Timid, după o îndelungă tatonare,a mea însămi dar și a relațiilor interumane din spațiul virtual, am hotărât să deschid acest blog.Cu ce aș putea să încep acest jurnal deschis, aflându-mă între cele două extreme ale comunicării/comuniunii dintre Babilonul contemporan și unitatea Duhului Sfânt?
Evident, cu un poem al poetului meu de suflet, Daniel Turcea.

Iubire, intelepciune fara sfarsit


asemenea apei
odihna
asemenea noptii
mai sus, mai adanc

fata Ta palpaie in ochii mei
si nu o vad
pe buzele mele sunt cuvinte
si nu le aud
in inima inimii de tarana
sangele Tau imi zvacneste
in rasuflarea pamantului. Tu imi esti aer
cu pleoapele te-as acoperi
nu eu, Tu
traieste in mine. Tu, ce privesti ca o flacara,
mistuind

de Tine mi-e sete
in taina Te-am cules
ca pe o vie
rodul Tau, belsug
vinul acesta, vinul acesta
Trupul Tau inflorind
deasupra mortii
Tu, iubire
intelepciune fara sfarsit.