Ierusalime, Ierusalime! De te voi uita, uitată să fie dreapta mea!(Psalm 136)

După ce am văzut Ierusalimul- oraș de munte cu un relief foarte auster și foarte tensionat din toate punctele de vedere, dar de o o frumusețe intrinsecă unică, am înțeles mai bine de ce a trebuit să fie răstignit prin vicleană condamnare la moarte Fiul Lui Dumnezeu, tocmai aici. Iar în Galileea -zonă mai blajină, liniștită, primitoare și frumoasă ca așezare, am înțeles mai bine de ce Hristos a petrecut mai mult timp acolo, de acolo i-a ales pe Apostoli. Tot acolo, în Galileea, a predicat și a învățat și a săvîrșit o mulțime de mari minuni. De ce Samaria era o altfel de regiune evitată de evrei și totuși Hristos alege să treacă prin ea, de ce a fost și Muntele Ispitirilor și toate celelalte. Sunt locuri care rămîn în memorie și poartă o amprentă sfîntă.

Personal, cel mai bine m-am simțit:

-pe Muntele Fericirilor, o platformă pe care o copiază așezarea Reginei Maria de la Balcic- grădini exotice minunate cu panoramă la Marea Neagră. Aici este o vedere largă, calmă, liniștitoare, contemplativă spre Marea Galileei, de un pitoresc ce conduce inevitabil mintea spre altă lume, smulsă de nivelul senzorial și senzual a naturii. Cu aproape două milenii în urmă aici Hristos rostea Fericirile și Predica de pe Munte. Nu putea fi un alt loc decît acesta...

- a urmat Taborul pe aceeași linie pacifistă și profund contemplativă. Muntele Taborului seamănă cu cupola/ bolta unei catedrale bizantine; frumoasă vedere și un așezămînt cu maici românce foarte îmbunătățite duhovnicește.

-la Marea Tiberiadei sau Galileei, la malul căreia au stat atâtea mulțimi de oameni în jurul Mîntuitorului ascultându-l când le vorbea, unde s-au întîmplat marea parte din minunile înfăptuite de El printre care înmulțirea celor doi pești și 5 pîini. Memorie vie a acelor timpuri și fapte e păstrată de duhul naturii, un loc în largul căreia lași apele  să-ți curețe adîncurile inconștientului...

-la Biserica Rusească închinată Sfintei Maria Magdalena unde se află moaștele Sfintei Elisabeta(sora ultimei țarine) și a companioanei sale Varvara. Moaștele lor sunt întregi.

-la casa-peștera Sfintei Elisabeta și a lui Zaharia, unde a stat și Maica Domnului trei luni.

Este un loc mai retras aflat la periferia Ierusalimului.

-la Mănăstirea rusească a Înălțării Domnului din Ierusalim de pe Muntele Eleonului, cu clopotnița înaltă care domină întregul Ierusalim și unde se află locul celei de-a doua găsiri a Capului Sf. Ioan Botezătorul și piatra pe care a stat în genunchi Maica Domnului cînd privea cum se înalță la Cer Iisus Hristos Fiul Lui Dumnezeu.

-la Așezămîntul românesc din Ierihon(Palestina), socotit a fi cel mai vechi oraș din lume de cca 7000 de ani.

-la Hozeva.

-la Biserica Sf. Mormînt.

Au mai rămas atâtea nevăzute...

Țara frumoasei Galilea

rodnică și bogată

culturi

Marea Galileii

,,ape numesc ce nu pot numi...”(D. Turcea)

Marea Galileii și locul unde altă dată Iisus stătea cu Sf. Apostoli și cu mulțimile de oameni

Muntele Tabor

Minunatul Tabor, ca o cupolă bizantină

vedere de pe Tabor, în față se vede orașul Nazareth

tot vedere de pe blîndul Tabor

pe Muntele Fericirilor, cel mai plăcut loc din Galileea și Țara Sfîntă; cred că după platforma aceasta cu vedere spre Marea Tiberiadei, Regina Maria a gîndit grădinile cu vedere panoramică spre Marea Neagră de la Balcic(Bulgaria)

vechiul  baptisteriu de piatră în formă de cruce de la Capernaum

Iordanul cel binecuvîntat

apele blînde și pline de pește ale Iordanului, ape binecuvîntate, cu multe alte viețuitoare printre care nurci și nagîți

un rămas bun de la Mărea Tiberiadă și Galilea

spre Samaria

Samaria pe unde a trecut Hristos nu fără rost.

Muntele Ispitirilor așezămînt ortodox în Palestina

Așezămîntul din Pustia Hozevei, unde a stat Sf. Pr. Ilie și unde s-a nevoit sfîntul român Ioan Iacov Hozevitul a căror moaște sunt aici întregi; un pustiu unde la început de noiembrie aveam senzația după ecoul ciripitului păsărelelor în ochiul de vegetație din jurul mănăstirii săpate în stăncă că este Săptămîna Mare și vin Paștile; că e primăvara;pe acest drum am avut privilegiu să o întîlnesc pe Maica Siluana Vlad.

Ierusalim

Anca și în spate cimitirul din Valea lui Iosafat

Valea lui Iosafat, chiparoși

Biserica Mormîntului Maicii Domnului de unde s-a înălțat Maica Domnului la cer; aici ne-a vorbit Părintele român Anatolie

piatra mormîntului Maicii Domnului

Biserica Rusească a Sfintei Maria Magdalena de pe muntele Măslinilor, un loc foarte frumos unde se află moaștele întregi ale Sfintei Elisabeta(sora ultimei țarine) și a companioanei sale Varvara, împreună cu multe alte moaște printre care și ale Sf. Maria Magdalena.

