Părintele Arsenie Boca, un cuvânt ziditor
Porunca a patra din Decalog:,,Să sfinţeşti ziua Sâmbetei" era ţinută de evrei cu o rigoare extremă. Chiar legea impunea această rigoare: orice lucru e interzis în ziua aceea. Neobservarea opreliştei e pedepsită cu moartea (II Moise 35, 2). Interdicţia mergea până la mărunţişuri: nici foc să nu-ţi faci în casă(v.3). De aceea când "fiii lui Israel" prinseră pe un om adunând lemne de foc în pustie, într-o zi de Sâmbătă, şi-l aduseră înaintea lui Moise, acesta îl osândi la moarte şi israeliţii îl omoară cu pietre (Numeri 15, 32-36).
Aşa ceva nu încăpea în spiritul lui Iisus.
Şi nici îngustimea nu o putea răbda.
Drept aceea, spre a-i trezi din rigorismul sec al legii, Iisus vindecă Sâmbăta o femeie gârbovă, în faţa lor. Mai marele sinagogii face o observaţie răutăcioasă, răstindu-se către popor, că Sâmbăta nu este permis a se vindeca oameni!
Aceasta era absurditatea interpreţilor legii. Împinseseră rigorismul până la a opri orice facere de bine privitoare la om, dar a da vitelor de mâncare şi apă nu era păcat. A scăpa o vită din primejdie nu era oprit. Absurditatea era aceasta: a face bine omului Sâmbăta e păcat; vitelor însă nu. La o aşa socoteală şi om, Iisus îi strigă la obraz:
-"Făţarnice!"
După vederile tale, o vacă, o oaie, un măgar e mai mult decât un om? E permis să faci bine unui bou deslegându-l de la iesle Sâmbăta, dar a deslega o fiică a lui Avraam, legată de 18 ani de gârbovie nu e permis?-Făţarnice! Pe un măgar poţi să-l scapi de la moarte Sâmbăta, că nu-i păcat, dar pe om îl laşi să moară, că-i păcat să-l scapi, "Făţarnice!"
Iisus face bine omului Sâmbăta, şi încă în sinagogă. Sinagoga sărea în aer că Iisus calcă Sâmbăta. În realitate era o mare făţărnicie, fiindcă ceea ce nu suferea sinagoga nu era atât facere de bine, cât persoana lui Iisus era nesuferită, fiindcă Iisus îi dădea absurditatea în vileag, fără cruţare.
Instituţia Sâmbetei îmbătrânise şi, ca instituţtiile ce se apropie de moarte, nu se mai menţinea decât în cârjile literelor Legii. Şi fiindcă Sâmbăta - odihna spirituală a omului- nu mai avea decât semnificaţie exterioară, represivă, Iisus îi vedea înlocuirea cu o altă zi.
Sâmbăta legii ajunsese tot atât de gârbovă ca şi femeia de 18 ani, decât că Sâmbăta era acum gârbovită de 18 veacuri. Răstirea oficialităţii către popor nu mai putea întârzia căderea definitivă a decăderii.
Iisus nu avea nici o atribuţie "legală" în sinagogă. El era un Rabin nerecunoscut de către oficialitatea Templului din Ierusalim, deşi examenul în Templu îl luase la 12 ani. Dar Templul s-a temut totdeauna de examenul acela. Temerea aceasta nu era bună. Cărturarii şi fariseii Templului simţeau că Tinerelul acela va veni odată la ei cu un bici de streanguri în mână. Iisus a numit Templul " casă a Tatălui Meu" când era copilaş de 12 ani: iar când le-a spart bâlciul şi le-a răsturnat zărăfia din el, pe lângă aceleaşi cuvinte a mai adăugat: "iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari".
Cu acest drept înfruntă Iisus pe mai marele sinagogii, numindu-l "făţarnic". Altfel atitudinea lui Iisus în sinagoga omului ar fi fost de neînţeles. De fapt sinagoga era mai mult a lui Iisus, precum şi Templul, decât erau acestea ale Ierusalimului. Oficialitatea lui Israel refuza lui Iisus, pe toate căile închipuite, această proprietate asupra Templului şi sinagogii. Acesta era conflictul nemărturisit între oficialitatea din Ierusalim şi Iisus.
Sinagoga şi mai ales Templul erau cele mai bune mijloace de exploatare a păcatelor şi a necazurilor din Israel în favoarea unei clase de conducători, care despuiau poporul de viaţă, în numele lui Iehova.
La această situaţie Iisus era un revoluţionar de temut.
De fapt a şi schimbat Sâmbăta Legii fără duh în Duminica Învierii.
" Legea prin Moise a venit; darul şi adevărul prin Iisus Hristos".
" Trecut-a umbra Legii când darul a venit".
Duminica e zi acoperită cu mare preţ; cu această acoperire s-a impus şi se menţine.
Aceasta înseamnă pentru noi Duminica: Ziua Învierii.
Să băgăm de seamă ca nu cumva şi creştinismul nostru să aibă aceeaşi soartă: să se ia de la noi. - Pe simplul motiv că noi creştinii nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus.
Creştinismul nu e numai o afacere de Duminica, ci o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de-a ajunge stilul de viaţă şi concepţie pe care ni l-a dat Iisus.
Dacă creştinismul nostru nu e strădania aceasta, care naşte fii lui Dumnezeu, el rămâne o simplă formalitate, - şi ne putem trezi fără ea.
