Revista ARTHOS Nr. 12

 

 

Rugăminte

Celui aflat  mereu între oameni și alături de ei la bine dar mai ales la greu, părintelui nostru duhovnicesc Prea Sfințitul Vasile Someșanul,  căruia îi ceream să se roage pentru noi în necazurile și încercările noastre și ne oferea atâta mângâiere sufletească și înțelegere, ne-a primit în casă  și ne-a dăruit dragostea sa,  să-i stăm acum alături cu rugăciunile noastre de care are mare nevoie.

Luni, 15 septembrie după masa a suferit un atac cerebral(AVC), însoțit de complicații. 

Azi, 20 septembrie, ora 18, la Biserica Studenților din Hasdeu se va săvârși Taina Sfântului Maslu pentru sănătatea și tămăduirea Prea Sfințitului nostru drag și iubit Vasile. 

Bunul Dumnezeu să se milostivească și de noi pentru că avem încă atâta nevoie de  Prea Sfinția Sa.

Un nou început

http://trinitastv.ro/stiri-video/deschidere-de-an-scolar-la-cluj-napoca-49608

15 septembrie.

Cred ca fiecare adult, de fapt, fiecare copil ajuns de-acum  ,,om mare” simte un dram de emoție și nostalgie în această zi. Cu atât mai mult dacă ești părinte. Amintiri pline de clinchet, de răcoarea dimineților cu pași grăbiți spre scoală. Chipuri din trecut. Care, cine, cum și cât a mai crescut. Timiditate, tremurat, vibrație, ținere de mâini. Glasuri, multe glasuri și gălăgie. Uniforme, coperți, caiete care așteaptă,  manuale, bănci, mirosul cernelei și atâtea altele.  ,,Domnul Trandafir”...

O zi plină de culoare primenitoare. 

Timp...

Vacanța e departe. Este deja un ghem de amintiri. 

Doresc tuturor copiilor, finuților mei elevi(cu precădere novicilor care de-acum înainte trec pragul școlii),  un nou și bun început școlar, minte luminată și bucurie multă la învățătură. 

Părinților, putere și răbdare.

Profesorilor, multă dragoste și abnegație în ceea ce fac, conștienți fiind de aportul lor edificator extrem de important  adus societății de mâine. 

Știu că realitatea e alta dar, slavă Domnului că sunt atâtea opțiuni școlare, variante de a alege o școală potrivită educației ce ne-o dorim copiilor noștri.

 Scoala ar trebui să aibă ceva comun cu mireasma unui sanctuar unde se întâmplă minuni. Minunea  personală a descoperirilor, a  cunoașterii și autocunoașterii, și, a camaraderiei.

Bucurie! 

Suflețelul

povestire* însemnată de Părintele Arsenie Boca

Îl botezase și-i puse numele Ion. Dar era slab și mic cât o păpușă și cu mâinile fără unghii. Era numai de o lună și-o zi. Iar la două ore, de cum îl botezase, muri; și suflețelul lui, cât un porumbel alb, însoțit de un îngeraș își luă zborul spre împărăția lui Dumnezeu.

Aici bătu. În curând un zăvor se auzi și un cap alb se arătă: era Sfântul Petru, portarul cerului, și-l întrebă:

-Cine ești?-iar sufletul zise:

- Eu sunt sufletul fără păcate și mă cheamă  Ion. Într-o zi maică-mea m-a născut, într-o zi m-am botezat, în aceeași zi am și murit și am și venit să mă  primești în lumea Drepților.

- Îngăduie puțin, îi zise Sfântul Petru.

Și portarul cerului se duse la Dumnezeu.

-Ce e Petre? a întrebat Dumnezeu.

-Doamne, a venit un suflețel mic cât o muscă. Să-l primesc în rai?

-Du-te și să-i spui să se ducă să stea un an în hogașa carului.

Sfântul Petru, mirat de cele auzite, s-a dus și i-a spus lui Ion.

-Uite ce e suflețele Ioane- și-i spuse toată porunca. Și bietul suflețel, mai mâhnit decât maica-sa care-l plângea, plecă spre un târg mare și se așeză la o răspântie pe urmele făcute de trăsuri și care. Și rămase acolo în bătaia copitelor și a roților căruțelor tânguindu-se mereu și zicând: ,,Vai de mine și de mine și de cel ce m-a făcut pe mine”. Dar oamenii care treceau cu căruțele nu-l înțelegeau.

Și a stat suflețelul un an în hogașul carului, bătut de roți și de copite.

După un an veni iarăși îngerașul și suflețelul cel mic se așeză pe mâna lui, și zbură la Dumnezeu.

-Cine-i? Se auzi același glas cel întrebase anul trecut.

-Eu sunt, răspunse suflețelul mai umilit.

Și Sfântul Petru se arătă și zise: ,,Tu ești?”

-Eu, răspunse suflețelul, sufletul fără păcate...

