cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

vineri, 4 februarie 2011

,,Îngropați morții ca pe semințe”(D. Turcea)




Biblia diortosită de Bartolomeu Anania ținută
în mîini de către unii oameni prezenți la înmormîntarea sa


Nu am făcut parte din cercul apropiat al Înaltului Bartolomeu și au fost puține momentele cînd am putut dialoga personal cu Înalt Prea Sfinția Sa. Cu atît mai mult, fiecare amintire are un loc aparte în memoria și inima mea. Sunt lucruri care nu pot fi povestite ci rămîn taina bucuriei sufletului meu. Întotdeauna am avut ceva de învățat, de meditat, chiar și atunci cînd atitudinea lui intransigentă îngheța sîngele în vene, multora.

Mi-a fost groază de acest moment cînd, iată, vorbim de Înalt Prea Sfinția Sa la trecut. Și iată, vorbim!..

Deși, e greu, e greu să găsești cuvinte potrivite. Cîte nu se pot spune despre un asemenea om de mare caracter? Enorm de multe; personal am obosit de atîtea discursuri clișeiste care au curs zilele acestea despre cel ce a fost părintele și ierarhul nostru. Deci sper să nu cad în aceeași capcană.

Moartea lui pe cei mai mulți ne-a întristat, pe alții însă poate i-a bucurat.

Studentă fiind, cu credință în Dumnezeu dar departe de Biserică, am fost cucerită treptat de cuvîntul puternic al predicilor sale. Da, nu-mi plăceau Liturghiile ci mai mult Vecerniile, pentru că nu le înțelegeam, cele mai plictisitoare părți dintr-o Liturghie le consideram a fi pomenirile citite cu voce tare și predica, care fie era în general vorbind, impregnată de un discurs moralist, de o teologie searbădă. Fie erau prea personaliste, plate, sau cu idei frumoase dar lipsite de spontaneitate, de vitalitatea născută dintr-o convingere lăuntrică puternică, astfel încît predicile despre Dumnezeu le resimțeam mai degrabă asemenea bibelourilor așezate într-o vitrină, bune doar la privit, nedepășind o estetică a ideii, sau pragul retoric spre încîntarea urechilor, inima rămînîd însă neatinsă, impenetrabilă. Cu Înaltul Bartolomeu, am descoperit posibilitatea deschiderii altor orizonturi sufletești și spirituale. Tot ce spunea purta marca unei experiențe personale sau cel puțin a unei experieri personale, iar acestea făceau cuvîntul lui viu, cu putere și adecvat vremurilor. Nu predica falsuri sau pură cunoaștere teoretică. De aceea, predicile sale au avut priză, de la femeia gîrbovă la intelectualul cu morgă.În ultimii ani, cînd a slujit din ce în ce mai rar, Catedrala clujeană n-a mai fost la fel...

Am nădejde că va da Dumnezeu un nou ierarh care să umple acest gol. Pentru că ne-a spus să sperăm, să nu încetăm să sperăm...

Mi-aduc aminte de neîndoita sa credință, cînd l-a chemat pe părintele meu (Ciprian Negreanu) la dînsul să-i propună postul de preot misionar al studenților. Mai tîrziu, la numire sau după aceea, i-a spus: ,,Părinte, eu am încredințare de la Dumnezeu că el mi te-a trimis pentru că m-am rugat foarte mult la Dumnezeu să mă lumineze pe cine să pun preot la studenți, căci întotdeauna eu mă rog insistent lui Dumnezeu cînd trebuie să aleg și Dumnezeu îmi răspunde. Îmi dă un semn. Și după o vreme, într-o seară cînd mă gîndeam că încă nu mi-a dat Dumnezeu acest semn și mă frămîntam în sinea mea, te-am zărit în curtea Arhiepiscopiei, m-am uitat la tine și mi-am dat seama că erai semnul venit de Sus. Deci, să știi că nu eu te-am ales, ci Dumnezeu, eu doar m-am rugat Lui și El mi te-a ales. Fii cu luare aminte!” Așa a și fost, soțul meu era întîmplător în curtea arhiepiscopală, Înaltul l-a văzut și l-a chemat la el: ,,Hei, Ciprian, ce faci? Ia, vino puțin!...Uite ce m-am gîndit(...) Ce zici, vii?”


