,,Iubirea” a devenit ieftină și perisabilă, ca un minereu trecut prin focul zilelor noastre, tocmai prin ușurința cu care este proclamată. Se aclamă neîncetat, se strecoară ca reflex verbal în aproape orice comunicare, de parcă ar simți mereu nevoia să se confirme, să se expună și să primească validarea celorlalți. Poate că această rostire excesivă ascunde, în realitate, o panică a simțirii: teama că iubirea s-a golit de conținut și că trebuie numită mereu pentru a ne convinge că încă există. Alteori, declarația devine o atenționare-laitmotiv telefonic sau de rețele adresată celuilalt: „Privește cât am investit în tine, vezi cât ți-am oferit și nu uita ce îmi datorezi.”

    Însă iubirea adevărată nu ține socoteala propriei dăruiri și nu simte nevoia să se afișeze. Ea se ferește de spectacolul lumii, fiindcă știe că tot ceea ce este expus fără măsură poate fi furat de potrivnic, răstălmăcit și pervertit. Astfel marea iubire devine în scurt timp o convertire în mare ură și insuportabilitate. Nu orice taină trebuie scoasă în piață, grijă despre care ne învață Sf. Părinți,  și nu orice legătură sfântă are nevoie de spectatori.

    Când iubirea există cu adevărat, ea nu se proclamă, este ca aerul indispensabil dintr-o respirație. Este firească și discretă ca lumina care pătrunde într-o încăpere fără să atragă atenția să fie privită ca pe un dat anume, ci ca pe un dat care face să putem privi de jur-împrejurul nostru cât mai limpede. Este un contrafort nevăzut, care susține ființa și păstrează legăturile noastre fără să forțeze obosind, fără să posede și rămâne vie fără să ceară răsplată. Iubirea prețioasă ține discret  în picioare o lume și o rodește.

,,În inima mea am ascuns cuvintele Tale, ca să nu greșesc Ție.”

(Psalmul 118, 11)

„Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele.”

(Psalmul 140, 3)

„Dar lui Dumnezeu supune-te, suflete al meu, că de la El vine răbdarea mea; că El este Dumnezeul meu și Mântuitorul meu, Sprijinitorul meu; nu mă voi strămuta.”

(Psalmul 61, 5–6)

„Iubi-Te-voi, Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu.”

(Psalmul 17, 1)

text&photomobil Meteore/2026/Corina Negreanu