Sfântul Petru făcu cu mâna ca și când ar fi zi ,,știu” și se duse la Dumnezeu și-I spuse zicând:

-Doamne, a venit sufletul cu nume de Ion. Într-o zi s-a născut, în alta s-a botezat, și tot în aceeași zi a și murit. ...Să-l primim?

-Să se ducă să mai stea un an în crângul morii.

L-a care vorbă și Sfântului Petru i se făcu milă și cam cu jumătate de pas porni.

-Uite ce a poruncit Părintele lumii, suflețele -îi zise Sfântul Petru când ajunse,- și oftând îi înșiră porunca a doua.

Bietul suflețel când auzi doar strâmbă din nas ca un copilaș și plecă capul pe piept cu mâhnire negrăită. Și așa s-a dus și s-a așezat în crângul unei mori unde se învârtește fusul pietrelor de moară. Și acolo se lăsă să fie turtit și pe-o parte și pe alta de colții scripetelui, doar văitându-se: ,,Vai de mine și de mine și de cel ce m-a făcut pe mine. Ce-am făcut eu ca să stau în chinul acesta?”

 Și bietul suflețel, care se născuse într-o zi, se botezase în alta și murise tot în aceeași zi, se gândea, când a avut vreme să păcătuiască? Însă nimeni nu-i înțelegea geamătul lui, deoarece roțile morii făceau zgomot mare.

 Și așa a stat un an de zile.

Apoi, iar a venit îngerașul și, așezându-se pe mâna lui, porni împreună cu el la Cer.

-Cine-i? Se auzi glasul lui Sfântul Petru.

-Eu, îi răspunse umilit suflețelul.

-Ai venit?, îl întrebă Sfântul.

-Am venit, oftă adânc suflețelul, sfârșit parcă la inimă.

Sfântul Petru plecă iar la Dumnezeu.

-Doamne, a venit sufletul fără păcate.

-Știu, a răspuns Dumnezeu. Într-o zi s-a născut, într-o zi s-a botezat, și în aceeași zi a și murit... Să te duci să-i spui să mai stea un an în crâșcătul copacilor.

Bietul suflețel rămase plângând și gândindu-se ce a făcut el să tragă o așa osândă, și s-a coborât peste o pădure. Apoi cercetând pe ici pe colo, se opri atras de un zgomot: croac! croac! Era scârțâitul unui copac, care avea în vârf două ramuri încrucișate și de câte ori bătea vântul, ele se frecau una de alta și scârțâia.

Se așeză între cele două ramuri și aici a îndurat ce n-a pătimit om pe lume. Acum nu mai era de șagă și gândi: ,,Numai că sunt un mare păcătos, sau că răsplătesc cine știe ce păcate părintești, de trag eu așa blestem! Vai de mine și de mine și de cel ce m-a făcut pe mine că păcătos mai sunt!”

Așa s-a văicărit bietul suflețel până într-o zi, când venind o furtună mare Suflețelul suferea în gemete înăbușite grozava frământare a firii sale.

Dar iată că niște hoți cu căpitanul lor se adăpostiseră sub unul dintre cei mai stufoși stejari din apropiere. Apoi furtuna trecu, doar copacii se mai legănau, scuturându-se de ploaie.

Scârțâiturile copacilor se tânguiau parcă, dar cu toate acestea glasul suflețelu-lui se auzi zicând: ,,Într-o zi mama m-a născut, într-o zi m-am botezat, în aceeași zi am murit... Vai de mine și de mine și de cel ce m-a făcut pe mine!”.

Tâlharii se cam speriaseră și uitându-se în sus îl auziră și mai bine îl și zăriră în vârful unui copac între două ramuri ce se frecau una de alta la bătaia vântului, un copilaș mai mic ca o păpușă de parcă era și nu era, așa era de străveziu.

Văzând aceasta hoții au încremenit. Căpitanul, cutremurat și dând din cap le zise:

-Ați auzit?

-Auzit, răspunseră hoții rușinați de meseria lor.

-Apoi eu unul nu mai hoțesc, le răspunse dânsul. Și, scoțând căciula a îngenunchiat cu fața spre copilaș și a grăit:

-Dacă tu, suflețele care te-ai născut într-o zi, te-ai botezat într-o zi și ai și murit, nu ești primit în ceruri și ești păcătos, apoi ce suntem noi, ticăloșii? O, ticălosul de mine!

Și căpitanul se aruncă cu capul la pământ și-și plânse cu mare amărăciune păcatele, ticăloșiile și nelegiuirile sale.

Și toți, înfiorați, jurară să nu mai hoțească și să se ducă fiecare să se spovedească la Preot și să-și ispășească păcatele cum i-o învățat Preotul.

Într-o zi când Sfântul Petru sta la poarta raiului, deodată auzi la poartă ,,boc, boc!”

-Cine-i? întrebă Sfântul.

-Eu, suflețelul Ion... Vai de mine și de mine și de cel ce m-a făcut pe mine că păcătos mai sunt! Și-am venit să mă primiți.

Sfântul Petru se duse la Dumnezeu.

-A venit sufletul Ion, și se văicărește și zice că e tare păcătos.

