cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto/icoană Corina Negreanu-Sf. Luca al vremurilor noastre

marți, 14 decembrie 2010

† Siluan Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria- Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului, anul 2010



† SILUAN

din mila lui Dumnezeu

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini şi creştine din de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească îmbrăţişare şi binecuvântare!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, întâmpinăm din nou cu bucurie mare Sărbătoarea Naşterii Domnului, sau Crăciunul. În cântec de colindă, aşa cum îi stă bine Neamului Românesc Dreptmăritor de pretutindeni, împreună cu Îngerii lui Dumnezeu din Cer şi dimpreună cu Dumnezeu, Tatăl Celui Unuia Născut în ieslea Betleemului pentru mântuirea întregului Neam Omenesc, astăzi ne bucurăm şi noi, împlinind şi adeverind, la rândul nostru, cuvintele Sfintei Scripturi de la Naşterea Domnului: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) şi „iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).

Vrednic cu adevărat şi cuvenit lucru ne este aşadar şi nouă a ne bucura şi a ne veseli întru aceste zile sfinţite, căci şi nouă ni S-a născut azi Mântuitor, adică Hristos Domnul. Sunt sfinţite aceste zile de sărbătoare de Însuşi Izvorul a toată sfinţenia, prin Naşterea în lumea noastră a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos din Preacurata Fecioară Maria şi sfinte ar trebui să se facă şi sufletele şi trupurile noastre. Căci unde este Dumnezeu se biruiesc pornirile firii, care ne îndeamnă spre cele de jos şi toate cele care intră în contact cu Dumnezeu trebuie să se sfinţească, după cum ne îndeamnă în nenumărate rânduri Sfânta Scriptură: „Fiţi sfinţi, căci Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfânt!” (Levitic 11, 45; 19, 2; 20,26; Numeri 15,40).

Oare cere prea mult de la noi Sfânta Scriptură şi prin glasul ei Însuşi Dumnezeu, mai ales de la noi, oamenii secolului al XXI-lea, răvăşiţi de griji, aflaţi în bătaia vânturilor de tot felul, preocupaţi prea mult de interese egoiste şi pământeşti şi împovăraţi de multe ori de lanţurile păcatului, care adesea ne împresoară? Deşi am fi foarte tentaţi să mărturisim cu toată convingerea că astfel de chemări şi de porunci divine s-au îndreptat mai degrabă către Sfinţii Bisericii, trecuţi în calendare, nu trebuie nici o clipă să uităm că şi ei au fost oameni ca şi noi, întru totul asemenea nouă şi că mai sunt încă în lumea noastră valori eterne, iar mărturia Sfintelor Scripturi care consemnează într-o formă concretă Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu este una dintre aceste valori. Altfel, nici măcar nu ar mai fi ajuns până la noi această carte fundamentală a lumii, chiar şi a lumii secularizate în care trăim şi nu s-ar mai fi vorbit atât de mult despre ea, nu doar în Biserica Ortodoxă, sau în cea Romano-Catolică şi Reformată, ci la toate cultele creştine răspândite pe faţa pământului, care deşi neagă foarte multe dintre rânduielile Bisericii Ortodoxe, nu se pot dezice de Sfânta Scriptură.

Se poate spune aşadar, că Biblia, sau Sfânta Scriptură nu este o carte ca oricare alta, ci poartă sub pecetea cuvintelor ei nu doar o istorie aparte şi adevărată a Neamului Omenesc, ci şi semnul inspiraţiei divine a autorilor săi. În Sfânta Scriptură ni se povesteşte despre facerea lumii şi a omului, despre căderea sa în păcat, dar şi despre dragostea lui Dumnezeu, care a adus la viaţă pe om şi care a făcut tot ceea ce era necesar pentru mântuirea omului, prin drepţii şi proorocii Vechiului Testament, dar mai ales prin Persoana, viaţa şi activitatea Mântuitorului Iisus Hristos. Iar la Crăciun noi nu sărbătorim altceva, bucurându-ne, decât începutul acestei activităţi mântuitoare a Domnului Hristos, care vine în mijlocul Neamului Omenesc sub forma cea mai gingaşă şi mai nevinovată cu putinţă, care atrage în general atenţia şi bunăvoinţa tuturor oamenilor, adică sub forma unui copil.

