Rezistenţa anticomunistă în munţi: „Povestea familiei Arnăuţoiu“

O lecție de istorie recentă și de bărbăție feminină

Elena Ion Arnăuțoiu

La târgul de carte de zilele trecute din Bucureşti a avut loc lansarea unui volum-document: Povestea familiei Arnăuţoiu. Cartea cuprinde mărturiile Elenei Ion Arnăuţoiu, sora lui Toma şi Petre Arnăuţoiu din grupul de rezistenţă împotriva comunismului format la Nucşoara, judeţul Muscel, în primăvara anului 1949. E unul dintre cele mai longevive grupuri de partizani anticomunişti din Europa Răsăriteană şi fost condus de Toma Arnăuţoiu, fost ofiţer în garda Regelui Mihai.

Ultimii patru membri ai grupului au fost arestaţi în 1958: între ei, Ioana - un copil de 2 ani, născut în munţi - fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop. Pentru familiile celor din rezistenţă şi pentru cei care i-au sprijinit au urmat ani de teroare în închisorile comuniste.

N-aveai voie să săruţi mâna propriei mame

Elena Ion Arnăuţoiu şi-a văzut ultima dată părinţii şi fraţii în timpul anchetelor de la Securitate. Povestea a început abrupt, cu o amintire din timpul anchetelor. „Şi mă întreabă gardianul: Cine era persoana aceea pe care ai îmbrăţişat-o în celulă şi i-ai sărutat mâna? Era mama mea. Nu ştiai că nu-i voie? Zic: Să trăiţi, vă rog să mă iertaţi (că aşa eram obligaţi să spunem totdeauna), nu am ştiut că nu am voie să sărut mâna mamei mele, care m-a născut şi m-a crescut. Atunci a tunat: N-aveai voie. Pentru asta, te bag la carceră şi acolo ai să putrezeşti“.

Scena s-a petrecut în 1958, la Securitatea Piteşti, după arestarea ultimilor membri ai grupului de rezistenţă de la Nucşoara. Alături de fraţii Arnăuţoiu, au fost închişi părinţii lor, dar şi sora mai mare, Elena. Mama ei fusese adusă întâmplător în aceeaşi celulă. După îmbrăţişarea din arest, cele două au fost despărţite. Astăzi, la aproape 93 de ani, Elena Ion Arnăuţoiu, îşi aminteşte pedeapsa de atunci: un gardian diabolic s-a gândit că suferinţa celor două va fi mai mare dacă la carceră va fi trimisă bătrâna femeie, nu fiica ei. Avea să fie ultima dată când Elena Ion Arnăuţoiu îşi vedea mama.

„Întâmplător, la noi în celulă era o doamnă doctor care făcuse scandal că nu ne hrănesc ca lumea şi că suntem chinuite acolo. Au băgat-o, bineînţeles, la carceră, unde s-a întâlnit cu mama. Prin ea mi-a transmis mama ultimul mesaj: spune-i fiicei mele că nu sunt supărată că sunt la carceră, ci sunt foarte bucuroasă că am văzut-o. Şi într-adevăr, de atunci, eu am fost trimisă la închisoarea cruntă de la Miercurea Ciuc. Acolo a fost adusă şi mama, dar după patru ani. Acolo a murit, când mai avea doar o săptămână până la eliberare. După zece ani de detenţie, a murit la închisoarea Miercurea Ciuc strigând: copiii mei, copiii mei…“

Puşcăria – ultima întâlnire cu tata

Cât despre copii, cei doi din munţi, Toma şi Petre Arnăuţoiu, fuseseră executaţi în 1959, un frate al lor murise pe front, un altul grav rănit, iar singura fiică, autoarea de azi, avea să facă şase ani de închisoare pentru vina de a nu-şi fi denunţat fraţii.

Ultima întâlnire cu tatăl a fost tot în puşcărie. „Pe tatăl meu, la fel, nu-l mai văzusem de foarte multă vreme înainte de arest. L-am auzit la închisoare, când îl aduceau noaptea de la anchete, bătut, la 78 de ani, bătrân şi bolnav. Îl auzeam strigând: Nu mă mai bateţi că nu mai pot, mai bine împuşcaţi-mă. Atunci a fost ultima dată când l-am auzit pe tata.“, mărturiseşte Elena Ion Arnăuţoiu.

