† Siluan Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria- Pastorală la Praznicul Nașterii Domnului, anul 2010

† SILUAN

din mila lui Dumnezeu

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptmăritorilor creştini şi creştine din de Dumnezeu păzita Episcopie Ortodoxă Română din Ungaria, har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl, iar de la noi părintească îmbrăţişare şi binecuvântare!

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, întâmpinăm din nou cu bucurie mare Sărbătoarea Naşterii Domnului, sau Crăciunul. În cântec de colindă, aşa cum îi stă bine Neamului Românesc Dreptmăritor de pretutindeni, împreună cu Îngerii lui Dumnezeu din Cer şi dimpreună cu Dumnezeu, Tatăl Celui Unuia Născut în ieslea Betleemului pentru mântuirea întregului Neam Omenesc, astăzi ne bucurăm şi noi, împlinind şi adeverind, la rândul nostru, cuvintele Sfintei Scripturi de la Naşterea Domnului: „Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14) şi „iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul, că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul, în cetatea lui David” (Luca 2, 10-11).

Vrednic cu adevărat şi cuvenit lucru ne este aşadar şi nouă a ne bucura şi a ne veseli întru aceste zile sfinţite, căci şi nouă ni S-a născut azi Mântuitor, adică Hristos Domnul. Sunt sfinţite aceste zile de sărbătoare de Însuşi Izvorul a toată sfinţenia, prin Naşterea în lumea noastră a Fiului lui Dumnezeu, a Domnului nostru Iisus Hristos din Preacurata Fecioară Maria şi sfinte ar trebui să se facă şi sufletele şi trupurile noastre. Căci unde este Dumnezeu se biruiesc pornirile firii, care ne îndeamnă spre cele de jos şi toate cele care intră în contact cu Dumnezeu trebuie să se sfinţească, după cum ne îndeamnă în nenumărate rânduri Sfânta Scriptură: „Fiţi sfinţi, căci Eu, Domnul Dumnezeul vostru sunt Sfânt!” (Levitic 11, 45; 19, 2; 20,26; Numeri 15,40).

Oare cere prea mult de la noi Sfânta Scriptură şi prin glasul ei Însuşi Dumnezeu, mai ales de la noi, oamenii secolului al XXI-lea, răvăşiţi de griji, aflaţi în bătaia vânturilor de tot felul, preocupaţi prea mult de interese egoiste şi pământeşti şi împovăraţi de multe ori de lanţurile păcatului, care adesea ne împresoară? Deşi am fi foarte tentaţi să mărturisim cu toată convingerea că astfel de chemări şi de porunci divine s-au îndreptat mai degrabă către Sfinţii Bisericii, trecuţi în calendare, nu trebuie nici o clipă să uităm că şi ei au fost oameni ca şi noi, întru totul asemenea nouă şi că mai sunt încă în lumea noastră valori eterne, iar mărturia Sfintelor Scripturi care consemnează într-o formă concretă Însuşi Cuvântul lui Dumnezeu este una dintre aceste valori. Altfel, nici măcar nu ar mai fi ajuns până la noi această carte fundamentală a lumii, chiar şi a lumii secularizate în care trăim şi nu s-ar mai fi vorbit atât de mult despre ea, nu doar în Biserica Ortodoxă, sau în cea Romano-Catolică şi Reformată, ci la toate cultele creştine răspândite pe faţa pământului, care deşi neagă foarte multe dintre rânduielile Bisericii Ortodoxe, nu se pot dezice de Sfânta Scriptură.

Se poate spune aşadar, că Biblia, sau Sfânta Scriptură nu este o carte ca oricare alta, ci poartă sub pecetea cuvintelor ei nu doar o istorie aparte şi adevărată a Neamului Omenesc, ci şi semnul inspiraţiei divine a autorilor săi. În Sfânta Scriptură ni se povesteşte despre facerea lumii şi a omului, despre căderea sa în păcat, dar şi despre dragostea lui Dumnezeu, care a adus la viaţă pe om şi care a făcut tot ceea ce era necesar pentru mântuirea omului, prin drepţii şi proorocii Vechiului Testament, dar mai ales prin Persoana, viaţa şi activitatea Mântuitorului Iisus Hristos. Iar la Crăciun noi nu sărbătorim altceva, bucurându-ne, decât începutul acestei activităţi mântuitoare a Domnului Hristos, care vine în mijlocul Neamului Omenesc sub forma cea mai gingaşă şi mai nevinovată cu putinţă, care atrage în general atenţia şi bunăvoinţa tuturor oamenilor, adică sub forma unui copil.

Iubiţi fraţi întru credinţa dreptmăritoare creştină,

Nu se putea aşadar să nu ne bucurăm şi noi de ceea ce s-a întâmplat în Betleemul Iudeii în urmă cu două mii şi mai bine de ani. Bucuria cea mai mare trăită de un pământean în acel moment a fost ceea a Maicii Domnului, pentru că Cel Născut nu era doar Fiul lui Dumnezeu, ci prin conlucrare desăvârşită între voia lui Dumnezeu şi voinţa omului, El era în acelaşi timp şi Fiul ei. Adică Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul Omului şi acesta este primul pas decisiv făcut de Dumnezeu pentru a reface aşa cum era la început şi cum ar fi trebuit să fie mereu această relaţie de iubire între Dumnezeu şi creatura Sa, adică între Dumnezeu şi om.