-Să intre, dar să-mi spună cine sunt cei ce se țin de el?

-Ioane -întreabă Sfântul- cine sunt oamenii aceia care vin după tine?

Suflețelul se uită și recunoscându-i răspunse:

-Aceștia sunt niște hoți care, auzind tânguirea mea în crâșcătul copacilor, s-au lăsat de hoție și au murit plângându-și păcatele.

-Știam, răspunse Dumnezeu. Dă-le drumul la toți să intre și să-i spui suflețelului că nu-i muscă fără păcat.

Și s-a dus Sfântul. Când a ajuns la poartă, sufletele hoților erau sosite și așteptau.

-Ce vreți? le întrebă portarul cerului.

-Să ne primești Sfinte, ori de nu să ne dai cea mai mare osândă de pe lume dar să nu ne trimiți în iad.

-Dumnezeu așa a vrut, grăi Sfântul, să vă dea pildă pe suflețelul acesta. Dar văzând El tânguirea voastră, spovedania la Preot, precum și întoarcerea -adică n-ați mai păcătuit- S-a bucurat ca și părintele la aflarea fiului pierdut. Intrați în bucuria de veci!

Și astfel suflețele hoților, cu suflețelul înainte, intrară pe poarta cam strâmtă a cerului, pe care bunul Dumnezeu să ne primească și pe noi, păcătoșii, pentru rugăciunile Prea Curatei Maicii Sale și ale tuturor Sfinților care bine s-au nevoit din veac. Amin.

(Păcatele nespovedite ale părinților rămân asupra copiilor și se dau bieții copii cu capul de pereți neștiind de ce nu le merge bine.)

foto: Corina Negreanu, Lupsa

 *din cartea ,,Se umplu măsurile și se plinesc vremile” Părintele Arsenie Boca

Tabăra de vară ASCOR-Cluj în ţinuturile lui Gelu

Anul acesta, la început de august, în postul Adormirii Maicii Domnului, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), filiala Cluj-Napoca a organizat tabăra de vară pentru tineri în localitatea Dăbâca. Satul, care adăposteşte fosta cetate a comitatului sau chiar cetatea regală a lui Gelu, după cum susţin unii arheologi şi oameni de ştiinţă, locul de o semnificaţie istorică aparte pentru Transilvania, a fost gazda primitoare a peste două sute de tineri ce au ales să-şi petreacă altfel timpul liber. 

Liturghii zilnice, slujbe de seară în cadrul cărora a fost intonat Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa, discuţii şi cateheze, o varietate de ateliere, drumeţii, dar şi multe activităţi-surpriză i-au aşteptat pe cei care au preferat să se destindă într-un atare mod.

Ateliere mai vechi, dar şi rucodelii mai noi

Aşa cum se ştie, specificul taberei de vară adresată studenţilor constă în trăirea şi valorificarea tradiţiilor creştin-ortodoxe, dar şi a datinilor strămoşeşti. Organizatorii evenimentului s-au îngrijit ca cele două aspecte fundamentale să transpară în toate activităţile duhovniceşti, culturale şi meşteşugăreşti din timpul taberei de la Dăbâca.

Astfel, voluntarii dibaci ai ASCOR, tineri care şi-au dezvoltat pe parcursul anilor diverse talente şi îndemânări, au desfăşurat o paletă vastă de ateliere. Împletirea metanierelor şi a cruciuliţelor, sculptatul în lemn, brodatul procoveţelor, restaurarea costumelor populare, realizarea icoanelor prin metoda litografierii au animat mulţi tineri şi tinere dornici de a învăţa tehnici de lucru manual.

O noutate a taberei a fost atelierul de confecţionat opinci. Preşedintele ASCOR, Bogdan Dincă, coordonatorul acestui atelier, a reuşti să stârnească interesul multor participanţi, care s-au implicat activ în meşteşugirea încălţămintei tradiţionale. La sfârşitul taberei roadele au fost vizibile: zeci de perechi de opincuţe au fost gata de a fi purtate. Acestea sunt destinate mai ales pentru evenimentele culturale organizate de ASCOR Cluj-Napoca, atunci când tinerii se îmbracă în straie populare.

Un alt atelier nou, extrem de popular printre participanţii taberei, a fost cel de comunicare non-violentă. Cum să îţi structurezi discursul într-o manieră prietenoasă, cum să te adresezi celuilalt pe un ton non-agresiv chiar şi în condiţii mai constrângătoare, cum să comunici corect cu copiii, cum să fii model pentru ei au fost câteva din întrebările la care coordonatoarea atelierului, Virginia Neacşu, a ştiut să răspundă şi să ofere soluţii. Cursul de comunicare non-violentă a fost foarte util mai ales pentru educatoarele şi învăţătoarele din cadrul comunităţii Bisericii Studenţilor, care sunt mereu interesate de găsirea unor metode cât mai adecvate de comunicare cu cei mici.

