cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Paul Klee- imagine preluată de pe internet

luni, 7 noiembrie 2011

Teo-ideologia


sau despre pericolul imposibilității de a mai crede

Nu întotdeauna poți să-ți dai seama că te-ai îndepărtat de credința pe care te gândeai că o ai. Dacă te cercetezi cu grijă constați că ea este acolo, doar că nu mai „funcționează”: e asemenea unei credințe moarte. Mult mai aproape de tine și infinit mai urgente te atacă problemele zilei, grijile și proiectele de tot felul, diversele activități, lecturile etc. Dacă ai striga către Dumnezeu, El ți-ar răspunde și înghețul inimii s-ar îndepărta, numai că devine tot mai greu ca dintr-o viață atât de bine planificată și explicată să mai poți înălța o rugăciune reală, o recunoaștere a propriei nimicnicii. Cum să-ți mai vezi insuficiența, de vreme ce totul e aproape perfect, desfășurându-se după liniile planurilor bine făcute? Într-un fel, te trezești singur și părăsit, prizonierul propriei perfecțiuni pe care te iluzionezi că o ai. De aceea, la o primă vedere, mai aproape de Dumnezeu par ratații, leneșii, trândavii, cei ce nu fac nimic, cei lipsiți de proiecte și de carieră, cu toate că, la rândul lor, sunt împiedicați de propria distanță până la smerenia salvatoare, o distanță ce seamănă prea adesea cu infinitul pentru a mai putea fi parcursă.

Nu poți să-L iei pur și simplu pe Dumnezeu și să-l transformi în apendicele existenței tale reușite. Dacă faci astfel, Îl ucizi. Dumnezeul mort este metamorfozat eventual într-o ideologie a binelui, dar o ideologie golită de viață. Poți face fapte minunate în numele acestei iluzii a divinului, poți ajuta semeni, poți construi asociații de binefacere și câte altele care se mai pot imagina! Cu toate acestea, chiar atunci când te cuprinde satisfacția ideologică a acordului cu propriile proiecte reușite, Dumnezeul mort rămâne doar o umbră îndepărtată care nu poate da viață. Ești asemeni unui romancier: în timp ce-ți construiești cu minuțiozitate capodopera, viața ți se scurge pe cele mai întunecate făgașuri, în timp ce pe Dumnezeul în care credeai l-ai micșorat, l-ai făcut infim.

Dacă ești teolog, devii teo-ideolog. Adică faci și desfaci proiecte peste proiecte în numele unui Dumnezeu care nu mai este de mult Dumnezeul cel viu, ci mortul din tine însuți. Îmbălsămat, conservat, pus în vitrină, cult, acest cadavru divin devine temei pentru înălțarea de sine: toate realizările sunt ca un deget revelator îndreptat spre magnifica-ți personalitate. Fără să vrei, devii propriul tău zeu, edificându-ți cultul propriei voințe și crezând tot mai mult că ești pe culmile viețuirii și înțelegerii creștine. De mântuire nu mai ai cu adevărat nevoie decât mai târziu, pentru că în afară de moarte lucrurile par a se construi după reguli pe care le controlezi. Ai devenit un prizonier ideologic, fără să știi când și că s-a întâmplat, puținele străfulgerări ale adevărului rămânând de cele mai multe ori în umbră. Orgolios, te întrebi în barbă: de ce să mai postești, dacă gândești la fel de bine și de corect și fără post? De ce să mai mergi la spovedanie, când cel ce te spovedește a dovedit de atâtea ori nu doar că e mai puțin inteligent decât tine, ci chiar că înțelege mai puțin, fiind departe de profunzimea pe care tu, evident, o deții? De ce să mai asculți de cei considerați de mulțime îmbunătățiți și înaintați pe calea credinței, când ei au citit de o sută de ori mai puține cărți fundamentale decât tine? Și, în fond, nu cumva Dumnezeu vrea exact acest tip de credință pe care-l „practici” tu, iar nu cei mai puțin citiți? Dacă la început puținătatea credinței proprii te stânjenea încă, acum ea nu mai pune nicio problemă. Dumnezeu s-a transformat într-un Dumnezeu al cărților, raiul într-o bibliotecă și viața într-o carieră plină de succes. Iar când terifianta moarte te încearcă, luându-ți pe vreunul dintre apropiați, nu mai înțelegi nimic și nu-ți rămâne decât să-L acuzi pe Cel Preaînalt că e nedrept – chiar mai nedrept decât acei mari oameni care construiesc o societate a toleranței și a bunei înțelegeri –, un Dumnezeu de care, în fond, nici nu mai ai nevoie.

