Eveniment/invitație la ,,Trei seri de Poezie și Prietenie”

ARGUMENT

,,Chiar de ai spune de mii de tezaure, totuși nimic nu ar  fi mai de preț ca un prieten adevărat”  
                                                                                                                              (Sf. Ioan Gură de Aur.)

În acest Post Mare, Ascor Cluj și Biserica Studenților propun spre dezbatere și în fapt rostul acelui ingredient al vieții cu  rol salvator/mântuitor   ce înnobilează  existența noastră, PRIETENIA. Dorim să  repunem în valoare prietenia. Lumea de azi își dă parcă tot concursul să-i  pervertească importanța  și sensul, să-i denatureze ,,chipul” din varii motive pe care le cunoaștem cu toții. Dar parcă și mecanismul social a ajuns astfel ,,croit” încât să elimine orice reflex de umanitate întoarsă cu fața spre chipul lui Dumnezeu din celălalt. Relațiile umane suportă siluirea unei reducții:  nevoi și interese contextuale. Nu mai e timp de cultivat prietenii, nu mai este cu cine, nu mai sunt oamenii deciși și capabili să investească afectiv.

Fără adevărata  prietenie viața este pur și simplu lipsită de consistență;  un infern ce adeverește cuvintele filosofului ateu francez Sartre cum că iadul este celălat(aproapele). Prietenia adevărată netrecătoare și neschimbătoare nu se poate întemeia decât pe Hristos*- ,,Piatra din capul unghiului”.
Prietenia este personalizarea iubirii, e iubirea în lucrare. Numai iubirea e creatoare.  Pentru asta, trebuie să dăruim, să ,,ne” jertfim chiar și pe noi înșine... ** Mai suntem capabili?

Cu adevărat, prieteniile bune sunt agoniseala ce merită să alergăm s-o căutăm ,,peste mări și țări” ca s-o dobândim.   

 ,,Cu adevărat că  prietenul sincer este cu mult mai de dorit decât chiar lumina. Și să nu te miri că zic asta, pentru că mai bine ne-ar fi dacă s-ar stinge soarele, decât a fi lipsiți de prieteni adevărați...” spune tot Sf. Ioan Gură de Aur.

Prieteniile și bunele însoțiri din tinerețe te ajută să crești, să te dezvolți, să te formezi, să poți explora până în adâncuri capacitățile, talantul cu care ai fost înzestrat de  Dumnezeu. Însingurarea paradoxală a tânărului în mijlocul mulțimii  devine un crâmpei de iad.

  Cele TREI SERI DE PRIETENIE ȘI POEZIE. DOUĂ CĂI PRIVILEGIATE ÎNTRU ÎNTÎLNIREA ȘI ÎNSOȚIREA CU HRISTOS sunt dacă vreți, un semnal de alarmă, un strigăt de dezvrăjire în fața cântecului de sirenă al lumii  postmoderne  care ne cere să zidim în noi un om nou**. Și da, să nu ne amăgim,  el deja există, deja i-am îmbrăcat hainele prin însingurare,  frică, teamă, trădare, valori surogat, răfuieli pasionale. Murim lent dar sigur,  atunci când refuzăm să ne mai înțelegem și să ne îngăduim unii pe alții, mai ales când ajungem să gândim diferit.

Și cum  s-ar putea să poarte un nume prietenia fără poezie?

Să  sărbătorim deci în acordul fragilei primăveri(mai capricioasă) de-afară, aducându-ne aminte de primăvara tinereților noastre și nădăjduind la primăvara veșnică la care suntem chemați, Prietenia.                                                                                                                                        (Corina N.)



*Prietenia nu e sentimentalism. Analizând în profunzime viața și opera lui Evagrie Ponticul, Părintele Gabriel Bunge afirmă: ,,ceea ce îi unește pe oameni în iubire și în ,,prietenie duhovnicească” nu sunt sentimentele, înclinațiile naturale sau interesele comune, ci mai degrabă un nevăzut al treilea, Persoana lui Hristos. Iar Hristos este în așa măsură legătura care unește, încât Evagrie poate spune că El Însuși este această prietenie, că El Însuși îi leagă între ei în prietenie pe toți cei ce au ,, cunoștința lui Hristos”(Ieromonah Gabriel Bunge, ,,Evagrie Ponticul”, Ed. Deisiss, 1997, p.71)

**„Nimic nu este egal cu unirea şi buna înţelegere; prin ea un om izolat devine partea unui mare întreg. Dacă două sau zece persoane sunt unite împreună din inimă, fiecare din ele nu mai este decât una singură; în acestea zece voi nu veţi afla decât una şi în una veţi afla zece. Dacă ei au un duşman, precum atunci nu este atacată numai una, ci cele zece, trebuie ca duşmanul să cedeze, pentru că el nu este respins de una singură, ci de zece. Dacă unul ar fi lipsă, el nu este pentru aceea în pericol; el este bogat prin partea cea mare, prin ceilalţi nouă; şi partea care cade este astfel susţinută, cea mai slabă, prin cel mai puternic. Fiecare din ei are douăzeci de mâini, douăzeci de ochi şi la fel douăzeci de picioare; el nu mai merge singur prin picioarele sale, ci şi prin cele ale celorlalţi; el nu lucrează numai prin mâinile sale, ci şi prin ale celorlalţi. Fiecare din ei are zece suflete; fiindcă nu are numai el unul singur grijă de lucrurile sale, ceilalţi au la fel. Şi dacă ar fi aşa o sută uniţi împreună, va fi la fel şi puterea se va adăuga în proporţie cu numărul.