Știu că perioada îndelungă de suferință l-a pregătit temeinic de moarte, că a plecat pregătit ,,Dincolo” unde, atîția oameni frumoși, vechi camarazi, părinții, fratele mai mare, sora lui dragă Milica, sfinții iubiți, Domnul nostru Iisus Hristos îl așteptau...

Am regretul că toată experiența agoniei bolii a rămas o taină pe care a dus-o cu el și nu ne-a mai împărtășit-o, n-a mai așternut-o harismatic pe hîrtie, căci da, ne-ar fi fost și aceasta extrem de folositoare.

În ceasurile dinaintea sfîrșitului său, am aflat că s-a despărțit frumos de cei care au trecut pe la patul lui de suferință. Cu ochii foarte vii și minte lucidă, fără să poată însă vorbi după atîta suferință fizică care l-a măcinat gradat, i-a strîns de mînă îndelung... în semn de rămas bun.

De fapt, trupul scăzut, golit de suflet și așezat în sicriu, era el însuși un mormînt gol al sufletului... Înaltul nu mai era acolo ci pe alt tărîm, ca fiu al Învierii.

Momentele noastre petrecute lîngă catafalc în zilele de marți și miercuri au fost de tihnă, de mare liniște sufletească. O stare de ,,bine” și de mîngîiere. Inițial mă suspectam că e o pace autoindusă sau, de autosugestie, însă mi-au confirmat-o și alții că au trăit-o.

Frigul de-afară, ne-a făcut să ne simțim solidari cu mulțimea din fața Catedralei care l-a îndurat ore în șir pentru ca să cinstească ultimele momente pînă cînd, pămîntul reavăn dorit, a învelit trupul inert al ,,Bătrînului ostaș”.


În timp ce se cîntau Fericirile la slujba înmormîntării, porumbeii cu penele zburlite de frig care pînă atunci stăteau aproape neclintiți, pe bordurile zidurilor sau pe acoperiș, părelnic impasibili, au început să zboare peste mulțimea de oameni și pe deasupra Catedralei. Asta mi-a adus aminte de ceea ce ne-a povestit odată despre momentul pe care Înaltul Bartolomeu l-a trăit la înmormîntarea poetului mistic Daniel Turcea de-a cărui rînduială el însuși s-a îngrijit. Era la Cernica, primăvara, cu puțină lume prezentă. Cînd a venit momentul în care sicriul lui Daniel Turcea să fie așezat în groapă, stoluri de lișițe, rațe sălbatice și păsări de toate felurile care pînă atunci stătuseră liniștite pe apa lacului sau pe ramuri, s-au ridicat și au zburat razant deasupra gropii că aproape au fost nevoiți să se aplece pentru a nu fi loviți de stolurile de păsări. Mărturisea că a fost impresionat de zborul acelor păsări deasupra gropii care înghițea un sicriu în acel moment, ca un semn că poetul a fost un om al lui Dumnezeu.

Da. Despre Înaltul Bartolomeu Anania s-au spus și vor mai fi atîtea de spus. Probabil rele, posibil bune.După inima și cugetul fiecăruia...




a muri de o mie de ori într-o viață
ca viața să înceapă în tine
suferința, mi-a spus, ea curăță ca o flacără
iubita lui, suferința
rugul ce-i luminează
privirile
nu te teme de spini
nu deznădăjdui chiar dacă
lumea se surpă
și cerul se năruie, viu
este sufletul și numai întunericul
faptei mîrșave l-ar putea înlănțui
dar Viața ce-nconjoară cerul
mai mult decît orice dorise
mai adevărată e decît sîngele
cum nu poți gîndi
nici cunoaște
nici iubi.


atîta revărsare a iubirii
se poate doar trăi și nu descrie
e numai viață, nu e și părere
în el
grăia
luminînd
fericit era, l-am văzut
fericit era
acolo
unde
pentru mîinile mele șovăitoare
era numai teamă
o zidire din
rouă și lacrimi
și nimic
nu-i putea lua
pacea neînvinsă

(,,Suferința”Daniel Turcea)



Dumnezeu să-l odihnească în pace pe robul Său, Bartolomeu Anania!