Un loc plin de har din miezul Ierusalimului.

piatra de pe care S-a Înălțat Domnul Iisus Hristos la Cer(locul aparține acum musulmanilor)

curmal roditor

Biserica Nașterii Domnului Iisus Hristos din Betleem (Palestina)

vechi mozaic bizantin păstrat în Biserica Nașterii Domnului Iisus Hristos din vremea Sf. Împărați Constantin și mama sa Elena

locul unde S-a născut Domnul nostru Isus Hristos, stea de argint dăruită de domnitorul Moldovei -Vasile Lupu

Betleem(Palestina)

Grota Sf. Lazăr cel înviat din morți a patra zi (Betleem, Palestina)

intrarea noastră pe drumul Calvarului prin Poarta Florilor sau Poarta lui Irod

piatra de tortură în care a fost ținut Hristos cu picioarele în temniță în noaptea dinaintea Supliciului

tipul de joc al soldaților romani prin care au jucat și au tras la sorți Cămașa lui Hristos; piatra se află în Biserica catolică din Curtea Consistoriului unde a fost biciuit, torturat și judecat Hristos de către Pilat din Pont

așa arată azi Calea Crucii sau Drumul Calvarului; azi un calval băzărit.

stâlpul din afara Bisericii Sf. Mormînt care a crăpat cînd a venit Sf. Lumină prin el arzînd ca o torță atunci cînd ortodocșii nu au fost lăsați să slujească la slujba Învierii ci au fost nevoiți să stea afară la porțile închise ale Bisericii rugîndu-se.

aici este locul unde s-a aflat Sfînta Cruce,în vremea Sf. Împărătese Elena,

undeva la subsolul Bisericii Sf. Mormînt

Piatra Ungerii cea binemirositoare

călugăr grec de la Sf. Mormînt, cel care spunea tuturor:,,Vista!”(repede!...); se intra în anticamera Îngerilor și apoi în Sf. Mormînt; aici am stat într-o noapte împreună cu un grup de ruși la Sf. Liturghie.

pelerinajul nostru încheiat în piațeta din fața Sf. Mormînt

Au fost și multe alte locuri pe care nu le-am mai menționat .

Îmi cer scuze pentru eventualele greșeli de exprimare și scriere, sunt cam obosită, nu știu de ce.

Această postare o dedic Andreei Hopîrtean cu nădejdea să îi transmit ,,un pic” din ceea ce am văzut acolo. Nu știu dacă am izbutit.

părți mai întunecate

Locurile Sfinte, sau urmele lăsate pe unde a trecut  Mîntuitorul și Domnul nostru Iisus Hristos,

nu prea le-am fotografiat, Am avut o reținere nu doar din motive estetice ci mai ales spiritual- duhovnicești. Un fel de blocaj personal. Vă spuneam că în Tara Sfîntă pietrele și natura vegetală vorbesc mai mult despre Hristos decât cele ce reușit oamenii din ,,evlavie” să facă cu și pentru memoria vie a acestor locuri sfinte. Cu toate acestea, merită vizitate, pentru a înțelege mai bine contextul geografic, istoric, social etc. al Sfintei Evanghelii. Cele mai multe locuri de închinare pe care le-am vizitat aparțin Bisericii Catolice. Așa a fost să fie pelerinajul nostru.Unele seamănă cu adevărate mausolee(cum este Biserica Bunei Vestiri din Nazareth) adică sunt dovada pur omenească ale  unor ambiții(la granita patologiei) arhitecturale moderniste, ieșite de sub control și secularizate - cum este Biserica catolică construită deasupra casei soacrei Sf. Ap. Petru din Capernaum, în comparație cu simplitatea peșterilor de la subsolul acestora, unde s-au petrecut, trăit și s-au săvărșit marile evenimente evanghelice, și unde, mai simți păstrat duhul bun al locului.

Nu fără sens a ales Hristos peștera ca topos al Nașterii Sale,  ca loc mult mai curat, datorită nobleții materiei simple și naturale, așa cum nu-l găsești de cele mai multe ori acolo unde intervine forța creatoare a omului complicat, sofisticat, plin de sine și neodihnitor Duhului Sfânt.

Capela catolică din așezarea unde a locuit și a adormit Maica Domnului(Ierusalim);

e foarte psihologizantă o asemenea reprezentare a Maicii lui Dumnezeu și periculoasă pentru raportarea noastră la duhul Maicii lui Dumnezeu;

nu m-am simțit bine deloc acolo, deși multora li se părea un loc plin de har, pioșenie și de impact religios;

una dintre reprezentările ,,rezonabile” ale Maicii Domnului din curtea

Bisericii catolice a Bunei Vestiri din Nazareth

Așa arată crucea de la altarul Bisericii Catolice din Capernaum ridicată în  locul unde a adăstat Iisus Hristos în casa soacrei lui Sf. Petru; o cruce golită de sens simbolic și trancendental(tocmai!...) prin verticala retezată, amputată;în general, la Mise Sfintele Sacramente(Taine) sunt slujite în simple pahare de sticlă și farfurii sau tăvi obișnuite; inteiorul e dotat cu bănci confortabile de jur împrejur; îmi pare rău că trebuie să remarc acest fapt absolut dureros al secularismului occidental și extrem de contaminant;aici e  o inovație estetică care denotă o adevărată mutație în mutația dogmei creștine  în sensul dreptei închinări.Orizontala(lumea) își pierde tot mai mult axul vertical și legătura cu Cerul, cu Divinitatea...

altar catolic la Biserica Bunei Vestiri, din p. meu d.v, o clădire imensă ca spațialitate, absolut monstruoasă

foto: Crișan Anca

File de jurnal* -Ion. D. Sîrbu

Foto: Irinel Cârlănaru-

http://idealphotoro.wordpress.com/

,,Cineva parcă ar face ca lumea să piardă gustul vieții”. Nu țin minte cine a spus asta. Dar, mă gîndesc: poate că noi toți jucăm într-un mister simbolic al morții tuturor neamurilor, al morții omenirii întregi.

