimos din Samosata.⁹ Apoi, în contextul păstrat: mozaicurile pot fi citite împreună cu picturile, coloanele și fântânile acelorași case. În sfârșit, în istoria lor recentă. Unele fragmente au fost furate și abia apoi recuperate: în 2018 au revenit din Statele Unite douăsprezece fragmente legate de pavimentul Țigăncii.¹⁰ Fragmente din mozaicul Metiochos și Parthenope au fost și ele identificate și restituite.¹¹

    Un mozaic roman este ultimul strat al unei podele. Vitruviu descrie ce se afla dedesubt: un pat de pietre mari (statumen), un strat de piatră spartă și var bătut cu maiul (rudus) și un mortar fin din cărămidă pisată și var (nucleus).¹² Deasupra, meșterul așeza teserele, mici cuburi de piatră, marmură, ceramică sau sticlă, într-un mortar proaspăt, lucrând pe porțiuni mici.

    La Zeugma se văd două feluri de lucru pe aceeași podea. Pentru câmp și chenare se folosea opus tessellatum, cu tesere alăturate de mărime obișnuită. Pentru chipuri și detalii se folosea opus vermiculatum, cu tesere mai mici de 5 mm, de forme variate, așezate după conturul desenului.¹³ Într-un paviment din Casa Taurului, teserele au 10–12 mm în câmpul exterior și 3–6 mm în figuri, unde apare și sticlă albastră și verde. La chipurile Nereidelor se ajunge la aproximativ 220–230 de tesere pe decimetru pătrat.¹⁴

    Cum ajunge o podea într-un muzeu? Restauratorii lipeau mai întâi pânză pe fața mozaicului, ca să țină teserele împreună. Apoi îl tăiau în bucăți, îl ridicau și îl duceau în laborator. Acolo curățau reversul și fixau fragmentele pe panouri ușoare din aluminiu alveolar, cu mortar de var. Îmbinările urmau liniile desenului antic. Golurile mici erau completate cu tesere originale, iar lipsurile vechi cu mortar.¹⁵ Straturile de fundație au rămas în sit. Ce vedem în muzeu este doar suprafața de tesere, pe un suport modern.

Motivele geometrice, chipurile și animalele

Cei mai mulți metri pătrați din muzeu nu sunt scene, ci geometrie. La Zeugma, ornamentul cel mai frecvent este grila diagonală: șiruri de tesere care se întâlnesc oblic și formează compartimente.¹⁶ Pentru a le numi corect, am folosit dicționarul portughez al motivelor geometrice, tradus după repertoriul francez Le décor géométrique de la mosaïque romaine.¹⁷

    Geometria încadrează chipul în passepartout-uri imense. Pe același paviment, chenarul geometric e lucrat cu tesere mari, în culori puține, iar chipul din centru cu tesere mărunte și multe nuanțe. Ochiul e condus de la margine spre centru, de la repetiție spre unicitate. Ca iconar, recunosc aici logica chenarului de icoană: marginea nu concurează imaginea, ci o pregătește. Geometria marca și folosirea încăperii. În sala Synaristosai, o grilă galben-albă acoperea zona unde stăteau paturile de banchet, iar scena era așezată să fie văzută de oaspeți.¹⁶

    Animalele stau între geometrie și figură. Ele ocupă de obicei zona de trecere. Chenarul gros din jurul Synaristosai arată Eroți luptând cu lei și pantere. Rama Nașterii Afroditei are animale și scene de vânătoare, iar în jurul lui Oceanos înoată pești și delfini.⁸ În alte pavimente, păsări și animale stau singure în compartimentele unei rețele geometrice. Astfel, podeaua are trei trepte: ornamentul pur pe margine, natura vie în frize și compartimente, chipul uman sau divin în centru.

    Ce semnificație au? Putem demonstra mai ales ce fac motivele: încadrează, repetă, separă, conduc privirea. Unele forme sunt foarte vechi: meandre și romburi apar deja în pavimentele de pietricele de la Gordion, din secolul al VIII-lea î.Hr. Totuși, drumul lor până la mozaicul roman rămâne nesigur.¹⁸ Nodul lui Solomon este citit ca semn protector, apotropaic, împotriva „ochiului rău”, în pavimentele târzii și paleocreștine.¹⁹ Pentru casele romane de la Zeugma, o asemenea lectură rămâne o ipoteză care trebuie susținută de context.

