joi, 4 aprilie 2019

Expoziție de pictură și grafică ,,Cer Nou”



Pe lângă programul liturgic mai special și al activităților misionare intensificate în perioadele celor două posturi principale din anul bisericesc- Postul Nașterii Domnului și Postul cel Mare(al Paștilor), când putem spune că s-a creat deja și o tradiție expozițională  în ceea ce privește arta și co-împărtășirea Frumosului,  Biserica Misionară a Studenților din Cluj Napoca găzduieste, iată, încă o expoziție de artă și iconografie.  De data aceasta, deschidem o expoziție de pictură și grafică intitulată ,,Cer Nou”, o expoziție personală cu lucrări ce aparțin artistei și iconografei deja consacrată în spațiul artei clujene și nu numai, Dana Mușat Toma, având ca tematică centrală Îngerii-slujitorii cerești.

Vernisajul va avea loc sâmbată, 6 aprilie, ora 17, în prezenta pr. Bogdan Ivanov- purtător de cuvânt și consilier-coordonator al activităţilor culturale, educaţionale, de tineret, ecumenice, mass-media şi de patrimoniu ale Mitropoliei Clujului.
Dana Mușat Toma este absolventă a Facultății de Teologie Ortodoxă, Secția Patrimoniu Cultural  a U.B.B. și a Universității de Artă și Design ,,Ion Andreescu”, Secția Artă Monumentală; de-asemenea este pictor bisericesc acreditat din anul 2014. Împreună cu soțul ei, Ciprian Toma, au realizat importante lucrări monumentale în frescă.
Este un iconar și un artist plastic de calibru, de mare forta și spontaneitate artistică, ce posedă deja o stilizare aparte, recognoscibilă,  branșată la canoanele stilistice ale picturii bizantine, de mare sensibilitate și meditație,  modestia și onestitatea fiind  calitățile umane esențiale ce o definesc. Nu în ultimul rând este important de subliniat că este o creștină ancorată în viața Bisericii, mereu o găsești prezentă în corul Bisericii Cetatea Fetei cu Hramul ,,Tuturor Sfinților” din com.  Florești(jud. Cluj). Mai trebuie să menționăm că Dana Mușat Toma se exprimă bine nu doar pictural ci și liric, fiind autoarea a numeroase poezii de factură creștină.
Expoziția ,,Cer nou” de la Biserica Studenților cuprinde în jur de 40 de lucrări în care, citez din autoare:
,,Așa cum se exprimă poeta Zorica Lațcu(Maica Teodosia) prin expresia coborârii Cerului în "inimile reci"  din poezia sa "Cer nou", sau cum este adusă în lumină viziunea schimbării acestei lumi "într-un cer și un pământ nou" unde "lacrimile, durerea și moartea, nu vor mai fi"(Apocalipsa 21,1), tot astfel, axa imagistică a expoziției descrie în mod gradual pronia lui Dumnezeu prin prezența îngerilor Săi din iconomia Mântuirii, dar este subliniat, într-un mod inductiv, și drumul deschiderii sufletești către lumina învierii.
Sunt interpretate și realizate deasemenea în mod creativ, noi concepte iconice, acela al ”Cerului nou” în care tronează semnul Crucii si Monograma Hristică, cu hotarul păzit de un înger ușor anamorfozat, de asemenea, Îngerul Mâinilor Întinse și al Îmbrățișării prin Cruce”, ”Îngerul Păzitor al Sufletului” și altele..
Principiul ”înnoiri vederii” devine un deziderat al discursului expozițional, lucru care nu poate fi realizat decât prin acea ”curățare a câmpului ”exprimat de Nichita Stănescu atât de frumos: ”curăță câmpul, ca să poată ateriza îngerii”. Doar prin limpezirea ochilor sufletești, prin plecarea până la pământ a omului cel vechi din noi, vom putea vedea lumina lui Hristos, Cerul cel Nou care strigă: "Iată, acum toate s-au umplut de lumină - și cerul și pământul și cele de sub pământ!"
Poetul Daniel Turcea descria acest Cer Nou într-un mod expresiv în Balada Splendorii: "Trezește zborul ce l-ai pus în ou, gânditul ou al sufletului, norul, si iată, cerul mic cum mă-nchide, abia aud cum Pasăre mă chemi, deasupra apelor, acolo imi deschide! îmi spui ce nu văd, ce-i dincolo de gânduri în splendoare, și te-nduri și-ncepe frumusețea și ne doare". Pasărea care ne cheamă,  prin zborul ei, "deasupra apelor", nu este altceva decât "Crucea de la gâtul lui Dumnezeu" care ne îndeamnă spre înălțare, spre  înnoirea vederii sufletești pentru lucruri mai mari decat noi.  Si acest lucru, nu se poate realiza decat printr-o împreună lucrare/”ținere de mână”.


Cer nou
Să iesim la lumină
înainte de căderea nopților fără stele
ținându-ne de mână
până ne-or creste aripi
iar povara nemaiîntâmplată
se va roti spre amurg
privind Mirele purtător de cununi
cu brațe întinse a iertare
pentru călcătorii de viață
și semne
de capete plecate
atunci soarele va țâșni
pe un cer plin de cuvinte zburatoare
prin lumina
din noi.” (Dana Mușat Toma)

Așadar, vă invităm cu drag la vernisajul expoziției ,,Cer Nou”, sâmbătă, ora 17, la Biserica Misionară a Studenților din Cluj Napoca, str. B.P. Hasdeu, nr 45. Expoziția se poate vizita zilnic  până la Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului. Un amănunt important pentru doritorii și colectionarii de artă este că o parte din lucrări este cu vânzare, iar la cerere pot fi achiziționate pe bază de comandă.
Vă mulțumim și vă asteptăm cu drag să vă împărtășiți de creațiile iconice, de ingerii  Danei Mușat Toma!

curator Corina Negreanu





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.