(Turnul Babel ,,a explodat” în 3000 de limbi și seminții: acum tot atîtea limbi și seminții îl reconstruiesc spre a se putea reuni... în neant.)

De trei generații, îmi scrie Ramon, s-a realizat scîrba de trecut, scîrba de viitor, scîrba de viață în general.. De valori, de schimbări, de reforme ale reformelor. A pierit între timp ,,hirea neamului, lacomă de înoiri”(Miron Cristea). S-a atrofiat simțul devenirii, încrederea în mersul înainte( și în sus) al Istoriei. Murim mai ușor, aproape fără regrete, bucuroși că, în sfîrșit, am scăpat.

Oare? Nu cumva sub teatrul acestui dezgust filosofic se ascunde o imensă poftă de a păcăli moartea? De a-i juca o farsă? De a rîde cu lacrimi ...la urmă!?

Sindromul struțului, sado-masochismul ignoranței, fuga de real, acoperirea adevărului cu cifre, vorbe, promisiuni. Omisiunea și diversiunea tuturor discursurilor, evitarea sistematică a esențialului( a omului și a necazurilor sale), înlocuirea adevărului nu cu o minciună(ceea ce ar fi totuși ceva), ci cu un simulacru de adevăr, cu o mască de vorbe, convenționale și pur formale.

Forma cea mai copilărească a Prostiei ar fi cruzimea. Fiindcă celelalte forme, mai mature și mai complexe-cum ar fi suficiența, îngînfarea, nevoia de lingușitori, alaiul și uluiala, foamea după dragostea mulțimilor și a subalternilor, setea de decorații și distincții, pohta de a ordona, nepohta de a mai asculta altă părere etc.-sunt incomparabil mai nocive decît simpla cruzime, adică plăcerea animalică de a bate, ucide, urmări și ancheta.

Într-o epocă total antisocratică, singurii și ultimii care mai aplică maieutica(metoda de obținere a ,,adevărului” prin întrebări succesiv inductive) nu au mai rămas decît...anchetatorii și procurorii.. Ei pot să scoată din oricine, orice, oricînd chiar și urletul modern și contemporan după cupa de cucută salvatoare.

Va veni ziua în care, asemeni chinezilor vom declara ca ,,sfînt” orice om cinstit. Atît de rar va fi el-și atît de greu va fi să rămînă nepătat, (la noi s-a născut cuvîntul scabros:nemînjit) încît un asemenea exemplar va echivala cu un adevărat miracol.

Știința explică o mulțime de lucruri și fenomene pe care nu le cunoaște, analizează și măsoară o mulțime de cantități și calități pe care nu le poate înțelege, controlează o mulțime de energii ce îi sunt total străine și adverse- și ajunge astfel să știe și să posede infinit mai multe cunoștințe decît cunoaște și înțelege de fapt.

Toată civilizația noastră este consecința unui cosmic tupeu epistemiologic: cunoaștem doar două-trei litere din alfabetul ontic, dar avem gata rugurile toate pe care vom arde întreaga geneză.

Toată lumea știe -îmi spune frizerul- că din Hitler s-au născut o mulțime de hitlerași, din Stalin au derivat prin clonare sau sciziparitate-o mulțime de stalini mai mititei- dar nu mi se pare că Europa își dă seama că aproape întreaga sa diplomație (atlantică sau pacifică) derivă azi din Chamberlain, Daladier, Petain, Pactul Ribentrop-Molotov ca și actul criminal de la Munchen rămîn arhetipuri model pentru întreaga diplomație a lumii zise libere. Actul de la Helsinki, privit de aici, mi se pare o uriașă cucerire a totalitarismului mondial, tocmai fiindcă el constă în grațioasa obligare a diplomației occidentale de a sta de vorbă cu șefii popoarelor, ignorînd total popoarele subjugate: mai mult, cerînd ca ele, popoarele acestea așa cum sunt, total lipsite de drepturi și putere, să caute să repare greșelile stupide ale diplomațiilor care au iscălit acolo actul de recunoaștere a statu quo-ului a hotarelor prezente, strecurînd, cu teamă și șmecherie în coșul trei, cîteva amendamente privind drepturile omului. Vom avea nevoie de un nou Helsinki care să facă deosebirea între dreptul popoarelor și drepturile reprezentanților lor.

Sf. Augustin îi mulțumea lui Dumnezeu că nu îl face răspunzător și pentru visele sale. Noi trebuie să-i mulțumim fiindcă ne pedepsește cumplit pentru visele noastre politice. Omul visează ca un porc, omenirea visează ca un balaur.( Nu mai visez demult femei goale(...) insule ale lui Euthanasius: visez că iar mă urmăresc, că iar mă arestează, că iar mă închid. Cred că și Patria de ar trebui să viseze, nu ar mai visa baricade, revoluții, flamuri de libertate și frăție- ci jandarmi și perceptori care vin iar și ne storc de cote, iar ne duc la muncă sau defilare, iar și iar ne pun să agităm stegulețe în urma unor portrete ce nu se termină...)

Suntem un popor sceptic: minunile la noi rar mai țin mai mult de trei zile, în schimb, sărbătorile prostiei durează cîte un secol.

Au loc disocieri paradoxale în gîndirea oamenilor(...) Evoluăm în cerc, din zece în zece ani, ne întoarcem exact la lozincile cu care am plecat la drum. Pe parcurs, profitînd de importanța spiritului moral sa moralizator, clasele și castele sociale se refac, morala banului și a mafia corupției se lărgește, apar săracii și bogații, cei slabi și cei puternici: cei slabi care nu pot schimba nimic și pe nimeni, -și cei puternici, pe care nimeni și nimic nu-i poate schimba”. Toate acestea sub ploaia musonică a decretelor și reformelor ce anunță, mereu și mereu, noi reforme, noi schimbări, noi revoluții în ceea ce privește noul.

