Nu de mult timp am aflat de cartea autorului Florin Duțu Mistica Ortodoxă și Schimbarea la Față a Teologiei Românești: Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae: cei mai buni dintre cei mai buni de la Editura Floare Albă de Colț-2014 , o lucrare de excepție, așa  cum nu a mai fost până acum apărută sub tipar în ceea ce-i privește pe cei trei inițiatori esențiali ai mișcării filocalice românești din secolul  XX, mistuiți și lămuriți în focul epocii diabolice.
.  Ei, Nichifor Crainic, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloae,  s-au cunoscut și au avut o anume influență unul asupra altuia. Îl felicit pe autor pentru cea mai onestă și deloc lesnicioasă cercetare, documentare dar și pentru  realele concordanțe ce capacitează o asemenea sinteză, pentru o mai bună dumirire și înțelegere a ceea ce nu era suficient de clar până acum.

E covârșitoare și binevenită mulțimea de amănunte, de informații din diverse documente sau date de arhivă care scot și pun în sfârșit în  lumina cuvenită(!) chipurile  celor trei personalități culturale și spirituale dăruite de Dumnezeu acestui neam, mai ales a celor doi umbriți: profesorul , teologul, scriitorul Nichifor Crainic și Pr. Arsenie Boca. 

O recomand cu toată căldura. 

Un tablou de temniță comunistă(p. 302-305) dar merită citite mărturisirile din copilărie ale marelui profesor N. Crainic. În fond, sunt fresca României de început de veac XX.

,,Grigore Caraza despre Nichifor Crainic:

-În vara anului 1956, am stat cu Nichifor Crainic în același salon din Secția a –II-a a închisorii unde mai era și Kurt Mott, profesorul macedonean Gheorghe Zima(mort în Aiud după câțiva ani) și unul dintre frații Cioculescu. Poziția noastră era în apropierea ușii, pe partea dreaptă la intrare, la primul nivel, iar Crainic stătea la nivelul doi al priciului, pe diagonală, pe partea stângă. Era acest om atât de mare, încât tot timpul mă întrebam cum de încape într-un loc atât de strâmt, neaerisit, cu o tinetă de murdărie într-un colț și, mai ales, cărui fapt mi se datorează onoarea de a sta în aceeași încăpere cu el, cu marele Nichifor Crainic.

La ora opt, în capătul opus se auziră uși deschizându-se și un glas de gardian care striga:

,,-Lasă vorba! Ia pe câte unul și ieși în curte la plimbare!”

Afurisitul de gardian era unul dintre cei trei frați Maier, de loc din comuna Păjida, pe malul stâng al Mureșului, toți temniceri dintre cei mai cruzi, mai blestemați și mai diabolici oameni. Vasile era socotit cel mai feroce, urmat de Gheorghe și celălalt frate al cărui nume de botez nu mi-l mai amintesc. Mai avea două surori, despre care se spunea că sunt și ele temnicere, la Mislea, pe Valea Prahovei, o închisoare pentru femei condamnate politic. Deci, o familie de călăi și nu știu dacă frații Samson, cei care au făcut execuțiile în Piața Concordiei, în Revoluția Franceză de la 1789, i-au depășit în cruzime pe acești frați Maier.

La un moment dat, cineva dintre noi i se adresă lui Nichifor Crainic:

,,-Domnule profesor, vorbiți-ne ceva!”

Trebuie să spun că acest mare om era un orator desăvârșit în orice domeniu. Putea vorbi ceasuri la rând, fără oprire, fără nici o pauză de ,,ă” sau de ,,î”, oricând, la orice oră, trezit din somn sau înainte de a adormi, flămând, bolnav sau în orice altă condiție de întemnițat. În acea perioadă neagră din viața mea, am audiat multe personalități din crema intelectualității române, dar nimeni nu l-a egalat pe acest munte de om, Nichifor Crainic.

Și a început maestrul să vorbească. În poziția în care ne aflam în momentul când acesta a deschis gura, așa am rămas, nimeni nu s-a mai  mișcat. Cuvintele lui ieșeau ca dintr-o sursă de basm, dintr-un izvor de lumină, coborau parcă pe căi lactee, astrale, pe raze de luceferi. Toți din încăpere îl ascultam fascinați. Mă întreb și astăzi, cum a pus Dumnezeu atâta har în acest om și de ce o așa ilustră personalitate a trebuit să fie aruncată într-una dintre hrubele, temnițele murdare ale comunismului?

