ma bucur tare mult ca pot sa revad aici locurile sfinte si dragi de la Prislop. sper sa mai ajung in curand! (eu nu am primit binecuvantare sa fotografiez acolo, ba din contra, cu toate ca nu ala a fost scopul meu acolo) Doamne ajuta!
Draga mea Corina , Iti multumesc pentru minunatele poze de la Prislop si pentru tot ceea ce gasesc la tine pe blog , care imi umple sufletul .Nu comentez pentru ca sunt total nestiutoare fata de multe probleme , dar invat de la tine .Din postarile tale stiu ca luna noiembrie e mai greu de trecut pentru tine si cei din familia ta .Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe toti cei care au plecat de langa noi .Si cu siguranta cand voi ajunge la Prislop mai e un loc unde voi pune flori . Te imbratisez cu drag . Doamne ajuta .
Fly: Îmi pare rău, cred că ar fi ieșit fotografii mai reușite ca ale mele. Nici eu nu m-am dus ca să fotografiez, dar e aproape imposibil să rezisti să nu faci asta.Știu că e o slăbiciune gestul acesta de a lua cu tine acasă forma ,,materializată” prin fotografie a stării de-acolo, de la mormînt.Apoi să îl mai și distribui. Sunt tari cei ce rezistă și țin în inimă totul.Recunosc asta.
Loredana: Mulțumesc pentru gîndurile care mă fac să te simt sufletește atît de aproape. Nevoia de a dărui flori unei persoane dragi, cu atît mai mult unui sfînt,e gestul reflex, simbol al nostalgiei paradisului pierdut(după Căderea în păcat), paradis pe care am vrea să-l restaurăm sau cel puțin să-l aducem aminte ca o umbră vie, înmiresmată și plină de culoare, de țara de obîrșie a omului,unde Dumnezeu era ,,totul în toate”. Dar iată că Dumnezeu prin Fiul Lui Iisus Hristos, ne pregătește mai mult decît Paradisul, o Împărăție în care să ne împărtășim ,,mai adevărat” cu El... Numai să ,,credem”.
Ieri citeam în "Mărturisirile..." lui Dumitru Bordeianu că regimul din închisorile comuniste, în special cele de la Pitesti, Gherla şi încă una, două, a fost iadul pe pământ... Fotografiile astea arată partea opusă şi prin atâta simplitate şi linişte. Ce ne-ar mai trebui în plus? Noi încă nu am ajuns la Prislop, însă merg acum pe cărarea aceea cu gândul... Şi să credem, da... SĂ CREDEM NUMAI!
De aproape douăzeci de ani de cînd am călcat prima oară în această mănăstire, secundar, mi-au atras atenția florile. Prima oară, intr-un geros noiembrie 28, cînd ne înghețau picioarele în cizme pe zăpadă, florile-verzi încojurau mormîntul Părintelui Arsenie. An de an florile n-au încetat să lipsească de-acolo. Din contră, constat cu toată uimirea extensia lor peste întregul cimitir (lărgit și el de atunci), ba chiar pînă jos, la Biserică. Bietele măicuțe au o sarcină tot mai epuizantă, dar nu se plîng. ,,Părinte, nu mai știm unde să punem atîtea flori” ne-a spus Maica Andreea pe care o știu tot de-atîția ani.Anul acesta a fost secetă. Izvorul de lîngă cimitir e secat pînă în momentul de față, ceea ce a îngreunat enorm întreținerea florilor. Apa se cară de jos iar florile sunt multe, tot mai multe.Mă întreb și eu, oare cum de se întîmplă asta, că doar n-o fi o simplă contagiune de a duce și pune flori la un mormînt?
Ce loc plin de pace,lumina si sfintenie ! Mi-e dor de Prislop, de aceste locuri atat de dragi , imi linistesc atat de mult sufletul ...tot mai des pasii mi s-au indreptat spre Prislop, dupa ce fiica mea a adormit...veneam cu sufletul plin de lacrimi, durere, dor...apoi incet simteam cum pacea si linistea ma invaluie ...simteam o mangaiere in inima si plecam de fiecare data mai linistita, mai intarita , parca simteam mana iubitoare a Parintelui ca-mi sterge lacrimile si lasa in loc doar dragoste, bucurie si nadejde... Cu ajutorul Lui Dumnezeu nadajduiesc sa mai ajung in curand la Prislop. Va multumesc d-na Corina pentru frumoasele postari, va imbratisez cu mult drag. Cu aleasa pretuire, Rodica.
Doamna Rodica, Va multumesc pentru acest cuvint.Pentru că v-ați deschis sufletul cu această mărturisire. Cu toată vrednicia și nevrednicia mea, vă îmbrățișez întru Hristos Domnul nostru!
Rectific un lucru ce l-am specificat mai sus că an de an florile n-au încetat să lipsească de la mormînt. Era mai bine să spun: zi de zi, ceas de ceas.
ma bucur tare mult ca pot sa revad aici locurile sfinte si dragi de la Prislop. sper sa mai ajung in curand!
RăspundețiȘtergere(eu nu am primit binecuvantare sa fotografiez acolo, ba din contra, cu toate ca nu ala a fost scopul meu acolo)
Doamne ajuta!
