Nothing Gold Can Stay
Duminică, 20 septembrie, am intrat în Casa Bogdánffy cu sentimentul că pășesc într-un loc în care timpul a fost ascultat cu adevărat. Clădirea, veche de aproape două secole, a fost salvată și readusă la viață de cotatul pictor român Adrian Ghenie, artist format la Cluj Napoca, care a cumpărat-o în urmă cu zece ani. Mi se pare un gest discret, dar profund, de iubire față de țară: să recuperezi un spațiu istoric, să-l vindeci și să-l redai comunității spre ,,consum” artistic și cultural.
Aici s-a deschis noul sediu al Fundației Plan B, într-o restaurare de o finețe bine realizată. Casa nu arată doar bine; pare că și-a recăpătat demnitatea. Fiecare detaliu este atent plasat, iar atmosfera are rigoarea occidentală care pune totul în valoare.
Expoziția de deschidere, Inaugurare, aduce împreună artiști români și internaționali într-un dialog vizual foarte variat. Lucrări de Ciprian Mureșan, Șerban Savu, Larisa Sitar, Alex Bodea, Adrian Ganea, Miklós Onucsán, Mona Vătămanu & Florin Tudor, Sanja Iveković, Jill Magid, Piero Manzoni, Fabio Mauri, IRWIN, Lucy Skaer, Jean‑Luc Moulène, Navid Nuur, Erik Bünger, Jonathan van Doornum, Radu Abraham și alții compun o hartă densă a sensibilităților contemporane. Materialitățile plastice se schimbă de la o sală la alta, iar diversitatea lor creează o vibrație coerentă, bine orchestrată.
Pentru mine, emoționantă a fost reîntâlnirea cu lucrările Ioanei Bătrânu. Există în ele o gravitate luminoasă, o liniște adâncă aparent tulburată de apele freatice ale unor tensiuni interioare. Iar vestea că urmează o expoziție dedicată lui Horia Bernea m-a bucurat cu adevărat. E reconfortant să vezi cum un spațiu nou își asumă nu doar prezentul, ci și continuitatea unei tradiții artistice profunde.
Atmosfera a fost caldă și profesionistă. Lumina cade bine pe lucrări, iar arhitectura veche nu este decor, ci partener. Fotografiile mele nu surprind pe deplin frumusețea locului, dar păstrează ceva din vibrația acelei după-amiezi.
Recomand cu drag vizitarea Casei Bogdánffy și a expoziției Fundației Plan B. Este un loc în care memoria orașului se întâlnește cu arta contemporană, iar această întâlnire are șansa să devină una dintre adevăratele toposuri artistice importante ale Clujului.
 |
În postul Maicii Domnului, Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), filiala Cluj-Napoca, a organizat tabăra mare pentru tineri, studenți și familii din comunitatea Bisericii Studenților
Programul zilnic a fost intens și diversificat, cuprinzând momente duhovnicești de o mare profunzime, drumeții și activități interactive:
Vineri, 31 iulie: Sosire, cunoaștere și pregătiri organizatorice, încheiate cu Paraclisul Maicii Domnului și jocuri
Sâmbătă, 1 august: Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Samuel, urmată de cateheză, ateliere de supraviețuire și muzică psaltică
Duminică, 2 august: Plimbări și discuții cu Părintele Dan Suciu despre activitatea sa misionară în SUA, Maica Domnului în învățătura ortodoxă și familia creștină
Luni, 3 august: „Cafenelele culturale” – o sesiune dinamică de întrebări și răspunsuri axată pe relațiile dintre membrii familiei
Marți, 4 august: Liturghie catehetică oficiată de Părintele Ciprian Negreanu (duhovnicul tinerilor ASCOR), o demonstrație a rânduielii Proscomidiei și discuții despre importanța Împărtășaniei
Miercuri, 5 august: Întâlnire cu Părintele Oliviu Botoi, care a vorbit despre chipul și modelul mamei creștine prin viața Sfintei Filotimia (1896–1989)
Joi, 6 august (Schimbarea la Față): Liturghie de sărbătoare și o plimbare cu caiacele pe lacul Beliș
Vineri, 7 august: Drumeție spre Vârful Lespezi și Cascada Valul Miresei, urmată seara de un mini-documentar despre pelerini și Maica Domnului
Sâmbătă, 8 august: Primirea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei și prezentarea pe tema iconografiei proscomidiarului
Duminică, 9 august: Încheierea taberei și evaluarea duhovnicească a experienței trăite
Tabăra s-a bucurat de prezența unor invitați de seamă – Părintele Patriciu Vlaicu, Părintele Ciprian Negreanu, Părintele Dan Suciu, Părintele Oliviu Botoi și Preasfințitul Samuel –, care au ghidat pașii tinerilor spre înțelegerea unei familii întemeiate pe Hristos
Ziua de sâmbătă, 8 august, a fost una de o deosebită încărcătură duhovnicească și culturală pentru participanții la tabără. În prima parte a zilei, tinerii l-au întâmpinat cu bucurie pe Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei
În intervalul 16:00–18:00, doamna preoteasă Corina Negreanu a susținut o prelegere cu tema Iconografia Jertfei în Proscomidiar, înscrisă într-un cadru de cercetare sub îndrumarea domnului prof. C. C. Cătălin Băluț ce urmărește reconfigurarea hermeneuticii contemporane asupra Prothesisului*. Prezentarea a demonstrat că, dincolo de evoluția istorică a acestui spațiu liturgic — adesea perceput reductiv ca un „adaos” al arhitecturii ecleziale — se impune o recalibrare epistemologică a modului în care sunt înțelese funcțiile, simbolismul și sensul teologic al Proscomidiarului, în vederea restaurării integrității și conștiinței liturgice atât în rândul clerului, cât și al credincioșilor. Au fost atinse urmatoarele puncte:
Rolul teologic al Proscomidiarului: Proscomidiarul nu poate fi interpretat în termeni utilitari sau funcționaliști. El reprezintă spațiul sacrificial în care se pregătește Darul euharistic, iar iconografia sa constituie o gramatică vizuală a Jertfei, integrată organic în ritualul Proscomidiei. În acest sens, Prothesisul se revelează ca un loc teologic (topos theologikos) în care imaginea, simbolul și gestul liturgic converg.
