,,...cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai rațional, mai bărbătesc și mai desăvîrșit decît Hristos”

foto:Irinel Cîrlănaru

Cel care merge călare nu-i bun tovarăș de drum pentru cel care umblă pe jos.

Cel mai ușor este să denunți un criminal, cel mai greu este să încerci să-l înțelegi.

Da, e foarte greu să cunoști un om, chiar și după ce ai trăit ani și ani de-a rîndul în tovărășia lui!

Dacă Dumnezeu nu există, înseamnă că totul este permis și dacă totul este permis, înseamnă că suntem pierduți.

Dacă ideea se unește cu o dorință puternică, arzătoare, o iei uneori ca pe ceva ce e imposibil să nu se întîmple. Poate că la mijloc există ceva, o combinație de presentimente, o neobișnuită sforțare a voinței, o intoxicare cu propria-ți fantezie sau încă ceva - nu știu.

Dacă mi s-ar dărui din nou viața, nicio clipă nu aș mai irosi-o în zadar.

Dacă vrei să arunci o privire în interiorul sufletului uman și să ajungi să cunoști un om, nu te obosi să analizezi felul în care tace, în care vorbește, în care plînge, să vezi cît de mult îl mișcă ideile nobile. Vei avea rezultate mult mai bune dacă îl privești rîzînd. Un om care rîde din suflet e un om bun.

Dar omul e în așa fel atașat de sistem și de concluzia logică încît e gata să deformeze cu bună știință adevărul, e gata să se prefacă a fi orb și surd, numai ca să-și justifice logica.

De mi s-ar dovedi în modul cel mai indubitabil, pe patul de moarte fiind, că nu Hristos este adevărul, că adevărul e altul - dacă demonstrația ar fi incantabilă și covîrșitoare - n-aș sta nicio clipă la îndoială: aș alege să rămîn cu Hristos, nu cu adevărul.

Doi ori doi fac patru nu mai e viață, e începutul morții.

Dragostea abstractă pentru umanitate ascunde aproape întotdeauna o iubire egoistă față de tine însuți.

Dragostea îi face pe oameni să se simtă egali.

Dragostea trece și nepotrivirea rămîne.

După insucces, planurile cele mai bine întocmite par absurde.

Existența începe să ființeze abia cînd este amenințată de neant. Viața este frumoasă și trebuie făcut în așa fel ca acest lucru să-l poată confirma oricine pe pămînt.

Femeia e totdeauna numai ceea ce dorim noi să facem din ea.

Femeia se naște aristocrată și, dacă se dovedește demnă moral, este egală cu oricine, este egală cu regii.

Femeile, de pildă, trebuie cînd și cînd să se simtă nenorocite, nedreptățite, chiar dacă n-au îndurat vreo nedreptate și nu li s-a întîmplat nicio nenorocire. Și există destui barbați care seamănă în această privință cu femeile, deși nimeni n-ar putea susține ca fac parte din categoria bărbaților cu firi slabe ori cu o structură psihică feminină.

Fericirea... un episod trecător în marea dramă a durerii.

Frica e blestemul omului.

În lipsa cauzei și a muncii apare veșnic dezordinea.

În nemărginirea propriei tale dureri găsești uneori o plăcere tăioasă.

Isprava cea mai formidabilă a unui om este de a ști să se mulțumească în viață cu rolul de personaj secundar.

Iubește animalele: Dumnezeu le-a dat gîndire rudimentară și bucurie netulburată. Nu le deranja bucuria, nu le hărțui, nu le priva de fericirea lor, nu lucra împotriva intenției lui Dumnezeu. Omule, nu te mîndri cu superioritatea față de animale; ele nu au păcat, dar tu, cu măreția ta, pîngărești pămîntul prin existența ta și iți lași urmele prostiei după tine - aceasta, e adevărată pentru aproape fiecare dintre noi!

Mai curînd pacea, o pace prea lungă, îl face pe om feroce si dur, și nu războiul.