Și, într-adevăr, la ce ți-ar trebui un zeu construit cu migală de jos în sus, dinspre om înspre cer, prin cele mai complexe artificii ale rațiunii? Chiar când îți dai seama că Dumnezeu e mort sau cel puțin nefolositor, nu mai ai timp să observi că tu ești acela, că pe tine te-ai ucis, aruncându-te apoi în afara adevărului. Și chiar de ai ști prin ce metode s-ar putea ieși din situația bizară în care ai ajuns, tot nu le vei putea pune în aplicare. Mai întâi de toate fiindcă e aproape imposibil să te tragi singur afară din mlaștină și, în al doilea rând, dacă smerenia totuși te-ar putea salva, ea pare de-a dreptul indecentă: un Dumnezeu care așteaptă să te umilești înaintea Lui, nu este el vetust? În acest timp, proiectele merg mai departe, discursurile în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh pot fi de-a dreptul șic, având multă trecere la pătura cultă și demonstrând că, din punctul de vedere al statutului de teolog oficial, n-ai pierdut nimic. Nu mai vrei să-ți dai seama că ai ajuns, încet, încet un teo-ideolog, unul printre atâția alții, și nici că Dumnezeu te-a vărsat din gura Lui, pentru că nu mai ești nici rece, nici fierbinte, ci doar căldicel. Un căldicel cult. Pe care doar recunoașterea propriei nimicnicii îl mai poate salva, dacă e cerută cu stăruință, în condițiile în care propria credință nu s-a transformat, prin opulența și bogăția duhului propriu, într-un fel de imposibilitate de a mai fi, de a mai crede.

autor Nicolae Turcan

articol apărut în revista Renașterea, nr. 4, 2010



sursa imaginii aici


7 comentarii:

  1. Precizare:
    Mi s-a întîmplat pentru prima oară de cînd este deschis acest blog să sterg toate comentariile în urma unei postări (22 la numar)deși mărturisec că regret cele scrise de Nicolae Turcan și cel al Părintelui Ciprian.
    Nu mi-e frică de opinii, îmi place să ofer libertatea de cuvînt oricărui internaut ce simte nevoia să opineze aici, atîta vreme cît dialogul e decent și nu încalcă reguli de civilizație, cu atît mai mult așteptările mele sunt mai mari dacă acesta este intelectual sau erudit. Foarte rar am eliminat mesaje, mai ales pe acelea care parvin de la anonimi cinici, sau aflați în treabă cu totul și cu totul pe lîngă subiect și aiurea, sau, cînd aceștia au revenit și mi-au cerut să fac asta. Pe internet toți greșim, ne putem schimba optica părerii, pentru că uneori înțelegerea corectă a mesajului fiecăruia e îngreunată de instrumentele tehnice, prin lipsa comunicării directe mai explicite.