Trecuseră ore în șir și noi, furați de melodia divină a lui Crainic, nu am realizat nici când a încetat deschiderea ușilor pentru plimbare, nici când bucătarii au adus hârdaiele cu mâncare pe coridor și nici când a început distribuirea acelor lături mizerabile.

Deodată, zăvoarele au sunat surd iar ușa a fost izbită de perete. În prag -un Maier, care s-a îndreptat cu repeziciune spre maestrul nostru apostrofându-l:

,,-Crainic! Dă-mi cartea!

-Ce carte, domnule șef?

-Crainic, dă-mi cartea, spun! Nu stau eu de două ore în dosul ușii și te ascult?!!

-N-am nici o carte, domnule șef!”

Atunci au intervenit câțiva din oropsiții celulei, încercând să-i explice gardianului îngrămădit la minte:

,,-Domnule sef, dar este Nichifor Crainic! N-a citit. A vorbit!”

A stat gardianul uitându-se lung, meditând, dacă i se poate atribui această calitate unei ființe ca el, apoi, întorcându-se pentru a părăsi celula, i-a zis:

,,-Băăăi Crainic, băi! Baga-te-aș în p... mătii, da deștept mai ești!”

Nichifor Crainic era o comoară, un imens depozit de cea mai pură materie cenușie. De la dânsul mi-au rămas întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi anihileze o bună parte din suferințele ce m-au însoțit toată viața.”

,,Fapta și credința-una sunt”* IPS Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

* Cuvinte scrise de Pr. Arsenie Boca într-o carte de onoare ce aparține unei biserici sibiene păstorită de Pr. Nichifor(vechi coleg de facultate al Pr. Arsenie Boca).

Marele Zgomot

Elegia a doua, getica

Nichita Stănescu

În fiecare scorbură era aşezat un zeu.

Dacă se crăpa o piatră, repede era adus

şi pus acolo un zeu.

Era de ajuns să se rupă un pod,

ca să se aşeze în locul gol un zeu,

ori, pe şosele, s-apară în asfalt o groapă

ca să se aşeze în ea un zeu.

O, nu te tăia la mână sau la picior,

din greşeală sau dinadins.

De îndată vor pune în rană un zeu,

ca peste tot, ca pretutindeni,

vor aşeza acolo un zeu

ca să ne-nchinăm lui, pentru că el

apără tot ceea ca se desparte de sine.

Ai grijă, luptătorule, nu-ţi pierde

ochiul,

pentru că vor aduce şi-ţi vor aşeza

în orbită un zeu

şi el va sta acolo, împietrit, iar noi

ne vom mişca sufletele slăvindu-l…

Şi chiar şi tu îţi vei urni sufletul

slăvindu-l ca pe străini.

Z.A.B.-2015

Cea de a XI-a ediţie a Zilelor Artei Bizantine de la Cluj-Napoca debutează vineri, 6 martie, de la ora 18:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei cu vernisajul unei expoziții, realizate de Grupul „Sfântul Ioan Damaschin”, sub genericul „Concepte în arta bizantină“. Vernisajul va fi urmat de un concert de muzică bizantină susţinut de grupurile „Sfântul Ioan Damaschin“ şi „Deisis“, care vor ilustra muzical cele trei inițieri în misterele sacre ce marchează Imperiul Bizantin, a declarat unul dintre membrii Grupului „Sfântul Ioan Damaschin”, arhitectul Călin Chifăr.

http://www.radiorenasterea.ro/pages/article.php?id_link=2482

Parintele Ioanichie Balan Vol II - interviu Sorin Dumitrescu

4 martie 2015- Pr. Andrei Coroianu

Inscrie-ti copilul la Ora de Religie!

