Pe-o insulă din albastra
Egee, în labirintul străzilor înguste cu
locuințe lipite strâns între ele, atât în orase cât și în sate, mi-au atras atenția
mai mult ca oricând și mi-au stârnit fascinația ușile sau porțile de la intrare în casele grecilor insulari. Am simțit nevoia măcar pe câteva să le fotografiez ca să-mi rămână
amintirea lor. Mii de scuze pentru calitatea foto reproșabilă căci sunt făcute cu telefonul
mobil.
Da, am întîlnit case fără
ostentație, cu arhitectură simplă dar armonioasă în ansamblul întreg al străzilor. Și, parcă poarta de la intrare în fiecare locuință era elementul acela de un ,,altcum”, un pic
individualizat, cu un mic dichisit( cald, familial, sobru, distant, toate în echilibru perfect) uneori mai modeste, mai
simple, mai smerite, mai trecute de vreme, mai estompate în frumusețe dar totuși frumoase, din lemn de măslin sau de cedru,
niciodată plastic/sintetic. Chiar simțeai importantă pentru viața acelor oameni și pentru conviețuirea lor alegerea acestui element ce separă un spațiu comun/ străin de unul privat/ intim, de trecere- ieșire/intrare- între un afară și un dincolo/ înăuntru. Alegere venită din simț, cu mesaj estetic de întâmpinare, cu semnificație și grație sufletească. În fond, ușa e o taină și ea deloc(niciodată!) întîmplătoare. Ușa este trezvia virtuoasă a casei. Ea nu poate fi lasată deschisă aiurea ci se cade a fi închisă și deschisă după cuviință. E taina care protejează o altă taină. Cu rost și frumusețe. Privindu-le, fiecare poartă spunea măcar o mică mare poveste despre acel dincolo, despre acel înlăuntru, despre acel suflet al casei, despre acea ivire a lui în proximitatea spațială dar senzitivă și sentimentală ... Iar mie-mi venea să le tot ascult... privindu-le, ca pe niște șeherezade vorbindu-mi implicit de Dumnezeu...
|
,,Înaintea uşilor casei Tale stau ...”*
,,...Adevărat, adevărat zic vouă: Eu sunt uşa oilor.”
,,Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra
la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. (Apocalipsa 3, 20)
,,El la uşă bătând zice: Deschide-mi, surioară, deschide-mi, iubita mea, porumbiţa mea, curata mea, capul îmi este plin de rouă şi părul ud de vlaga nopţii.”(Cântarea Cântărilor,5,2)**
|
*Rugăciunea a unsprezecea a Sfântului Ioan Damaschin(înainte de împărtășanie)
,,Înaintea uşilor casei Tale stau şi de gândurile cele rele nu mă depărtez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai îndreptat pe vameşul şi ai miluit pe cananeanca şi ai deschis tâlharului uşile raiului, deschide-mi şi mie îndurările iubirii Tale de oameni şi mă primeşte pe mine cel ce vin să mă ating de Tine, ca pe desfrânata şi ca pe cea cu scurgerea de sânge...”
P.S.:
Oare există femeie care nu se lasă sedusă de viața la firul ierbii? Magazinele, micile noastre bucurii!...
