ARHE

Daniel Turcea

un singur lucru nu aflase
că trupul poate să îi moară
într-o amiază fără nume
mâinile îi vor fi atât de grele
încât până la frunte va fi o veșnicie
de străbătut

era frumos, luminând
cu inima curată printre păsări, apa
nu-i putea învălui trupul, focul
nu-l putea-mbrățișa, întunericul
nu-i putea frânge raza privirii, veninul
nu l-ar fi putut atinge
el
nu era vinovat

nu cosmosul în care legea pare
a auzi
și a vedea
și nu e
decât o ruginită cheie
la care căutăm un lăcat
să semene cu cerul, să putem
muri-mpăcați că am ucis ființa
și grămăjoară stă, ceas nedesfăcut

fluturi morți, imenși
rare colecții
negustori de fluturi
și flori uscate
piatra nu-ncetează
să cadă până nu ajunge
ca un bătrân în pragul morții, jos
și fața lui e clipă nemișcată
vis împietrit
apoi încep milenii
să risipească chipul în adânc
și viața
numărate sălcii, zile
și-un vierme pururi nesătul așteaptă
un prânz de care nu-l putem lipsi

coroană pururi lipitori de aur
apele visului sunt  neclintite
pajiștea săbiilor
năruirea
 zăpezii calde, trup ușor, femeie
și plângerea iubirii, lunga toamnă
a stelelor
și-nceapă
întregul cosmos dacă chipul blând
înconjurat de-un râu de aur moale
poate-mpietri

nu sunt poet
mi-e sete de lumină

se face trup teafăr
o, cum adevărul mângâie apele
vocalele luminii
în șoaptă

vocalele apei
petala și duhul

gândul
cum își sfarmă atomii steaua densă
Van Maaren
și risipirea deasupra familiei
din îndepărtatele trâmbițe de aur
noaptea

fructele tăcerii părăsite semn
dar asemeni verii-n candelele de miere
fi-vom încăpere revărsat Cuvântul

foto:venetoreflexii, Corina Negreanu

,