O serie de jurnaliști încrâncenați pe o biată oră de religie văd că au pretenția universalității. Se pricep la toate, scriu despre credință, religii, școală, politică, sport etc.  cu același aplomb, trădându-și în cele din urmă lipsa celor mai elementare cunoștințe care să le confere discernământul elementar-sănătos-nuanțat, pe care îl clamează și-n virtutea căruia pretind că  formatează ,,corect”  creierele în masă.

Democrația trebuie să devină, se pare, un talmeș-balmeș. Iar firescul să fie preumblat și în cel mai bun caz menținut cu cereri și notificări, cu cnp-uri și date personale lăsate peste tot. Cereri și foi, nesfârșite hârtii... Astfel, în scurt timp cred că și pentru a merge la biserică va trebui să depunem cerere la... stat sau patron. De dragul libertății clamate.

Viața a cam devenit un ghișeu. Cu reprize de facebook, televizor sau de mall-templul păgânismului modern,  unde, ce să vezi?  nimeni nu manipulează pe nimeni.(C. N.)

dat mai departe...

Pr. Vasile Mihoc - Privegheați (2015)

Revista Arthos nr.15

                              Gura, organ innobilat al trupului omenesc

 articol semnat de dr. Mihaela Domuta

         Cand vorbim despre gura,invariabil ne gandim la una din semnificatiile ei ca instrument de manifestare, indeosebi,a veselei,a bucuriei si bunei dispozitii, si la cele care o definesc vizibil- dinti,zambet,suras.

         Unul dintre cele mai importante mijloace de comunicare umana il reprezinta zambetul.Fiind una dintre cele mai alese trasaturi ale fetei,intregind chipul unui om,zambetul are o influenta esentiala  din punct de vedere estetic si al reflectarii  anumitor stari sufletesti.Dincolo de mult clamata mentinere in societatea actuala a    tineretii vesnice si a frumusetii perpetue,necesitatea mentinerii unui zambet sanatos,se impune.Dintii ingrijiti lasa impresia reala de curatenie si sanatate.Cateva notiuni de anatomie dentara ar putea aduce o intelegere mai larga asupra modului  in care dintii pot influenta favorabil sau nu,calitatea vietii umane.

       Asadar,dintii,componente insemnate ale aparatului dento-maxilar,sunt organe mineralizate, implantate in oasele maxilare,indeplinind functii masticatorii ,fonetice si fizionomice.Structural,dintele este format din coroana si radacina,inervat de nervi si irigat de vase sangvine.Partea vizibila a dintelui,coroana,este acoperita de smalt sau email,de culoare alba-albastruie,care constituie tesutul cel mai dur al organismului.Sub smalt se afla un strat mai putin dur,dentina sau ivoriu,de culoare alba-galbuie.Radacina dentara are la exterior,de la gingie si pana la varf, un strat dur,albicios,numit cement.Sub cement se gaseste dentina,care se continua cu cea de la nivelul coroanei.In interiorul dintelui se gaseste un spatiu,format din camera pulpara si canalele radacinilor care contin pulpa dentara sau,, nervul dintelui"-un tesut moale,rosiatic,cu vase sangvine,filete nervoase,fibre si celule. Cementul este cel care asigura articularea cu osul maxilar,prin intermediul unor filamente fine care formeaza ligamentul de sustinere al dintelui sau parodontiul.Gingia inchide si protejeaza portiunea care adaposteste parodontiul in fata agresiunii bacteriilor.Toate aceste structuri compun o perfecta armonie morfologica si functionala, tulburarea ei declansand stari patologice ale intregului sistem dento-maxilar.

