dedicație

Certarea filosofilor

Daniel Turcea

și cum să numim nebunia dacă cerurile cerurilor

nu prețuiesc cît cel mai umil

dintre suflete? o, frumusețe, cine-a iubit

într-atîta un om?

ce vom spune

despre robul ce-a atins, cutremurîndu-se

creștetul Adevărului

chemînd să se pogoare

ale sale dintru ale sale

duh peste Cuvînt

deasupra apei, înaintea deșertului

în ziua arătării, la vad

a fi în Cuvînt lîngă izvorul

ce mereu rămîne privirii străin

dar ce ochi să privească

ce mîini să atingă

Trupul acesta țesut

în tăcerea cu o singură stea

pecetluind mormîntul

ce naște

L-am primit, cum primește pămîntul

fii, ai mîngîierii

,,pribegi sunteți, strigau

locuitori în corturi, călători în deșert”

înghețul armei și l-au împodobit

cu sîngele care strigă

din soare și din nisipuri, din vis și din apă

de pretutindeni, acum

de la Abel pînă la cei fără nume

pribegi sîntem

numai o vreme

cu vremelnică moarte murim

va fi într-o vineri

spre seară, la ceasul al șaselea

în valea lui Iosafat, înaintea miriadelor de miriade

nimic nu va rămîne ascuns

cu fruntea în țărînă, înaintea slavei, înfricoșat

gîndind, om sunt, cum a fost cu putință

să văd, să aud

cînd cei numai suflet și ascultare

cei ce nu mai sunt decît lumină

nu-ndrăznesc să se-apropie

cărbune aprins

cărbunele Cuvîntului, aprins

cu gustul sîngelui

și al eternității

o împlinire

mai presus de rugă, mai presus

Logos și prăbușirea înceată

a lumii, gîndise

Plotin

neputînd să descrie

cum străbatem într-o viață de om

prăpastia fără margini pentru a fi

el

ultimul orgolios al învinsei Elade

trei sute de ani în agore

în areopag

în arene, în urletul mulțimii

luptînd împotriva iubirii aproapelui

tu ești Aproapele

iată-i:

Lucian, Cerint, Iamblicos

Apolonius magul din Tyana prefăcută-n cenușă

stăpînind peste flăcări

Simon, călătorind prin aer, cel orbit

Ammonius Saccas, Porfirius

harfe atinse. Un imperiu

totul le era îngăduit. Orgiile sacre din Corint. Sacrificarea

magicienii, maniheii deșertului

cunoscători ai lui Buddha, tăinuitori

ai misterelor morții, Doamne

cum au uitat?

sau poate nu mai erau fiare-n imperiu

sau n-a mai fost lemn pentru ruguri

cu bani și cu stofe de preț

cu încălțări de purpură au cumpărat

și cu sclave din Capadocia

fiii păcii?

le-a fost rugul pat de nuntă

cu sîngele izbucnind, sub bice, binecuvîntînd, au simțit

gustul eternității

fețele lor luminînd cine le spune

bucuria lor cine-o cunoaște

ce nume vom da fericirii

de-a străbate pănă la ultimul cer

om fiind, în trupul durerii

cu fața scăldată în lacrimi

socotindu-ne pulberea drumurilor

Daniel Turcea, vol. Epifania, Ed. cartea Românească, București, 1982, pg.154.