Foarte puţini dintre pământeni au ştiut atunci de toate cele întâmplate în chip minunat la Betleem. Dumnezeu a ales chipul cel mai smerit din lume pentru a veni în întâmpinarea omului. Chipul cel mai sărăcăcios, dar şi cel mai curat cu putinţă şi mai potrivit omului, pentru a arăta şi în felul acesta că deşi este Creatorul şi Stăpânul întregului univers, deci şi a toate bogăţiile care există în această lume, El a ales calea cea mai simplă pentru a putea fi găsit de către toţi oamenii. Şi mai ales de cei care Îl caută.

Bineînţeles că au fost şi excepţii remarcabile, pentru că nu se putea ca o lucrare atât de mare, dumnezeiască, să treacă cu totul neobservată. Magii de la Răsărit, menţionaţi cu precădere în colindele noastre de Crăciun, sunt un exemplu convingător că Naşterea Pruncului Iisus merita toată atenţia de care este capabil un om, fie el şi de neam mare şi ales. Cei trei magi, sau crai de la Răsărit, despre care vorbeşte şi textul biblic (Matei 2, 1-12), erau în ţara lor împăraţi şi nici măcar nu făceau parte din Poporul cel ales al lui Dumnezeu, dar aflând prin ştiinţa lor de Împăratul cel Nou care urma să se Nască într-un pământ străin, au socotit că nici o osteneală nu este prea mare pentru a-L vedea, doar, pe acest Împărat şi a I se închina. Oare să fie de lepădat şi de dispreţuit exemplul lor, sau vrednic de toată crezarea şi de a fi urmat? Darurile pe care magii le-au adus atunci pentru Pruncul Iisus Hristos s-au păstrat cu sfinţenie în Biserica noastră Ortodoxă şi ele se află până astăzi în Mânăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, unde pot fi văzute de pelerinul aflat în căutarea celor sfinte.

Apoi păstorii cei simpli din împrejurimile Betleemului, aflaţi în apropierea staulului, sau a peşterii celei sfinte în care s-a Născut Domnul Hristos, au primit şi ei vestire îngerească care le-a spus că trebuie să se bucure, dimpreună cu tot Poporul lui Israel, pentru că tuturor li s-a născut un Mântuitor, în cetatea lui David, adică în Betleem (Luca 2, 10-11). Şi deşi Cel Care le-a fost vestit era doar un Prunc, pe care L-au văzut mai apoi cu ochii lor, ei nu s-au îndoit în inimile lor că vestirea făcută a fost adevărată şi că Pruncul Acela nu era altul decât Împăratul cel mult aşteptat al lui Israel. Şi au dat mărturie mai departe, după cum se cuvenea, despre toate cele auzite şi văzute (Luca 2, 17).

E drept însă şi aceea că, din păcate, nu toţi s-au bucurat de Naşterea lui Hristos, după cum spun de asemenea colindele noastre dragi, care îl menţionează în mod negativ pe regele Irod al Iudeii, cunoscut totuşi sub numele de Irod cel Mare, pentru realizările importante din domeniul administrativ şi pentru că refăcuse şi Templul din Ierusalim, dar care, datorită setei sale de stăpânire s-a întristat de această veste bună, crezând că Noul Născut ar putea să îi ia tronul. Interesul deosebit şi dragostea arătate de magi pentru acest Împărat al lui Israel, Căruia i-au văzut steaua departe, în Răsărit şi Căruia au venit să I se închine (Matei 2, 2) l-au pus pe gânduri şi l-au făcut să-şi piardă dreapta judecată, nesocotind el că un biet Prunc, de curând Născut, cu greu ar fi putut să ajungă să îi ia tronul lui, unui om de aproape 70 de ani (74 î.Hr. – 4 d.Hr.) şi care stăpânea Iudeea de mai multă vreme (37 î.Hr. – 4 d.Hr.). De aceea a poruncit uciderea pruncilor din Betleem, „de doi ani şi mai în jos” (Matei 2, 16), rămânând în istorie şi prin acest act de cruzime. De fapt tot despre el se spune că ar fi ucis şi pe trei dintre copiii săi.

Iubiţi dreptmăritori şi dreptmăritoare creştine,

După cum am putut vedea, Naşterea Domnului Iisus Hristos a fost întâmpinată de către oameni, atât în vremea petrecerii ei, cât şi mult după aceea, în istorie, de fapt până în zilele noastre, cu multă bucurie. Dar ea a fost şi un semn de împotriviri (Luca 2, 34), încă de la început.