Activităţi sportive pentru iubitorii de mişcare şi de natură   

Tabăra de vară de la Dăbâca s-a dovedit a fi o alternativă foarte atrăgătoare şi pentru firile mai sportive. Şi anul acesta, Părintele Teodor Tare, fost ascorist, a venit în tabăra pentru studenţii creştini-ortodocşi pentru a sluji alături de Părintele Ciprian Negreanu şi Părintele Ovidiu Feldiorean, parohul satului Dăbâca, dar şi pentru a le oferi tinerilor posibilitatea de a participa la atelierul pentru supravieţuire. Părintele Teodor a fost instructorul principal al atelierului care a captivat majoritatea tinerilor interesaţi de cum poţi învăţa să aprinzi focul fără chibrituri, cum reuşeşti să găseşti punctele cardinale fără busolă sau cum să identifici locul potrivit pentru a construi un bordei în mijlocul pădurii, alungând anterior lupul sau ursul care ţi-ar fi putut pune în primejdie viaţa. Atracţia majoră a atelierului s-a dovedit a fi tiroliana construită peste o prăpastie din pădurea ce împrejmuieşte Dăbâca. Cu mic, cu mare, fete şi băieţi – toţi au trebuit să fie foarte curajoşi pentru a testa şi pentru a traversa o porţiune de traseu la o altitudine de câţiva metri deasupra unui teren prăpăstios. Senzaţiile au fost puternice şi aşteptate de mulţi, întrucât pentru tiroliană a existat un interes continuu şi s-au format cozi mari pentru a avea bucuria de a  încerca acest sport extrem.

A existat şi o echipă de volei în tabăra de la Dăbâca. Tinerii s-au ambiţionat şi s-au mobilizat pentru a forma o echipă şi pentru a participa la un campionat local. Echipa adversară a fost alcătuită din primarul localităţii, vice-primarul, funcţionari din administraţia publică locală şi alţi experţi în ale voleiului – veterani din Dăbâca, care odinioară formau o echipă veritabilă de volei, câştigătoare a multor premii naţionale. Competiţia a fost strânsă, iar scorul apropiat. Totuşi, cei cu experienţă de câştigători ai concursurilor de volei, echipa veteranilor din Dăbâca, au câştigat meciul amical.

O surpriză foarte frumoasă din partea organizatorilor taberei, dar şi din partea unor oameni cu inimă mare din localitatea Dăbâca, a fost atelierul de echitaţie. Unii au făcut primele încercări în călărie, alţii şi-au reamintit cum ar trebui să înşeueze un cal, iar cei mai pricepuţi au demonstrat că s-ar descurca foarte bine dacă ar fi lăsaţi să meargă la trap sau la galop pe un cal mai nărăvaş.

Momente cultural-artistice încununate de voie bună şi descoperitoare de talente

 Oana Raluca Băilă, vicepreşedinta ASCOR şi cea care s-a îngrijit de bunul mers al lucrurilor la bucătărie, de desfătarea olfactivă a participanţilor, dar şi de multe activităţi culturale, a organizat un atelier de teatru, în cadrul căruia, timp de câteva zile s-a montat, regizat, repetat şi interpretat o piesă de teatru inspirată din Faptele Apostolilor. Spectatorii au apreciat ingeniozitatea regizoarei, dar şi spontaneitatea, creativitatea şi talentul tinerilor actori.

Tot la capitolul activităţi culturale s-a încadrat şi spectacolul intitulat Seara talentelor. Propunerea de a organiza o asemenea serată a venit de la Părintele Ciprian Negreanu, duhovnicul şi îndrumătorul tinerilor din ASCOR şi din comunitatea Bisericii Studenţilor. Evenimentul a fost dedicat poetului, dar şi Preotului Alexei Mateevici, cunoscut mai ales pentru poezia Limba noastră.

Multe talente neştiute au fost descoperite pe scena Căminului cultural de la Dăbâca: cântece la chitară, recital de poezii, intonări de imnuri, o superbă suită de cântece populare inspirate din muzica maestrului Anton Pann pregătită în mai puţin de două zile şi interpretată în cadrul evenimentului de fete şi băieţi hărăziţi cu voci frumoase şi cu talent muzical deosebit. A impresionat şi momentul artistic în care doi tineri au jonglat cu diverse obiecte, au făcut scamatorii şi i-au binedispus pe spectatori aidoma marilor artişti de la circ. Seara talentelor a fost un moment inedit pentru tabără organizată de ASCOR, care a valorificat în cel mai bun cu putinţă mod oameni minunaţi, prompţi şi ingenioşi, tineri cu inimi pline de viaţă, dornici de a readuce şi de a păstra tradiţiile româneşti. Tot în cadrul acestui eveniment a fost interpretată şi Balada Martirilor Brâncoveni (Balada Sfântului Constantin Brâncoveanu), linia melodică fiind inspirată, de asemenea, din muzica lui Anton Pann. Emoţionantă şi redescoperitoare de adevăr istoric, balada a fost cântată nu doar în faţa participanţilor taberei, dar şi în faţa tuturor invitaţilor care au poposit la Dăbâca. Clipe cu atât mai speciale, cu cât anul acesta Biserica Ortodoxă Română comemorează 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni şi de la trecerea lor în rândul mucenicilor lui Hristos.

