Fragmente din cartea Maica Domnului/pr. Alexander Schmemann

icoana sinaită  sec.XII
Maica Domnului Împarateasa pe tron, inconjurată de sfinți și profeți 

Despre Maica Domnului pr. Alexander Schmemann spunea ca este arhetipul umanității(atenție, nu doar al femeii).

"Este oare necesar să demonstrăm că, în iconomia credinței creștine, Maria este, expresia ultimă a acelei umanități fundamentale și a ascultării față de voia lui Dumnezeu și față de ,,natura"  însăși care, în ultimă instanță, este ,,instrumentul" voii și lucrării dumnezeiești? Întâmplător, acesta este unul dintre motivele principale ale,, respingerii" Mariei de către mulți "creștini moderni": cu greu Maria poate fi privita ca un simbol al acelei "eliberări" care accentuează dreptul absolut al omului de a dispune de viața și de trupul său după propria sa dorință, la o ,,autoîmplinire" hotărâtă doar de el. "

,, Ea-Maria- este "slava"  finală a creației, răspunsul creației către Dumnezeu. Ea este apogeul, personificarea, afirmarea destinului ultim al întregii creații: că Dumnezeu va fi,  în cele din urmă, totul în toate, va umple toate. Lumea este ,,receptaculul" acestei slave și, prin acesta, lumea este ,,feminină". Și, în ,,era" actuală, Maria este un semn, o garanție că așa stau lucrurile, că în profunzimile sale tainice lumea își împlinește deja destinul. "

,,Credem că putem rezolva astăzi toate problemele prin mijloace ,,masculine" - schimbând instituții și adoptând noi legi, planifica  și calculând. Totuși, într-un final, această abordare nu poate triumfa și nu va triumfa. Ceea ce va triumfa întotdeauna, chiar și în înfrângeri,  este ceva cu totul diferit: o viziune, o experiență ce se găsește în spatele acestor structuri, singura care le poate umple de sens: smerenia biruitoare a Bisericii, așa cum este ea personificata în Maria. Biserica nu trebuie să adopte - așa cum pare că face astăzi - o atitudine de tipul ,,mă alătur și eu", de simplă sprijinire a lumii în luptele, protestele, cererile, în toate cugetările și patimile sale ,,omenești, mult prea omenești".

"Consider că această este este dimensiunea mariologică a ecleziologiei. Și nu o găsesc abordată în Teologia modernă. Dimpotrivă, încercăm să ne demonstrăm nouă înșine și lumii cât de ,,masculini", structurat și, în general, cât de ancorați în aceasta lume suntem. Ne rușinam de mariologie, o percepem ca pe o slăbiciune și ca pe o latură sentimentală. Dar, trebuie sa fie cineva care, în toiul acestei capitulari, să poată afirma și proclama eterna validitate a ,,focalizării" Bisericii asupra mariologiei. "

Alexander Schmemann/Maica Domnului, Ed. Patmos,  Cluj Napoca, 2010