Numai Spiritul cunoaște taina mersului în sus și înainte: numai Spiritul neagă legile entropiei, numai el se îmbogățește cu cît e cheltuit mai mult și mai generos: materia se mișcă în cerc, se cheltuiește în sine și repede, chiar și atunci cînd materialiștii săi posesori au o busolă ideologică, o stea polară și chiar un Cîrmaciu omniscient.

(...)Cel mai curat adevăr e ascuns în muzică și poezie; cel mai dur, mai barbar și mai periculos, în știință și ideologii.

Culmea paranoiei. Hitler, în 1944: ,,Dacă în trei luni nu îmi puneți victoria definitivă la picioare, înseamnă că nu m-ați meritat”.

Sunt obligat(de memorie și de istorie, am trăit sub șapte dictaturi succesive) să consider paranoia mai mult decît o oarecare boală psihică: cred că ea este pedeapsa pentru păcatul trufiei și a puterii fără limite. Toți posedații sunt niște paranoici- și orice Șefie necontrolată este sau poate deveni o sursă de nebunie.

Aplauzele, de pildă, l-au înnebunit pe ,,actorul” Nero, aplauzele pot deforma cabotinismul oricărui om urcat pe o scenă, aplauzele pot să ucidă ciorile și să stîrpească șoareci (Mao)-dar aplauzele politice pot naște mari tirani. Cuvîntul de sus, rostit peste capetele ce aplaudă, poate naște oricînd și la oricine o stare de paranoie.

(Blaga: ,,celula nervoasă a poeților și tiranilor nu rezisntă la lingușiri și laude”.)

Există o foame retorică, o patimă a oratoriei, o ducere în ispită prin tribune, catedre, microfon. Limba își are perfidiile ei, armele ascunse prin care nu lovește direct, dar compromite și dezumflă.

,,La lada de zestre a Bunicii, nu avem voie să umblăm decît foarte rar, cu parcimonie, și numai la mare nevoie sau la sărbătoare”-citam eu, din memorie, pe Lucian Blaga. Aveam nevoie de acest citat ca să apăr, cît pot, istoria, folclorul și satul arhaic de uzul și abuzul năvălitorilor barbari.

Dar cum ne putem apăra de numărul tot mai mare de oratori de ocazie? Eu însumi am cunoscut plăcerea de a vorbi ,,liber”, în fața unui public hipnotizat de artificiile mele culturale. ,,Ratarea lui Goga, îmi spunea același Lucian Blaga, a început din ziua în care a descoperit că este un mare orator: a urmat politica, tribunele, vuietul aplauzelor...și căderea apoi în șanțul istoriei neiertătoare”.

A profita de ,,darul vorbirii” este, probabil, un păcat împotriva tăcerii ca formă de înțelepciune și mîntuire. Tribuna costă viața, aplauzele se ispășesc din greu. Sub o formă sau alta, mai devreme sau mai tîrziu.

Actorul, pensionat de curînd, (,,jignit în Ființa sa) este de părere că așa cum a dispărut duelul, ca mijloc de a rezolva diferendele de onoare, va dispărea cuvîntul și dialogul, ca mijloc de a dezbate diferențele de opinie.

,,De altfel, argumentează el, trăgîndu-mă furios de revere, nu ai observat? Noi, românii, spunem ,,părere” la ,,opinie”. Or, ,,părere” vine de la ,,a părea”, un fel de iluzie, de vis, de moft relativ și trecător. Dialogul se face în doi, pricepi!? Și acesta fatal ,,în doi”, la noi, a dat naștere la două verbe ce se confundă adeseori: ,,a îndoi” și ,,a se îndoi”.

Îndoiala și îndoirea fiind antagoniste, dialogul va pieri odată cu în-doiala. Prin îndoire.

Nu știm ce este, în sine, focul, electricitatea, lumina, gravitatea, căldura, radiația nucleară. Nu știm ce este, de fapt, o frunză, o gîză, o celulă sau un chromosom. Habar nu avem ce este, în fond viața, conștiința, gîndirea, visul. Avem 10 metri de intestine, habar nu avem ce se întîmplă de-a lungul lor. Nu ne cunoaștem nici pielea proprie- o știm dar nu o înțelegem, multe din limitele și funcțiile sale sunt mistere ce urmează a se developa, în viitor, cîndva.

Trăim totuși în mijlocul unor miracole continue, profunde. Așa precum numai la bătrînețe oamenii încep să observe cît de cumplit, de cutremurător și de înalt sublim este frumusețea copiilor, a copacilor, a cerului-tot așa omenirea asta nenorocită, acum cînd i s-a pus cuțitul la gît, își dă seama că Terra a fost, a fost un miracol divin, o revelație, o teofanie.

,,Hristoase, Dumnezeule, miluește-mă pe mine, păcătosul.Amin.”

Sfîntul Macarie Egipteanul:

,,Între Dumnezeu și om există cea mai strînsă rudenie”.

*Ion D. Sîrbu, ,,Jurnalul unui jurnalist fără jurnal(vol.1), Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 1991.