Vorbe de duh şi de încurajare din partea ierarhilor invitaţi în tabără de la Dăbâca

În cea de-a doua parte a taberei, au avut loc o serie de întâlniri cu mai mulţi ierarhi, pe care tinerii îi aşteaptă cu mare drag de fiecare dată. Iar ierarhii nu întârzie să vină, să participe la slujbe, să stea de vorbă cu cei din tabără şi să îi încurajeze în toate lucrurile bune pe care le fac.

ÎPS Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, a oferit multe binecuvântări arhiereşti, iar în cuvântul de învăţătură a ţinut să sublinieze că în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului „trebuie să medităm la importanţa împlinirii celor zece porunci, întrucât poruncile sunt făclie călăuzitoare pentru toţi creştinii”. Potrivit ÎPS Andrei, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu îi iubeşte pe cei ce împlinesc poruncile Mântuitorului şi îi ajută să izbutească în toate necazurile şi în situaţiile dificile.

Preasfinţitul Ignatie Mureşanul, Episcopul vicar al românilor din Portugalia şi Spania, cel de-al doilea invitat al taberei, a vorbit despre jertfa creştinului din zilele noastre, despre milostenie şi despre propovăduire, despre crucea ierarhilor slujitori în Occident, despre identitatea creştinilor aflaţi în afara hotarelor României, dar şi despre multe experienţe personale, în care a întâlnit oameni frumoşi, oameni mărturisitori, iubitori de Ortodoxie. PS Ignatie i-a îndemnat pe tineri să fie deschişi, să nu lase loc inhibiţiilor de tot felul să îi macine şi să le conducă viaţa. „Nu vă lăsaţi inhibiţiile să vă roadă. Un om inhibat e un om nefericit. De aceea, e foarte greu să ai un spor duhovnicesc. Povestiţi-vă sufletul! Să vă străduiţi să spargeţi carapacea sufletului. Acest lucru se poate înfăptui mai ales prin Taina Spovedaniei, acolo unde avem prilejul să vorbim cu Dumnezeu. Spovedania sparge toate lacătele!”, a îndemnat PS Ignatie. De asemenea, ierarhul i-a încurajat pe tineri să nu fie intimidaţi niciodată în faţa ştiinţelor despre existenţa sau non-existenţa lui Dumnezeu, încurajându-i să fie mărturisitori demni ai credinţei Ortodoxe. Potrivit Sfinţiei Sale, aceasta este jertfa unui tânăr creştin: cea de a-L urma pe Hristos şi cea de a demonstra că prin viaţa sa el este în contrast cu tot ce se întâmplă în jurul lui şi că el are puterea să îi destabilizeze pe cei din preajma lui. „Tinerii trebuie să aibă bucuria vieţii şi înţelepciunea unui suflet bine rânduit. Toate trebuie să fie în armonie. Nici propovăduire fără de măsură, dar nici laşitate de a propovădui”, a fost unul din mesajele-cheie ale PS Ignatie. 

Preasfinţitul Macarie Drăgoi, Episcopul Europei de Nord a fost alături de tinerii din tabără timp de aproape o zi. Foarte apropiat de tineri, foarte dornic de a povesti despre credincioşii din ţările scandinave, PS Macarie a oferit răspunsuri la întrebările care, în marea lor majoritate, s-au referit la Ortodoxia din ţările Europei de Nord. Sfinţia Sa a afirmat că ţările scandinave sunt cele mai secularizate ţări din toată Europa, iar misionarismul în aceste ţinuturi se aseamănă cu primele propovăduiri ale apostolilor. „În anul 2008 s-a reaprins candela misiunii în aceste ţinuturi. E o mare provocare să faci misiune în Occident, mai ales în ţările Europei de Nord. Mi-am asumat această misiune de apostol, deoarece am găsit acolo parohii foarte divizate, fără preoţi şi fără credincioşi. În 2008, existau doar trei parohii în Norvegia şi Danemarca. Acum sunt mult mai multe. Vin preoţi tineri care formează parohii noi, cu mulţi credincioşi râvnitori”, a afirmat PS Macarie. O altă preocupare a ierarhului este cea de a descoperi şi de a-i face cunoscuţi localnicilor pe sfinţii lor, sfinţi ale căror moaşte nu s-au mai păstrat, dar despre care mai există date biografice în bibliotecile sau arhivele acestor ţări. PS Macarie depune toate eforturile posibile de a traduce documente, de a cerceta arhivele, pentru a-i face pe europenii din Scandinavia, Norvegia, Danemarca, dar şi pe românii situaţi acolo, interesaţi de viaţa martirilor de pe aceste meleaguri. Drept dovadă pentru tot dragul pe care îl are pentru Sfinţii Europei de Nord, la sfârşitul întâlnirii cu tinerii din tabăra de la Dăbâca, PS Macarie le-a dăruit câte o iconiţă special pregătită pentru acest eveniment: Sfântul Ioan Valahul şi Sfântul Mucenic Hallvard Norvegianul – doi Sfinţi ocrotitori şi călăuzitori ai tinerilor, unul român şi unul norvegian, ambii martori mărturisitori martiri ai Mântuitorului nostru, Iisus Hristos.

ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale şi de Nord a atenţionat despre pericolul unui război, despre declanşarea răului din cauza păcatelor noastre, despre rugăciunea pe care trebuie să o înălţăm pentru toţi cei aflaţi în suferinţe şi boli, despre compătimire şi despre necesitatea de a ne apleca spre cei necăjiţi. Îndemnul ierarhului a fost să înmulţim rugăciunea, nevoinţa, asceza, pentru a ne curăţa mintea şi sufletul, pentru a ne vedea şi a ne plânge păcatele. „Trebuie să înmulţim rugăciunea, să strigăm la Maica Domnului şi la Dumnezeu pentru noi, dar şi pentru întreaga umanitate. Umanitatea se uşurează atunci când există asemenea oameni care îşi asumă păcatele şi se roagă pentru iertarea lor. Dumnezeu aşteaptă oameni rugători, care să înfrângă răul prin asceză, pin rugăciune şi prin pocăinţă.”, i-a îndemnat ÎPS Joantă pe toţi tinerii din tabăra de la Dăbâca.

Încărcaţi cu multe sfaturi duhovniceşti, fiind extrem de mulţumiţi de a fi petrecut împreună un timp al rugăciunii, al clipelor ziditoare izvorâte din toate activităţile desfăşurate în tabăra creştin-ortodoxă de la Dăbâca, tinerii au dat Slava lui Dumnezeu şi au adus rugăciuni de mulţumire Maicii Domnului pentru toate binecuvântările şi pentru toate bucuriile care i-au prididit în acest răstimp al taberei organizate de ASCOR Cluj-Napoca.

Tatiana Onilov

articol pentru Foaia Filocalia din Revista Renașterea septembrie 2014

Cu timp pentru fără de timp, la început de Nou An bisericesc

Sfintele Liturghii sunt zeciuiala timpului nostru dat lui Dumnezeu Creatorul tuturor și unirii în rugăciune cu semenii. Fac parte din  timpul nostru de taină, asemeni apei ce se  preschimbă în vin. Vinul cel bun din vărsarea de apă, neîndoit însă de apă.
Mulți ani întru Hristos!(C.N)

,,Acum eu vasele de apă le voi cânta,
cum au fost arătate cu vin pline,
cum, întru totul, a apelor schimbare
deodată s-a făcut;
C-atunci Stăpânul
a zis spre slujitori
deschis, pe față, precum este scris:
Scoateți din vinul
pe care nu voi l-ați cules
și dați să bea
la cei ce stau la masă!
Udați
cupele cele uscate!
Ca să se veselească mulțimea toată
și însuși mirele;
Căci preaslăvit la toți
am dat eu veselie,
Cel ce pe toate
întru înțelepciune le-am făcut.

Când apa întru vin, cu-adevărat, Hristos
a prefăcut ca un puternic,
toată mulțimea bucuratu-s-a,
găsind că este minunat
gustul acelui vin.
Iar astăzi la ospățul
cel din Biserici
cu toții  ne așezăm.
Că vinul se preface în Sângele lui Hristos
și-l bem pe-acesta
cu bucurie sfântă,
slăvind
pe Mirele cel mare.
Că Mirele adevărat
Cel din Maria este,
Cel mai-nainte de veac,
Cuvântul
Care luat-a chip de rob,
Cel ce pe toate
întru înțelepciune le-a făcut.”

fragment din Imne de Sf. Roman Melodul, trad. Cristina Rogobete și Sabin Preda, Ed. Bizantină

Bucurați-vă, mult-pătimitorilor martiri Brâncoveni, care pentru dreapta credință bine v-ați nevoit!

La plinirea vremii și paharul golit al îndurărilor

Una dintre icoanele dedicate Sfinților Martiri Brâncoveni ce mi-au fost trimise prin poșta electronică (de un domn pictor-iconar căruia îi mulțumesc și pe această cale) mi-a plăcut în  mod deosebit, așa cum a fost concepută și realizată. Ea aparține iconarului Vasile Tudor de la Iași.