        Astfel,ca o consecinta a unui mod de viata agitat si stresant in zilele noastre,si a unei alimentatii ultrarafinate,prea bogata in dulciuri si fainoase, diferita de cea din trecut,caria dentara este cea mai frecventa suferinta a dintilor.Boala care ii distruge,evoluand de la periferie(smalt) spre centru(camera pulpara),prin complicatiile sale,caria poate afecta intregul organism.Cercetarile clinice au dovedit actiunea a trei factori cauzatori,si anume,1.placa dentara(o substanta puternic aderenta care se formeaza pe dinti din resturi alimentare,mucus salivar si bacterii);2.terenul(ereditatea,conformatia dintelui);3.alimentatia.Bacteriile placii dentare degradeaza dulciurile care ajung in gura,prolifereaza si secreta acizi care ataca dintii,decalcificand initial smaltul,apoi dentina si stimuland formarea unei cavitati.La inceput nedureroasa,caria progreseaza,marind cavitatea si permitand bacteriilor din saliva sa invadeze pulpa dentara,determinand inflamatia sau necroza acesteia.Netratata ,infectia din interiorul dintelui,poate afecta osul maxilar si tesuturile moi ,prin legatura care se formeaza la capatul radacinii intre canalul ei si spatiul din jur.Afectarea pulpei dentare se poate manifesta prin durere spontana,sensibilitate la rece si la cald,la contactul cu frigul si caldura,durere la muscatura,o ulceratie la nivelul gingiei prin care curge puroi,mobilitate anormala a unui dinte.Tratamentul precoce al dintilor cariati ramane o masura profilactica pentru prevenirea cariei dentare, alaturi de o igiena bucala atent efectuata.

    De asemenea,daca depunerile de placa dentara nu se vor indeparta printr-un periaj corect,ele se vor mineraliza si vor forma tartrul,supragingival si subgingival,cu efecte patologice.Bacteriile din placa favorizeaza inflamatia cronica a gingiei,care va sangera la periaj si care poate afecta atat parodontiul cat si oasele din jur,generand parodontopatii.Netratata,gingia se va retrage vizibil.Se vor forma asa-numitele pungi gingivale(parodontale) care se vor adanci tot mai mult,ducand la distrugerea parodontiului,micsorarea stabilitatii dintilor si chiar la pierderea lor.Indepartarea sistematica si minutioasa a placii bacteriene si mentinerea unei riguroase igiene locale sunt mijloace potrivite pentru prevenirea afectiunilor parodontale.

   Pierderea unuia sau a mai multor dinti,atrage dupa sine tulburari functionale masticatorii ,fonetice si fizionomice.

    In masticatie ,prin miscarile mandibulei si cu ajutorul dintilor care actioneaza precum lamele unei foarfeci,se realizeaza taierea,faramitarea si zdrobirea alimentelor,impregnarea lor cu saliva,iar prin miscarile limbii,formarea bolului alimentar cu influenta si asupra functiei deglutitiei.In urma extractiilor dentare,alimentele vor fi insuficient zdrobite ceea ce va duce frecvent la imbolnaviri gastrointestinale si la o slabire a rezistentei organismului.

     In fonatie(actul vorbirii),cavitatea bucala este angajata fundamental,sprijinind alcatuirea sunetelor.Astfel,pronuntia cuvintelor necesita anumite miscari ale limbii,buzelor,cerului gurii si dintilor.Lipsa unui singur dinte din zona anterioara a gurii,cauzeaza adevarate dificultati fonetice.

     Functia fizionomica(estetica) este legata si ea de integritatea aparatului dento-maxilar.Absenta unui dinte sau a unui grup de dinti,in urma extractiilor,va declansa aparitia de spatii libere,deplasari  verticale sau orizontale ale dintilor invecinati dintilor extrasi,fapt care va avea efecte fizionomice vizibile.

     Evolutia remarcabila a medicinei dentare actuale  permite prin tehnologiile performante utilizate,aplicarea cu o mare rata de succes a unor metode terapeutice avansate care sa restabileasca functiile pierdute ale sistemului dento-maxilar.

     Controalele periodice  la cabinetul de medicina dentara,prezentarea la medic in timp util,odata cu aparitia  primelor simptome neplacute,duc la evitarea riscurilor si a complicatiilor generale(digestive,cardiace,renale,articulare)cauzate de neglijarea imbolnavirilor dentare.

      Dincolo de aspectele medicale semnalate,merita sa zabovim cateva clipe asupra dintilor si a gurii,cautand la desavarsitul lor rost duhovnicesc.Parintele Arsenie Papacioc spunea:,,De ce a creat Dumnezeu cap(si gura),creier,inima si degetul asta mic?Le-a creat ca sa fie intr-o mare unitate,fiecare cu functia lui indispensabila.Asa suntem si noi cu ceilalati.Nu suntem rupti de ei."

