Blândețea ca virtute a Maicii Domnului și echilibrul feminin interior

            Dacă privim spre chipul Maicii Domnului, descoperim o altfel de putere: blândețea. Sfintii Părinți spuneau că blândețea, pe lângă smerenie, este unul din reperele după care recunoastem sfintenia ca lucrare duhovniceasca autentică ființei umane. Chiar dacă pare mai degrabă o caracteristică ideală indispensabilă feminității, este cu adevărat o virtute bărbătească ce constă în acea „liniște a inimii” care primește viața cu toate încercările ei fără să se răzvrătească, să se revolte. Sfântul Siluan Athonitul spunea că Maica Domnului nu a fost niciodată „izbită” de gânduri de mânie sau de judecată, desi ar fi avut un infinit de motive să o facă. Dar, blândețea ei nu era o lipsă de emoție, ci o stăpânire deplină a păcii interioare. Maica Domnului este, prin excelență, simbolul echilibrului interior-exterior desăvârșit.

          În scrierile Sfinților Părinți, Fecioara Maria este numită deseori „Grădina închisă”(Cântarea Cântărilor, 4,12) sau „Izvorul pecetluit”. Acest simbol sugerează un spațiu de siguranță, prospețime și regenerare.Așa cum o grădină are nevoie de îngrijire și condiții climatice bune pentru a înflori, și „grădina interioară” a femeii (sistemul ei endocrin și emoțional) are nevoie de blândețe și grijă pentru a nu se „usca” sub povara stresului.

          Imnul Acatist și textele liturgice subliniază răspunsul ei: „Fie mie după cuvântul tău”, o credință încredințată și acceptarea supremă a unei transformări profunde care a avut loc în propriul ei trup. La Buna Vestire Maica Domnului a acceptat si această schimbarea biologică cu o pace divină. Noi, femeile, ne luptăm deseori cu transformările corpului nostru (pubertate, maternitate, menopauză). Blândețea înseamnă să facem pace cu biologia noastră, nu să o privim ca pe un inamic. Preasfânta Fecioară ne învață că putem purta greutăți imense cu o eleganță discretă, transformând suferința în rugăciune și tensiunea în pace. Este acea capacitate de a rămâne „centrată” atunci când lumea din jur este în haos.

          N. Steinhardt vorbea despre „noblețea” Maicii Domnului, definind blândețea ca pe o formă de aristocrație a spiritului. Maica Domnului nu s-a plâns, nu a cerut socoteală, nu s-a răzbunat, nu a purtat resentimente nimănui, ci „păstrează toate aceste cuvinte în inima sa” fără a se lăsa strivită de ele. Dar, această „păstrare în inimă” este opusul stresului cronic. Știința modernă ne spune că resentimentele și furia neprocesată cresc nivelul de cortizol (hormonul stresului). Blândețea Maicii Domnului include practic (și) o lecție de igienă hormonală și spirituală

          De multe ori, noi, femeile moderne, simțim că această blândețe ne scapă printre degete. Ne trezim irascibile, epuizate sau copleșite de o tristețe fără nume și tindem să ne vinovățim spiritual. Dar. Adevărul este că, uneori, ,,zgomotul” din viața noastră nu vine din lipsă de credință, ci dintr-o suferință a trupului. Aici intervine biologia: trupul nostru este guvernat de mesageri chimici-ca niște scrisori trimise de creier către organele corpului,  numiți hormoni. Atunci când acești mesageri sunt tulburați de stres sau de boală, scrisorile pe care creierul le trimite către corp ajung șterse sau modificate.

          Dezechilibrele hormonale – fie că vorbim de cortizolul crescut de stres, de fluctuațiile tiroidiene sau de tranzițiile naturale ale vieții – pot acționa ca un nor cenușiu peste starea noastră de spirit.

• Irascibilitatea de care suntem atât de des învinovățite și etichetate, nu este mereu un defect de caracter, ci poate fi un semnal de alarmă al corpului.
• Oboseala cronică nu este lenes au letargie premeditată, ci poate fi epuizarea resurselor interne.

          Dacă Maica Domnului este icoana păcii și blândeții fără asemănare, hormonii noștri sunt instrumentele prin care această pace este orchestrată simfonic în trup. Un dezechilibru hormonal nu este o vină spirituală, ci o viroză a acestor mesageri chimici.