Din noaptea și întunericul acestei lumi despărțită printr-o sabie ca o poartă/sul al timpului(vezi Voroneț registrul cinci din Judecata de Apoi) terestru curmat, sufletele curate și curățite de suferință ale Martirilor Brâncoveni sunt luate de îngerii păzitori  în trepte(Sucevița) spre Hristos, la locul acela făgăduit, de odihnă, de verdeață și viață fără de sfârșit,  unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

Icoana Sfinților Martiri Brâncoveni pictată de maestrul Sorin Dumitrescu vezi http://www.romania-actualitati.ro/memoria_brancovenilor_cinstita_la_palatul_mogosoaia-65520  surprinde(cum era de așteptat) conceptual  prin prezența Maicii lui Dumnezeu în mijlocul grupului de martiri români deveniți sfinți martiri universali, dar și prin plasticitate. Umerii lați și drepți inspiră capacitatea și puterea hărăzită de a purta povara unui neam întreg. .Ea invită la o altă reprezentare iconică sinaită din secolul VI executată cu mare grație în care Maica Domnului cu Pruncul în brațe însoțește martirajul Sf. Mare Mc. Gheorghe și a Sf. Mc. Teodor Stratilat:

Cuvânt la Sfânta Liturghie dedicadă Sfinților Martirilor Brâncoveni (pr. Ciprian Negreanu, 2014)

Păcatul lui Iuda-despre șoaptele iuzilor și cozilor de topor din neamul românesc.

,, O durere.E plină istoria românilor de iuzi, de bârfitori, trădători, vânzători și de soptitorii de serviciu.”

icoană Corina N.

http://www.ascorcluj.ro/wp-content/plugins/ascor-extend/audio-player.php?recording=1605

Sărutarea lui Iuda
 preluare de pe internet

Despre Maica Domnului

http://www.ascorcluj.ro/wp-content/plugins/ascor-extend/audio-player.php?recording=1604

BALADA SFÂNTULUI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU

Într-o joi de dimineaţă,
Zi scurtării lui din viaţă,
Brâncoveanu se scula,
Faţa blândă el spăla,
Barba albă-şi pieptăna,
La icoane se-nchina;
Pe fereastră el căta
Şi amar se spăimânta!

-Dragii mei, coconi iubiţi!
Lăsaţi somnul, vă treziţi,
Armele vi le gătiţi,
Că pe noi ne-a-nconjurat
Paşa cel neîmpăcat,
Ieniceri cu tunuri mari
Ce sparg ziduri cât de tari!

Bine vorba nu sfârşea,
Turcii-n casă năvălea,
Pe toţi şase mi-i prindea
Şi-i ducea de-i închidea
La Stambul, în turnul mare
Ce se-nalţă lângă mare,
Unde zac feţe domneşti
Şi soli mari împărăteşti.
Mult acolo nu zăceau
Că sultanu-i aducea
Lângă foişorul lui
Pe malul Bosforului.

-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin,
Adevăr e c-ai gândit,
Pân-a nu fi mazilit,
Să desparţi a ta domnie
De a noastră-mpărăţie?
Bani de aur ai bătut,
Făr-a-ţi fi de mine teamă,
Făr-a vrea ca să dai seamă!

-De-am fost bun, rău la domnie
Dumnezeu singur o ştie;
De-am fost mare pre pământ,
Cată-acum de vezi ce sunt!

-Constantine Brâncovene!
Nu-mi grăi vorbe viclene!
De ţi-e milă de copii
Şi de vrei ca să mai fii,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Facă Dumnezeu ce-o vrea!
Chiar pe toţi de ne-aţi tăia
Nu mă las de legea mea!

Sultanul din foişor
Dete semn lui imbrohor,
Doi gealaţi veneau curând
Săbiile fluturând,
Şi spre robi dacă mergeau
Din coconi îşi alegeau
Pe cel mare şi frumos
Şi-l puneau pe scaun jos.
Şi când spada repezea
Capul iute-i reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Cei gealaţi iarăşi mergeau
Şi din doi îşi alegeau
Pe cel gingaş mijlociu,
Cu păr neted şi gălbiu,
Şi pe scaun îl punea
Şi capul îi reteza!
Brâncoveanu greu ofta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Sultanul se minuna
Şi cu milă îi grăia:
-Brâncovene Constantin,
Boier vechi şi domn creştin!
Patru fii tu ai avut,
Din ei, trei ţi i-ai pierdut,
Numai unul ţi-a rămas!
Cu zile de vrei să-l las,
Lasă legea creştinească
Şi te dă-n legea turcească!

-Mare-i Domnul Dumnezeu!
Creştin bun m-am născut eu,
Creştin bun a muri vreu…
Taci drăguţă nu mai plânge
Că-n piept inima-mi se frânge,
Taci şi mori în legea ta,
Că tu ceru-i căpăta!

Imbrohorul se-ncrunta,
Gealaţii înainta,
Şi pe blândul copilaş,
Dragul tatii fecioraş,
La pământ îl arunca
Şi zilele-i ridica
Brâncoveanu greu ofta
Şi din suflet cuvânta:
„Doamne, fie voia Ta!”

Apoi el se-ntuneca,
Inima-i se despica,
Pe copii se arunca,
Îi bocea, îi săruta,
Şi turbând apoi striga:
-Alelei! Tâlhari păgâni!
Alei! Voi feciori de câini!
Patru fii eu am avut,
Pe toţi patru i-aţi pierdut!
Dar-ar Domnul Dumnezeu
Să fie pe gândul meu:
Să vă ştergeţi pre pământ
Cum se şterg norii de vânt,
Să n-aveţi loc de îngropat,
Nici copii de sărutat!

