Când vei secera holda în ţarina ta şi vei uita vreun snop în ţarină, să nu te întorci să-l iei, ci lasă-l să rămână al străinului, săracului, orfanului şi văduvei, ca Domnul Dumnezeul tău să te binecuvânteze întru toate lucrurile mâinilor tale.
Când vei scutura măslinul tău, să nu te întorci să culegi rămăşiţele, ci lasă-le străinului, orfanului şi văduvei.
Când vei strânge roadele viei tale, să nu aduni rămăşiţele, ci lasă-le străinului, orfanului şi văduvei.
Adu-ţi aminte că şi tu ai fost rob în pământul Egiptului şi de aceea îţi poruncesc eu să faci aceasta.(Deuteronom 24, 19-22)
S-a întâmplat cumplit de repede. Nu era timp să-și dreagă alese cuvinte în poeme.
Însă a fost să fie cea mai frumoasă poezie făptuită de un om pe pământ.
Femeia a ieșit, așa, fără nume, ca pe-o cărare din zid. Printre oameni. Un pocnet, o spargere de vas, o tăcere . Mireasmă rară a inundat încăperea...
Când ucenicul scandalizat a strigat cu gura-i mirosind a moarte Blasfemie!... a intrat înapoi pe cărarea din zid ce a purtat-o de vie și fără de nume spre Ierihon, Babilon, Ierusalim, Alexandria, Bizanț, Eshaton.
imagine: Corina Negreanu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.