,,(Și)Ucenicul zidește duhovnicul” sunt vorbe întîlnite la Părintele Rafail Noica(Un ucenic bun face un duhovnic bun.).Dar și la Pr. Gabriel Bunge care ne povestea de un ucenic(trecut la cele veșnice) de care se socotește învrednicit să-l fi avut sub îndrumare duhovnicească. A descoperit la acesta puterea încredințării desăvîrșite că Dumnezeu lucrează prin duhovnicul său. Spunea că într-o zi a deschis ușa chiliei și a surprins momentul cînd ucenicul era aplecat și săruta pragul chiliei lui înainte ca acesta de să intre să-i să ceară sfatul. Pe moment, cu atentă și spontană discreție, a închis ușa încet-încet încît acesta să nu observe că l-a surprins în fapt. Mai tîrziu l-a întrebat de ce făcea aceasta. Ucenicul a răspuns cu inima curată, că săruta pragul duhovnicului de fiecare dată, pentru că a descoperit în scrierile vechi ale Sfinților Părinți cuvîntul că trebuie să-I mulțumești lui Dumnezeu că ți-a dăruit duhovnic, să-l prețuiești, să-l asculți și în cele din urmă să-l iubești într-atît încît și pragul chiliei sale să-l săruți. Probabil cuvîntul avea înțeles metaforic, dar Pr. R. în curăția sa, îl aplica în sensul cel mai propriu. Un asemenea gest de totală încredințare și de recunoaștere a autorității tatălui duhovnicesc, l-a făcut foarte responsabil și l-a marcat ca duhovnic pe Pr. Gabriel Bunge.
De vorbă cu doi duhovnici zilele trecute. Mă interesează aspectul receptării cuvîntului lui Dumnezeu prin intermediul duhovnicului și modalitatea prin care este asimilat și sedimentat în viața celui care vine la spovedanie, cu încrederea că Dumnezeu poate și lucrează prin duhovnic spre îndreptare în viața lui.
Amîndoi au aceeași concluzie: primești putere și cuvînt de la Dumnezeu pe măsura întoarcerii sincere și a credinței oneste de care dau dovadă cei care vin la spovedanie. ,,După ce îi spovedești și dezlegi de păcate pe aceștia, sufletul tău de duhovnic e ușor și se umple de bucurie luminoasă.”
Cel ce se spovedește chiar trebuie ,,să creadă că și prin măgarul lui Valaam poate vorbi Dumnezeu; adică și prin ,,amărîtul de mine”” , mi-a spus smerit unul dintre ei. ,,E ceva ce vine de dincolo de tine, primești cuvînt de la Dumnezeu atunci cînd simți și vezi că omul chiar se căiește cu adevărat. Caută sincer și primește degrabă cuvîntul tău în inima lui” .
Altfel, e o povară mare și o durere în suflet.
,,Cel mai greu e cu aceia, și este ceva ce îți creează un imensă mâhnire, pentru că, chiar nu mai ai cuvînt pentru ei, devii blocat pentru că Dumnezeu își retrage cuvîntul din tine și n-ai ce să le spui atunci cînd oamenii vin la spovedanie și îți vorbesc despre atîtea, caută îndreptățiri, vor să te convingă să le aprobi modalitatea lor greșită de gîndire, nu-și asumă nimic, găsesc mii de argumente, scrupulozități, ceilalți sunt piedici și cauze, vor să așeze căciula ascultării peste faptele și trăirile lor de care se îndoiesc și îi mustră conștiința, nu sunt mulțumiți niciodată de primul cuvînt care îți vine să-l spui pentru ei, a doua sau a treia zi îți revin cu acel `poate n-ați înțeles`, `altceva voiam să vă spun`, `știți, de fapt lucrurile nu stau chiar așa`, `nu cred că Dumnezeu vrea asta pentru mine`. Pentru aceștia, îți ia Dumnezeu cuvîntul( ,,A luat Dumnezeu cuvîntul din gura Părinților pentru că nu mai este cine să-l asculte și să-l împlinească”, cit. din Patericul Egiptean)! Pentru că se folosesc de Taina Spovedaniei în chip ușuratic. Apoi, tot ei vin supărați și nemulțumiți de tine ca duhovnic, pentru că nu ești pe gustul lor, sau pentru că ce așteaptă ei de la tine și de la Dumnezeu este cu totul altceva. Pentru că, efectiv, chiar nu le mai poți spune nimic, ești neputincios. Nu se smeresc nu față de tine, ci față de Dumnezeu despre care ei își îmaginează exact cum ar trebui să fie și ce-ar trebui le să facă în viață. Îl condiționează în inima lor. Iar pe tine, duhovnicul, te consideră aghiotantul lor”.
Vă doresc un Post al Nașterii Domnului binecuvîntat, spre un nou început viu al vieții!
