Instantanee memorabile, revedere  după  20 de ani (Ascor Cluj)

foto: Ovidiu Muraru

Adăugaţi o legendă

un pic din ce a fost aseară; fotografiile nu sunt cele mai reușite dar...

nu prea am timp să le fac scurte comentarii; 

sunt  pentru cei curioși care n-au putut veni și mi-au dat semn că vor să vadă cum a fost întâlnirea noastră

Update:

În urma mai multor dorinți și solicitări din partea celor care nu au putut fi prezenți pe 9 aprilie 2013 la Cluj Napoca, am încărcat fotofilmulețul  prezentat la întâlnirea noastră- a primei generații de studenți creștini ortodocși clujeni- după douăzeci de ani și îl redau aici; inițial Ligă, apoi Asociație, sub cei trei președinți ai săi( perioada 1993-1996): Ioan Gânscă, Ciprian Negreanu și o mică parte din perioada Ioan Ardelean.Sigur că sunt multe de adăugat, aceasta este doar o încercare de a readuce în memoria vie ceea ce a marcat puternic tinerețea și viața noastră. Prietenia, credința, împreuna rugăciune, sobrietatea, asceza și mistica ortodoxă, pelerinajele la mănăstiri, conferințele, întâlnirile cu marii duhovnici și nu numai, poezia, literatura patristică,  cultura, arta și cultura vizuală,  și nu în ultimul rând, dragostea de țară însă fără accente xenofobe.                                               

Sărbătoarea Sfântului Pahomie de la Gledin

,,Din pruncie ți-ai împodobit viața cu virtuțile creștinești; căci minunații tăi parinți din Gledinul Bistriței ți-au sădit în suflet credința cea de viață dătătoare și iubirea de Hristos, care te-au ajutat să-ți aduci tinerețea ta prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, Pahomie, îți aducem cântarea aceasta:

Bucură-te, odraslă minunată a plaiurilor transilvane;
Bucură-te, ca te-ai născut din parinți binecredincioși;
Bucură-te, că ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;
Bucură-te, că ai primit la botez numele Sfântului Apostol Petru;
Bucură-te, că din tinerețile tale te-ai aplecat spre nevoință;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credință;
Bucură-te, că sufletul ți-ai hrănit cu învățăturile lui Hristos;
Bucură-te, că niciodată nu te-ai depărtat de dragostea Lui;
Bucură-te, că te-ai adăpat din izvoarele Duhului Sfânt;
Bucură-te, că de plăcerile lumești nu ți-ai lipit sufletul;
Bucură-te, că viața placută lui Dumnezeu ai râvnit-o;
Bucură-te, că din tinerețe te-ai arătat apărător al dreptei credințe;
Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînțelepte!”

(Icosul 1 din Acatistul Sfântului Pahomie de la Gledin întocmit de ostenitorul Părinte Ioan Pintea)

Blândețea nu înseamnă prostie și slăbiciune

Moise- cel blând cu inima*-

prefigurare vechi-testamentară a lui Hristos

imagine de aici

,,Învățați de la mine că sunt blând și smerit cu inima”(Matei 11,29). Iar Pavel însuși îi conjură pe corinteni în numele ,,blândeții și îngăduinței lui Hristos”(II Corinteni 10, 1). Pentru el blândețea trece drept roadă a Sfântului Duh(Galateni 5, 23) ca semn distinctiv sigur al omului duhovnicesc(Galateni 6,1), ea fiind cea care îl  face pe omul lăuntric( I Pentru 3,4).

,,Singur a stat (Moise) în pustie în fața lui Dumnezeu când Acesta a vrut să-l  nimicească pe Israel și L-a rugat să fie nimicit el însuși împreună** cu fii lui Israel. A pus înaintea lui Dumnezeu iubirea de oameni și nelegiuirea, spunând: ,,Iartă-i sau șterge-mă și pe mine din cartea pe care ai scris-o”(Ieșire 32,32). Acestea le-a grăit cel blând! Iar Dumnezeu a ales să-i ierte pe cei care păcătuiseră decât să facă o nedreptate lui Moise”.(Padre Gabriel Bunge)

*  ,,Blând cu inima” la Evagrie Ponticul este atitudinea/caracteristica esențială pe care o are ,,păstorul cel bun” ce  stăpânește în numele lui Dumnezeu, fără(niciodată) exercitarea unei forțe pământești.