      Parte fascinanta a trupului zidit de Dumnezeu,gura se configureaza ca primul organ care ia contact direct si tangibil cu Trupul ,,Celui care S-a dat pe Sine a fi mancat si baut".Se cuvine a o pastra curata pentru a-L putea primi pe Hristos in noi cu toata curatia sufleteasca si trupeasca.

       Despre Constantin Noica povesteste Nicolae Steinhardt ca,atunci cand era vizitat in singuratea sa binefacatoare de la Paltinis,acesta,cu o mare simplitate, era pregatit in orice timp sa se aseze la masa si sa faca din ospatul roadelor pamantului ,un  prilej de a-si desfata comesenii vorbindu-le si  despre cele ale duhului.Iata,gura ca organ al cuvantului,plin de viata si vigoare,stralucind ca un potir din care curg cu putere, nestavilit,vorbe folositoare de suflet,dulce-impovarand inima si mintea.

         ,,Caci din prisosul inimii graieste gura"(Matei12,34).Gura,legata indisolubil de inima,exprima cuviosenia si tresaltarile inimii,adancurile ei.Gura este cea care marturiseste Adevarul,izvoraste binecuvantari,aduce cantari de lauda si multumire,cinsteste,preamareste,cheama la virtute,insufleteste,sfatuieste si indeamna,readuce la viata si inzdraveneste.

     Uneori,insa,gura,,organ al sfintelor rugaciuni si al cuvintelor"se preface in ,,organ a toata vorba nebuneasca",graieste faradelegi,cuvinte rele si neadevarate,ponegreste si defaima.

      In Pilde(30,14)se vorbeste de,,un neam al carui dinti sunt ca sabiile...ca sa manance pe cei sarmani de pe pamant",reflectand pornirile oamenilor inspre rautate.

        Dintii sunt madularul care a muscat din fructul oprit,dar si strajerii in alb care apara limba ascunsa dupa zidurile lor, impotriva pacatelor cu cuvantul.

     Poetul Ioan Alexandru vede in ,,Cantarea Cantarilor",acolo unde este infatisata frumusetea fara egal a miresei,imaginea cea mai plina de lirism a chipului ei ,cu dintii albi desavarsiti,, precum o turma de tunsori/Ce ies din adapatoare/Care toate au gemeni/Si stearpa fara miel nu-i./Precum o coarda rosu inchisa buzele tale/Si gura graiului tau fermecatoare".Pentru Ioan Alexandru,gura este,,ca un boboc inrourat de trandafir,ca un potir in care salasluieste cuvantul,al carei farmec si rost este incoronat de rostire,de grai". 

      Dintii,gura,zambetul,toate acestea subliniaza pregnant trasaturile chipului. Costion Nicolescu descrie chipul ca fiind,,catapeteasma a sufletului.Dincolo de el,se junghie pe altarul inimii Cuvantul-Paine la flacara cuvintelor imnice.[...]Iesim in intampinarea celuilalt in primul rand cu chipul.Ne daruim celuilalt (si)prin chip.De chip ne indragostim la inceput.Chipul ne tine in aceasta stare suprema.Suntem toata viata in cautarea unui chip,in cautarea chipului iubit[...].In cautarea Chipului lui Hristos."

    

Bibliografie:

Dictionar de medicina-Larousse,Ed.Univers Enciclopedic,Bucuresti,1998

 

***,articolul ,,Aspecte clinice privind localizarea si modul de evolutie al leziunilor carioase simple",in Revista Romana de Medicina Dentara,Nr.2,2008

 

David A.Mitchell,Laura Mitchell,Ghid clinic de stomatologie,Ed.BIC ALL,Bucuresti,1999

 Emilian Hutu,Edentatia Totala,Ed.National,Bucuresti,2000

Pavel Chirila,Meditatie la Medicina Biblica,Asociatia Medicala Crestina Christiana,Bucuresti,1992

Ioan Alexandru,Cantarea Cantarilor,Ed.Stiintifica si Enciclopedica,Bucuresti,1997

Costion Nicolescu,Chipul ca o catapeteasma,Ed. Sophia,Bucuresti,2009

............

