In memoriam IPS Bartolomeu − de ce mor oamenii?

Printre temele dezbătute de Înaltul Ierarh, moartea este cea asupra căreia a insistat de nenumărate ori. Ce se întâmplă dincolo de mormânt şi de ce mor oamenii?

Astăzi, 3 februarie, IPS Bartolomeu Anania este petrecut pe ultimul său drum de către ierarhii Sfântului Sinod, monahi, preoţi, diaconi, mulţime de credincioşi şi reprezentanţi ai celorlalte culte religioase.

Mitropolitul Bartolomeu a fost cunoscut ca fiind un om „greu” de carte, unul dintre cei mai apreciaţi oratori ai Bisericii Ortodoxe. Mulţi dintre credincioşii ortodocşi s-au apropiat de el, mai întâi, prin predică şi apoi l-au cunoscut pe omul şi scriitorul Valeriu Anania şi Părintele duhovnicesc Bartolomeu.

Moartea este singura certitudine

În ciuda certitudinii morţii, ea rămâne totuşi nedeterminată: nu putem şti nici când şi nici cum vom muri!

În general, se spune că moartea este un fenomen ce li se întâmplă numai celorlalţi. Ştiu că voi muri, dar nu cred acest lucru. Şi totuşi...

Cu toate că, în linii mari, despre moarte se poate afirma că s-a spus aproape tot esenţialul, că nimic nu ne poate surprinde, totuşi, majoritatea oamenilor trăiesc ca şi cum n-ar şti nimic despre ea.

Moartea este o evidenţă, de fapt, naturală şi familiară. Şi, totuşi, de fiecare dată când întâlnim această evidenţă, ea ne pare la fel de şocantă!

Nu vă temeţi de moarte!

Aşa cum arată Sf. Vasile cel Mare, cea mai înaltă înţelepciune a creştinului este să cugete de-a pururea la ceasul morţii. „Să murim şi să înviem în fiecare zi”, spune şi un părinte duhovnicesc contemporan.

Moartea, de fapt, este cea care ne învaţă cum să ne trăim viaţa. Să trăim clipa de acum ca şi cînd ar fi ultima. Ea ne arată cum să murim, dar mai ales cum să înţelegem lucrurile acestei lumi. Iată de ce gândul la moarte şi la Judecata de Apoi ar trebui să-l însoţească pe creştin în fiecare zi.

„Moartea nu este un fenomen, ci o pregătire a omului pentru ceea ce urmează. Noi, creştinii ortodocşi, cunoaştem că sufletul omului nu moare, ci se transformă dintr-un mod de existenţă în altul, ştiut numai de Dumnezeu. Moartea este relativă, e o punte de trecere dintr-o stare în alta. Noi credem în învierea morţilor şi în propria noastră înviere”, ne precizează Părintele Bartolomeu.

Omul moare singur

Omul abordează moartea în stare de improvizaţie sau de nepregătire. Omul vine pe lume singur şi pleacă din această lume tot singur.

Vai! Înfăptuim solitar pasul pe care nimeni nu-l face în locul nostru, dar pe care fiecare îl va face când îi va veni ceasul.

„Cât de bine şi cât de simplu”, avea să murmure Ivan Ilici înainte de a-şi da sufletul.

A muri nu face zgomot. „Nu am auzit nimic”. După ce omul îşi dă ultima suflare, se dovedeşte, înainte de toate, mizerabila noastră neputinţă: supravieţuitorii nu ştiu ce să facă, nici cu ce să se ocupe, dar nu, nu se va spune că totul s-a sfârşit...

Ce se petrece însă dincolo de mormânt?

Indiferenţii faţă de fenomenul religios şi ateii, desacralizând moartea, se vor repezi să spună că totul se termină aici. Însă lucrurile stau cu totul diferit.

De altfel, noi, creştinii credem în Învierea Domnului Iisus Hristos, în învierea morţilor şi în propria înviere. În clipa morţii, dacă sufletul credinciosului îşi va afla mântuirea, el se va muta din viaţă în adevărata Viaţă.

Cea mai bună încredinţare, în această privinţă, ne-o dă cel mai mare ostenitor şi mărturisitor al Învierii − Apostolul Pavel.

„Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră”.

Noi, oamenii murim, dar spectacolul lumii continuă. Istoria trece mai departe, cu noi sau fără noi... Trist este faptul că odată cu plecarea la Ceruri a mitropolitului Bartolomeu, credincioşii au sărăcit şi spiritual.

Aşadar, de ce mor oamenii?

Pentru că numai aşa pot deveni nemuritori.

http://www.youtube.com/watch?v=M1XVKinw26E

Ştefan Popa