Iubiţi fraţi întru credinţa dreptmăritoare creştină,

Nu se putea aşadar să nu ne bucurăm şi noi de ceea ce s-a întâmplat în Betleemul Iudeii în urmă cu două mii şi mai bine de ani. Bucuria cea mai mare trăită de un pământean în acel moment a fost ceea a Maicii Domnului, pentru că Cel Născut nu era doar Fiul lui Dumnezeu, ci prin conlucrare desăvârşită între voia lui Dumnezeu şi voinţa omului, El era în acelaşi timp şi Fiul ei. Adică Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului şi acesta este primul pas decisiv făcut de Dumnezeu pentru a reface aşa cum era la început şi cum ar fi trebuit să fie mereu această relaţie de iubire între Dumnezeu şi creatura Sa, adică între Dumnezeu şi om.

Foarte puţini dintre pământeni au ştiut atunci de toate cele întâmplate în chip minunat la Betleem. Dumnezeu a ales chipul cel mai smerit din lume pentru a veni în întâmpinarea omului. Chipul cel mai sărăcăcios, dar şi cel mai curat cu putinţă şi mai potrivit omului, pentru a arăta şi în felul acesta că deşi este Creatorul şi Stăpânul întregului univers, deci şi a toate bogăţiile care există în această lume, El a ales calea cea mai simplă pentru a putea fi găsit de către toţi oamenii. Şi mai ales de cei care Îl caută.

Bineînţeles că au fost şi excepţii remarcabile, pentru că nu se putea ca o lucrare atât de mare, dumnezeiască, să treacă cu totul neobservată. Magii de la Răsărit, menţionaţi cu precădere în colindele noastre de Crăciun, sunt un exemplu convingător că Naşterea Pruncului Iisus merita toată atenţia de care este capabil un om, fie el şi de neam mare şi ales. Cei trei magi, sau crai de la Răsărit, despre care vorbeşte şi textul biblic (Matei 2, 1-12), erau în ţara lor împăraţi şi nici măcar nu făceau parte din Poporul cel ales al lui Dumnezeu, dar aflând prin ştiinţa lor de Împăratul cel Nou care urma să se Nască într-un pământ străin, au socotit că nici o osteneală nu este prea mare pentru a-L vedea, doar, pe acest Împărat şi a I se închina. Oare să fie de lepădat şi de dispreţuit exemplul lor, sau vrednic de toată crezarea şi de a fi urmat? Darurile pe care magii le-au adus atunci pentru Pruncul Iisus Hristos s-au păstrat cu sfinţenie în Biserica noastră Ortodoxă şi ele se află până astăzi în Mânăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, unde pot fi văzute de pelerinul aflat în căutarea celor sfinte.

Apoi păstorii cei simpli din împrejurimile Betleemului, aflaţi în apropierea staulului, sau a peşterii celei sfinte în care s-a Născut Domnul Hristos, au primit şi ei vestire îngerească care le-a spus că trebuie să se bucure, dimpreună cu tot Poporul lui Israel, pentru că tuturor li s-a născut un Mântuitor, în cetatea lui David, adică în Betleem (Luca 2, 10-11). Şi deşi Cel Care le-a fost vestit era doar un Prunc, pe care L-au văzut mai apoi cu ochii lor, ei nu s-au îndoit în inimile lor că vestirea făcută a fost adevărată şi că Pruncul Acela nu era altul decât Împăratul cel mult aşteptat al lui Israel. Şi au dat mărturie mai departe, după cum se cuvenea, despre toate cele auzite şi văzute (Luca 2, 17).