Rămâne la libera noastră alegere să vedem de care parte a istoriei ne vom situa. De partea celor buni şi blânzi, care astăzi, împreună cu Maica Domnului, cu Dreptul Iosif, cu magii, Îngerii şi păstorii şi cu toţi Sfinţii lui Dumnezeu din Cer se vor învrednici de înţelegerea tainelor Celui Preaînalt şi se vor bucura de toate darurile Sale, sau de partea celor care, prea prinşi de alergătura veacului în care trăim vor pierde timpul şi puterea pentru alte ţinte, decât pentru cele descoperite de sus? Dar alegerea aceasta nu se face prea uşor şi nu este o treabă de-o zi. Ea poate dura de-a lungul întregii vieţi, după cum ne dovedeşte cazul fericit al tâlharului aflat pe cruce, de-a dreapta Domnului Hristos şi care s-a mântuit, prin darul şi mila lui Dumnezeu, în ultimele clipe ale vieţii sale.

Şi totuşi miza acestei alegeri este prea mare şi prea importantă pentru a nu fi luată foarte în serios, pentru că de ea depinde nu doar o singură zi, sau o sărbătoare din timpul anului bisericesc, fie ea chiar şi Praznic Împărătesc, aşa cum este şi Naşterea Domnului, ci o viaţă întreagă, sau mai degrabă viaţa cea veşnică, viaţa cea fără de sfârşit în Împărăţia Cerurilor. Spre aceasta tind de fapt sufletele tuturor pământenilor, în virtutea asemănării lor cu Dumnezeu, după chipul Căruia au fost făcuţi, dar fără o legătură vie şi permanentă cu Dumnezeu Tatăl, prin Hristos şi prin harul Duhului Sfânt, scopul acesta nobil al vieţii omeneşti va rămâne, cu siguranţă, nedesăvârşit.

Acum, la ceas de sărbătoare, dorinţa şi urarea noastră către toţi fraţii noştri cei întru Hristos şi către voi, toţi cei încredinţaţi nouă de purtarea de grijă a lui Dumnezeu spre păstorire, este ca să fim cu toţii în stare să facem alegerea cea bună şi să simţim şi noi, pentru încă o dată, aici şi acum, dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu. Şi împreună cu glasul colindătorilor, să strigăm tuturor: „Lăudaţi şi cântaţi şi vă bucuraţi!”

Al vostru al tuturor, de tot binele voitor şi către Domnul Cel Născut în ieslea Betleemului rugător,

† Siluan

Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Dată în Reşedinţa noastră Episcopală din Giula, la Praznicul Naşterii Domnului, în anul mântuirii 2010.

Recomandare

Gh. Ciobanu ,,Iarna cu biserica albastră”

Vă invit la o incursiune de suflet (așa... ca pentru după-amiaza unei duminici) în arta și poezia lui

Gheorghe Ciobanu:

http://www.ciobanu-art.com/

,,Atîta frumusețe a pus Dumnezeu în lumea aceasta, anume pentru bucuria oamenilor, încît n-ar trebui să existe pe lume oameni triști, îngrijorați și răi. Sigur, viața are barierele și încercările ei, dar trebuie să ne facem timp și să deschidem ochii larg, ca să conștientizăm frumusețea lumii, perfecțiunea creației Divine. "Bucurați-vă! Iubiți-vă!" - ne-a învățat Iisus Hristos, dar mulți dintre noi trăim plini de furie și de ură. Ne trebuie atît de puțin ca să fim fericiți! Eu, cînd stau în genunchi și pictez, mă rog la Dumnezeu să-mi dea și mie puțină frumusețe să pun în tablourile mele, din cea multă pe care El a pus-o în creația Sa. Iar cînd începe să se lege tabloul, să apară de sub pensulă, atunci simt o bucurie și o plinătate care mă vindecă de toate relele și mă face fericit. Și știu că toate acestea sunt de la Dumnezeu!"

Gheorghe Ciobanu

Sufletele oamenilor sunt anevoie de liniştit

Părintele Ioan Pintea

cel mai cald, firesc, bun și măiastru părinte pe care l-am întîlnit

Ioan Pintea (n.1961) este preot al Parohiei “Sfântul Ioan Gură de Aur” de la Catedrala Ortodoxă Bistriţa. Este autorul a mai multor cărţi de teologie şi literatură şi a scris Slujba Sfinţilor Martiri Năsăudeni şi Slujba Cuviosului Pahomie. Pentru merite deosebite în literatură, i-a fost acordată medalia aniversară la centenarul Uniunii Scriitorilor din România.

Deputat de BN în Parlamentul României între 1996-2000; a publicat: Frigul şi frica (poezie), Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1992; Primejdia mărturisirii. Convorbirile de la Rohia, Ed. Dacia, 1993; Însoţiri în Turnul Babel (eseuri şi dialoguri), Ed. Omniscop, Craiova, 1995; Mormântul gol (poezie), Ed. Dacia, 1999; Grădina lui Ion (poezie), Ed. Aletheia, Bistriţa, 2000; Bucuria întrebării. Părintele Stăniloae în dialog cu Ioan Pintea, Ed. Aletheia, 2002; Admiraţii ortodoxe (eseuri), Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2003; Mic jurnal discontinuu, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 2006; a prefaţat şi îngrijit şase cărţi ale Părintelui Steinhardt, dar şi cărţi ale sau dedicate oamenilor de cultură Nicolae Bălan şi Radu Săplăcan; prezent în numeroase antologii (în lb. română şi străine); a colaborat şi colaborează la reviste ca Luceafărul, Viaţa Românească, Arca, Amfiteatru, Convorbiri literare, Vatra, Tribuna, Steaua, Renaşterea, Cuvântul, Poesis, Poezia, Echinox, Deisis, Mişcarea literară.