de Daniel Turcea-EPIFANIA


La apa Babilonului


privind acum, în duh, în înțelesuri
în câmpurile înserării, lângă ziduri
unde-i doar șoapta ce adie, cum
   se va sfârși în sânge-mpărăția
    cu-ai săi satrapi ce nu-și mai știu
        mulțimea de popoare și de zei
și se va ridica din nou cenușa
ca o înțelepciune peste urme
și așezări și trupuri risipite
ținând sub pleoape netrăite zile
ca și cum nemurirea i-a orbit
privindu-le prea mult iertata viață



și parcă el murea în fiecare
căci fiecare risipea lumină
și aduna cenușă
       și-ar fi fost
  cu fața numai raze și era
mai însetat de sânge ca un tigru
asirian, cu fața în țărână
și-atunci
  cel care moartea le zărea, vedea lumina
cum părăsește ca o respirare
și lasă-n suflet numai întuneric
simțea al lumii gust
de iarbă rea
   se bucura că nu-i fără de moarte
       prea desfrânata, din deșert, cetate

fusese vremuirea cât coboară
o clipă noaptea, din mulțimea razei
de care ochii însetați se-ascund

rosti atunci
da, risipi-va grecul
splendoarea Asiriei
va fi un râu de purpură
și singur, îngrozit, peste stihii
stăpânitorul va muri ca sluga
pustiul înghețându-i în orbite


Platon

utopie, insulă spre care ning
   din toate direcțiile, ca o prăbușire
   a cosmosului
  o, pelerinii neantului

rătăcitorilor
   planetele oaze
      vă desenează în nopți iluzia
                      Cetății

feriți-vă
viața e înșelătoare. Chipul tău, Narcis, frumosule
oglindit în mereu altă undă a morții


suflete


                      nu-ți cere trup.

                                                                                        (pictura îmi aparține)

Am văzut Leviathan

Filmul pe internet:  http://filmehd.net/leviafan-leviathan-2014-filme-online.html

Leviathan este ultima ,,parabolă” cinematografică  a lui Andrey Zvyagintsev. Căci așa cum ne-am obișnuit, miza principală a artei  ilustrului regizor rus este cu precădere pildică. S-au scris deja multe cronici pe seama Leviathan-ului, de altfel premiat de mari jurii și n-am să-l descriu sau să-l povestesc pe scurt aici. 

Ca de obicei la Andrey Zvyagintsev  imaginile au o putere de sugestie fantastică, servind și conotațiilor simbolice pentru a întări adâncimea și lărgimea temei,  evident la cote artistice înalte. Relațiile umane voit sunt frust ,,portretizate”. Mai degrabă sunt doar tușele unor schițe. Pe alocuri se resimt câteva incoerențe și momente care  pot lăsa să se înțeleagă că ,,toate sunt o apă și un pământ” în cele din urmă. Aici îl suspectez pe regizorul artist de păcatul generalizării, de tratarea(implicarea)  grăbită a unor personaje care pot fi judecate superficial,  sub incidența strict episodică/fragmentară(vezi dialogul lui Kolea cu preotul sărac). Poate aici e încă o zonă de risc pe lângă cea a deranjării aluzive directe pentru care regizorul plătește tributul de a fi controversat și repudiat la ora actuală de mediile politice și eclesiale rusești. Și foarte apreciat de alții...

Leviatanul este balaurul adâncurilor, simbol demonic al puterii și urâciunii pustiirii dezlănțuite,  care apare menționat în Vechiul Testament la Iov.

Acțiunea din film  e cât se poate de recentă, tipologiile  personajelor variate, mistuite însă de o cumplită neputință care are în cele din urmă un numitor comun, patima cu slăbiciunea ei.

