Trăim vremuri stranii care abundă de critică negativă, dar cu prea puțin spirit (auto)critic obiectiv, discret, temeiluit pe Bine, Adevăr și Frumos, raportat la reperul axiologic evanghelic-mai întâi cercetează-te pe tine însuși și vezi-ți bârna ochiului tău, sau dacă ești ,,deosebit" să ridici piatra cuvântului/imaginii pentru a-ți demola proximitatea(familială, vocațională, profesională etc), chiar și ,,străinătatea" ta valorică.
Violezi cu ,,experiența" ta de viață, cu adevărul tău, cu ,,arta" ta, cu of-ul tău, cu subiectivitatea ta, cu puținătatea ta orice a mai rămas inocent în conștiința și inima unui ,,idealist anonim" care mai vede curat/altfel decât cunoscătorul de/din tine, și deturnezi spre cinism orice posibilă, pretinsă asanare morală. De implicită ,,profilactică" formă de ,,puericultură". Căci actualmente tinerii sunt dispuși oricum spre altă frecventabilitate. De ce să nu le dai un avânt și mai mare s-o facă?
E și asta o formă de contribuție la deconstructivism, în gradele lui de hidoșenie și superficialitate, care pare că asigură azi mult visata defilare pe covoarele roșii ale succesului carieristic și al culturii(cultului) notorietății visate de tip V.I.P., feisbucist sau de revistă, dar barca realității reale în care ne aflăm cu toții e una singură. Nicidecum ce ține de zone, de un podium de scenă cu spectatori, premieri și staruri de cinema. Regizori. Suntem mult prea reali, cu toții actanți- inerent cu rele și mai puțin rele, iar cârma bărcii nu e regizorală, deși, conspirativ, preaomenește, așa pare. Sau de ,,influecereala doctă", brigada de specialiști de specialitate care ne poartă barca pe valuri pentru că ei știu mai bine. Cum. Ce. Când. Unde. Whatever. Anyway...
Pocăință? Vax!
Stilizare? Nu mai este cazul de mult.
Nu se poate aplauda, pentru că nu e nimic de admirat la ,,eroismul" de a pretinde că dai în vileag gunoiul de sub preș, ca să îl pui la vedere, că îl lași sub nasul tuturor ca să-l adulmece până la icterereală(aici e faza narcisiacă a ,,facerii"), ba să-l admiri ca pe un trofeu, să defilezi cu el prin lume, ba să-l dez-bați cu aere/opinări paranoice în talk-show-uri, dar, nu, nu asta e vocația de sacerdot. Nu e misionarism, nu e acesta apostolatul resetat la timpuri noi. Ci să-l transfigurezi, căci asta face Hristos mereu și mereu, pentru că Dumnezeu restaurează totul, permanent. Dumnezeu ,,lucrează", ,,modifică cu sens", trans-formă deșeurile. Nu le distruge. La Dumnezeu nu există gunoi.
Înainte de toate.
Cu tinele tău, cu "arta" ta, cu cuvântul tău. Cu durerea ta.
La moara căror duhuri dai apă?
Te-ai gândit?
 |
| Martiri și Mărturisitori în Temnițele Comuniste Icoană pictată de Corina Negreanu 2017 |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.