Iolanda Malamen: Ioan Pintea, în primul rând se cuvine să mă minunez de faptul că în oraşul Bistriţa sunt atâţia poeţi buni...

Ioan Pintea: O, şi încă nu-i cunoşti pe toţi, Iolanda. Sunt şi cîţiva prozatori foarte buni, sunt şi doi, trei eseişti de primă mînă.Tradiţia n-a dispărut întrutotul. Bistriţa, să nu uităm,e totuşi burgul pe străzile căruia şi-au plimbat paşii George Coşbuc şi Liviu Rebreanu. Ceva, ceva din frământările lor, care seamănă teribil cu nişte păsări viu colorate, încă mai zboară în amurg pe deasupra oraşului. Nu-ţi rămâne ca poet decât să le atingi cu mîna şi, pe loc, îţi garantez, ai şi scris un poem genial. Uneori pot fi zăriţi chiar ei doi: George, fiul preotului Sebastian din Hordou şi Liviu, fiul învăţătorului Vasile din Prislop. Unul e înalt, blond, are aliură de academician; celălalt mai brunet, poartă barbă şi e îmbrăcat într-o pelerină care, văzută de departe , pare un suman năsăudean. Eu îl văd mai mult pe George, pentru că proaspăt venit de la Bucureşti se întîlneşte La Paulini, nu departe de Sinagogă unde a avut loc minunatul Festival Poezia e la Bistriţa, cu fostul lui profesor de limba şi literatura română Grigore Pletosu, protopop de Bistriţa.

Există o poveste frumoasă despre această întâlnire de la restaurantul Paulini, pe care profesorul George Vasile Raţiu a recuperat-o din amintirile bistriţenilor şi mi-a povestit-o de mai multe ori. George Coşbuc e împreună cu George Matheiu, fost coleg de şcoală şi proprietarul tipografiei care-i poartă numele, în restaurant, deapănînd amintiri şi veselindu-se cu o a doua sticlă de vin. Dintr-odată Mateheiu îl vede pe Domn Părinte Grigore, fostul lor profesor de la Năsud, travesând grăbit strada. Coşbuc, nereuşind să-i facă semn, să-l strige, scrie instantaneu un bileţel,îl cheamă rapid pe chelner, îi dă bileţelul şi îl trimite val-vîrtej după protopop. Bileţelul conţine o invitaţie-ultimatum în versuri: Noi rugăm pe Protopopul/Să-şi lase degrabă clopul/Si să vină între noi/Noi suntem la Paulini/Si petrecem ca vecinii/Cu vin vechi şi chelneri noi. Peste cîteva clipe profesorul e împreună cu elevii ; Virtus Romana Rediviva îşi recapătă forţa de altădată şi întâlnirea devine o petrecere pe bune.

Această poveste o spun tuturor poeţilor buni cu sentimentul că poezia nu are statutul pe care îl merită, dar are, dincolo de orice alte folosinţe, un rost(care în cele din urmă e şi un merit) acela de a invita şi de a-l întoarce din drumul lui pe cel care traversează grăbit strada la o petrecere pe care numai ea, Poezia, o poate oferi.

I.M. În al doilea rând, trebuie să mărturisesc, după această binevenită evocare, emoţia mea creştinească, pentru faptul că slujeşti poezia, dar eşti şi preot paroh al bisericii „Sfinţii Trei Ierarhi din Bistriţa, adică, păstor de suflete.

I.P. Abia aici e greul. Poezia e floare la ureche. Sufletele oamenilor sunt anevoie de liniştit. ”Secerişul e mult”, cum spune Scriptura.Trebuie nesfîrşită iubire, răbdare fără limite şi un munte de chibzuinţă. Iubirea, răbdarea şi chibzuinţa nu sunt un dat, ele se dobîndesc învăţînd de la ceilalţi. Învăţ mereu, dobândesc ceea ce nu am de la ceilalţi, cum spune Michaux şi N.Steinhardt.

I.M. Psalmii sunt poezia pură pe care-o reciteşti la nesfârşit în slujbele pe care le ţii. Care este cel mai tulburător, în opinia ta ?

