duminică, 19 decembrie 2010

Daniel Turcea-poeme






Poem de dragoste

I
mireasma, ca o privire de înger
se împrăștie
și fără chip, ca să ne fie drag
și fără-nfățișare, să ne putem uita


II
te rog, vino frate
din cort să ieșim
în plină lumină, în ceruri de har
cu nume de înger te chem iar și iar
nu trăim, n-am crezut, n-am murit în zadar



III
tot ce există e pentru tine dar
puțin ți s-a părut aceasta-n dar
atît de mult El ți-a dorit ființa
încît mereu te vrea și-ți poartă suferința





Marea dragoste


arată-mi omul
care poate duce, între zvîcnirea tîmplelor
sub pleoape
sau în adîncul fără gînd și cuget
în hăul fricii
veșnicia
fără să se ardă, fără să strige și
să se revolte
că nu o are și că i-ai dat moarte
om sunt, pe pămînt
și ce-am știut m-a rătăcit sub soare
și ce-am dorit m-a urîțit sub lună
și ce-am văzut frumos am aruncat
și-n rana-abia deschisă am lovit
și ce era nevinovat
am lovit pînă ce rușinea
acoperi cu vina ei și șterse
lumina ce-o-ndrăgisem, c-un cuvînt
m-ai vindecat, cu așezarea mîinii
pe creștet, m-ai iertat
în cuibul firii mele și mi-ai adus
această-mbelșugată-n rod avere
cine-i să spună
cine-i să cunoască
și cine, cine, cine mai ales
să nu se bucure fiindc-a aflat
taina ce-nconjură și ține cerul
cum ții un fulg
în palmă, de zăpadă




Din nou acum


din nou acum, iarăși trecea peste ape
atît de blînd, atît de liber era
atîta bucurie și atîta taină avea
acum, din nou, ca la-nceputul Cărtii

eu știu, eu cred, eu sunt fericit
în clipa morții va inunda lumina
gustul ei e pe buzele mele
bucuria ei e în mine
atunci însă, vălul ei se va ridica






D. Turcea, Epifania, ed. Cartea Românească, Buc., 1982
foto:C.N.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.