    Le-am eliminat nu pentru că nu am fost capabilă să le gestionez, ci pentru o chestiune morală și de respect pentru CEL în care cred. A cîntărit aici și sfatul duhovnicului. Am dat libertate comentatorului din respect pentru neliniștile lui însă discuția a ajuns să fie tot mai degradată de acesta. Atîta vreme cît mă aflu într-un spațiu al meu chiar și virtual, după ce am primit un ,,oaspete” ce mi-a linșat credința, a luat în deșert numele lui Dumnezeu și mi-a jignit prietenii și rudele- pe Nicu Turcan finul meu și vechiul nostru prieten, sau pe bunul prieten Ciprian V.-de fapt pe toți frații mei întru credință, mi-ar fi fost greu să suport în continuare să văd mizeria vorbelor, băscălizarea a ceea ce este sfînt pentru mine. Faceți un exercițiu:nimănui nu cred că i-ar place ca eu să mă duc la el ,,acasă” și să-i bășcălizez mama, tatăl, sau pe cine iubește; sunt absolut convinsă, că nu va sta impasibil.
    Din păcate, pentru că rămînea o aiureală dacă eliminam numai o parte din comentarii, am fost nevoită să renunț la tot. Repet, dezavuez cenzura, îmi plac polemicile inteligente dar condiționate de regulile bunului simț. Altfel le voi refuza categoric de aici înainte.

    Vă mulțumesc pentru înțelegere vă cer iertare tuturora, cu tot regretul și cu toată părerea mea de rău.

    Corina Negreanu

    RăspundețiȘtergere
  2. Draga mea ,
    Am citit si eu comentariile acelui anonim .Bunul Dumnezeu sa-l lumineze .Ma bucur de hotararea luata . Se cerea o "curatenie " . Tu nu ai gresit cu nimic .Ai facut ceea ce trebuia .
    Cu drag .Doamne ajuta .

    RăspundețiȘtergere
  3. Loredana:

    Am învățat și eu ceva de la dînsul, un lucru foarte important care m-a făcut să surîd la un moment dat, amintindu-mi de Taras Bulba, atunci cînd mă eticheta c-aș avea ,,credința beton”. Iată, ce-mi trebuiește, mi-am zis! Ah, ce mult aș vrea asta!Să stau pe rug și fără să îmi pese de mine, să mă gîndesc la alții!...
    M-a complimentat peste măsură!

    RăspundețiȘtergere
  4. "Pace vouă, celor care vreţi să mă prindeţi viu
    şi ziua să vă dea întreaga ei înfăţişare
    şi pe coifurile voastre numai păsări blînde să ierneze
    şi cu plăcute amintiri mai apoi să rămînă

    şi mîine la ora făgăduită să veniţi a mă întîlni
    la locul ales
    şi să aveţi cu voi trompete subţiri pentru
    glăsuirea adevărului
    şi cămăşi de mătase pe umeri să purtaţi
    şi funii uşoare alunecoase la cingătoare să vă atînaţi
    şi mănuşi lungi din piele aurie de inorog
    să vă ocrotească palmele
    şi caii cei mai buni să vă însoţească
    şi fără măşti şi fără strigoinice steaguri
    să vă apropiaţi de mine
    şi fără urlete de stricate încăierări

    şi încet încet să daţi puii de brad la o parte
    şi fără lăcomie să priviţi în ochiul pădurii
    şi dacă veţi vedea că sînt fiinţă cuvîntătoare
    fără un cuvînt aruncaţi asupra mea vinovăţiile voastre
    şi dacă veţi vedea că sînt lucru nepăsător
    zdrobiţi-mă de securile voastre lucrătoare
    şi dacă veţi vedea că sînt animal
    îndemnaţi cîinii pe urmele mele
    şi dacă veţi vedea că sînt noapte de veghe rămîneţi
    şi dacă veţi vedea că sînt descumpănire
    treceţi la întemeierea mea
    şi dacă veţi vedea că sînt duh subţiratec
    pentru închinăciune vă pregătiţi
    şi eu în genunchiul vostru voi veni"

    Matei Visniec

    RăspundețiȘtergere
  5. Au fost ceva greseli de redactarea in mesajul anterior. Va rog sa-l publicati pe acesta daca aveti bunavointa.