** E discutabil acest ,,împreună” chiar dacă ideea esențială rămâne aceeași în afirmația de mai sus; în Biblia Ortodoxă on-line la Ieșire 32 ,32 se spune:,,Rogu-mă acum, de vrei să le ierţi păcatul acesta, iartă-i; iar de nu, şterge-mă şi pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!"; Conform traducerii Înaltului Bartolomeu Anania apare:,,Și acum, dacă vrei să le ierți păcatul, iartă-l; iar de nu, șterge-mă pe mine din cartea Ta pe care Tu ai scris-o!”Trad. lui Cristian Bădiliță este:,,Acum, dacă vrei să ierți păcatul lor, iartă-l, iar dacă nu vrei, șterge-mă pe mine din cartea Ta, în care m-ai scris!”

Despre ,,Proximități și mărturisiri” -jurnalul Pr. Ioan Pintea

,,Aici vine şi partea cea mai interesantă a volumului. Această mulţime de erudiţie nu-l împiedică de fel pe autorul nostru să rămână un neobosit cititor al Bibliei şi al Părinţilor Bisericii. Ştie să citeze cu abilitate lucrurile cele mai neaşteptate, să găsească puncte pline de vioiciune, de miez. Ştie să interpreteze. Nu sunt vreun ştiutor special în materie de hermeneutică a celor sfinte, dar cred că pot spune, chiar şi în acest domeniu atât de frecventat şi de frământat, părintele Pintea vine cu observaţii originale. De pildă, atunci când argumentează că cel dintâi discipol al lui Iisus nu este vreunul din marii apostoli şi sanctificaţi, ci este un anonim, tâlhar nevinovat şi netrebnic: cel care în decursul crucificării aude promisiunea unei mântuiri datorită convingerii sale credincioase. Iată în adevăr o analiză de mare clasă”, afirmă, entuziasmat de cele constatate, Virgil Nemoianu, ca să ne spună mai departe că între părintele Pintea şi Fratele Nicolae există şi deosebiri. Şi că cea mai importantă se pare a fi următoarea. „Steinhardt este prin excelenţă un urban. Chiar şi în faţa naturii, chiar şi în miezul ei, îi descoperim reacţiile de orăşean get-beget. Or Pintea are adânci rădăcini în lumea rurală în care s-a născut şi în care a crescut. Este un carpatin în toată fiinţa lui. […]. Tradiţionalismul lui Steinhardt e mental, al lui Pintea existenţial”." extras de aici

sau la:
http://www.protv.ro/video/omul-care-aduce-cartea_322_proximitati-si-marturisiri-ioan-pintea_16450.html

Eveniment/invitație la ,,Trei seri de Poezie și Prietenie”

ARGUMENT

,,Chiar de ai spune de mii de tezaure, totuși nimic nu ar  fi mai de preț ca un prieten adevărat”  
                                                                                                                              (Sf. Ioan Gură de Aur.)

În acest Post Mare, Ascor Cluj și Biserica Studenților propun spre dezbatere și în fapt rostul acelui ingredient al vieții cu  rol salvator/mântuitor   ce înnobilează  existența noastră, PRIETENIA. Dorim să  repunem în valoare prietenia. Lumea de azi își dă parcă tot concursul să-i  pervertească importanța  și sensul, să-i denatureze ,,chipul” din varii motive pe care le cunoaștem cu toții. Dar parcă și mecanismul social a ajuns astfel ,,croit” încât să elimine orice reflex de umanitate întoarsă cu fața spre chipul lui Dumnezeu din celălalt. Relațiile umane suportă siluirea unei reducții:  nevoi și interese contextuale. Nu mai e timp de cultivat prietenii, nu mai este cu cine, nu mai sunt oamenii deciși și capabili să investească afectiv.

Fără adevărata  prietenie viața este pur și simplu lipsită de consistență;  un infern ce adeverește cuvintele filosofului ateu francez Sartre cum că iadul este celălat(aproapele). Prietenia adevărată netrecătoare și neschimbătoare nu se poate întemeia decât pe Hristos*- ,,Piatra din capul unghiului”.
Prietenia este personalizarea iubirii, e iubirea în lucrare. Numai iubirea e creatoare.  Pentru asta, trebuie să dăruim, să ,,ne” jertfim chiar și pe noi înșine... ** Mai suntem capabili?

Cu adevărat, prieteniile bune sunt agoniseala ce merită să alergăm s-o căutăm ,,peste mări și țări” ca s-o dobândim.   