Porunca a patra din Decalog:,,Să sfinţeşti ziua Sâmbetei" era ţinută de evrei cu o rigoare extremă. Chiar legea impunea această rigoare: orice lucru e interzis în ziua aceea. Neobservarea opreliştei e pedepsită cu moartea (II Moise 35, 2). Interdicţia mergea până la mărunţişuri: nici foc să nu-ţi faci în casă(v.3). De aceea când "fiii lui Israel" prinseră pe un om adunând lemne de foc în pustie, într-o zi de Sâmbătă, şi-l aduseră înaintea lui Moise, acesta îl osândi la moarte şi israeliţii îl omoară cu pietre (Numeri 15, 32-36).
Aşa ceva nu încăpea în spiritul lui Iisus.
Şi nici îngustimea nu o putea răbda.
Drept aceea, spre a-i trezi din rigorismul sec al legii, Iisus vindecă Sâmbăta o femeie gârbovă, în faţa lor. Mai marele sinagogii face o observaţie răutăcioasă, răstindu-se către popor, că Sâmbăta nu este permis a se vindeca oameni!
Aceasta era absurditatea interpreţilor legii. Împinseseră rigorismul până la a opri orice facere de bine privitoare la om, dar a da vitelor de mâncare şi apă nu era păcat. A scăpa o vită din primejdie nu era oprit. Absurditatea era aceasta: a face bine omului Sâmbăta e păcat; vitelor însă nu. La o aşa socoteală şi om, Iisus îi strigă la obraz:
-"Făţarnice!"
După vederile tale, o vacă, o oaie, un măgar e mai mult decât un om? E permis să faci bine unui bou deslegându-l de la iesle Sâmbăta, dar a deslega o fiică a lui Avraam, legată de 18 ani de gârbovie nu e permis?-Făţarnice! Pe un măgar poţi să-l scapi de la moarte Sâmbăta, că nu-i păcat, dar pe om îl laşi să moară, că-i păcat să-l scapi, "Făţarnice!"
Iisus face bine omului Sâmbăta, şi încă în sinagogă. Sinagoga sărea în aer că Iisus calcă Sâmbăta. În realitate era o mare făţărnicie, fiindcă ceea ce nu suferea sinagoga nu era atât facere de bine, cât persoana lui Iisus era nesuferită, fiindcă Iisus îi dădea absurditatea în vileag, fără cruţare.
Instituţia Sâmbetei îmbătrânise şi, ca instituţtiile ce se apropie de moarte, nu se mai menţinea decât în cârjile literelor Legii. Şi fiindcă Sâmbăta - odihna spirituală a omului- nu mai avea decât semnificaţie exterioară, represivă, Iisus îi vedea înlocuirea cu o altă zi.
Sâmbăta legii ajunsese tot atât de gârbovă ca şi femeia de 18 ani, decât că Sâmbăta era acum gârbovită de 18 veacuri. Răstirea oficialităţii către popor nu mai putea întârzia căderea definitivă a decăderii.
Iisus nu avea nici o atribuţie "legală" în sinagogă. El era un Rabin nerecunoscut de către oficialitatea Templului din Ierusalim, deşi examenul în Templu îl luase la 12 ani. Dar Templul s-a temut totdeauna de examenul acela. Temerea aceasta nu era bună. Cărturarii şi fariseii Templului simţeau că Tinerelul acela va veni odată la ei cu un bici de streanguri în mână. Iisus a numit Templul " casă a Tatălui Meu" când era copilaş de 12 ani: iar când le-a spart bâlciul şi le-a răsturnat zărăfia din el, pe lângă aceleaşi cuvinte a mai adăugat: "iar voi aţi făcut-o peşteră de tâlhari".
Cu acest drept înfruntă Iisus pe mai marele sinagogii, numindu-l "făţarnic". Altfel atitudinea lui Iisus în sinagoga omului ar fi fost de neînţeles. De fapt sinagoga era mai mult a lui Iisus, precum şi Templul, decât erau acestea ale Ierusalimului. Oficialitatea lui Israel refuza lui Iisus, pe toate căile închipuite, această proprietate asupra Templului şi sinagogii. Acesta era conflictul nemărturisit între oficialitatea din Ierusalim şi Iisus.
Sinagoga şi mai ales Templul erau cele mai bune mijloace de exploatare a păcatelor şi a necazurilor din Israel în favoarea unei clase de conducători, care despuiau poporul de viaţă, în numele lui Iehova.
La această situaţie Iisus era un revoluţionar de temut.
De fapt a şi schimbat Sâmbăta Legii fără duh în Duminica Învierii.
" Legea prin Moise a venit; darul şi adevărul prin Iisus Hristos".
" Trecut-a umbra Legii când darul a venit".
Duminica e zi acoperită cu mare preţ; cu această acoperire s-a impus şi se menţine.
Aceasta înseamnă pentru noi Duminica: Ziua Învierii.
Să băgăm de seamă ca nu cumva şi creştinismul nostru să aibă aceeaşi soartă: să se ia de la noi. - Pe simplul motiv că noi creştinii nu aducem roadele acestui creştinism: oameni după chipul lui Iisus.
Creştinismul nu e numai o afacere de Duminica, ci o strădanie de toate zilele, toată viaţa, de-a ajunge stilul de viaţă şi concepţie pe care ni l-a dat Iisus.
Dacă creştinismul nostru nu e strădania aceasta, care naşte fii lui Dumnezeu, el rămâne o simplă formalitate, - şi ne putem trezi fără ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.