Draga mea Corina ,
RăspundețiȘtergereIti multumesc pentru minunatele poze de la Prislop si pentru tot ceea ce gasesc la tine pe blog , care imi umple sufletul .Nu comentez pentru ca sunt total nestiutoare fata de multe probleme , dar invat de la tine .Din postarile tale stiu ca luna noiembrie e mai greu de trecut pentru tine si cei din familia ta .Dumnezeu sa-i ierte si sa-i odihneasca pe toti cei care au plecat de langa noi .Si cu siguranta cand voi ajunge la Prislop mai e un loc unde voi pune flori .
Te imbratisez cu drag . Doamne ajuta .
Atât de sfânt, atât de frumos...
RăspundețiȘtergereFly:
RăspundețiȘtergereÎmi pare rău, cred că ar fi ieșit fotografii mai reușite ca ale mele. Nici eu nu m-am dus ca să fotografiez, dar e aproape imposibil să rezisti să nu faci asta.Știu că e o slăbiciune gestul acesta de a lua cu tine acasă forma ,,materializată” prin fotografie a stării de-acolo, de la mormînt.Apoi să îl mai și distribui.
Sunt tari cei ce rezistă și țin în inimă totul.Recunosc asta.
Loredana:
RăspundețiȘtergereMulțumesc pentru gîndurile care mă fac să te simt sufletește atît de aproape.
Nevoia de a dărui flori unei persoane dragi, cu atît mai mult unui sfînt,e gestul reflex, simbol al nostalgiei paradisului pierdut(după Căderea în păcat), paradis pe care am vrea să-l restaurăm sau cel puțin să-l aducem aminte ca o umbră vie, înmiresmată și plină de culoare, de țara de obîrșie a omului,unde Dumnezeu era ,,totul în toate”.
Dar iată că Dumnezeu prin Fiul Lui Iisus Hristos, ne pregătește mai mult decît Paradisul, o Împărăție în care să ne împărtășim ,,mai adevărat” cu El...
Numai să ,,credem”.
Mariana:
RăspundețiȘtergereCe să mai adaug? Ai spus totul în două cuvinte.
Ieri citeam în "Mărturisirile..." lui Dumitru Bordeianu că regimul din închisorile comuniste, în special cele de la Pitesti, Gherla şi încă una, două, a fost iadul pe pământ...
RăspundețiȘtergereFotografiile astea arată partea opusă şi prin atâta simplitate şi linişte. Ce ne-ar mai trebui în plus?
Noi încă nu am ajuns la Prislop, însă merg acum pe cărarea aceea cu gândul...
Şi să credem, da... SĂ CREDEM NUMAI!
De aproape douăzeci de ani de cînd am călcat prima oară în această mănăstire, secundar, mi-au atras atenția florile. Prima oară, intr-un geros noiembrie 28, cînd ne înghețau picioarele în cizme pe zăpadă, florile-verzi încojurau mormîntul Părintelui Arsenie. An de an florile n-au încetat să lipsească de-acolo. Din contră, constat cu toată uimirea extensia lor peste întregul cimitir (lărgit și el de atunci), ba chiar pînă jos, la Biserică. Bietele măicuțe au o sarcină tot mai epuizantă, dar nu se plîng. ,,Părinte, nu mai știm unde să punem atîtea flori” ne-a spus Maica Andreea pe care o știu tot de-atîția ani.Anul acesta a fost secetă. Izvorul de lîngă cimitir e secat pînă în momentul de față, ceea ce a îngreunat enorm întreținerea florilor. Apa se cară de jos iar florile sunt multe, tot mai multe.Mă întreb și eu, oare cum de se întîmplă asta, că doar n-o fi o simplă contagiune de a duce și pune flori la un mormînt?
RăspundețiȘtergereCe loc plin de pace,lumina si sfintenie !
RăspundețiȘtergereMi-e dor de Prislop, de aceste locuri atat de dragi , imi linistesc atat de mult sufletul ...tot mai des pasii mi s-au indreptat spre Prislop, dupa ce fiica mea a adormit...veneam cu sufletul plin de lacrimi, durere, dor...apoi incet simteam cum pacea si linistea ma invaluie ...simteam o mangaiere in inima si plecam de fiecare data mai linistita, mai intarita , parca simteam mana iubitoare a Parintelui ca-mi sterge lacrimile si lasa in loc doar dragoste, bucurie si nadejde...
Cu ajutorul Lui Dumnezeu nadajduiesc sa mai ajung in curand la Prislop.
Va multumesc d-na Corina pentru frumoasele postari, va imbratisez cu mult drag.
Cu aleasa pretuire, Rodica.
Doamna Rodica,
RăspundețiȘtergereVa multumesc pentru acest cuvint.Pentru că v-ați deschis sufletul cu această mărturisire.
Cu toată vrednicia și nevrednicia mea,
vă îmbrățișez întru Hristos Domnul nostru!
Rectific un lucru ce l-am specificat mai sus că an de an florile n-au încetat să lipsească de la mormînt. Era mai bine să spun: zi de zi, ceas de ceas.
RăspundețiȘtergere