 ,,Cu adevărat că  prietenul sincer este cu mult mai de dorit decât chiar lumina. Și să nu te miri că zic asta, pentru că mai bine ne-ar fi dacă s-ar stinge soarele, decât a fi lipsiți de prieteni adevărați...” spune tot Sf. Ioan Gură de Aur.

Prieteniile și bunele însoțiri din tinerețe te ajută să crești, să te dezvolți, să te formezi, să poți explora până în adâncuri capacitățile, talantul cu care ai fost înzestrat de  Dumnezeu. Însingurarea paradoxală a tânărului în mijlocul mulțimii  devine un crâmpei de iad.

  Cele TREI SERI DE PRIETENIE ȘI POEZIE. DOUĂ CĂI PRIVILEGIATE ÎNTRU ÎNTÎLNIREA ȘI ÎNSOȚIREA CU HRISTOS sunt dacă vreți, un semnal de alarmă, un strigăt de dezvrăjire în fața cântecului de sirenă al lumii  postmoderne  care ne cere să zidim în noi un om nou**. Și da, să nu ne amăgim,  el deja există, deja i-am îmbrăcat hainele prin însingurare,  frică, teamă, trădare, valori surogat, răfuieli pasionale. Murim lent dar sigur,  atunci când refuzăm să ne mai înțelegem și să ne îngăduim unii pe alții, mai ales când ajungem să gândim diferit.

Și cum  s-ar putea să poarte un nume prietenia fără poezie?

Să  sărbătorim deci în acordul fragilei primăveri(mai capricioasă) de-afară, aducându-ne aminte de primăvara tinereților noastre și nădăjduind la primăvara veșnică la care suntem chemați, Prietenia.                                                                                                                                        (Corina N.)



*Prietenia nu e sentimentalism. Analizând în profunzime viața și opera lui Evagrie Ponticul, Părintele Gabriel Bunge afirmă: ,,ceea ce îi unește pe oameni în iubire și în ,,prietenie duhovnicească” nu sunt sentimentele, înclinațiile naturale sau interesele comune, ci mai degrabă un nevăzut al treilea, Persoana lui Hristos. Iar Hristos este în așa măsură legătura care unește, încât Evagrie poate spune că El Însuși este această prietenie, că El Însuși îi leagă între ei în prietenie pe toți cei ce au ,, cunoștința lui Hristos”(Ieromonah Gabriel Bunge, ,,Evagrie Ponticul”, Ed. Deisiss, 1997, p.71)

**„Nimic nu este egal cu unirea şi buna înţelegere; prin ea un om izolat devine partea unui mare întreg. Dacă două sau zece persoane sunt unite împreună din inimă, fiecare din ele nu mai este decât una singură; în acestea zece voi nu veţi afla decât una şi în una veţi afla zece. Dacă ei au un duşman, precum atunci nu este atacată numai una, ci cele zece, trebuie ca duşmanul să cedeze, pentru că el nu este respins de una singură, ci de zece. Dacă unul ar fi lipsă, el nu este pentru aceea în pericol; el este bogat prin partea cea mare, prin ceilalţi nouă; şi partea care cade este astfel susţinută, cea mai slabă, prin cel mai puternic. Fiecare din ei are douăzeci de mâini, douăzeci de ochi şi la fel douăzeci de picioare; el nu mai merge singur prin picioarele sale, ci şi prin cele ale celorlalţi; el nu lucrează numai prin mâinile sale, ci şi prin ale celorlalţi. Fiecare din ei are zece suflete; fiindcă nu are numai el unul singur grijă de lucrurile sale, ceilalţi au la fel. Şi dacă ar fi aşa o sută uniţi împreună, va fi la fel şi puterea se va adăuga în proporţie cu numărul.