    Imi place cum ati zugravit pe-aici, acum e liniste, consens si plin de certitudini. Mult mai bine asa. Tot ce am de zis e ca am folosit doar cuvinte care figureaza in dictionar iar opiniile exprimate erau foarte la subiect chiar daca tulburatoare pentru cugetele dvs. E lipsa de respect pentru cei care au creat acest univers virtual (internetul) sa stergi mesaje care nu contin obscenitati de pe situri care permit dpdv tehnic dilaogul. Daca va e frica de opinii contrare tot ce aveti de facut e sa transformati acest blog intr-un site de prezentare a propriilor opinii care sa nu permita dialogul. Insa in momentul in care permiti dialogul nu ai voie sa stergi decat obscenitatile, ai obligatia morala sa lasi vizitatorul sa-si formeze propria opinie vizavi de acest dialog.
    Un alt amanunt important: nu conteaza absolut deloc cine e cel ce isi exprima opinia, doar continutul opniei conteaza. E una din cele mai frumoase caracteristici pe care le ofera acest univers; nu, nu e vorba de lipsa asumarii raspunderii pt propriile opinii, e vorba mai mult de posibilitatea de a te exprima fara ca receptarea celor exprimate sa fie viciata de trecerea prin filtrul prejudecatilor ce ar putea izvori din cunoasterea identitatii tale.
    Va cer democratizarea acestui blog doar ca o forma de respect fata de cei care au creat si pus la dispozitie acest univers virtual. Daca regulile nescrise ce guverneaza acest spatiu virtual sau deschiderile (poate prea ample pt dvs) pe care acesta vi le ofera nu va convin, va puteti oricand refugia in realitatea clasica pe care o intelegeti.
    Just my 2 cents, peace!

    RăspundețiȘtergere
  6. Am mai spus intr-unul din mesajele mele ce au fost sterse ca zeul meu e 'under construction' si ca mai mult ca sigur asa va ramane. Daca reuseam sa impac in el ratiunea si simtirea fiti linistita ca nu-mi mai pierdeam vremea cu astfel de abstractiuni. Am ajuns pe blogul dvs pur intamplator in toamna lui 2009 cand pr Cirprian i-a cerut pictorului sa-i stearga contul de feisbuc id='negreanuc'. Operatia s-a facut cu mine de fata. Atunci am inceput sa caut si alte informatii de contact ale dansului pe internet caci m-am gandit ca poate as avea o sansa mai buna sa discut cu dansul despre framantarile mele intr-un cadru mai relaxat intrucat programul sau la biserica e foarte incarcat. Acolo am incercat de mai multe ori insa sub presiunea timpului si cu astfel de framantari nu poti obtine mare lucru. Asa am ajuns eu la blogul dvs. Nu am nici cea mai mica intentie sa va fac viata amara. Doar insist sa respectati regulile nescrise ale acestui spatiu. Nu ajuta pe nimeni sa desfiintati blogul, dar daca permiteti dialogul atunci va rog faceti-o la modul echidistant de pe pozitia moderatorului. Oricum e doar o rugaminte, nicidecum o porunca. Eu am destul spatiu pe unde sa bantui asa ca prea putin ma afecteaza totalitarismul practicat de dvs aici. E e vorba insa aici de respectarea unui principiu generos care nu ar ridica nici un impediment daca ati accepta faptul ca parerile contrare pot coabita pasnic.

