marți, 5 octombrie 2010

dedicație

Certarea filosofilor

Daniel Turcea

și cum să numim nebunia dacă cerurile cerurilor
nu prețuiesc cît cel mai umil
dintre suflete? o, frumusețe, cine-a iubit
într-atîta un om?

ce vom spune
despre robul ce-a atins, cutremurîndu-se
creștetul Adevărului
chemînd să se pogoare
ale sale dintru ale sale
duh peste Cuvînt
deasupra apei, înaintea deșertului
în ziua arătării, la vad

a fi în Cuvînt lîngă izvorul
ce mereu rămîne privirii străin
dar ce ochi să privească
ce mîini să atingă
Trupul acesta țesut
în tăcerea cu o singură stea
pecetluind mormîntul
ce naște

L-am primit, cum primește pămîntul
fii, ai mîngîierii
,,pribegi sunteți, strigau
locuitori în corturi, călători în deșert”
înghețul armei și l-au împodobit
cu sîngele care strigă
din soare și din nisipuri, din vis și din apă
de pretutindeni, acum
de la Abel pînă la cei fără nume
pribegi sîntem
numai o vreme
cu vremelnică moarte murim

va fi într-o vineri
spre seară, la ceasul al șaselea
în valea lui Iosafat, înaintea miriadelor de miriade
nimic nu va rămîne ascuns

cu fruntea în țărînă, înaintea slavei, înfricoșat
gîndind, om sunt, cum a fost cu putință
să văd, să aud
cînd cei numai suflet și ascultare
cei ce nu mai sunt decît lumină
nu-ndrăznesc să se-apropie

cărbune aprins
cărbunele Cuvîntului, aprins
cu gustul sîngelui
și al eternității

o împlinire
mai presus de rugă, mai presus
Logos și prăbușirea înceată
a lumii, gîndise
Plotin
neputînd să descrie
cum străbatem într-o viață de om
prăpastia fără margini pentru a fi
el
ultimul orgolios al învinsei Elade
trei sute de ani în agore
în areopag
în arene, în urletul mulțimii
luptînd împotriva iubirii aproapelui
tu ești Aproapele
iată-i:
Lucian, Cerint, Iamblicos
Apolonius magul din Tyana prefăcută-n cenușă
stăpînind peste flăcări

Simon, călătorind prin aer, cel orbit
Ammonius Saccas, Porfirius
harfe atinse. Un imperiu
totul le era îngăduit. Orgiile sacre din Corint. Sacrificarea
magicienii, maniheii deșertului
cunoscători ai lui Buddha, tăinuitori
ai misterelor morții, Doamne
cum au uitat?

sau poate nu mai erau fiare-n imperiu
sau n-a mai fost lemn pentru ruguri
cu bani și cu stofe de preț
cu încălțări de purpură au cumpărat
și cu sclave din Capadocia
fiii păcii?

le-a fost rugul pat de nuntă
cu sîngele izbucnind, sub bice, binecuvîntînd, au simțit
gustul eternității

fețele lor luminînd cine le spune
bucuria lor cine-o cunoaște
ce nume vom da fericirii
de-a străbate pănă la ultimul cer
om fiind, în trupul durerii
cu fața scăldată în lacrimi
socotindu-ne pulberea drumurilor

Daniel Turcea, vol. Epifania, Ed. cartea Românească, București, 1982, pg.154.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.