Pustiul Hozevei (Palestina)

Au mers odată niște bătrîni la avva Antonie și era avva Iosif cu dînșii. Și vrînd bătrînul (Antonie) să-i cerce pe ei, a pus înainte un cuvînt din Scriptură și a început de la cei mai mici a întreba ce este cuvîntul acesta și fiecare zicea după puterea sa. Iar bătrînul zicea fiecăruia: încă n-ai aflat. Mai pe urmă de toți a zis către avva Iosif: tu cum zici că este cuvîntul acesta?Răspuns-a: nu știu. Deci a zis avva Antonie: cu adevărat, avva Iosif a aflat calea, că a zis nu știu.

foto: C. Negreanu

Impresii de la periferia impresiilor

Ierusalim-un oraș imens-vedere de pe Muntele Măslinilor

Țara Sfîntă este o matrice a sufletului. Ceva regăsit, odată ce ai pătruns în ea, de care îți vei aduce aminte mereu și nu mai ai cum să uiți locurile odată văzute. Oriunde ai merge pe acest pămînt, fără să vrei, duci cu tine problemele vieții tale. Acolo însă se întîmplă ceva. Nu le mai ai, uiți de tine. Acolo pietrele vorbesc despre Dumnezeu micșorat în trup omenesc și venit aici, pentru mîntuirea lumii.

Nu este simplu un astfel de pelerinaj. Ca să faci față trebuie să ai deja o credință tare. Nu te duci la Ierusalim dacă nu ești deja inițiat în ale credinței. Pentru că ți-o poți pierde. E un mediu extrem de divers religios. Puhoaie de oameni din toate colțurile lumii, toate religiile lumii le vei întîlni aici. Orientul Mijlociu te surprinde pentru cît de în serios e asumată trăirea credinței fiecărei religii în viața curentă. Văzută comparativ de acolo, religiozitatea europeană secularizată e parcă o joacă, o chestiune neserioasă. Încă din avion pîinea care îți este servită are un certificat de calitate pe care se menționează și faptul că este binecuvîntată de un rabin din ținutul x. Nimeni nu are treabă cu voalul, nu te va judeca dacă ai capul acoperit. Nu vei găsi la mall maldăre de haine decupate și ,,sexi”. Oamenii locului se îmbracă sobru, de aceea pelerinii occidentali se ,,disting” cu ochiul liber.

Aveam emoții că nu voi rezista drumurilor din cauza ficatului meu care îmi face multe probleme și mă ține departe de oameni zile întregi. Dar n-a fost așa. Oboseala nu a existat. De cum am pășit pe aeroportul din Tel Aviv cu aer uscat și cald, ne-a întîmpinat un duh al locului primitor.Israelul, Iordania, Libanul și Palestina sunt țări cu o frumusețe aparte de care te îndrăgostești negreșit. Care îmbină perfect modernitatea cu vechiul și istoria. Israelul a fost, cel puțin pentru mine, o țară care mi-a oferit o lecție a bunei chibzuințe. Un relief arid și ostil dotat cu drumuri a cite 6 benzi pe care se circulă ca în palmă. Nu vei simți nici o trepidație. O agricultură modernă dezvoltată bazată pe chibzuința unui fir de apă numit Iordan sau din Marea Galileii, cu două culturi pe an. Sau folosind apa menajeră reciclată sau apă desalinizată din Marea Roșie cu un sistem de irigații prin picurare bine raționalizată la rădăcina fiecărui pom sau copac.Muncă. De același firicel numit Iordan se leagă condiționat peste 90% din agricultura Iordaniei.

Apa este un lucru extrem de prețios acolo. 1 dolar sticla de jumătate de litru de apă plată. Apa minerală este un lux.Ploaia -un eveniment rar.

Grijă pentru tot ce e verde. Vei întîlni livezi îngrijite de tot ce vrei de la banani, rodii, curmali, portocali, avocado etc. toate roadele pămîntului…

În Israel am apreciat orientarea spre calitatea serviciilor și a lucrurilor oferite. Dacă la mulsulmani se mai putea negocia și erau mai personali cu clienții străini, amabili și chiar familiali, cu evreii aceasta se întămpla foarte rar, țineau la preț dar și aveai garanția cumpărării lucrurilor bune. Orientarea spre calitate o aflii și din bucătăria lor- vestita mîncare kosher -proapătă, bună, sănătoasă în acord cu principiile religioase. Nu se amestecă brînza cu carnea la aceeași masă, nu se mănăncă mezeluri(aceste gunoaie alimentare în jurul cărora la noi în țară este mare forfotă în marile magazine), carnea este scursă de sînge, multe salate, dulciuri bune și delicioase. Resimți grija pentru ceea ce se mănîncă ca pe o garanție a sănătății întregii populații. Și nu e un lucru de neglijat pentru nici un guvern căruia trebuie să-i pese de poporul pe care îl conduce și-l reprezintă punerea la dispoziție a unei hrane autohtone, de calitate.

De asemenea, tot ceea ce este moștenirea strămoșilor lor este respectată, pusă în valoare și dusă mai departe.

Avînd o geografie ostilă, Israelul a devenit totuși un mare producător de vinuri deosebite iar în materie floricolă a atins producția sofisticată de flori a Olandei. Ca să nu mai vorbim de prelucrarea diamantelor și a meșteșugului bijuterier. Parfumurile orientale, ah!... Am văzut și o expoziție de sculptură foarte frumoasă a cărui filon valoric s-a sters de mult în Europa. În general arta, și arhitectura, acolo păstrează încă normele axiologiei profunde, bogate în sens și care nu șochează prin vulgaritate. Chiar așa, vulgaritatea nu există nici pe străzi, niciunde.

Clădirea Muzeului Holocaustului avea un concept artistic complex: imitarea trecerii prin Marea Roșie care se termina cu o terasă de unde aveai să vezi meditativ panorama extrem de frumoasă a Ierusalimului ca o metaforă a vederii poporului ales spre Țara Făgăduinței. Mă durea gîndul că în România nu s-a conceput în felul acesta practic-metaforic –ca o memorie vie- tragedia comunismului românesc și a holocaustului roșu. Oare ce-am făcut douăzeci de ani?

Și pot pălăvrăgi mult în sensul acesta.