Programul iconografic analizat: Prelegerea a evidențiat coerența internă a temelor iconografice specifice Prothesisului, demonstrând că acestea nu sunt aleatorii, ci se înscriu într-o logică tipologică și sacramentală ce reflectă continuitatea tradiției patristice.
Jertfa ca expresie a iubirii: Iconografia Prothesisului funcționează ca un discurs vizual al iubirii jertfelnice, reafirmând învățătura Sfinților Părinți conform căreia accesul la Împărăția veșnică este inseparabil de dinamica jertfei. Fiecare dar adus la Sfântul Altar este, în mod constitutiv, o epifanie a iubirii sacramentale.
Minusul sensibilității liturgice contemporane: Reducerea Proscomidiarului la o anexă utilitară indică o atrofiere a sensibilității liturgice și o ruptură în percepția simbolică a spațiului sacru. Când imaginea își pierde greutatea ontologică, iar simbolul nu este decodat în conștiința comunitară, Proscomidia riscă să fie percepută ca un act mecanic, dezancorat de dimensiunea sa sacramentală și teologică.
În concluzie, atenția acordată arhitecturii, iconografiei și funcției liturgice a Proscomidiarului se înscrie într-un demers orientat spre restituirea unei culturi liturgice vii, capabile să recunoască în Proscomidie nu un ritual secundar, ci portalul prin care întreaga Biserică pătrunde în Taina Jertfei lui Hristos. Această relectură academică evidențiază faptul că Prothesisul nu este un spațiu marginal, ci un nod teologic în economia sacramentală a Bisericii.
Spațiul liturgic situat în partea nordică a altarului, destinat pregătirii Darurilor euharistice înainte de Liturghie. În tradiția bizantină, Prothesisul funcționează ca loc teologic al Jertfei, unde se desfășoară rânduiala Proscomidiei și unde iconografia are rolul de a vizualiza dimensiunea sacrificială a Euharistiei.
sursa photo: Andrei Vaida , Ilinca Nicola Negreanu
Evenimentul a fost consemnat și în Nr. 9/2026 al Revistei Renașterea/ Supliment Filocalia.
,,Iubirea” a devenit ieftină și perisabilă, ca un minereu trecut prin focul zilelor noastre, tocmai prin ușurința cu care este proclamată. Se aclamă neîncetat, se strecoară ca reflex verbal în aproape orice comunicare, de parcă ar simți mereu nevoia să se confirme, să se expună și să primească validarea celorlalți. Poate că această rostire excesivă ascunde, în realitate, o panică a simțirii: teama că iubirea s-a golit de conținut și că trebuie numită mereu pentru a ne convinge că încă există. Alteori, declarația devine o atenționare-laitmotiv telefonic sau de rețele adresată celuilalt: „Privește cât am investit în tine, vezi cât ți-am oferit și nu uita ce îmi datorezi.”
Însă iubirea adevărată nu ține socoteala propriei dăruiri și nu simte nevoia să se afișeze. Ea se ferește de spectacolul lumii, fiindcă știe că tot ceea ce este expus fără măsură poate fi furat de potrivnic, răstălmăcit și pervertit. Astfel marea iubire devine în scurt timp o convertire în mare ură și insuportabilitate. Nu orice taină trebuie scoasă în piață, grijă despre care ne învață Sf. Părinți, și nu orice legătură sfântă are nevoie de spectatori.
Când iubirea există cu adevărat, ea nu se proclamă, este ca aerul indispensabil dintr-o respirație. Este firească și discretă ca lumina care pătrunde într-o încăpere fără să atragă atenția să fie privită ca pe un dat anume, ci ca pe un dat care face să putem privi de jur-împrejurul nostru cât mai limpede. Este un contrafort nevăzut, care susține ființa și păstrează legăturile noastre fără să forțeze obosind, fără să posede și rămâne vie fără să ceară răsplată. Iubirea prețioasă ține discret în picioare o lume și o rodește.
text&photomobil Meteore/2026/Corina Negreanu