I.P. Cine nu a citit Psalmii nu ştie nimic despre poezie. Îi „recitesc” de fiecare dată când slujesc în Biserică, pentru că toate, dar absolut toate slujbele ortodoxe, sunt susţinute temeinic, teologic şi poetic, să spun aşa, de farmecul cutemurător al Psaltirii. Psalmii sunt cele mai terifiante rugăciuni pe care Dumnezeu le-a dăruit prin mijlocirea unui poet, împăratul şi psalmistul David, omului căzut. O uriaşă binecuvîntare! Obişnuiesc ca atunci cînd sunt invitat la recitaluri de poezie să rostesc, înainte de a spune versuri de-ale mele, Psalmul 151 ,un Psalm necanonic, în care sacrul şi profanul converg la modul sublim. Îmi place să cred că aici, in nuce, zace sămînţa poeziei moderne. Redescopăr eflorescenţa ei în T.S.Eliot, Silvya Plath, Emily Dickinson, Umberto Saba... Cel mai tulburător rămâne Psalmul 108.

I.M. Ce putere are însă poezia mireană?

I.P. Poezia are această putere: să rarefieze, să cureţe...Festivalul de poezie de la Bistriţa a fost o curăţenie de vară...o gură de oxigen.

I.M. Întâlnirea providenţială cu N. Steinhardt, a născut o carte de convorbiri: „Primejdia mărturisirii”.

I.M. N.Steinhardt a fost binecuvîntarea vieţii mele. Am scris un Jurnal cu N.Steinhardt în care am relatat pe larg toată experienţa mea de ucenic, de discipol. El îmi spunea că i-am fericit cărunteţele, eu îi spuneam că mi-a fericit tinereţele. Oricât ar părea de desuet, de anacronic, eu cred nedezminţit în modele. Spun sus şi tare că avem nevoie de un asemenea model. Steinhradt e, dacă vrei, “o zestre şi o măsură”, cum ar zice Petru Creţia. În topul intelectualilor de rasă e întîiul. Între congenerii lui interbelici, e cel mai vizibil şi cel mai căutat şi mai cunoscut de generaţiile tinere.

Am cunoscut extrem de puţini intelectuali cu un caracter atât de puternic ca al lui N.Steinhardt. Sunt rari asemenea oameni. Păi, hai să ne gîndim…Steinhardt a intrat în puşcărie pentru că nu a vrut să se facă martor al acuzării, nu şi-a vândut prietenii, n-a acceptat jocul perfid al Securităţii; iar bărbăţia cu care a înfruntat, după ce a ieşit din închisoare, un regim concentraţionar diabolic, este pilduitoare.

Omul Steinhardt (în ciuda sănătăţii precare şi a unui fizic firav), a fost un luptător asiduu. Curajul lui, hotărârea consecventă de a nu se da bătut, i-au fost date cu asupra de măsură, de sus. Steinhardt a fost un creştin autentic. Convertirea lui, în ciuda ofuscărilor exprimate de Alexandru Sever şi Vera Călin (“Apostrof” şi “Insemnări californiene” ) a fost fără dubii, sinceră şi neipocrită. Evreu prin naştere, a fost, indiscutabil, un foarte, foarte bun român. S-a identificat cu partea frumoasă şi eroică (n-a scris el un text emblematic intitulat Eroismul la români ?! ) a poporului în sânul căruia s-a născut. Îndrăgostit perpetuu de valorile naţionale. El însuşi vorbeşte la un moment dat de o dublă îndrăgostire: de Biserica Ortodoxă şi de neamul românesc. Fericit, Nicolae Monahul!

I.M. Ioan Pintea, cum explici violenţa care stăpîneşte lumea de azi?

I.P. Nu mă încumet să dau sentenţe, însă cred că violenţa s-a născut odată cu lumea. Episodul Cain şi Abel este un exemplu arhicunoscut.

Lucrurile sunt destul de complicate. Violenţa nu este, cum s-ar crede, un atribut păgîn, ea a avut de multe ori, de prea multe ori, din păcate, în decursul istoriei omenirii conţinuturi creştine. Sau, mai bine zis, pretins creştine. Aici e problema. Omul creştin trebuie să fie prin excelenţă om de pace. Nu răzbunător, nu violent, nu pus mereu pe picior de război. Situaţia nu s-a ameliorat, nu s-a schimbat. Naţiuni, care pretind că sunt model de civilizaţie şi care, chipurile, şi-au fundamentat Constituţiile pe Biblie, poartă, precum în Evul Mediu, cele mai sângeroase şi mai năpraznice războaie.

I.M. Ne mântuim cînd scriem poezie?

I.P. Nu. Poezia nu ne mîntuie. Iisus Hristos ne mîntuieşte. Poezia ne pregăteşte Raiul. Si ştii cum arată Raiul?! Auzi ce se spune în Corinteni I ,2;9:Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El. Poeţii vor intra cu siguranţă în Rai, pentru că Iisus Hristos, la a doua venire ,va sosi pe un cântec de slavă.Şi cine să scrie acest imn de slavă, dacă nu poeţii buni, profesionişti?! Pe unde, prin ce parte intră poeţii în Rai nu ne spune teologia; ne spune un cântec absolut genial din Maramureş cântat de fraţii Petreuş. Auzi: Hie Raiul sănătos/Noi om me’mai pe din jos/Hie Raiul cu plăcere /Noi mai pe din jos om mere. Eu unul sunt sigur că în Rai sunt deja: Rilke, Claudel, T.S.Eliot ,dar şi Baudelaire şi Edgar Allan Poe şi Rimbaud.