    RăspundețiȘtergere
  7. spunea... Bun. Vedeți, cîtă libertate vă acord dacă sunteți cel puțin politicos, căci bunul simț este un concept complex, mult prea abstract pentru ,,adulți”, după atîtea mesaje fie pe mail, fie aici? Domnule Lucian Lazăr, sef de serviciu al lui Ciprian Voicu(n-am încotro, mi-e greu să vă mai numesc anonim, după ce pe email sunteți aceași dar altă persoană, mai cumsecade acolo), la mine acasă zugrăvesc de cîte ori vreau și simt că e nevoie, sau trebuie să vă cer binecuvîntare? Nu vreți să vă pun și administrator de blog, după atîtea directive pe care mi le trasați?De ce nu vă faceți unul, unde să vă revărsați din plin, exploatînd și savurînd libertatea degajată de/în spațiul virtual? De ce vă împiedicați de blogul simpluț al unei umile femei? Sau aveți pasiunea de a hărțui ființe mai slabe? Să fim serioși, iar veniți cu sofisme subțiri! Dexul nu e legiuitorul dialogului (fie și surd)/comunicării, în caz că nu știați de semantică cuvintelor folosite, mai ales de cea spirituală.Oricum, vă apreciez efortul că vă controlați, deși știu că politețurile dvs. sunt cai troieni aici. Mi-ați demonstrat-o în cîteva rînduri cît puteți întinde firul.Iar eu nu mai vreau asta. Așa că, scutiți-mă de un posibil circ. Apoi, democrația are totuși legile ei,acasă la mine am legile mele-este și acesta un exercițiu de libertate democratic, vreți nu vreți, fie și de manieră clasică; iar cei care au creat universul virtual au pus la îndemînă tasta ,,Delete” și spam-urile. Certați-i vă rog pe ei, nu pe mine! Mi-ați scris într-un mesaj ,,citez”: ,,Iaca asa a trebuit la un moment dat sa-mi creez un zeu personal care sa-mi poata raspunde la intrebarile spinoase la auzul carora mai toate religiile lumii se grabesc sa te eticheteze drept posedat, te-ar crucifica sau arde pe rug dar nu mai e la moda, asa ca in cel mai bun caz te alegi cu un ridicat din umeri. Am pus in acest zeu cate putin de peste tot. Zeul meu se cheama Gheorghe ca pe tata si pe fiul meu cel mijlociu. E un tip extrem de jovial, mi-a zis sa va transmit ca va iubeste pe toti, indiferent de ideologii, asa e el, cordial si senin ca si Isus. Poti oricand sa stai la un pahar de vorba cu el. Imi da voie sa scriu el cu 'e' mic si chiar gheorghe cu 'g' mic, zice ca nu prin aspecte prozaice imi pot arata respectul fata de el, ci prin fapte bune si onestiate fata de mine insumi si fata de altii. Gheorghe se integreaza sincretic si cu ritualul liturgic ortodox. 'Gheorghe milueste', 'Gheorghe indura-te spre noi', Gheorghe ajuta' toate suna bine. Ii suporta si pe iehovisti cu prozelitismul lor enervant, ba chiar ii adora pen'ca nu beau si se porcesc asa abitir ca ortodocsii.” Dacă aveți, spre deosebire de mine, care cred în Dumne-zeu, un zeu personal jovial, cu care vă bateți pe umăr la un pahar sau vă trageți de brăcinari, de ce sunteți atît de contorsionat, înnegurat cu întrebările ? De ce nu vă rezolvă el neliniștile existențiale și sunteți așa de pornit pe lume, cînd ar trebui să vă satisfacă dînsul? Ce căutați aici, la mine- o biată femeie(dacă vă deranjează blogul,vă fac și hatîrul de a-l trimite în neant) -cînd văd că nici Părintele N.Steinhardt, nici Părintele Stăniloae, nimeni, nu vă satisfac bufeurile ne-înțelesurilor?Nu-mi ispitiți, vă rog, orgoliul și neputința să vă răspund eu la toate întrebările! Dar ca să nu mai întind vorba,căci spre deosebire de dvs. eu am maxim o oră pe zi de stat la calculator, voi spune și eu precum înțeleptul Petre Țutea: ,,sunt întrebări la care nu se poate răspunde decît cu ,,De-aia, domnule, de-aia!...” Și pun punct aici.

    RăspundețiȘtergere