Sunt și aspecte mai puțin dorite. O securitate foarte presantă și soldați cu armă pe străzi. Mai ales la Ierusalim(și e de înțeles) aplanează acea suspiciune asupra oricărui om străin aflat acolo. Apoi, fundamentalismul religios al unei părți importante din populația mozaică –mozaicii ortodocși- care nu agrează pelerinii creștini, în special preoții. Am stat într-un hotel la Ierusalim aflat în cartierul lor(foarte mare) și acest fapt a fost extrem de apăsător asupra noastră.

După ce vezi atîtea lucruri bine gîndite în favoarea întregului lor neam, pentru că asta este realitatea, țin enorm la ideea de neam, cînd ajungi înapoi în țară simți fizic cum te doare mîhnirea că în țara noastră, în condițiile date, cu atăta bogăție, cu ape și pămînt roditor de la sine, lucrurile merg atît de prost și se degenerează. De la îmbufnarea femeii de serviciu din aeroport pusă să te apostrofeze țățesc că i-ai trecut prin calea mopului(în loc să-și ceară ea scuze), la bădărănia și mîrlănia șoferului din autocarul duhnind a mirosuri organice de ceapă, usturoi și țigară. Ce să mai spun de drumuri? Mizeria de pe marginea șoselelor, casele colorate și de prost gust. Pe toți pelerinii i-au trecut pe traseu momentele odioase și transpirațiile răului fizic de drum lung și stricat. Pînă acasă toți eram mahmuriți de oboseală și rău. Evident, a doua zi, criza de bilă și-a făcut ,,ostentativ” apariția. Vai de capul turismului românesc cu asemenea șosele! Ce brand de țară mai elocvent decît șoselele patriei?! Ăsta este primul lucru în care ar trebui pompați banii pentru turismul autohton, ca să i se remedieze reputația. Mă puneam în pielea unui turist străin și cred că nu aș mai fi ales în viața mea un asemenea traseu oricît de ofertant ar fi fost ambalat. Și-apoi, te doare cînd vezi cît de urît îmbătrînim unii cu alții în propria țară, dînd din umeri zeflemitori la darul lui Dumnezeu: ,,Ce! așa-i România!...”.

Capernaum

Prin Grădina Ghetsimani

Vederea opusă Zidului Plîngerii

Zidul Plîngerii

Piatră -cea prezentă materie a Țării Sfinte și stil

spre Valea lui Iosafat

în hol la hotel

mall sub cerul liber, deasupra o biserică catolică

drumuri palestiniene spre Betleem

Din nou spre Valea lui Iosafat

tot Palestina spre Muntele Ispitirilor, se observă plantația de banani între nisip și piatră

foto: Corina Negreanu

Mariei,

care a trecut la cele veșnice pe 14 noiembrie 2005

Apel la solidaritate

Dragii mei,

Va multumesc, in primul rand, pentru implicarea voastra in cazul fetitei bolnave din Brasov. Parintele Horia mi-a telefonat pentru a-mi exprima gandurile sale de recunostinta, adresate tuturor celor ce au dat o mana de ajutor. Simpla transmitere mai departe a mesajului a facut ca acest caz sa se bucure de mediatizarea necesara, inclusiv la postul TV unde parintii doreau mult sa ajunga.

Este momentul sa va pun la suflet un alt caz ce necesita sprijin. Probabil stiti deja ca am deschis, la Biserica Flamanda, primul after-school 100% parohial ortodox din Bucuresti (mai sunt si altele, dar in parteneriat cu diverse ligi, fundatii, s.r.l.-uri). Avem aici si cateva cazuri de copii proveniti din familii aflate in dificultate, pentru care misiunea noastra, a Bisericii, este de a oferi sprijin. Dintotdeauna, Biserica n-a facut niciodata nimic fara implicarea generoasa a fiilor ei. De aceea, pentru cazurile sociale din Centrul nostru, oferim burse pentru sedere si studiu gratuite, cu sprijinul sponsorilor nostri.

Un astfel de caz va prezint in mailul de fata. Este vorba de fetita C....., in varsta de 7 ani, in clasa I. Parintii ei, cu studii jurnalistice de exceptie, initiatorii unei publicatii odinioara foarte cunoscute, au suferit deceptia unui faliment rasunator, pentru ca au refuzat partizanatul politic. A fost momentul cand mamei fetitei (de-o seama cu sotia mea - 33 de ani) i s-a declansat o boala extrem de grea: cancerul. A suferit mai multe operatii si, in prezent, face chimioterapie si se pregateste pentru alta operatie. Tatal, de atunci, sufera de diabet si de o severa depresie, asa incat mama, intre doua prezente la spital, „semneaza condica” la gradinita si la scoala, unde isi duce fetitele. Ultima lovitura: banca i-a dat afara din apartamentul luat cu credit ipotecar. Singura solutie le-a ramas inchirierea unei locuinte ieftine, platita cu micile castiguri obtinute de tata ca recompensa a unor job-uri pe net – singura ocupatie de care sanatatea subreda ii mai ingaduie sa se ocupe...

Am fost extrem de impresionati de acest caz, care a facut obiectul unei cercetari (ancheta sociala) desfasurata de specialistii nostri din Protoieria III Capitala, rezultand un dosar care poate fi consultat la cerere, la sediul nostru. Pentru confidentialitate, nu il vom face public, asa cum nu publicam nici numele fetitei sau al parintilor ei.

Cand a venit in Centru, fetita era extrem de timorata. Ne raspundea ca nu stie daca o va mai vedea pe mama ei in viata, la sfarsitul zilei. Acum, zambeste adeseori alaturi de ceilalti copii. I-a revenit, in primul rand, SPERANTA.