I.M. Ce te-a învăţat umilinţa?

I.P. Umilinţa este un antidot formidabil pentru orgoliu, pentru mândrie. Nu-mi place foarte mult cuvântul acesta. Eu optez pentru smerenie. E necesar,mai ales în vremea noastră, când fariseismul şi ipocrizia sunt în floare, să redescoperim smerenia sinceră şi care rodeşte la vedere. Smerenia e de fapt corolarul curajului, a înţelepciunii şi a dragostei desăvîrşite.Gândeşte-te la Iisus Hristos, la supliciul de pe Golgota, la martirajul din puşcăriile comuniste, de la Sighet, de la Aiud, de la Gherla. Smerenia e cel mai tare Pedagog. Ne învăţă să nu ne temem, să nu ne fie frică, să îndrăznim chiar şi atunci când suntem scuipaţi, bătuţi, bârfiţi, apostrofaţi, înjuraţi, daţi de viaţă cu capul de toţi pereţii. Smerenia a făcut sfinţi. Ea e umilinţa asumată.

I.M. Dintre Sfinţii Părinţi, care îţi este cel mai aproape de suflet?

I.P. Sfîntul Ioan Gură de Aur, ocrotitorul meu duhovnicesc şi patronul Parohiei mele.

Asta însă nu-mi opreşte dragostea pentru ceilaţi Părinţi ai Bisericii şi ,mai ales, pentru Părinţii Pustiei, pe care îi ador. Citesc "Patericul", cu voluptate de ucenic.

Articol apărut în numărul 27 al săptămânalului Ziuaveche.ro.

Emisiunea între Între cer și pămînt cu părintele Pintea:

http://www.tvr.ro/inregistrari.php?file=DATA-2010-12-07-15-20.flv&id=Intre%20cer%20si%20pamant

foto: Adrian Moldovan

Părintele Teofil Duhovnicul Bucuriei -conferință la Cluj Napoca

Conferința este susținută marți, 14 decembrie 2010, ora 19, la Cercul Militar din Piața Avram Iancu, Cluj Napoca. Invitații sunt Protosinghelul Mihail Bobârnat de la Mănăstirea Sîmbăta de Sus și Protosinghelul Matei Bilauca de la Mănăstirea Șinca Nouă.

Dreptul mamei/dreptul copilului

sursa:http://www.gandul.info/news/protestul-mamelor-luxul-de-a-mai-naste-as-fi-vrut-sa-mai-fac-un-copil-era-momentul-daca-modifica-legea-ramane-doar-o-dorinta-si-atat-7793725/galerie

Pentru mămicile necăjite care mi-au scris și care m-au rugat să semnez petiții pe care nu le-am semnat pentru că nu mai cred că petițiile înseamnă ceva pentru clasa politică și pentru Puterea actuală.

,,Aerul din preajma ta

mă conjugă la trecut”

(Răzvan Ionescu)

Dacă revoluția din 1989 a avut loc, în acel decembrie însîngerat, după o stranie noapte poposită peste țară vreme de ,,patru decenii și ceva de împliniri mărețe”, plus anii infernali de după al doilea Război Mondial, bîntuită de teroarea fricii, frigului, foamei, minciunii și-a dezumanizării forțate prin grava umilință fizică, morală, socială etc. la care am fost supuși, unul din cîștigurile umane postrevoluționare a fost acela de a putea, mama și copilul, ,,familia ocrotită de stat”, să beneficieze de acel concediu maternal plătit în perioada primilor doi ani de viață ai copilului. Adică, mama să stea cu și lîngă pruncul ei iar pruncul să poată beneficia de grija și căldura mamei în perioada cea mai vulnerabilă, de dependență totală față de părinți, cînd pentru o dezvoltare normală a identității și a viitoarei personalități este esențial atașamentul emoțional mai întîi față de mama, apoi față de tată condiție caracteristică perioadei primilor 3 ani de viață. Nu vreau să intru în amănunte de psihologia dezvoltării copilului, nu asta îmi propun. Copilul, atît cît este fraged și crud din toate punctele de vedere, are nevoie de mamă și de tată lîngă el ca să se dezvolte echilibrat și armonios, nu de o bonă de ocazie, nu de creșe, nu de instituții, ci de SUPORTUL EMOȚIONAL familial. Mama, se cade la rîndul ei să aibă dreptul să vadă, să fie martor, să participe la fiecare stadiu de dezvoltare al copilului său, cu precădere cel primar, să se bucure de fiecare progres gestic, fiecare surîs, fiecare cuvînt rostit, fiecare moment din viața copilului ei care NU SE MAI ÎNTOARCE , să fie acolo lîngă el cînd acesta este bolnav fără să simtă presiunea că trebuie să plece la serviciu căci dacă nu, va fi dată afară și, umilită, își va pierde slujba.

Nu, nu vreau să vorbesc despre coșul zilnic de trai al familiei și de calitatea vieții, de aparentul cîștig, falsul cîștig financiar atît pentru stat cît și pentru familie, prin revenirea mamei la serviciu. E de o evidență care nu-și mai are rostul argumentelor explicative și justificative pentru că, pentru majoritatea populației acesta nu există.