    Chipurile au și ele o lecție de metodă. Nereidele din Casa Fântânii au contur apăsat, umbră puțină și privire frontală și par lucrate târziu. Stratigrafia le datează însă în anii 230–240 d.Hr.²⁰ Stilul singur poate înșela.

Țiganca și Alexandru cel Mare : același chip?

    Numele de Țiganca nu este antic. Arheologii i l-au dat în glumă, în timpul săpăturilor, din cauza părului răvășit, a pomeților ieșiți, a feței rotunde și a cerceilor.²¹ Nimeni nu știe sigur pe cine reprezintă. Textul oficial al muzeului notează că unii cercetători văd în ea o menadă din alaiul lui Dionysos, din cauza frunzelor de viță de lângă cap. Alții cred că este un portret al lui Alexandru cel Mare.³ S-a propus și Gaia, zeița pământului.²²

    Comparația cu Alexandru trimite la cel mai celebru chip al lui în mozaic: Mozaicul lui Alexandru din Casa Faunului de la Pompei. Descoperit în 1831, se află astăzi la Muzeul Național de Arheologie din Napoli și este datat în jurul anului 120 î.Hr.²³ Înfățișează lupta lui Alexandru cu regele persan Darius. Probabil copiază o pictură grecească pierdută, atribuită lui Philoxenos din Eretria sau lui Apelles. Este lucrat în opus vermiculatum, cu tesere de circa 2 mm.²⁴

Țiganca, Muzeul Mozaicurilor Zeugma, Gaziantep

Țiganca (Çingene Kızı), Vila Menadei, Zeugma, secolele II–III d.Hr. Muzeul Mozaicurilor Zeugma, Gaziantep.

Alexandru cel Mare, detaliu din Mozaicul lui Alexandru, Napoli

Alexandru cel Mare, detaliu din Mozaicul lui Alexandru, Casa Faunului, Pompei, cca 120 î.Hr. Muzeul Național de Arheologie, Napoli.

    Asemănările se văd ușor: părul răvășit, ochii mari, privirea intensă întoarsă într-o parte. Ambele chipuri sunt lucrate ca o pictură în piatră. Textul muzeului subliniază că Țiganca folosește privirea „în trei sferturi”, un procedeu al picturii elenistice.²¹ Asemănarea poate veni, așadar, din aceeași tradiție a picturii grecești, nu neapărat din același model.

    Diferențele cântăresc însă mai greu. Între cele două mozaicuri sunt aproape trei sute de ani: Țiganca vine dintr-o casă din secolele II–III d.Hr.²¹ Chipul de la Napoli este identificat sigur prin scenă: bătălia, calul, Darius. Chipul de la Zeugma nu are inscripție, poartă cercei și frunze de viță. Provine din Vila Menadei, unde încăperea vecină îi înfățișa pe Akratos și Euphrosyne, din aceeași lume dionisiacă.³ De aceea, lectura ca menadă rămâne cea mai bine susținută. „Alexandru” este o ipoteză frumoasă, care deocamdată nu poate fi dovedită.

    Ieșind din muzeu, rămâi cu chipul Țigăncii, dar și cu ritmul miilor de metri pătrați de geometrie. Pe aceste podele, meșterii antici au construit o ierarhie a privirii: ornamentul pe margine, natura vie în jur, chipul în centru. Un mozaic nu se citește doar din scena principală. Trebuie citit împreună cu chenarul, cu încăperea din care provine și cu privitorul pentru care a fost făcut. Corina N.


Fotografiile 1–11 sunt făcute de mine în Muzeul Mozaicurilor Zeugma, în octombrie–noiembrie 2026.

Note:

1.       Ministerul Culturii și Turismului din Türkiye, „Gaziantep Zeugma Mozaik Müzesi”, pagina oficială.
2.       Direcția pentru Cultură și Turism Gaziantep, „Zeugma Mosaic Museum”, pagina oficială.
3.       Direcția Generală a Patrimoniului Cultural și a Muzeelor, „Gypsy Girl Mosaic”, Google Arts & Culture.
4.       K. Görkay, „Zeugma / Seleukeia”, în A. Engin, K. Görkay (eds.), Archaeology of Gaziantep, Istanbul, 2022, p. 327.
5.       M. Wilson, „Zeugma: Armageddon on the Euphrates?”, NEAS Bulletin, 45, 2000, p. 31.
6.       Hürriyet Daily News, 20 ianuarie 2015, articolul; broșura Muzeului de Arheologie din Hatay; pentru comparația cu Muzeul Bardo, fișa muzeului.
7.       Hürriyet Daily News, 4 decembrie 2024, articolul.
8.       Direcția Generală a Patrimoniului Cultural și a Muzeelor, Google Arts & Culture.
9.       M. Önal, „The Mosaic Artists of Zeugma who are Defined and Their Styles”, Proceedings of the XIth AIMC Congress, Gaziantep, 2008, pp. 35–50.
10.   Ministerul Culturii și Turismului din Türkiye, „Zeugma Mosaic Museum”, rubrica „Gypsy Girl”, pagina oficială.
11.   Wilson, „Zeugma”, p. 30.
12.   Vitruviu, De architectura, VII.1.3.
13.   C. Viegas, F. Abraços, M. Macedo, Dicionário de motivos geométricos no mosaico romano, Liga dos Amigos de Conimbriga, Conimbriga, 1993, pp. 79–80.
14.   K. M. D. Dunbabin, „Mosaics”, în W. Aylward (ed.), Excavations at Zeugma, vol. I, Los Altos, 2013, pp. 155, 158.
15.   A. Cassio, R. Nardi, K. Schneider, „Zeugma Mosaics Restoration Project”, Proceedings of the VIIIth ICCM Conference, Thessaloniki, 2005, pp. 157–160, textul.
16.   Dunbabin, „Mosaics”, pp. 149–150, 164.
17.   Viegas, Abraços, Macedo, Dicionário, pp. 39, 46, 66, 71, 72, 88, 99, 102, 103.

Mănăstirea siriacă Mor Gabriel




    În apropiere de Midyat, pe platoul Tur Abdin,/Turcia se află Mănăstirea Mor Gabriel, unul dintre cele mai vechi și mai importante centre ale creștinismului siriac. Fondată în anul 397, mănăstirea impresionează nu doar prin vechimea sa, ci și prin mărturiile de credință pe care le păstrează între zidurile sale.
    Deosebit de valoroase sunt mozaicurile din secolul al V-lea, care au traversat aproape un mileniu și jumătate de istorie. Privindu-le, nu poți să nu te gândești la generațiile de creștini care s-au rugat aici și care au rămas statornice în credință, în ciuda persecuțiilor, conflictelor și schimbărilor care au marcat această regiune. Mai mult decât simple vestigii artistice, aceste mozaicuri sunt o expresie a rezistenței spirituale și a continuității unei comunități care și-a păstrat identitatea de-a lungul unei istorii pline de încercări.

                                        









Unul dintre cele mai remarcabile edificii este Domul Împărătesei Teodora, ridicat în secolul al VI-lea cu sprijinul împărătesei bizantine, protectoare a creștinilor siriaci.







 




                            














    La Mor Gabriel, piatra, culoarea și rugăciunea alcătuiesc împreună o impresionantă mărturie a
 rezistenței spirituale a creștinilor siriaci de-a lungul a mai bine de șaisprezece secole.








miercuri, 18 noiembrie 2026

 




     Cine a fost, cu adevărat, Cuviosul Gherontie de la Tismana și ce se ascundea în spatele comportamentului său neobișnuit, care i-a surprins pe atât de mulți dintre cei care l-au întâlnit?


     Într-un interviu acordat Doxologia, părintele Ciprian Negreanu vorbește despre una dintre cele mai impresionante figuri duhovnicești ale vremurilor noastre, evocând întâlnirile personale cu Cuviosul Gherontie, rugăciunea sa neîncetată și dragostea profundă pe care o purta oamenilor. 


     Pornind de la mărturii și întâmplări mai puțin cunoscute, părintele Ciprian explică ce înseamnă nevoința nebuniei pentru Hristos, cum poate sfințenia să se ascundă sub aparențe greu de înțeles și de ce gesturile Cuviosului Gherontie continuă să își descopere înțelesul chiar și după trecerea sa la Domnul din ziua de 13 octombrie 2018.


🎥: https://youtu.be/R_lIUvhfmZ8?is=m_GaiqOgTqi2pFVW. 

Vizionare cu folos! 

marți, 17 noiembrie 2026

 




Elena Murariu, Sf. Blandina și mătura ca instrument eshatologic
Palatul patriarhal
București 
2026

luni, 16 noiembrie 2026

 Postul


Când stomacul este gol, se trezeşte în tine ceva melodic şi proaspăt.