Întâlnești tot ce se poate în tablou. Agonie, cinism,  promiscuitate, nedreptate, mânie, iraționalitate, viciu, mecanica și automatismele birocratice ale unui stat mamut care strivește prin ele persoana, obișnuința vulgară,  comunicarea fără comunicare sau fără rezonanță reciprocă reală, incapabilă numai de simulacre,  răzbunare brută,  trădarea meschină în prietenie(nimic din ceea ce ar putea fi modelul prieteniei David-Ionathan),  denaturarea familiei prin lipsa de rezistență la presiuni și ispitiri, ,,tălmăciri”(halucinante)  răstălmăcite ale Evangheliei care întrețin păcatul și puterea pământească abuzivă, spălarea mâinilor, minciuna etc. Nu mă grăbesc să pun etichete  personajelor. Pe scurt,  fresca unei omeniri la scară mică pentru care supraviețuirea ei nu se mai poate  face decât cu prețul încălcării celor 10  Porunci dumnezeiești. Adevărul atât de clamat pare că a murit și e îngropat continuu pe toate căile. Orice gest de bine, sau pornire interioară(a personajelor)  de omenie, orice urmă de conștiință a binelui,  sunt, mai devreme sau mai târziu, deturnate  în favoarea țesăturii de intrigi și repercusiuni  nefaste. Fața lucrurilor e întoarsă mereu pe dos. Pentru asta, conștiința se cere mereu anesteziată în alcool. Votca  e drogul care susține iluzia vitalității normale și relaționarea. Când mănâncă și beau, în film, oamenii sunt urâți, neîngrijiți. Semnele unei denaturări umane profunde. Eroul  principal Kolea,  mistuit de patimă și viciu,  își este sieși dușman mai mare  decât orișicine, în ciuda iovului ,,drept” care luptă pentru adevăr, pentru conservarea valorilor(din tată-n fiu) și dreptate. Puterea exterioară vrăjmașă nici măcar nu trebuie să se implice mult pentru a-l distruge...

Ca în mai toate filmele lui Andrey Zvyagintsev, acțiunea debutează cu scene de viață cât se poate de banale, sub semnul obișnuinței sau normalului,  însă tensiunea deznodământului crește gradat până atinge un punct maximal și totul primește o valență pildică surprinzătoare. În cazul Leviathan-ului, momentul slujbei din biserică cu minunata predică despre Adevăr, momentul  ipocriziei maximale. Cum îmi spunea un prieten care mi-a și semnalat filmul, ,,Îți vine să cazi de pe scaun” când vezi ce vezi. Ambianța aceea liturgică din film mă trimite cu gândul la pericolul de care a vorbit și a scris Părintele Seraphim Rose(fără să-l redau cu sursă exactă): biserici îngrijite, cu rânduială exemplară, icoane bine/corect  pictate, fast  în cult, predici calibrate retoric bine ancorate  în solul dogmatic, doar duhul, unul... anti-hristic. De aceea, filmul este o lecție  bună, să luăm aminte.  

Iov, Capitolul 41

1.	Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?
2.	Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?
3.	Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe?
4.	Ori va face cu tine legământ şi-l vei lua la tine rob pe toată viaţa?
5.	Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ţi înveseleşti fetele?
6.	Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată de vânzare şi negustorii să-l vândă cu bucata?
7.	Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul pescăresc?
8.	Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată!
9.	Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ.
10.	Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine?
11.	Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu.
12.	Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui şi despre tăria lui şi despre frumoasa lui întocmire.
13.	Cine a ridicat pulpana din faţă a veşmântului lui şi cine poate pătrunde în căptuşeala armurei lui?
14.	Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori!
15.	Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic.
16.	Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele.
17.	Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart.
18.	Din strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor.
19.	Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei.
20.	Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care fierbe.
21.	Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări.
22.	Puterea lui e adunată în grumazul lui şi înaintea lui ţâşneşte groaza.
23.	Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă.
24.	Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de dedesubt.
25.	De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi din faţa lui.
26.	Să-l atingi cu sabia nu foloseşti nimic; nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul.
27.	Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.
28.	Săgeata nu-l pune pe fugă şi pietrele din praştie cad pe el ca nişte pleavă.
29.	O săgeată pentru el este un pai în vânt şi îşi bate joc de vâjâitul unei lănci ce zboară.
30.	Sub pântecele lui sunt nişte solzi ascuţiţi; când dă prin noroi, pare că dă cu grapa.
31.	Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea într-un cazan de fiert mirodenii.
32.	El lasă în urmă o dâră luminoasă şi adâncul pare un cap cu plete albe.
33.	Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica.
34.	El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice".

Lévon Minassian & Armand Amar (duduk)

 fragilă.  privirea. un semn/nod al eternității agățat în efemer.

Photos by Steve McCurry

Armand Amar - La Genèse