duminică, 18 mai 2025

 Doamne, 


nu mai am cuvinte – doar aceste oase goale, 


acest trup îmbătrânit de atâtea toamne, 


această inimă pe care moartea a pășit 


ca pe o frunză uscată. 


Primește-mă așa cum sunt – 


cu țipătul înfășurat în liniște, 


cu rugăciunea îngropată sub ruine, 


cu ochii secătuiți de așteptare. 


Doamne, 


Tu, Cel ce străbați abisul dintre noi, 


Care ești carnea cuvântului și sângele iertării, 


lasă-mă să Te ating cu brațele mele oarbe.

De Florin Caragiu❤️




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.