Duminică 22 noiembrie 2015 îl vom avea invitat pe Înaltpreasfintul SERAFIM JOANTĂ Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Întâlnirea va avea loc la ora 20.00 în sala C4 dîn clădirea Cantinei din Complexul Campusului Studenţesc Haşdeu şi va avea tema:Să îndrăznim să îl mărturisim pe Hristos!
Vă aşteptăm cu drag!
Ps: Parteneriatul media consfințit a fost de fiecare dată menționat pe afișe și sigla Radio Renașterea prezentă.Observație deschisă către administratorul site-ului Radio Renașterea
Îmi permit aici, după cum au constatat și alți oameni de bună credință oarecum nedumeriți ce mi-au exprimat mâhnirea lor, să fac o mică observație deschisă către administratorul site-ului Radio Renașterea.
De-o vreme constatăm că evenimentele organizate de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși-ASCOR Cluj și Biserica Studenților, ce nu sunt deloc de neglijat ca volum și importanță în istoria imediată a misionarismului și activităților din Mitropolia Clujului, nu mai apar deloc pe site-ul Radio Renașterea, pentru informarea doritorilor și oamenilor de bună credință. Am fi spus că sunt pure întâmplări chiar dacă anunțurile au fost servite ca întotdeauna direct și în repetate rânduri de însuși președintele Bogdan Dincă. Totuși, uitându-ne obiectiv, numai în această primă săptămână din post au avut loc patru evenimente cu seri și întâlniri duhovnicești cu invitați importanți și foarte speciali: Părintele și Mitropolitul nostru Andrei Andreicuț, Înaltul Mitropolit Serafim Joantă, pr. Damaschin de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului, pr. Teofil Roman. De celelalte activități cum sunt marile pelerinaje etc... nu mai amintim. Și nu apar.
A ignora din diverse pricini, a omite sau a nu informa obiectiv (căci e firească această datorie media-creștină pe site-ul oficial ce propovăduiește iubirea frățească și atenția necondiționată), înseamnă a le neglija în primul rând acestor părinți duhovnicești pe care încă îi mai avem, bunătatea și efortul lor de a veni și a se dărui oamenilor fără căutare la față. E o dovadă de respect deontologic și de slujire onestă a publicului ascultător și nu numai al acestuia. De deschidere. datorie și comunicare reală. Dar paguba cea mai mare vizează credibilitatea slujirii informaționale a acestui post de radio ce de altfel nu functionează(s-ar cădea) după placul sau simpatia sau antipatia inimii(ar fi prea puțin) angajaților lui. Scopul lui este mult prea nobil și larg și comunional. Poate am înțeles greșit. Dați dovadă că e așa.
Mizăm totuși pe o bună înțelegere și pe depășirea acestor obstacole de informare inexplicabile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.