Îmi cumpăram revistele sau ziarele în principal de la un anumit chioșc. Vânzătoarele s-au cam schimbat de-a lungul vremii. Cu unele chiar îmi plăcea să relaționez, știau ce anume mă preocupă, sau îmi recomandau săritoare diverse noi apariții. Pe lângă asta, mai povesteam sau schimbam câteva vorbe legate de preocupări personale, de timp, de problemele zilei, fleacuri mărunte etc... Nu mi-am dat seama ce mult conta asta pentru mine. Sigur, sunt aspecte pasagere și atât de banale dar care adaugă un strop de bine zilei și-așa atât de ,,tărcate” sub presiunea contingentului nostru aiurea colorat. Observ acum la foarte tinerele vânzătoare o preocupare specială de a fi în ton cu tendițele modei(nu că ar fi atât de rău), de cum arată, cum își fac pieptănătura, machiajul, manichiura, căutarea lor să se asemene cu o anume divă dar, cam atât. Nu zâmbesc, nu bunăvoință la ele și nici nu le pasă ce anume te interesează. Laconice, ermetice și rudimentare în conversații, cu o proastă dispoziție mai mereu instalată pe față și acre, așa le găsesc. Nu ești genul lor și pace! Îți trântesc în față ce ai avut de cumpărat și basta. Sigur, nu vreau să generalizez. E o simplă constatare particulară.
***
A-ți păsa de ceva sau cineva. A fi empatic. A avea o vorbă bună și caldă. Nu sunt simple chestiuni de pus și purtat la ureche precum o floare. Si deloc lipsa de inteligență.Văd totuși la noile generații de copii și mă refer în speță la cei crescuți de părinți creștini(aici așteptarile sunt probabil mai înalte) ca au o tot mai slabă capacitate empatică.
Doar suntem în lumea acelui ,,doar mie, doar eu”! În lumea lui ,,ego”cultivată puternic de binecunoscutele curente de psihologie. Altfel, sunt toți destepți și inteligenți de puscă. Dar, a nu avea emoții împărtășite frumos și a nu fi învățați de mici să și le cultive în sensul binelui și frumosului particular și general, mă face să privesc cu înfiorare tabloul societății de mâine. Și e lesne să înțelegi cât de sălbatice - cinism sfruntat, cu anemii de conștiință și cu egoism rapace- sunt nuanțele acestui tablou văzut în ansamblul lui. Și totuși sperăm cu toții într-o lume mai bună, că ei vor fi mai buni și vor avea o viață mai senină decât noi...
***
Accedere. Blindaj cu studii. CV-uri cât mai stufoase. Facultăți duble, triple, postuniversitare, doctorate, postdoctorate, cărți, publicații, cariere strălucite, funcții, poliglotism etc. etc. etc. Și foarte bine că e așa. Dar iarăși constați cu amar o criză de ,,omenie”, că foarte rar se mai lucrează la șlefuirea reală a umanului din om, cu față și chip aplecat pentru cei din jur oricare ar fi aceștia. Aroganța, disprețul și deprecierea celorlalți, comunicarea nevrotică, atitudinea că tu ești atât de important și că ceilalți sunt atât de mici și merită să-i ignori, slava minții, beția de putere, elistismul steril sugrumă și schimonosesc orice ,,îmbogățire” verosimilă( în sensul superior și plenar al vieții) ce merită într-adevăr cultivată.
Viața în încleștarea ei oarbă își stinge alert poezia. Tandrețea, delicatețea și farmecul. Se pierde acolo unde se crede că se câștigă.Și ce încrâncenată grabă!...
