Rareori întâlnirea cu un om lasă o urmă atât de subțire, dar densă, ca o linie de aur trasată fin pe o icoană, atunci când acesta poartă cu sine o exigență delicată.

    Urma unui astfel de om rămâne mai ales prin felul în care te face să-ți observi propria atenție prin felul în care el însuși se mișcă în lume: cu acea precaută  discernere, cu acea căldură bine chivernisită a inimii, cu rigoarea aceea lipsită de rigiditate sau de prețioasă și strivitoare superioritate. Căci delicatețea nu se teme de adevăr, fiindcă este ea îl păzește. Prin felul limpede de a gândi vertical, prin felul în care se aleg cuvintele, de a privi mai la adânc de stratificarea haosului emoțional atât de amplificat al lumii.

    Precauția discernerii e rară pentru că este este o formă de iubire matură, căci nu orice căldură a inimii este bună, așa cum  nu tot ce e frumos e adevărat si tot ce pare spontan  e genialitate. Iar ceea ce rostim, nu  este lipsit întotdeauna de gânduri ascunse. Precauția nu este frică sau lașitate, ci iubire bine așezată. Este atenția de a nu răni, de a nu grăbi, de a nu confunda aparența cu esența. Acești oameni știu/simt că nu tot ce strălucește e lumină și nu tot ce emoționează e adevărat.

    Astfel de oameni rari sunt  puncte decisive și discrete de orientare, asta fără a schimba lumea prin zgomot și piruete de popularitate întreținută la foc cotidian, ci prin calitatea prezenței lor. Forme de verticală. 

    Din întâlnirea cu un astfel de oameni rămâne o căldură atentă a inimii, ca o coloană.

    Urma lor este, în fond, o formă de trezvie. După ce ai stat măcar puțin cu ei, tăcerea ta devine mai bună.(Spermezeu, spre seara lui 26 septembrie 2026)

       

Pictura: Gabriel Toma Chituc

fotografii de Ilinca Nicola Negreanu