Nu vedeţi fraţii mei frumuseţea iubirii? Ea îl face pe om de neînvins, ea îl multiplică, dintr-unul singur ea face mai mulţi. Cum va putea un singur om să fie şi în Persia şi în Roma? Ceea ce nu poate natura, iubirea o poate; o parte din el este aici şi cealaltă este acolo şi totul întreg aici. Dar dacă el are o mie sau zece mii de prieteni, gândiţi-vă care va fi puterea lui, care va fi tăria lui. Vedeţi ce putere de multiplicare are iubirea? În sfârşit, ca unul să devină o mie, este un lucru uimitor şi admirabil. Pentru ce nu ne câştigăm o aşa de mare iubire şi putere şi nu ne punem în siguranţă? Aceea valorează mai mult decât orice demnitate şi bogăţii şi sănătate şi chiar mai mult decât lumina. Este izvorul bucuriei. Până când vom limita noi iubirea noastră la unul sau la doi?” (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la Ioan, omilia LXXVIII, 4, pp. 408-409)
***Îl citez pe Michel Henry :,,Oamenii înjosiți, umiliți, disprețuiți și disprețuindu-se ei înșiși, învățați încă din școală să se disprețuiască, să se socotească drept nimic-particule și molecule; admirănd tot ceea ce e mai prejos decît ei; blestemînd tot ceea ce e mai mult decît ei. Tot ceea ce e demn de iubire și de adorare.Oamenii reduși la simulacre, la idoli care sunt nimic, la automate. Și înlocuiți de ele-de ordinatoare, de roboți. Oamenii alungați din munca lor și din casele lor, împinși în unghere și în crăpături, ghemuiți pe băncile metrourilor, dormind în cutii de carton.Oamenii înlocuiți de abstracțiuni, de entități economice, de profituri și de bani. Oamenii tratați matematic, informatic, statistic, numărați ca niște animale și contînd mai puțin decît ele. Oamenii abătuți de la Adevărul Vieții, aruncîdu-se pe toate amăgirile, pe toate minunile în care această viață este negată, batjocorită, maimuțărită, simulată-absentă. Oameni predați insensibilului, deveniți ei înșiși insensibili(...). Oamenii buimăciți, dedicați spectrelor, spectacolelor care expun pretutindeni propria lor goliciune și decadență; dedicați falselor cunoașteri, reduși la niște cochilii goale, la niște capete goale- la niște creiere. Oamenii ale căror emoții și iubiri nu sunt decît niște secreții glandulare. Oamenii care au fost eliberați fiind făcuți să creadă că sexualitatea lor e un proces natural în locul Dorinței lor infinite. Oamenii a căror responsabilitate și demnitate nu mai au nici un loc desemnat. Oamenii care, în abrutizarea generală invidiază animale”.(Michel Henry,-,,Eu sunt Adevărul” Ed. Deisis p. 365-366.)

Iată desfășurătorul:

Seara I

9 aprilie 2013

Încercarea reîntâlnirii celei mai vechi generații de ascoriști ,,clujeniți” și ,,clujenizați”

Și cum, au trecut aproape  20 de ani de când Pronia  lui Dumnezeu a strâns la un loc în Clujul universitar al anilor `90 prima generație de ,,ascoriști”, sub oblăduirea Înaltului Bartolomeu Anania la vremea aceea -vrednic acum de pomenire, a venit momentul să ne revedem. Ceea ce ne-a adunat în Biserică și Ascor a fost taina credinței pe care am descoperit-o și trăit-o  împreună, apoi,  unii prin alții, prin prietenia ce a dat frumusețe și roadă tinereții noastre...atunci, acum și pentru(nădăjduim) totdeauna, chiar dacă firul vieții fiecăruia dintre noi este diferit.Seara se încheie cu o agapă la demisolul Bisericii din Hasdeu nr.45.Să ne ierte cei cu(,) care nu am putut lua legătura direct din lipsă de date și posibilități.

   Las aici un fragment din scrisoarea prezbiterei Monica Felecan- veche ascoristă și ea, care strânge în el toată esența acestei încercări de reîntâlnire:

,,A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea și, cu siguranță, din viața multora. Atunci ne-am format și am crescut împreună în dragoste, dragostea frățească în Hristos, care e cea mai frumoasă și mai ziditoare. Asta e prietenia adevarată, care ramâne pentru totdeauna, si cei care am fost cândva împreună în ASCOR, chiar dacă nu ne-am mai întâlnit niciodată de atunci, am rămas în continuare împreună, nedespărțiți în duh.

Cred și simt că, odată ce ai fost în ASCOR, rămâi pentru totdeauna ASCOR-ist! ASCOR-ul de ieri și ASCOR-ul de azi - nu suntem decât niște frați mai mari și niște frățiori mai mici, aceeași familie și același ACASĂ!

                                                                                        Cu mult drag,

                                                                                                               Monica”

 Seara a II-a

Miercuri, 10 aprilie 2013

Un regal de poezie;  recită  Doamna Lamia Beligan- actriță la  Teatrul Național din București;

Cuvântul  ,,de bună mireasmă” rostit de  Domnul Costion Nicolescu- etnolog, publicist, autorul  multor cărți excepționale, doctor în teologie  la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris.