E drept însă şi aceea că, din păcate, nu toţi s-au bucurat de Naşterea lui Hristos, după cum spun de asemenea colindele noastre dragi, care îl menţionează în mod negativ pe regele Irod al Iudeii, cunoscut totuşi sub numele de Irod cel Mare, pentru realizările importante din domeniul administrativ şi pentru că refăcuse şi Templul din Ierusalim, dar care, datorită setei sale de stăpânire s-a întristat de această veste bună, crezând că Noul Născut ar putea să îi ia tronul. Interesul deosebit şi dragostea arătate de magi pentru acest Împărat al lui Israel, Căruia i-au văzut steaua departe, în Răsărit şi Căruia au venit să I se închine (Matei 2, 2) l-au pus pe gânduri şi l-au făcut să-şi piardă dreapta judecată, nesocotind el că un biet Prunc, de curând Născut, cu greu ar fi putut să ajungă să îi ia tronul lui, unui om de aproape 70 de ani (74 î.Hr. – 4 d.Hr.) şi care stăpânea Iudeea de mai multă vreme (37 î.Hr. – 4 d.Hr.). De aceea a poruncit uciderea pruncilor din Betleem, „de doi ani şi mai în jos” (Matei 2, 16), rămânând în istorie şi prin acest act de cruzime. De fapt tot despre el se spune că ar fi ucis şi pe trei dintre copiii săi.

Iubiţi dreptmăritori şi dreptmăritoare creştine,

După cum am putut vedea, Naşterea Domnului Iisus Hristos a fost întâmpinată de către oameni, atât în vremea petrecerii ei, cât şi mult după aceea, în istorie, de fapt până în zilele noastre, cu multă bucurie. Dar ea a fost şi un semn de împotriviri (Luca 2, 34), încă de la început.

Rămâne la libera noastră alegere să vedem de care parte a istoriei ne vom situa. De partea celor buni şi blânzi, care astăzi, împreună cu Maica Domnului, cu Dreptul Iosif, cu magii, Îngerii şi păstorii şi cu toţi Sfinţii lui Dumnezeu din Cer se vor învrednici de înţelegerea tainelor Celui Preaînalt şi se vor bucura de toate darurile Sale, sau de partea celor care, prea prinşi de alergătura veacului în care trăim vor pierde timpul şi puterea pentru alte ţinte, decât pentru cele descoperite de sus? Dar alegerea aceasta nu se face prea uşor şi nu este o treabă de-o zi. Ea poate dura de-a lungul întregii vieţi, după cum ne dovedeşte cazul fericit al tâlharului aflat pe cruce, de-a dreapta Domnului Hristos şi care s-a mântuit, prin darul şi mila lui Dumnezeu, în ultimele clipe ale vieţii sale.

Şi totuşi miza acestei alegeri este prea mare şi prea importantă pentru a nu fi luată foarte în serios, pentru că de ea depinde nu doar o singură zi, sau o sărbătoare din timpul anului bisericesc, fie ea chiar şi Praznic Împărătesc, aşa cum este şi Naşterea Domnului, ci o viaţă întreagă, sau mai degrabă viaţa cea veşnică, viaţa cea fără de sfârşit în Împărăţia Cerurilor. Spre aceasta tind de fapt sufletele tuturor pământenilor, în virtutea asemănării lor cu Dumnezeu, după chipul Căruia au fost făcuţi, dar fără o legătură vie şi permanentă cu Dumnezeu Tatăl, prin Hristos şi prin harul Duhului Sfânt, scopul acesta nobil al vieţii omeneşti va rămâne, cu siguranţă, nedesăvârşit.

Acum, la ceas de sărbătoare, dorinţa şi urarea noastră către toţi fraţii noştri cei întru Hristos şi către voi, toţi cei încredinţaţi nouă de purtarea de grijă a lui Dumnezeu spre păstorire, este ca să fim cu toţii în stare să facem alegerea cea bună şi să simţim şi noi, pentru încă o dată, aici şi acum, dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu. Şi împreună cu glasul colindătorilor, să strigăm tuturor: „Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!”

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Domnul Cel Născut în ieslea Betleemului rugător,

† Siluan

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Giula, la Praznicul Naşterii Domnului, în anul mântuirii 2010.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu