VII

O, cât aş vrea să fac, dac’aş putea, din pietre lăutari, şi din nisipul la‐ cului dănţuitori, şi din frunzişul tuturor munţilor cântăreţi, pe Domnul a slăvi să mă ajute, ca şi al pământului glas printre corurile îngereşti să se auză.

La masa Stăpânului Casei cel plecat departe fiii oamenilor se ghiftuiesc, şi pentru nimenea nu cântă, fără numai pentru ei înşişi şi pentru bucatele înfulecate, care mai apoi vor trebui în pământ să se întoarcă.

Cumplit de tristă este orbirea fiilor oamenilor care nu văd puterea şi slava Domnului. Pasărea în munte trăieşte, şi muntele nu‐l vede; peştele în apă înoată, şi apa nu o vede; cârtiţa pe sub pământ sapă, şi pământul nu‐l vede. Cu adevărat, asemănarea omului cu păsările, peştii şi cârtiţele este cumplit de tristă.

Oamenii, dobitoacelor asemănându‐se, nu iau în seamă cele ce cu asupră de măsură înaintea lor se află, ci doar înaintea celor mult prea rare ori nemaipomenite ochii îşi deschid.

De faţă eşti cu‐asupră de măsură, Doamne, suflarea mea, de‐aceea oamenii nu Te zăresc. Vădit eşti cu asupră de măsură, Doamne, suspinarea mea, de‐aceea grija oamenilor se‐abate de la Tine spre lucruri rare şi îndepărtate, şi către urşii de la poluri se îndreaptă.

Cu‐asupră de măsură slujeşti slugilor Tale, Tu, dulcea mea credincio‐ şie, de‐aceea eşti dispreţului supus. Cu‐asupră de măsură devreme mânecând, pe soare peste lac Tu îl aprinzi, de‐aceea somnoroşii nu pot a Te răbda. Cu‐asupră de măsură râvnitor eşti Tu, râvnirea mea cea neîntrecută, întru aprinderea candelelor de veghe pe crugul cel ceresc, dar leneşele inimi ale oamenilor de sluga cea netrebnică mai mult vorbesc, decât de sluga cea mult‐râvnitoare.

O, de‐aş putea să‐i fac pe toţi locuitorii pământului, şi apei, şi văzduhului, Ție, Dragostea mea, cântare de laudă să‐Ți înalţe! O, de‐aş putea să curăţ lepra de pe ochii pământului, şi desfrânata lume întru fecioară iarăşi s’o preschimb, aşa cum Însuţi Tu o ai zidit!

Cu‐adevărat mare eşti, Dumnezeule al meu, cu lume şi fără de lume! La fel de mare eşti şi‐atunci când lumea Te slăveşte, şi‐atunci când lumea Te huleşte. Însă când lumea Te huleşte, încă mai mare pari a fi în ochii sfinţilor Tăi.

Sf. NICOLAE VELIMIROVICI

 Photomobile Corina N.