Sursa foto aici .

Alte fotografii frumoase pe: http://fotonicu.wordpress.com/


11 comentarii:

  1. Cum zice duios cronicarul la moartea lui Stefan-Voda, "de mult bine ne-am scăpat noi" prin moartea lui. Ne-am asteptat la predici mai multe si miscatoare de la inmormantare, se pare ca talentul oratoric a cam lipsit din Sf Sinod,in lipsa celuilalt "bunic"- cam singurul apropiat de factura Inaltului, PS Justinian Chira. Mica inregistrare cu dansul din ajunul inmormantarii,fiind prezent la catedrala din Cluj, pt multi face mai mult ca cele 2 predici solemne si seci ce s-au rostit la inmormantare.
    Nu de metafore si solemnitati oratorice era nevoie ci de o predica de suflet.
    Cele mai frumoase cuvinte le-a rostit PS Justinian, in interviul "furat" in graba de niste laici:
    "Bartolomeu este un om care merita sa fie trecut in randul sfintilor. Eu am slujit la Catedrala din Cluj-Napoca 17 ani in vremurile alea grele. Imi pare bine ca am ajuns sa ma intalnesc cu Bartolomeu. Duminica dimineata in zori l-am visat, un vis extraordinar pe care l-am trecut în caietele unde îmi fac însemnările".
    Asa cum i-am spus in ultima audienta,cu ceva ani, suntem alaturi de sufletul IPS-sale si acum, in Marea trecere, cu rugaciunea si suspinul inimii, iar de acolo la randul său cand va dobandi milă si iertare, sa se roage pt noi si sa stie ca nu l-am uitat...
    Fabian.

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna ziua,

    am facut trimitere catre articolul dumneavoastra fara sa va cer acordul...abia astazi am citit:"Preluarea materialelor personale de pe acest site, parţială sau integrală se poate face cu acordul autoarei şi cu menţionarea sursei."

    Am facut trimitere catre articol, aici: http://ortodoxiaprinochiimei.wordpress.com/

    Pot sa pastrez?

    Imi cer scuze ca n-am cerut voie intai.

    RăspundețiȘtergere
  3. Dragii mei,am plecat de mulţi ani din Cluj, dar pe Înaltul îl voi iubi totdeauna.Am zis că la înmormântare trebuie să fac orice ca să fiu prezentă, pentru a mă binecuvânta Înaltul.Fratele mamei a murit aproape fulgerător şi trebuia înmormântat.. tot joi.Locuiesc lângă Bucureşti, am 3 copii mici..a fost o minune a Înaltului-consider eu că am ajuns la Dânsul miercuri seara, i-am cântat ,,Hristos a-nviat"şi celelalte cântări ale învierii.Pentru mine e mai mult decât viu, am simţit că i s-au deschis cerurile şi îl consider ca şi Înaltul Iustinian, Sfânt.A fost o minune că am ajuns în acele condiţii.Chiar l-am rugat pe Înaltul să-l ,,tragă"după el şi pe unchiul, fiind tovarăşi de călătorie.Asta e mărturia mea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Cristiana Barbu:
    Cred ca sunt vreo 10 ani de cînd nu ne-am văzut și îmi pare rău că nu ne-am întîlnit miercuri seara.
    Să-ți trăiască copiii, mă bucur că îi ai!
    Dumnezeu să-l odihnească pe unchiul tău și să-l așeze în loc cu verdeață, unde nu este întristare nici suspin ci viață fără de sfîrșit!
    Mulțumesc pentru mărturie.