Seara a III-a

 Joi 11 aprilie 2013

Seară Duhovnicească cu Părintele poet, scriitor Ioan Pintea și lansarea cărții autorului ,,Jurnal. Proximități și mărturisiri”.

Vă așteptăm cu drag! 

afișe: Corina Negreanu 
fotografiile(C.N.) reprezintă  peceți (simbolistice) creștine realizate de ceramista Anca Bâlc

Am văzut ,,Poziția copilului”

Un film excepțional, care, chiar dacă face trimitere la  aceleași teme repetitiv explorate și exploatate de regizorii ,,Noului Val” despre bolile  societății  românești postdecembriste, reușește să le pună într-o altfel de lumină, așa cum se cade.În sfârșit am văzut un film românesc cu  consistență și miez bine articulat față de ,,După dealuri”-le lui C. Mungiu, la care, am avut senzația din capul filmului, că am asistat la demonstrația  meschină a unei concluzii pe post de ipoteză. 

Pentru mine, regizorul Călin Peter Netzer reușește să pună în evidență, paradoxal, ,,poziția copilului” care nu mai e, poziția unui  copil mort intr-un accident într-o lume coruptă și coruptibilă în care legea are un singur raționament: e făcută să fie încălcată.

Un film despre ,,dreptatea” de dincolo și peste lege a ,,high life”-urilor autohtone. Banchetele lor sunt adevărate toposuri unde se întrețes,  în mâl  grobian cu damf de ,,înaltă clasă”, pânzele legăturilor primejdioase. Dreptatea nu mai are nicio șansă în mâinile celor puternici ai zilei , dreptatea celui slab o calcă în picioare.

Da, este un film care, atunci când îl vizionezi,  dar mai ales după, te trece prin toate stările, de la duioșie, umor, revoltă, la scârbă, greață, neputință, fatalitate, nădejde(?!).Pare a fi o lume ce nu mai poate fi îndreptată, nici corectată,  o lume în care adevărul e acoperit prin  falsuri, jumătăți de adevăr și minciuni..., ca să se poată trăi. O lume în care totul se cumpără și se rezolvă cu telefoane, cunoștințe sus-puse, bani. Conștiința se rezolvă și ea, până și ea, se acoperă cu  ,,binele” pus în  ,,plic”.

Dezbaterea și abordarea psihanalitică a relației incestuoase  mamă -fiu prea puțin mă mai interesează. E clar că pentru asta, mama, cu a sa iubire patologică, e capabilă să plângă impresionabil și să  deruteze în cele din urmă sufletele  spectatorilor, să le smulgă, până și lor, mila.În lupta-i feroce pentru copilul ei, pe toate fronturile, în mod cameleonic, ultimul escaladat emoțional cu ,,dragostea” ei  este chiar spectatorul( vezi lacrimile scenei finale). Știe instinctiv cum să se poarte cu toți astfel încât să-și vadă scopul atins- copilul ei să fie ,,bine”, să fie al ei, cu orice preț. Chiar dacă el, copilul,  nu o mai poate demult  ,,suporta”, și ea știe că are nevoie de ea pentru că l-a determinat să nu se(mai) poată  descurcă fără ea.O dragoste derapată rău, cu față de ,,victimă”, de un cinism până la marginile marginilor, cu precădere atunci când cere, printre lacrimi, să fie înțeleasă  de către mama topită de durerea copilului ce urmează să și-l îngroape- ca tocmai aceasta, să nu-i   ,,distrugă” odrasla. Și ca să fie până la capăt dus  actul, mama, înăbușită de durere, mai e nevoită să suporte pe lângă enumerația ,,calităților”, ,,virtuților” și șanselor de viitor ale ucigașului copilului său, șantajul emoțional ce speculează sărăcia și neajunsurile familiei ei răvășită de necaz. Bunul simț, buna creștere și nevoia  fac, în cele din urmă, ca adevărata familie victimă să accepte banii premeditați și să-i fie  închisă gura ce striga dreptatea, nu răzbunarea.

Toată lumea a jucat excepțional,  Bebe Ivanov-martorul din film și adevăratul ucigaș- joacă un rol diabolic absolut revelant și relevant în personajul omului abil, fără scrupul și urmă de morală.(C.N.)