Sau, de potențialul, calitatea umană a generațiilor ce vor urma.

Mă îngrozește gîndul că pe zi ce trece, puțin cîte puțin ne pierdem ceea ce am cîștigat prin moartea acelor eroi/martiri decembriști pe a căror jertfă ne tolănim nesimțirea, nesimțirile, amneziile monstruoase, peste timp. Ne întorcem mereu de unde plecăm și mai jos decît atît. Dezbinarea, ura unora împotriva altora prin inducerea filosofiei social-politice că unii muncesc și alții nu, că unii profită de pe spatele altora, este foarte periculoasă și este folosită ca instrument de instigare în masă a diferitelor categorii sociale împotriva altora, caracteristice nazismului și comunismului.

Se muncește în România, dar munca nu e plătită cumsecade, sau, locurile de muncă nu mai există.

Mi-aduc aminte de copilărie, cînd mama avea o funcție de dimineața pînă seara, sîmbăta și chiar și duminica, cînd revenea acasă nervoasă, încărcată, autoritară, obosită, și stoarsă de planurile și situațiile care trebuiau raportate și înaintate la județ etc…Roboții socialismului. O copilărie rece pe plan matern și uneori foarte tristă,dar, din Epoca de Aur.

Însă azi, poate fi/este și mai teribilă.

Citiți despre oferta guvernamentală ,,elastică”, pliată perfect constrîngător pe opțiunile mamei, sfidarea nevoilor copiilor și implementarea unei filosofii de viață (primă pentru revenirea degrabă în cîmpul muncii a mamei, ce cunoscut îmi pare sloganul!...)pentru femeia română postmodernistă la:
http://theologhia.wordpress.com/2010/12/08/care-este-cea-mai-profitabila-varianta-pentru-concediul-maternal/

Seara duhovnicească

Invitatul serii duhovnicești organizată de ASCOR Cluj 9 decembrie 2010 este Părintele ieromonah Petru Pruteanu fost decan al Facultăţii de Teologie Pastorală din Edineţ(Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova) specialist în Liturgică și Misiologie Ortodoxă. Personal, mă bucur foarte mult că mi-a răspuns afirmativ la invitație și că îl vom avea aici, între noi, la Cluj Napoca; probabil joi dimineața va fi prezent la Sfînta Liturghie de la Biserica Studenților, cu începere de la ora 8 .

Seara duhovnicească va fi prinsă în slujba Vecerniei de la Catedrala Mitropolitană -ora 18, urmată de dialoguri cu tinerii la Amfiteatrul Facultății de Chimie din Parcul Central, nr. 11, ora 19,30.

Vă așteptăm cu drag.

Colinde, glasuri îngerești- Maicile de la Cămârzani

,,nu sunt poet

mi-e sete de lumină”

D. Turcea

Seară de icoană, poezie și colind

De Sfântul Nicolae, cel de-al doilea hram al Bisericii Misionare a Studenților din Cluj Napoca, vom sărbători praznicul marelui ierarh (atît de iubit...) dimineața prin Sfinta Liturghie iar seara pregătim în dar un eveniment mai special cu expoziție de icoane, poezie și un concert de colinde susținut de corul Bisericii ,,Sfântul Ioan Iacob Hozevitul”. Vor fi prezenți părintele artist vizual Ioan Gînscă alături de părintele misionar Ciprian Negreanu și oaspetele nostru ploieștean actorul Florin Nan.

Vă așteptăm cu drag,

pe 6 decembrie 2010, orele 17,

la sala demisolului Bisericii Studenților din Cluj Napoca, str. B.P.Hasdeu, nr. 45.

afiș:Olga Bersan

1 decembrie 2010

Pentru ca România să existe, să ființeze, să dăinuie ca neam și ca patrie,

avem o primă condiție fiecare și o datorie morală: să ne cunoaștem istoria reală dureroasă, adevărată,  așa cum școala nu ne-a ajutat să o facem.

Apoi,

să nu uităm de Dumnezeu!

La mulți ani România, la mulți ani români de pretutindeni!

Pace și bucurie!

Un film din 2010 :

Seară duhovnicească

Înalt Prea Sfinția Sa Serafim Joantă Mitropolitul Germaniei, al Europei Centrale și de Nord este invitatul serii duhovnicești organizată de Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj Napoca(Ascor Cluj), joi 2 decembrie 2010, la Catedrala Mitropolitană, urmată de dialoguri cu tinerii la Amfiteatrul Facultății de Chimie din Parcul Central, nr. 11.

Final de noiembrie

Erik Satie...

Părintele Arsenie Boca- cuvînt despre ,,Marele” Iuda

,,Marele Iuda”

Trădătorul...

Omul care a vîndut pe Dumnezeu.

Omul meschin, îngust, orbit, obsedat.

Unii au căutat să-l prezinte dimpotrivă: pătruns de un ideal al neamului său: dezrobirea politică a lui Israel. Iisus îi înșela așteptările. De aceea avea dreptate să apere pe Israel de un ,,om” care-l conduce contra intereselor sale.

