cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

Charalambos Epaminonda


joi, 3 noiembrie 2011

Pădurea defrișată



Fotografiile de mai jos au fost făcute de prietenul Alex T., un iubitor de natură și căutător de frumusețe peisagistică naturală. Sunt poze dintr-o pădure din Florești(Cluj) defrișată, tot mai despădurită pe zi ce trece, fără a se ști exact din ce rațiune ,,motivată”. Din cînd în cînd se pot observa căruțe încărcate cu stive de trunchiuri tinere de copaci care, ,,pleacă”... Cert e că e în generozitatea ei complexă față de om, natura are parte numai de barbarie în semn de ,,mulțumire” pentru darul ei din partea acestuia. Adîncirea în liniștea naturii e înlocuită cu ,,simfonia” drujbelor nesățioase. Pînă cînd ?
Să vezi o pădure tăiată neglijent, martirizată sub satîrul nesimțirii și iraționalului, e un spectacol dezolant, apocaliptic, extrem de trist, care te marchează ca o săgeată pătrunsă în inimă.
Nu știu cît pot fi de sugestive aceste fotografii pentru a sesiza dezastrul creat însă e cert că la fața locului, impactul vizual este unul foarte dur.









Au fost odată doi frățiori ce creșteau
unul lîngă altul ca ,,Doi Feți cu Stea în Frunte”, pînă azi...










tîlhărirea pădurii
și totuși, o ultimă pată de culoare dăruită


foto: Alexandru T.Mai multe fotografii aici.

Peisaj de iarnă 2010

8 comentarii:

  1. Incredibil de trist, dar foarte adevărat. Ştiu exact ce inseamnă asta, din drumurile noastre spre Maramureş şi spre Suceava, îmi vine să plâng când văd cum se răreşte pădurea, până la a dispărea cu totul, lăsând în urmă pustiu şi dezolare. Să plâng şi să urlu... să urlu la şoferi prima data, deşi ei nu ştiu cât sunt de vinovaţi, apoi la patronii lor, apoi la acest sistem care merge înainte "mână-n mână". Aceşti oameni în mod sigur au copii şi nepoţi, dar nu-şi dau seama ca îi au... sau nu-şi dau seama că nepoţii lor nu vor mai trăi respirând acelaşi aer ca şi ei, aer dăruit şi de acele păduri cărate în căruţe şi camioane şi tiruri... Putem face ceva?... în afară de a mângâia acele trunchiuri ciuntite?!...

    RăspundețiȘtergere
  2. Alina Tomoiagă:
    Mulțumesc mult pentru intervenție.
    Gîndindu-ne ce putem face, la insistența lui Alex, am zis că măcar să arătăm lumii prin această fereastră care poate fi blogul, ,,isprava” stră-bunicilor de mîine și ,,moștenirea” lăsată descendenților.Asta ca o primă atitudine-sesizare.
    Cred că oamenii ,,ăia” n-au organ ca să mai poată percepe frumusețea naturii, sau o văd dar simt nevoia să o batjocorească după ce își primenesc plămînii și își mai spală ochii, ca și aceia care ies la iarbă verde cu clasicii mici și clasica bere. Ce rămîne după ei...Ferească Dumnezeu!... Am constatat în pădurile superbe de la Hobița, de lîngă Mănăstirea Tismana, că nu aveam unde să ne așezăm ca să nu dăm de vreun ,,vestigiu” modern sau de ,,elemente” de natura organică umană(ca să mă exprim mai plastic). La Marea Neagră, la fel. Peste tot. Etc. etc. Peisajul și formele de relief românesti sunt ,,readaptate” civilizației potopiste.

    RăspundețiȘtergere
  3. Inca o dovada a vremilor noastre...

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2011/10/22/pustnicul-onufrie-evacuat-pentru-o-partie-de-schi-marturii-despre-sihastrul-din-masivul-postavaru/

    Exact, asta putem face, să arătăm lumii... Numai să vadă ea, lumea... în iureşul ei nebun, nebun, nebun... cu care, râzând, fuge spre prăpastie, aşa cum spune pr. Călin Popovici în predici.

    RăspundețiȘtergere
  4. Doamne, ce facem noi cu ţara asta pe care "am luat-o cu împrumut de la copiii noştri"? Bătrânii demni şi frumoşi încă mai pot spune asta, cu o nădejde călcată parcă în picioare... Păcat.

    RăspundețiȘtergere
  5. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  6. Alina Tomoiagă:
    Va veni și ceasul acela aspru al socotelilor și amar va fi. Dragul Părinte Călin, are dreptate și niciodată nu s-a sfiit să spună lucrurilor pe nume.

    RăspundețiȘtergere
  7. vorba poetului, te apuca o "tristete iremediabila"...

    oare ce a mai ramas de taiat in tara asta?

    RăspundețiȘtergere
  8. Liliana:
    Alaltăieri cînd mi-am adus copilul de la școală și treceau căruțe cu lemne pe lîngă noi într-o veselie, m-a apucat și furia, pe lîngă tristețea iremediabilă.

    RăspundețiȘtergere