Vocea puternică a femeii începe să tremure. Ochii i se umezesc, dar nu pânge. Un cameraman îşi şterge nasul. În liniştea din jurul standului de la Romexpo, boxele răsună. „Le mulţumesc pentru educaţia pe care mi-au dat-o. M-au învăţat ca orice necazuri voi avea în viaţă, să trec peste ele cu cinste şi demnitate. Până mă voi duce la ei, le mulţumesc pentru tot ce au făcut pentru mine. Sunt mândră de familia mea.“

File de istorie

Grupul de la Nucşoara e doar unul din cele câteva zeci de grupuri de rezistenţă împotriva comunismului din Munţii României şi cel mai longeviv. Era format din oamei care s-au opus încă de la început comunismului, mai apoi s-au ascuns în munţi şi sperau să intervină pentru schimbarea regimului, odată cu declanşarea unui eventual război între anglo-americani şi Uniunea Sovietică. Deşi rezistenţa a durat până spre anii ‘60, e puţin cunoscută şi slab prezentată în manualele de istorie.

Ioan Crăciun, directorul editurii Ars Docendi, spune povestea acestui volum. „Cartea reuneşte de fapt transcrieri ale unor relatări ale doamnei Arnăuţoiu, de după 1990. La acest text, am adăugat o selecţie a celor mai relevante mărturisiri ale sale, extrase din convorbirile avute cu mine, între 2009 si 2011. A fost o perioadă în care duminică de duminică o vizitam, în Câmpulung, unde locuieşte. De altfel, dumneaei primeşte cu plăcere pe orice“ – adaugă Ioan Crăciun, emoţionat în prezenţa femeii care i s-a destăinuit de-a lungul ultimilor trei ani.

Prefaţa cărţii e scrisă de Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop – membri ai grupului de rezistenţă. Născută în munţi, arestată odată cu părinţii ei şi apoi dusă la un orfelinat, Ioana Voicu Arnăuţoiu şi-a descoperit familia abia la maturitate şi a petrecut ultimii 20 de ani cercetând dosarele Securităţii. Ioana Arnăuţoiu nu vorbeşte niciodată despre ea sau despre părinţii ei, ci despre „grupul de rezistenţă“ şi „copilul născut în munţi“. Poza acestui copil de doi ani, în arestul Securităţii Piteşti, a făcut la un moment dat înconjurul Europei şi a fost sursă de inspiraţie pentru filme despre ororile comunismului. Spune că, dincolo de valoarea de document istoric, volumul prezintă imaginea unei Românii pe o care o întâlnim tot mai rar:

„Dacă citiţi cartea, şi merită să o faceţi mai ales cei tineri, o să vedeţi cum, la începutul secolului trecut, într-un sat ca Nucşoara se construiau şcoli. O să vedeţi ce tip uman aveau preoţii şi învăţătorii care erau strâns legaţi de viaţa oamenilor. O să vedeţi cum oamenii comunei au devenit din clăcaşi oameni liberi, sfătuiţi şi giraţi de învătătorul Ion Arnăuţoiu să facă împrumut la bănci“.

Stocul de cărţi de la stand se terminase deja, iar o coadă s-a format în jurul doamnei Elena Ion Arnăuţoiu. Deşi îşi uitase ochelarii, a semnat autografe şi a făcut glume cu tinerii care se ascundeau după buchete de flori şi nu prea ştiau ce să-i spună.

“Să nu vă pierdeţi niciodată speranţa”

La final, în faţa unei audienţe înmărmurite, în vânzoleala de la târgul Gaudeamus, femeia de 93 de ani s-a ridicat în picioare refuzând ajutor şi a făcut un apel. „Sunt necăjită că nu le cunosc mormântul, dar sper că mai devreme sau mai târziu – când va vrea Dumnezeu – o să ne întâlnim acolo sus cu toţii şi vom reîntregi familia. Doresc ca în special tinerii să cunoască pe cât e posibil jertfa înaintaşilor lor, să le urmeze exemplul cu cinste şi cu demnitate. Asta ar trebui scris şi în manualele de istorie. Au murit pentru o idee şi nu au regretat. Au preferat să moară decât să accepte comunismul.“ A dat să plece, dar s-a întors: „Să nu vă pierdeţi niciodată speranţa.“ Cu aceste cuvinte, scriitoarea de 93 de ani s-a îndepărtat, la braţul nepoatei născute în munţi, Ioana Voicu Arnăuţoiu – autoarea unui volum de documente despre procesul, ancheta şi detenţia grupului Arnăuţoiu, de la Nucşoara.

Ioana Haşu vă istoriseşte "Povestea familiei Arnăuţoiu"

Sursa materialului și locul unde se poate audia(merită ascultată vocea) aici. Sublinierile boldate îmi aparțin. Mulțumesc Alinei Tomoiagă pentru această semnalare de portret ce aparține unei brave femei aflate încă în viață. Toată cinstea!

Un link despre sfințenia Marelui Voievod Mihai Viteazu aici.