Parohia noastra face eforturi pentru mentinerea acestei fetite in Centru. Avem si alte cazuri similare, cu dosare sociale complete, pe care le sprijinim. De aceea, ne este foarte greu singuri. Avem nevoie de implicarea dvs. sau a prietenilor dvs. Pentru o luna, cheltuielile aferente unui copil se ridica la 800 lei (400 lei – pt. plata personalului implicat in educatie, supraveghere si administrare; 300 lei – pt. hrana: o masa principala si doua gustari; 100 lei pt. consumabile, rechizite, plata utilitatilor etc.).

Daca doriti sa acordati un ajutor, o puteti face in mai multe feluri:

- O contributie financiara in cash, contra chitanta, la sediul nostru, sau in contul Parohiei Flamanda, str. Olimpului nr. 17, sector 4, CUI 11840429, IBAN: RO98BRDE441SV03847614410 – BRD Unirea;

- O contributie periodica (lunara, semestriala sau anuala), in baza unui Contract de donatie sau sponsorizare;

- Orice forma de sprijin care ar putea sa-i ajute sa-si rezolve problema cu casa;

- Simpla retransmitere a acestui e-mail, catre cei care ar putea sprijini proiectul nostru.

Retineti: vizitandu-ne, va veti convinge de dramatismul acestui caz. Va asteptam la sediul nostru!

Multumindu-va anticipat pentru sprijin, va asigur de pretuirea mea si de neincetata rugaciune pentru binele, prosperitatea si sanatatea dvs..

Pr. lect. dr. David Pestroiu

Manager administrativ – Centrul Educational-Social „Sfantul Haralambie” al Parohiei Flamanda

Str. Olimpului, nr. 17, Bucuresti, sector 4

Tel. 0723998961

www.sfantulharalambie.ro

De sus, printr-o boare cețoasă

11 septembrie 2010 dimineața la altitudini înalte, Ben Gurion-Otopeni

Marea Mediterană

Turcia

Tot Turcia, munți și lacuri

Dunărea

foto: Corina Negreanu

Despre părinți, o perspectivă psihologică

Am primit de la o veche prietenă prin poșta electronică următoarea recomandare bibliografică.

În timp ce o citeam mi-am adus aminte de ceea ce îmi povestea o altă prietenă, la ce asistase în timp ce se afla la coafor într-o sîmbătă a acestui an. O ceată de vreo cincisprezece fetițe, îmbracate obligatoriu în prințese, cu vîrsta de 5 ani au fost aduse acolo pentru a li se face coafura pentru petrecerea aniversară a uneia dintre ele. După ce au fost aranjate și machiate, în fața coaforului le aștepta o limuzină cu șampanie de copii gata să le ducă la destinație.

"Parinti straluciti, profesori fascinanti" - de Augusto Cury*

Generatia actuala de parinti a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a încercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca învatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, însa parintii nu au înteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, în care copilul are nevoie sa inventeze, sa înfrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata.

Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit iar pe ei îi transformam în masini de învatat.

1. Blocarea inteligentei

Sistemul educational actual aduce foarte multa informatie, de cele mai multe ori inutila. Copiii si tinerii învata cum sa opereze cu fapte logice, dar nu stiu cum sa abordeze esecurile. Învata sa rezolve probleme de matematica, dar nu stiu sa-si rezolve conflictele existentiale. Sunt antrenati sa faca calcule fara sa greseasca, dar viata este plina de contradictii si probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit iar pe ei îi transformam în masini de învatat.

2. Utilizarea gresita a functiilor memoriei

Prin sistemul educational actual memoria copiilor este transformata într-un depozit de informatie inutila, iar excesul acesteia blocheaza inteligenta copiilor si bucuria lor de a trai. Cea mai mare parte a informatiilor pe care le acumulam nu vor fi folosite niciodata. Numarul actual de scoli este mai mare decât în orice alta epoca, însa acestea nu produc persoane care gândesc, si nu e de mirare ca elevii au pierdut placerea de a învata.

Pe de alta parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparati, care îi transporta pe tineri, fara ca ei sa faca vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri - sportive, de razboi, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune si internet actioneaza asupra subconstientului, marindu-le nevoia de placeri în viata reala. Astfel în timp ei nu mai gasesc placere în micii stimuli ai rutinei zilnice si vor cauta stimuli tot mai puternici, trebuind sa faca foarte multe lucruri pentru a avea putina placere. Toate acestea genereaza personalitati fluctuante, instabile si nemultumite.

3. Informam si nu formam

Noi nu îi formam pe tineri, ci doar îi informam. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se afla, dar nu stiu mai nimic despre lumea lor interioara. Educatia este tot mai lipsita de ingredientul emotional si produce tineri care rareori stiu sa îsi ceara iertare, sa îsi recunoasca limitele sau sa se puna în locul celorlalti.

Care este rezultatul?

O generatie de copii si tineri mai bolnava psihic decât oricare alta din istoria umanitatii: copii depresivi, preadolescenti si adolescenti care dezvolta obsesii, sindroame de panica, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai multi dintre ei cauta placerea de moment în consumul de tutun, alcool si droguri.

CE ESTE DE FACUT?

Dr. Augusto Cury ne spune ca în ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti. Pentru aceasta ne vorbeste despre sapte deprinderi ale "parintilor buni" si cum trebuie transformate ele de catre "parintii inteligenti". Iata prima dintre ele:

Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta.

Parintii buni au grija sa satisfaca, în masura posibilitatilor lor economice, dorintele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversari, le cumpara pantofi, haine, produse electronice, organizeaza excursii.

Parintii inteligenti dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpara cu toti banii din lume: fiinta lor, povestea vietii lor, experientele lor, lacrimile lor, timpul lor.

Parintii care le fac în permanenta daruri copiilor lor sunt pastrati în amintire doar pentru un moment. Parintii care se preocupa sa le daruiasca copiilor exemple si povestiri din viata lor ramân de neuitat.

Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea.

Astazi, parintii buni cresc copii zbuciumati, înstrainati, autoritari si angoasati, pentru ca societatea s-a transformat într-o fabrica de stres. Parintii care nu-si învata copiii sa aiba o viziune critica asupra publicitatii, a emisiunilor de televiziune si a discriminarii sociale îi transforma într-o prada usoara pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinta umana, ci un consumator. Pregatiti copilul pentru " a fi", caci lumea îl va pregati pentru " a avea".

Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor. Alimentati amfiteatrul gândurilor si teritoriul emotiilor cu curaj si îndrazneala. Nu le acceptati timiditatea si nesiguranta. Daca problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar daca nu, trebuie sa ne acceptam limitele.

Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti îsi învata copiii cum sa gândeasca.

Vechile corectii si binecunoscutele predici nu mai functioneaza. Când deschideti gura sa repetati acelasi lucru, declansati un resort din subconstient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce contin critici mai vechi. 99% din criticile si corectiile parintilor sunt inutile în influentarea personalitatii tinerilor.

A-ti surprinde copilul înseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se asteapta sa tipati si sa-l pedepsiti. Dar puteti începe prin a tacea si a va relaxa, apoi puteti spune:"Nu ma asteptam sa ma superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc si te respect mult". Apoi copilul trebuie lasat sa se gândeasca.

Parintii buni spun:"Gresesti"; parintii inteligenti spun:"Ce parere ai despre comportamentul tau?" "Gândeste înainte sa reactionezi" .

Parintii buni îsi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti îsi pregatesc copiii pentru esecuri .

Parintii buni educa inteligenta copiilor lor, parintii inteligenti le educa sensibilitatea. Stimulati-i pe copii sa aiba obiective, sa caute succesul în studiu, în munca, în relatiile sociale, dar nu va opriti aici. Ajutati-i sa nu le fie teama de insuccese. Nu exista podium fara înfrângeri. Multi nu stralucesc în munca lor pentru ca au renuntat în fata primelor obstacole, pentru ca nu au avut rabdare sa suporte un "nu", pentru ca nu au avut îndrazneala de a înfrunta unele critici, nici umilinta de a-si recunoaste greseala.

Perseverenta este la fel de importanta ca si capacitatile intelectuale. Pentru parintii inteligenti, a avea succes nu înseamna a avea o viata fara greseli. De aceea sunt în stare sa spuna copiilor lor: "Am gresit", "Scuza-ma", "Am nevoie de tine". Parintii care nu-si cer scuze nu-si vor învata copiii cum sa abordeze aroganta.

Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni.

A sta de vorba înseamna a vorbi despre lumea care ne înconjoara, a dialoga înseamna a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experiente, a împartasi ceea ce se afla ascuns în inima fiecaruia, a patrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din parinti n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile si frustrarile personale.

Nu trebuie sa deveniti o jucarie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevarata autoritate si respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perla ascunsa în inima. Ea este scumpa, pentru ca aurul si argintul n-o pot cumpara.

Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare.

Captati-va copiii prin inteligenta voastra, nu prin autoritate, bani sau putere. Stiti care este termometrul care indica daca sunteti agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii si prietenii acestora. Daca le face placere sa fie în preajma voastra, ati trecut testul.

Odata, una dintre fiicele mele a fost criticata pentru ca era o persoana simpla. Se simtea trista si respinsa.Dupa ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginatia la treaba si i-am spus urmatoarea pilda: unii prefera un soare frumos pictat într-un tablou, altii prefera un soare real, chiar daca este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adaugat, chiar daca unii oameni nu cred în soarele tau, el straluceste. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi si oamenii te vor vedea. Sa nu-ti fie teama ca îti pierzi lumina.

PARINTII INTELIGENTI ÎSI STIMULEAZA COPIII SA-SI ÎNVINGA TEMERILE SI SA AIBA ATITUDINI BLÂNDE.

Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata.

Parintii inteligenti sunt semanatori de idei si nu controleaza viata copiilor lor. Ei seamana si asteapta ca semintele sa germineze. Pe timpul asteptarii poate sa apara mâhnire, dar, daca semintele sunt bune, vor încolti.

Nimeni nu-si ia diploma în misiunea de a educa. Înainte, parintii erau autoritari; astazi sunt copiii. Învatati sa spuneti "nu" fara teama. Daca ei nu aud "nu" de la d-voastra, nu vor fi pregatiti sa auda "nu" de la viata. Parintii nu trebuie sa cedeze în fata santajelor si presiunii copiilor. În caz contrar, emotia copiilor va deveni un balansoar:: astazi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul saptamânii si a se trezi devreme pentru a învata este inacceptabil si prin urmare ne-negociabil.

Traim vremuri grele. Parintii din toata lumea se simt pierduti. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexa decât cucerirea planetei.

CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI

1 A distruge speranta si visele

2 A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii

3. A exprima autoritatea cu agresivitate

4. A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat

5. A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie

6. A nu te tine de cuvânt

7. A corecta în public

*Dr. Augusto Cury, psihiatru si psihoterapeut, si-a dedicat 17 ani din viata cercetarii modului în care construieste si se dezvolta inteligenta. Analiza pe care o face societatii contemporane ajunge la urmatoarea concluzie: singuratatea nu a fost niciodata atât de intensa: parintii îsi ascund sentimentele de copii, copiii îsi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza în autoritarism. Cantitatea de informatie si cunostinte disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generatii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informatii. În cartea sa, "Parinti straluciti, profesori fascinanti", tradusa si în româna, Dr. Augusto Cury atrage atentia asupra necesitatii schimbarii felului în care se face educatia contemporana.