    RăspundețiȘtergere
  5. Doamne-ajută,Corina,uimitor,au trecut atâţia ani şi ţi-ai amintit de mine!Mi se părea complicat să-ţi explic, dar ţi-ai dat seama singură!Am văzut lucrarea Părintelui Ciprian, este cutremurător(ţin legătura cu fam.Butur şi cu alţi prieteni din Cluj).Acolo, la Cluj, lângă Înaltul, la Catedrală, cu voi,mă simt acasă,acolo am simţit că mi se reface puzzelul sufletesc!Nu sunt o admiratoare a oraşului exterior,dar cuvintele P.S.Iustinian sunt adevărate,Clujul are o misiune,este vizibilă şi lucrătoare!Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această şansă, să vă cunosc, aici mă simt orfană...

    RăspundețiȘtergere
  6. Ce părere aveţi?
    Este necesară completarea ,,Memoriilor".Am trimis un mail în acest sens şi Părintelui Ivanov, care a fost martorul multor evenimente importante. Dacă cineva se gândeşte să facă ceva, mă ofer cu cea mai mare bucurie să sprijin oricum acest demers.

    RăspundețiȘtergere
  7. Cristiana:
    Nu sunt în măsură să pot da un răspuns elocvent legat de formula în care ar putea apărea o continuare a ,,Memoriilor” întocmite de un alt autor. Cert e că, cei care au stat foarte aproape de Înaltul Bartolomeu ani de zile ar avea ce să scrie ca mărturie în sensul continuării lor. Dar nu numai aceștia. Sau,cel puțin strînse într-o carte așa cum au procedat în cazul Părintelui Teofil Părăianu și i s-a dedicat o carte după moartea sa.
    Da, să se unească mărturiile și mărturisirile ucenicilor Înaltului într-un volum(omagiu), sub forma diversă fie a interviului, sau a eseului etc. Ar fi foarte frumos, așa cum înmormîntarea și zilele priveghiului au adus prilejul deosebit de revedere și reîntălnire a multora dintre ei.

    RăspundețiȘtergere
  8. Sunt sigură că o să apară un ceva foarte frumos, deşi va implica într-adevăr o muncă titanică, dar rezultatul va fi pe măsură.

    RăspundețiȘtergere
  9. Să vă povestesc şi eu de la Cernica, de anul trecu, când am fost la parastasul lui Ianolide.Era un ger cumplit,mă gândeam cu groază cum o să pot stau atâta timp afară pe frigul ăla, dar mă încurajam, gânindu-mă la frigul pe care aceşti oameni l-au îndurat prin închisori(parastasul s-a făcut doar la mormânt).Cimitirul era înconjurat de lacuri şi auzeam tot timpul slujbei şuieratul puternic şi furios al vântului.Am fost foarte bucuroasă să întâlnesc în acea mică obşte personaje legendare(sora lui Valeriu Gafencu, părinţi de la Petru Vodă,rude ale lui Ianolide)şi nu am simţit cât de repede a trecut timpul.După terminarea slujbei, am dorit să căutăm un mormânt al unui părinte, dar a fost practic imposibil, din cauza gerului de nesuportat.Atunci, înainte de a pleca, am intrat să ne închinăm la moaşte, unde era o mireasmă de nedescris de la moaştele Sfinţilor Calinic şi Gheorghe; toată ziua am avut o uşoară ameţeală(fizică) de la acea mireasmă dumnezeiască.Abia acasă am realizat că am fost martorii la încă două minuni:în timpul parastasului, nimeni nu părea că suferă de frig, dimpotrivă,a fost o CALD, bine...dar atunci de ce nu am putut să mai facem încă câţiva paşi prin cimitir imediat după parastas să căutăm acel mormânt?Apoi,în timpul parastasului, noi toţi am avut lumânările aprinse în mâini, deşi în acelaşi timp cu cîntările noastre urla furios un crivăţ, care se pare că ne-a ocolit şi pe noi şi luminile suave a lumânărilor.DAR ACEASTA DOAR PE PERIOADA PARASTASULUI..Ce frumos şi discret lucrează Dumnezeu..

    RăspundețiȘtergere
  10. Doamne ajuta!
    Am citit cu mult drag tot ceea ce ati postat si sunt placut impresionat.
    Intr-adevar, va dau dreptate, din surse sigure cunosc ca deja se si lucreaza la cartea inchinata Inaltului Bartolomeu Anania.

    RăspundețiȘtergere