Turcii crunt se oţărau
Şi pe dânsul tăbărau
Şi zilele-i ridicau…
-Câini turbaţi, turci, liftă rea!
De-aţi mânca şi carnea mea,
Să ştiţi c-a murit creştin
Brâncoveanu Constantin!

~~~+~~~

preluare de aici

icoană C.N.

Update și precizare: așa cum este cinstit să recunoști,  această icoană am pictat-o inspirată după o reprezentare murală cipriotă   a Sf.   Mucenițe Kiriaki. 

pe internet am găsit-o aici:
http://www.soniahalliday.com/category-view3.php?pri=CY174-10-09.jpg

Calvarul(2014)

la  http://www.filmeonline2013.biz/calvarul-2014/

Fotografie inedită descoperită în cartea ,,Alte file de calendar de inimă românească”,
autor Antonie  Plămădeală, Sibiu,  1988



,,Credința e un risc al rațiunii, dar ea, credința, e primul har al Duhului. Și cine este în har nu se mai necăjește cu neputințele nesfârșite ale rațiunii, care-l leagă de gardul lumii fizice-ca singura lume existentă.
-Deci am putea da cioara din mână pe Porumbelul de pe gardul dintre lumi.”

,,Omul, ce alege- aceea va avea.”
Pr. Arsenie Boca

http://ziarullumina.ro/repere-si-idei/ieroschimonahul-onufrie-frunza-omul-pacii-si-al-tacerii

Însingurarea-exercițiu de normalitate

Demult simt că aproape nu mai pot scrie nimic. Cuvintele vin și rămân nescrise.  A tăcea nu înseamnă a te despărți de semeni.  Dar, poate, tăcerea este cea mai critică atitudine pe care o poți avea  față de mersul lucrurilor în loc de o văicăreală sterilă  față de criza morală și de caracter a lumii actuale, de ,,relativismul valoric”. Pur și simplu, îți vine să taci. Să nu mai acoperi văzduhul cu cuvinte.Tăcerea este o asanare, un ultim instrument de a-ți salubriza ființa,  relațiile sau legăturile umane pe care credeai că le ai și funcționează cât de cât în stare vie.
Așa încep să apreciez tot mai mult oamenii capabili să te odihnească, care pot da pace altora, care pot să stea cu ei înșiși, nu să te bârfească gratuit sau să-ți inventarieze lipsurile pe care le propovăduiesc conștiincioși că fac un bine preventiv altora și ție însuți. Vai, cât de pricepute sunt femeile la asta! Dar, cu adevărat,  neînțelept e cel ce-și pune nădejdea în om!
Îi înțeleg tot mai mult pe anahoreți, atâta vreme cât practic și eu însingurarea-fie ca un lux personal.Nu, e necesitate. Cetatea, oamenii care  ,,trebuie” că au ceva de spus, competitivitatea absurdă, socializarea care întreține și maschează vidul ,,succesului” existențial,  simpla deschidere a internetului sau a televizorului, întâlnirea cu oameni care au păreri tot mai sigure(categorice) și intransigente dar viața lor personală e alta și atâtea altele mă fac să-mi doresc să apreciez plantele, raza de soare care mă salută dimineața în camera mea și să privesc cu dor vrăbiile care-mi vizitează grădinița și-mi sunt mult mai prietene.
Însingurarea nu e plictiseală. Cărțile, munca fizică, plantele, păsările, câinii, puțina și nefățarnica rugăciune, contemplația sunt o sursă nemărginită de regăsire a propriei substanțe a cine ești de fapt tu. Oamenii, devin tot mai falși în conversație și-ți cer să te falsifici. Trebuie să cheltuiești energii enorme pentru a  rămâne același și totuși să le faci pe plac fiecăruia.Să te tot explici. Uneori chiar simți că ți-a secat izvorul iubirii. Știu, o să vină mulți cu predici îndelungi cum știu ei să iubească. Rousseau spune că singurătatea poate să-l facă pe om mai bun. Nu e abandonare lașă sau dezertare de la problemele lumii.  Eu spun că e curaj, asumare și lucidă  responsabilitate de epurare de duhul lumesc.  Dar cine poate trăi și suporta însingurarea dacă nu în cheie evanghelică, ca să nu se vatăme pe sine însuși? Căci dacă ești un om rău, nu poți trăi cu tine însuți căci te auto-otrăvești în propria-ți cu răutate și în sosul  neliniștii interioare insuportabile. De aceea e preferabil să le răspândești altora în atâtea forme mai mult sau mai puțin deghizate. ,,Prefer să fug de oameni, în loc să-i urăsc”, iată că îi dau dreptate lui Rousseau  în ,,Visări”. A te insingura înseamnă a te dobândi, a te cunoaște pe tine însăți, fără mască. Și o formă de a stopa răul pe care vrând nevrând îl faci altora.   Măcar o vreme, asta ca exercițiu. Căci binele e cea mai efemeră și răstalmăcită stare. Despre bine se cuvine să ne smerim a crede că îl facem, mai ales când ne cuprinde febra lui.