,,Înțeleptul să-și ascundă orice taină-n adâncime
cum stă zgripțuroiul pe munții rătăciți prin albăstrime.
Din ascunsele-i sidefuri, perla-și toarce alba haină,
boaba-i de lumină dură este-adânca mării taină.”



,,Omule, această lume-i
ca un pom, și noi pe ramuri
suntem ca roadele pârguite.
Fructele ce-s crude încă
se țin strâns de creanga-mamă,
căci nu sunt nici arătoase
și n-au nici merite deosebite
pentru a vedea seraiul.
Când s-au copt și au dulceața
mierii, buzele lipindu-ți,
sunt, atunci, pe crengi, ușoare.
Fanatismul dimpreună
cu-ndărădnicia cruntă
sunt ca roadele necoapte:
când ești făt sugi numai sânge.”


Oglinda

O, câtă silnicie vezi numai în alți oameni,
tu, omule,  tot răul din tine în ei se ascunde.
Răsfrântă-ți este firea în ei, pe dinăuntru.
În dezbinare, ură, bătaie, schingiuire-
ești tu, pe tine însuți rănindu-te bezmetic.
Firește, în adâncu-ți nu vezi aceste rele,
altfel pe tine însuți te-ai dușmăni amarnic.
,,Oglinzi sunt credincioșii privindu-se-ndeolaltă.”
..........................



din antologia de poezie persană