Noi suntem nişte lăute; când cutia de rezonanţă a lăutei
este umplută cu tot felul de obiecte, muzica dispare.
Când stomacul şi creierul sunt *ăţate prin focul
postului, în fiecare minut un cântec inedit se iveşte din flăcări;
Ceaţa se risipeşte, o energie nouă te împinge
să urci treptele din faţa ta.
Fii mai uşor! – şi cântă, precum instrumentele muzicale din trestie.
Fii mai uşor! – şi scrie secrete cu tocul de trestie.
Când eşti îmbuibat cu mâncare şi cu băuturi, Satan locuieşte
acolo unde ar trebui să se afle spiritul tău – şi o statuie urâtă din fier,
stă pe locul pietrei sfinte din Kaaba. Când posteşti,
bunele deprinderi se adună asemeni unor prieteni care vor să te ajute.
Postitul este tot una cu învăţăturile lui Solomon. Nu renunţa la el
pentru cine ştie ce iluzii, căci îţi vei pierde puterea;
dar chiar dacă îţi vei fi pierdut puterea şi întreaga voinţă, şi controlul,
postind, ele se vor întoarce la tine, ca nişte soldaţi răsărind
din pământ, cu panaşele în vânt.
Un ospăţ coboară în corturile voastre,


poezie de Rumi, traducere de Petru Dimofte





duminică, 15 noiembrie 2026

Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească, Edi'ia a XIII-a

    



  În zilele de 12 și 13 noiembrie 2026 Comisia de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române a organizat a XIII-a ediție a Conferinței Naționale „Unitate dogmatică și specific național în pictura bisericească”, la Palatul Patriarhiei, eveniment la care am avut onoarea să particip cu o comunicare intitulată ,,Iconografia modulară a Proscomidiarului”. 

TEMA EDIȚIEI a fost  Arta bisericească: moștenire bizantină și expresie contemporană.


                                                  https://www.facebook.com/share/v/1JWe5LxYpC/

PROGRAM GENERAL:




                        https://www.facebook.com/share/p/1A2GdLGmRM/?mibextid=wwXIfr


https://www.facebook.com/share/v/1EZfYHyEjk/?mibextid=wwXIfr


Fragment din abstractul lucrării:
    „Comunicarea aduce în atenție Proscomidiarul, firida sau încăperea din latura de miazănoapte a altarului, în care se pregătesc pâinea și vinul ce vor deveni Trupul și Sângele Domnului. (...)
Informația privitoare la iconografia Proscomidiarului se dovedește, până acum, fragmentară și dispersată, risipită între studiile de liturgică, cele de istoria artei și cele de teologie, fără o sistematizare proprie a acestui spațiu. Comunicarea încearcă să adune laolaltă aceste date răzlețe și să le lege cap la cap, pentru a putea delimita, cu prudența cuvenită, ceea ce poate fi sau nu pictat în Proscomidiar și pentru a înțelege după ce logică se rânduiesc temele lui.
    Pentru a ordona acest repertoriu, propunem noțiunea de iconografie modulară. Prin modul înțelegem o unitate iconografică al cărei sens teologic rămâne același de la un monument la altul, dar care poate fi aleasă, asociată cu altele sau înlocuită, după spațiul disponibil, epocă și tradiția locală. (...)
    Un accent aparte cade pe felul de a fi al icoanei din Proscomidiar. Ea nu este nici icoană de cult, cinstită de credincioși, nici icoană devoțională, ci o icoană liturgică activată prin spațiu: nu se adresează privirii, ci însoțește și mărturisește gestul preotului, lucrând împreună cu el.
    Concluziile privesc revalorizarea acestui spațiu liturgic, a cărui însemnătate se vădește a fi, în ordinea pregătirii Jertfei, comparabilă cu a altarului însuși. Comunicarea arată frumusețea și bogăția repertoriului său și încearcă să le ordoneze și să le conecteze mistagogic, redând locului densitatea lui teologică. Ea subliniază rolul icoanei de Proscomidiar ca activator și co-părtaș, alături de preot, al gesturilor și rugăciunilor pregătirii Darurilor. În sfârșit, atenția se îndreaptă spre reluarea și continuarea înfloritoare a acestei iconografii în creația contemporană, din țară și din comunitățile românești de peste hotare, semn că rânduiala descrisă rămâne o realitate vie.”
Un scurt fragment primit:







                                                            













    Mulțumesc organizatorilor conferinței și tuturor pictorilor, fotografilor, părinților și maicilor care mi-au încredințat imagini și mi-au deschis ușa proscomidiarelor lor. Fără ei, această cercetare nu ar fi existat.

Goreme- acasă la Sf Ierarh Vasile cel Mare