Deliei Mărincean, acum Popescu,

pentru prietenia ce ne-a legat şi pentru frumoasele versuri pe care mi le-a trimis, pentru acei ani frumoşi plini de muzica la care vibram împreună aproape identic în acea cameră de cămin, pentru lumină şi speranţă...

Mulţi ani Delia, ţie şi familiei tale!

ŢIE

Cum să mă-nfăţişez mai bun iubirii?

Tată şi frate-ntâi, apoi bărbat?

Să ştiu că drumul l-am bătut curat, -

Cum să mă-nfăţişez mai bun iubirii?

Cum să-i arăt că dorul meu de ea

l-am primenit ca pe un prunc în scaldă?

Că pâinea vrerii mele este caldă?

Că singur am gustat întâi din ea

În faţa ta, să ştii că e curată,

Ca-n faţa voievodului - un şerb?...

Cum să m-arăt iubirii fără pată,

Neliniştit şi splendid, ca un cerb?

Cum să mă-nfăţişez mai bun iubirii?

Poate-n cămaşa ce o ţese mama,

Visând că doar în ea voi trece vama,

Visând că e cămaşa nemuririi...

CE SPUI TU DESPRE SUFLETUL MEU

Tu-mi spui: sufletul tău e-o aripă de vânt

ştie zboruri străine de orice pământ

ştie zborul prea sus, ştie zborul prea jos...

Tu-mi spui: sufletul tău este foarte ciudat;

lunecos ca o frunză, mut ca un pat,

mut ca o frunză dintr-un pom lunecos

şi din care se face un pat;

ca o neîmpăcată silabă de gând

într-o limbă în care ostatecă sunt,

uite, rana adâncă pe care ţi-o fac

se închide-ntr-o clipă, cât vârful de ac!

Nimeni nu-mi poate cere să nu ştiu s-aleg!

Aduc uşi fără broască, aduc lanţ să te leg,

arunc pieptene veşnic cu păduri fermecate,

Ochiul tău greu şi fierbinte străbate!...

Tu-mi spui: sufletul tău este foarte amar!

Nor cu nor, îmi spui tu, se-ntâlnesc foarte rar

cal cu cal, şi mai rar, şi mai rar călăreţii

ne-ntâlnim foarte rar, pe la mijlocul vieţii,

nu ne spunem decât mâna pusă pe umăr

şi sporim al tăcerilor repede număr...

Doar cu ochii: eşti teafăr? Eşti viu încă? Poţi?

Şi plecăm, înc-o dată, şi încă o dată,

fiecare în partea de altul visată.

versuri: Adrian Pintea