          Să ne imaginăm că blândețea Mariei a fost susținută de o tăcere interioară perfectă. Noi, în schimb, trăim într-o lume care ne bombardează cu ,,zgomot chimic”. 

          Cum spuneam, putem privi hormonii ca pe niște scrisori trimise de creier către restul corpului. Când acești mesageri sunt „blânzi” și echilibrați, trupul funcționează ca o liturghie a armoniei. Dar când mesajele sunt alterate de stres, de oboseală sau de boală, dialogul interior devine un conflict.

          Iată trei mesageri pe care îi poți menționa pentru a ilustra pierderea blândeții:

1.     Cortizolul (solul alarmei): Când suntem mereu în stare de alertă, acest mesager strigă „Pericol!”. El alungă starea de și instalează o stare de „supraviețuire” în care blândețea devine un lux pe care corpul simte că nu și-l mai permite.

2.     Progesteronul (păstrătorul liniștii): Este considerat „valiumul natural” al femeii. Când nivelul lui scade, ne pierdem acea capacitate de a „păstra toate cuvintele în inima noastră” cu calm, devenind reactive și neliniștite.

3.     Ocitocina (hormonul iubirii și al atașamentului): Este mesagerul care ne permite să fim „mame” pentru ceilalți, chiar și în sens spiritual. Este chimia blândeții pure, cea care ne face să dăruim fără să ne simțim secătuite.

          Cum să păstrăm echilibrați acești mesageri? Poate vă întrebați ce legătură are rugăciunea cu analizele noastre de sânge. Ei bine, știința modernă confirmă astăzi ceea ce Sfinții și Maica Domnului au trăit dintotdeauna: rugăciunea este și poate fi un ajustor chimic. Maica Domnului nu a fost doar un model de conduită, ci un model de rugăciune continuă. Ea trăia într-o stare de comuniune cu Dumnezeu care îi menținea acel echilibru interior inegalabil. Pentru noi, rugăciunea nu trebuie să fie o corvoadă, ci un 'tratament' de reechilibrare.

          Când simțiți că hormonii vă copleșesc, rugăciunea este acel moment de respiro în care  practic, permitem harului să devină biochimie, când în creierul nostru se întâmplă un miracol biologic:

•  scade zgomotul cortizolului: Ea semnalează corpului că nu mai este în stare de război, permițând sistemului imunitar să se refacă.
• ritmul rugăciunii reglează inima: Repetarea unor cuvinte pline de lumină (cum este ,,Doamne, ajută.” sau ,,Născătoare de Dumnezeu”) sincronizează bătăile inimii cu respirația, creând ceea ce medicii numesc coerență cardiacă.
• resetează receptorii de stres: Rugăciunea nu schimbă doar starea sufletului, ci curăță receptorii noștri hormonali, făcându-i mai receptivi la liniște și mai rezistenți la agitație.

          Sper ca până la finalul vieții noastre să învățam cum să ne recăpătăm blândețea mariană, înțelegând mai întâi mecanismele fine ale acestor mesageri chimici care ne locuiesc. si echilibristica lor ,,liturgică” pentru trupul/templul nostru.

          Adevărata virtute a blândeții, inspirată de Maica Domnului, trebuie să se răsfrângă mai întâi asupra noastră. Să fim blânde cu propriile neputințe fizice înseamnă să avem înțelepciunea de a cere ajutor, de a căuta echilibrul medical și de a ne îngriji trupul ca pe un templu.

          Să nu uităm că pentru a putea oferi pace celor din jur, trebuie să ne regăsim mai întâi pacea în propriul organism. Sănătatea hormonală este, în esență, o formă de respect față de darul vieții și de ceilalți. Când spunem despre Maica Domnului că este Cea plină de har, ne referim la o stare de plenitudine unde nu există loc de lipsă, de teamă sau de haos. În planul sănătății noastre, a fi ,,plină de dar” înseamnă a avea acea rezervă interioară care ne permite să dăruim fără să ne secătuim. Înseamnă a ne hrăni corpul și sufletul astfel încât să nu mai fim în ,,deficit” de răbdare sau de energie. Să ne rugăm ca, prin grija față de noi înșine și prin harul divin, să redevenim și noi vase pline — nu de stres și cortizol, ci de pace și vitalitate. Pentru că o femeie plină de har este o femeie care poate, la rândul ei, să dea viață și lumină tuturor celor din jur.

Corina Negreanu, 27 februarie 2026