Nu vedeţi fraţii mei frumuseţea iubirii? Ea îl face pe om de neînvins, ea îl multiplică, dintr-unul singur ea face mai mulţi. Cum va putea un singur om să fie şi în Persia şi în Roma? Ceea ce nu poate natura, iubirea o poate; o parte din el este aici şi cealaltă este acolo şi totul întreg aici. Dar dacă el are o mie sau zece mii de prieteni, gândiţi-vă care va fi puterea lui, care va fi tăria lui. Vedeţi ce putere de multiplicare are iubirea? În sfârşit, ca unul să devină o mie, este un lucru uimitor şi admirabil. Pentru ce nu ne câştigăm o aşa de mare iubire şi putere şi nu ne punem în siguranţă? Aceea valorează mai mult decât orice demnitate şi bogăţii şi sănătate şi chiar mai mult decât lumina. Este izvorul bucuriei. Până când vom limita noi iubirea noastră la unul sau la doi?” (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Evanghelia de la Ioan, omilia LXXVIII, 4, pp. 408-409)
***Îl citez pe Michel Henry :,,Oamenii înjosiți, umiliți, disprețuiți și disprețuindu-se ei înșiși, învățați încă din școală să se disprețuiască, să se socotească drept nimic-particule și molecule; admirănd tot ceea ce e mai prejos decît ei; blestemînd tot ceea ce e mai mult decît ei. Tot ceea ce e demn de iubire și de adorare.Oamenii reduși la simulacre, la idoli care sunt nimic, la automate. Și înlocuiți de ele-de ordinatoare, de roboți. Oamenii alungați din munca lor și din casele lor, împinși în unghere și în crăpături, ghemuiți pe băncile metrourilor, dormind în cutii de carton.Oamenii înlocuiți de abstracțiuni, de entități economice, de profituri și de bani. Oamenii tratați matematic, informatic, statistic, numărați ca niște animale și contînd mai puțin decît ele. Oamenii abătuți de la Adevărul Vieții, aruncîdu-se pe toate amăgirile, pe toate minunile în care această viață este negată, batjocorită, maimuțărită, simulată-absentă. Oameni predați insensibilului, deveniți ei înșiși insensibili(...). Oamenii buimăciți, dedicați spectrelor, spectacolelor care expun pretutindeni propria lor goliciune și decadență; dedicați falselor cunoașteri, reduși la niște cochilii goale, la niște capete goale- la niște creiere. Oamenii ale căror emoții și iubiri nu sunt decît niște secreții glandulare. Oamenii care au fost eliberați fiind făcuți să creadă că sexualitatea lor e un proces natural în locul Dorinței lor infinite. Oamenii a căror responsabilitate și demnitate nu mai au nici un loc desemnat. Oamenii care, în abrutizarea generală invidiază animale”.(Michel Henry,-,,Eu sunt Adevărul” Ed. Deisis p. 365-366.)

Iată desfășurătorul:

Seara I

9 aprilie 2013

Încercarea reîntâlnirii celei mai vechi generații de ascoriști ,,clujeniți” și ,,clujenizați”

Și cum, au trecut aproape  20 de ani de când Pronia  lui Dumnezeu a strâns la un loc în Clujul universitar al anilor `90 prima generație de ,,ascoriști”, sub oblăduirea Înaltului Bartolomeu Anania la vremea aceea -vrednic acum de pomenire, a venit momentul să ne revedem. Ceea ce ne-a adunat în Biserică și Ascor a fost taina credinței pe care am descoperit-o și trăit-o  împreună, apoi,  unii prin alții, prin prietenia ce a dat frumusețe și roadă tinereții noastre...atunci, acum și pentru(nădăjduim) totdeauna, chiar dacă firul vieții fiecăruia dintre noi este diferit.Seara se încheie cu o agapă la demisolul Bisericii din Hasdeu nr.45.Să ne ierte cei cu(,) care nu am putut lua legătura direct din lipsă de date și posibilități.

   Las aici un fragment din scrisoarea prezbiterei Monica Felecan- veche ascoristă și ea, care strânge în el toată esența acestei încercări de reîntâlnire:

,,A fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea și, cu siguranță, din viața multora. Atunci ne-am format și am crescut împreună în dragoste, dragostea frățească în Hristos, care e cea mai frumoasă și mai ziditoare. Asta e prietenia adevarată, care ramâne pentru totdeauna, si cei care am fost cândva împreună în ASCOR, chiar dacă nu ne-am mai întâlnit niciodată de atunci, am rămas în continuare împreună, nedespărțiți în duh.

Cred și simt că, odată ce ai fost în ASCOR, rămâi pentru totdeauna ASCOR-ist! ASCOR-ul de ieri și ASCOR-ul de azi - nu suntem decât niște frați mai mari și niște frățiori mai mici, aceeași familie și același ACASĂ!

                                                                                        Cu mult drag,

                                                                                                               Monica”

 Seara a II-a

Miercuri, 10 aprilie 2013

Un regal de poezie;  recită  Doamna Lamia Beligan- actriță la  Teatrul Național din București;

Cuvântul  ,,de bună mireasmă” rostit de  Domnul Costion Nicolescu- etnolog, publicist, autorul  multor cărți excepționale, doctor în teologie  la Institutul de Teologie Ortodoxă „Saint Serge“ din Paris.

Seara a III-a

 Joi 11 aprilie 2013

Seară Duhovnicească cu Părintele poet, scriitor Ioan Pintea și lansarea cărții autorului ,,Jurnal. Proximități și mărturisiri”.

Vă așteptăm cu drag! 

afișe: Corina Negreanu 
fotografiile(C.N.) reprezintă  peceți (simbolistice) creștine realizate de ceramista Anca Bâlc