Au dreptate. Dar atîta dreptate cîtă poți da unui om care raționează just pe principii false.

Israel a refuzat să-l considere pe Iuda printre eroii neamului.

Conducerii lui Israel îi trebuia doar un trădător.

S-a prezentat Iuda.

,,Iar ei s-au bucurat și s-au tocmit să-i dea bani.”

Pe urmele explicației:

Fariseii, cu gîndul ucigaș în inimă, erau deja ,,fiii diavolului”; le-a spus-o Iisus în Templu(Ioan 8, 44).

Le mai trebuia un ,,mijlocitor”.

,,Și a intrat Satana în Iuda”(Luca 22,3).

Aceasta-i explicația faptului.

De-acum Iuda nu mai era un anonim; de acum Iuda e o mare putere: a devenit o minte satanică.

,,Marele” Iuda.

-Iată oamenilor mici o cale de-a ajunge oameni ,,mari”.

De acum Iuda va fi prototipul tuturor trădătorilor.

Iuda va avea ucenicii lui pînă la sfîrșitul lumii, care, aceeași treabă vor face-o: vînzînd, reclamînd mincinos stăpînirilor, trădînd, dînd la moarte: părinți, copii, frați, soții, bărbați, preoți, sfinți...

Iuda multiplicat vinde pe Iisus mereu.

Fiii diavolului îi cumpără lui Iuda ucenici.

-Și cu prețuri derizorii, fiindcă se îmbie mulți.

Explicația lui Iuda:

Credea în Dumnezeu, dar nu credea în Iisus.

Izbăvirea politică a lui Israel o punea mai presus de marea operă a lui Iisus:mîntuirea omului. Pe aceasta n-o înțelegea Iuda. Se crampona într-o contradicție surdă cu Iisus.

Nu l-au putut scoate din contradicție nici darurile excepționale pe care li le dase Iisus la toți; nu-l lărgise sufletește nici însăși Iubirea, care strălucea în Iisus. (Tradiția spune că pe Iuda îl rodea invidia că Iisus mai mult îl iubește pe Ioan decît pe el.)

Adevărul n-a încăput în Iuda, cum n-a încăput nici în farisei.

Structura lui era o dizarmonie- un haos.

De aceea Satana întru ale sale a intrat.

*

Explicația metafizică: e mai grea. După Scriptură a fost cineva prevăzut cu trădarea. E scris și prețul și ce s-a făcut cu prețul trădării.

Nu e scris ce se va alege cu vînzătorul.; -semn că Dumnezeu n-ar fi vrut sinuciderea lui. Deci dacă în planul Providenței era prevăzută ,,moartea cea de bună voie” a lui Iisus -fără ca aceasta să fie o sinucidere, ci o jertfă-, mijlocirea lui Iuda nu și-ar fi atras pierderea mîntuirii, dacă nu se sinucidea.

Vînzarea și răstignirea lui Iisus l-au aruncat pe Iuda în deznădejde, cu care Satana și-a aruncat ucenicul în zbilțul unui ștreang, din care l-a mai aruncat o dată ,,cu capul în jos de a crăpat în două și i-au ieșit măruntaiele”(Faptele Apostolilor 1,18).

De atunci e desenat de zugravi pe genunchii și în brațele lui Lucifer, ca cel mai iubit fiu al diavolului:,,fiul pierzării”.

*

A fost predestinat Iuda?

Putea să fie și altul. El s-a ales: el!

Libertatea lui a cedat ispitei, ca Adam în Rai.

Putea să nu cedeze? I s-a retras Harul? Nu i s-a dat ca și celorlalți?

Dumnezeu n-are nici o vină.

O are toată numai Satana?

,,Mai bine i-ar fi fost omului aceluia, de nu s-ar fi născut!”

-E misterul fiilor pierzării, în care mîrîie un rînjet de drac.

,,La semn alerg, dar mă socotesc să fi ajuns” (Filipeni 3,14):

La starea de a nu mai putea păcătui, a mîntuirii.

-Așa își atrăgea aminte Apostolul Neamurilor, care de fapt i-a luat locul între ucenicii lui Iisus.

Prislop

vineri.8.12.1949

Anunț:

Mîine -sîmbătă, orele 17, la Biserica din Complexul Studențesc Hașdeu, nr 45, Cluj Napoca se oficiază slujba de Parastas pentru trecerea a 21 de ani de la adormirea Părintelui Arsenie Boca.Veșnică fie pomenirea lui!

fragment din Părintele Arsenie Boca, ,,Cuvinte vii”, ed. Charisma, Deva, 2006, p. 256-258.

Seara duhovnicească

Erată: seara duhovnicească cu Părintele Ioan Petrică de la mănăstirea Vasiova are loc 25 noiembrie 2010 la Catedrala Mitropolitană din Cluj Napoca urmată de un dialog cu tinerii la Facultatea de Chimie din Parcul Mare str. Arany Janos, nr. 11, în amfiteatrul Facultății.