Pierdut identitate. Caut Valori

sursa foto aici

În căutare de valori este omul mereu. Cu precădere setea şi aflarea de modele este mult mai caracteristică tinereţii. Ca un pivot în jurul căruia apar mlădiţe este modelul adevărat pentru tânărul prea mult îndurerat de o realitate distorsionată şi mutilată de anumite criterii sau alegeri greşite.

Un asemenea foc arzător la flacăra căruia s-au încălzit nenumărate suflete juvenile şi nicidecum nu s-au ars, dar au renăscut din cenuşa căutării şi a rătăcirii, a fost Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania. A fost un vuiet de înţelepciune şi o trâmbiţă a chemării la seva şi valorile vieţii. La vârsta sufletului afalt într-o continuă primăvară şi a revărsărilor de lavă tinerească, ÎPS Bartolomeu a fost el însuşi un propulsor al neamului românesc, un gigant al ambiţiei tinereşti dătătoare de încredere că orice este posibil dacă în spatele dorinţei există un scop nobil, o trăire frumoasă, o luptă pentru idealuri, o încrâncenare de a rezista şi de a cuceri pentru a ieşi biruitor la limanul dreptăţii, dar mai presus de toate credinţa autentică şi trăită în Dumnezeu.

Nu este în puterile noastre să vorbim despre ÎPS Bartolomeu ca şi ierarh, ca şi predicator, ca şi arhiepiscop şi orânduitor, păstor..., părinte duhovnicesc care a readus la viaţă atâtea suflete rănite. Valoarea nobilului ierarh va putea fi descoperită şi absorbită în timp, lucrarea Sfinţiei Sale fiind cu neputinţă de prins în categorii, cantităţi sau volume. Unii au ştiut să o aprecieze din timpul vieţii pământeşti a celui care a fost scut pentru Ortodoxie, alţii o degustă abia acum, iar pentru mulţi Înaltul (aşa cum le e drag să îl numească, la fel cum le era drag să fie numiţi Iubiţii mei, Dragii mei...) a reprezentat omnul care a marcat linia de start al unui altfel de început, a fost reperul unei vieţi zdruncinate din temelie.

La sfârşit de secol XX, în tumultul schimbărilor şi a renaşterii valorilor creştine, a aducerii lor pe făgaşul românesc în albia lor firească, fără constrângeri cu urme de roşu al unui regim ucigător, dar şi la începutul mileniului trei, Înaltul Bartolomeu a fost un tânăr pereptuu. La 20, 30...70, 80, 90 de ani era mereu de o voiciune capabilă să răstoarne munţii... S-a interesat de soarta tinerilor la fel de mult atunci când era student la Cluj, numit fiind monahul, dar şi în timpul revenirii Sale în inima Ardealului în calitate de arhiepiscop, când prefera să i se spună oşteanul bătrân. Mesajul luptătorului la tinereţe, dar şi la bătrâneţea neîncărunţită, neostoită a sufletului, ci mai degrabă a bătrâneţii înţelepte a rămas acelaşi, ancorat în îndemnul de a lupta pentru adevăr, libertate şi valori ortodoxe. Îşi dorea ca tinerii să poată găsi cărarea spre Împărăţie, ca pe drum să se dumirească de veridicitatea vieţii întru Hristos. Venea nu cu sacul de cuvinte moralizatoare sau cu biciul slovelor ucigătoare de suflete, ci cu exemple simple, fireşti, dar cu puterea trăirii celor spuse tocmai pentru că erau schiţe din viaţa Sfinţiei Sale, era înţelepciunea şi experineţa unei vieţi trecute prin chinuri şi torturi, dezamăgiri şi trădări, peregrinări şi reveniri, responsabilităţi şi suferinţe asumate. Nimic nu suna a gol sau a prefăcătorie. Fiecare sunet rostit, fiecare sfat adresat, toate predicile erau cutremurătoare, adevărate, sensibile, dătătoare de nădejde şi curaj.

Pierdut identitate. Găsit valori

Un firesc debordant. O responsabilitate asumată la maximum şi o dedicaţie până la jertfă pentru aproapele. O mână arhierească cu multă putere care a fost de un tineresc incurabil în toate. Dacă în Cluj domină un puternic şi vădit suflu al tinereţii, atunci aceasta este şi meritul Înalt Preasfinţitului Bartolomeu, iar cei care l-au cunoscut şi i-au fost aproape fie doar prin participarea şi ascultarea predicilor Sale doldora pline de sfaturi mângâietoare, confirmă prezenţa revigoratoare a mereu povăţuitorului ierarh din inima Ardealului care s-a dedicat pentru credinţă, neam, valori până la trecerea spre Împărăţia Cerului.

Tatiana Onilov(redactor la Foaia Filocalia, Revista Renașterea)