Maica Gavrilia -asceta iubirii

 Dacă nu găsiți vreodată o sfătuitoare de bine la îndemână sau accesibilă, mai ales că parcă prieteniile adevărate se cam răresc, atunci căutați-o pe Maica Gavrilia. Este de o acuratețe exemplară, fără ,,nesfârșite povești cu pești”, bla-bla-uri de pedanterii ale ideilor răsucite pe toate părțile, cum ar spune fiica mea atunci când așteaptă răspunsuri punctuale dar, delicate.

Am descoperit-o recent și m-am bucurat să aflu că a fost ucenica duhovnicească a doi părinți de excepție, Pr. Lev Gilett(duhovnicul Elisabethei Behr-Sigel) și Pr. Sofronie de Saharov. O maică ortodoxă cu trăsături de Antigonă, călătoare mereu prin lume (Turcia, Africa, India, Anglia, Germania, Grecia...) și făcând semenilor neobosit binele  asemenea maicii Tereza din Calcuta. Mereu uitându-se pe sine, căutându-se și regăsindu-se în ceilalți, de parcă n-ar fi vrut să se lege de un anume loc pe pământ. Un om cu patrie în Cer. Aflată în Africa, misionara maică   într-o corespondență personală  găsea că ,,aici Hristos e african” văzând cinismul colonialist, sărăcia, simplitatea  și puritatea sufletească a africanilor, dar și lumina bucuriei, mai ales a celor care veneau la Ortodoxie. ,,Hristos era în India...Hristos era și în Africa, Hristos, peste tot, omniprezent...”

Despre și cuvinte de la Maica Gavrilia Papayannis  aici.

Din volumul ,,Maica Gavrilia-asceta iubirii”, trad. Medana Oltean,  Editura Episcopiei Giurgiului, 2014, pe lângă multe altele mi-a plăcut următoarea istorisire care are și un anume haz...

http://www.librariasophia.ro/carti-Maica-Gavrilia-asceta-iubirii-*-*-*-so-11854.html

Despre cei 100 de dolari din India

,,Deja mă aflam de câteva luni în Himalaya. Mare bucurie… Mulțumiri cu recunoștință…Cât de bine se aranjaseră toate! Nu aveam bani și totul se întâmpla conform planului lui Dumnezeu…

Acasă, în Grecia,  familia mea avea alte gânduri…Așa că ei au reușit cumva să-mi trimită o sută de dolari! În momentul în care am primit banii, eu mi-am spus cu mândrie: ,,Ei bine, voi trimite întreaga sumă înapoi!” ,,Ei, hai, ”a venit sugestia celui rău, ,,nu ar fi sfârșitul lumii dacă ai trimite nouăzeci de dolari și ai păstra zece…” Și exact așa am făcut…

În acele zile, Ashramul a fost invadat de gândaci. Se urcau pe patul meu de lemn și nu mă lăsau în pace toată noaptea. În plus, era foarte cald afară și multă umezeală-era atât de rău, încât spatele mi se umpluse de pustule provocate de căldură care mă înțepau și îmi provocau durere zi si noapte.

,,Ei bine”, m-am gândit, ,,o să merg în cel mai apropiat sat să cumpăr niște pulbere de DTT pentru gândaci cu acești zece dolari, dar și puțină pulbere de talc pentru spate. Și…ar fi ceva rău dacă m-aș trata cu un borcănaș de marmeladă, de care nu am gustat de un an întreg?”(Pentru că promisesem cu mult timp în urmă să nu cumpăr nimic din lucrurile care îmi plăceau. Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ținut această promisiune până în ziua de azi. Se poate să văd ceva într-o vitrină, un desert, sau un obiect care mi-ar plăcea să-l am, dar ideea că aș putea să le dețin nu-mi trece prin minte…Le privesc doar ca pe simple obiecte din vitrină.)

Așadar, cu banii în buzunar, am pornit spre sat, gândindu-mă că ar fi frumos să cumpăr și o duzină de banane coapte pentru ,,yoginul” care trăia într-o peșteră și care era un bătrân foarte cumsecade.

Am ajuns în sat, am făcut cumpărăturile și m-am întors. În timp ce urcam scara mare de marmură din Ashram, o mulțime de maimuțe s-au repezit spre mine. Au înhățat cutia cu talc. Au apucat borcanul cu marmeladă. Au luat DTT-ul. Și…au fugit! Și ce credeți că mi-au lăsat? Singurul lucru pe care ar fi putut să-l mănânce: ciorchinele de banane! Pentru că bananele nu erau pentru mine, ci pentru bătrânul cumsecade…

Nu e uimitor? Cutia de cositor nu le era de niciun folos maimuțelor! Nu ar fi putut deschide recipientul cu marmeladă!...M-am dus în camera mea și am cugetat la însemnătatea incidentului…Și mi-am dat seama că atunci când nu ne gândim la noi înșine, totul merge bine! Am început, de asemenea, să mă gândesc la ce aș fi făcut dacă nu aș fi avut zece dolari. În loc de pudră de talc, aș fi putut să folosesc o soluție de apă cu sare. Bun! În loc de pulberea de DTT pentru gândaci, aș fi putut să pun picioarele patului meu în cutii umplute cu apă, așa cum obișnuiau să facă oamenii în sate. Bine! Cât despre marmeladă… Ei bine, aș fi putut să mă descurc și fără ea! Astfel, am încetat să mă mai gândesc la aceste lucruri.

La scurt timp după aceea, am fost chemată să ajut o femeie care avea gâtul anchilozat. I-am făcut un masaj și durerea i-a dispărut.

-Oh, buna mea soră, a spus ea, nu știi cât îți sunt de recunoscătoare! Nu am ce să-ți ofer, așa că te rog să accepți puțin gem de casă.

Și mi-a oferit un borcan uriaș față de care borcănașul pe care-l pierdusem părea ceva cu totul neînsemnat!... Am acceptat oferta, dar după șocul pe care l-am avut după această experiență, am luat câte linguri de gem am putut și restul l-am împărțit tuturor celor din jur, fără excepție…

Aceasta este istorioara mea cu cei zece dolari pe care i-am păstrat dintr-o sută…”