Multă nefericire a intrat în lume din cauza dezordinii și a lucrurilor rămase nespuse.

Munca purifică mintea, formează omul, iar pălăvrăgeala îl descompune.

Niciun om nu poate trăi fără un țel oarecare și toți rîvnesc să-și ajungă țelul. Omul neînsuflețit de niciun țel, de nicio speranță, se preschimbă adesea într-un monstru.

Nimic n-a servit mai mult despotismului ca știintele și talentele.

Nimic nu e mai îngrozitor decît să trăiești într-o lume străină de tine.

Nu credința este aceea care se naște din minune, ci minunea ia naștere din credință.

Nu piroanele L-au răstignit pe Hristos, ci Iubirea!

Nu pot înțelege de ce este mai glorios să bombardezi un oraș decît să asasinezi pe cineva cu securea.

Nu vreau și nu pot să cred că răul reprezintă starea normală a omului.

O fi bine, o fi rău, este uneori foarte plăcut să spargi ceva.

O ființă care se obișnuiește cu toate este, cred, cea mai bună definiție a omului.

O iubire pe care ești nevoit să o păzești cu atîta strășnicie nu reprezintă nimic. Dar tocmai asta n-au să înțeleagă niciodată oamenii cu adevarat geloși.

Oamenii își resping profeții și îi măcelăresc; dar își iubesc martirii și îi iubesc pe cei care i-au măcelărit.

Omul cel mai oropsit, ultimul om, este și el om și se numește fratele meu.

Omul este un mister. Trebuie să aduci acest mister la lumina zilei, și dacă am să-mi dedic toată viața acestui țel, n-am să consider că am pierdut timpul degeaba: eu mă concentrez asupra acestui mister, pentru că vreau să fiu om.

Omul nu există decît dacă există Dumnezeu și nemurirea.

Omul nu se va schimba datorită factorilor externi, ci datorită mutațiilor morale.

Pedeapsa de a te păstra mereu în inima mea o voi ispăși cu drag mereu în amintirea zilei în care te-am cunoscut.

Poate să existe oare un tablou fără lumini și umbre? Despre lumină avem idee numai pentru că există și umbră. Noțiunile de bine și rău au apărut fiindcă în viață binele și răul se află permanent împreună, unul alături de celălalt.

Prin ce chinuri groaznice am trecut, cît m-a costat și cît mă costă încă această sete de a crede, care e cu atît mai puternică în sufletul meu, cu cît se găsesc mai multe argumente potrivnice. Și cu toate acestea, Dumnezeu îmi trimite uneori momente în care sunt cu desăvîrșire liniștit. În aceste momente eu îi iubesc pe alții și găsesc ca și alții mă iubesc pe mine. În asemenea clipe mi-am alcătuit un simbol de credință în care totul pentru mine este limpede și sfînt. Acest simbol este foarte simplu. Iată-l, cred că nu e nimic mai frumos, mai profund, mai simpatic, mai rațional, mai bărbătesc și mai desăvîrșit decît Hristos. Și nu numai că nu este, ci mi-o spun cu dragoste geloasă, nici nu poate fi. Mai mult: dacă cineva mi-ar dovedi că Hristos este în afară de sfera adevărului, aș prefera să rămîn mai bine cu Hristos decît cu adevărul.

Răul nu e o consecință necesară, cîtul infinit al unei împărțiri infinite, ci un act liber al omului.

Respectîndu-te pe tine însuți, impui respectul celorlalți.

Să ne mințim pe noi înșine ne este mai adînc înrădăcinat decît să-i mințim pe ceilalți!

Sărăcia nu este un viciu, este un adevăr.

Sunt oameni care n-au omorat niciodată și cu toate acestea sunt mai cruzi decît asasinii.

Umorul este agerimea spiritului.

Un gentleman adevărat, chiar dacă și-ar pierde toată averea, n-are voie să se tulbure.

Feodor Mihailovici Dostoievski

sursa http://www.interferente.ro