cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........

duminică, 9 noiembrie 2014

Plăcinte și plăcințele



 Într-o ediție de lux cu emblema aurie ,,Atât iubești cât dăruiești” de la Editura Bizantină, Doamna Garoafa Coman s-a depășit încă o dată pe sine  punând implicit în evidență filigranul spiritual din actul/arta/rutina gătitului, cu  o nouă carte intitulată Plăcinte și plăcințele.
 Din  cuvântul autoarei și explicația motivației sale pentru  dorința de a tipări această carte, ,,banala” plăcintă primește așa cum ar spune N. Steinhardt o valență comunională, de comesenie și omenie.  
În fond, dincolo de potolirea foamei,  plăcinta poate fi o gustare salvatoare cu un rol multiplu printre care și acela de a crea instant o coeziune în legăturile sociale pasagere sau întâmplătoare, ori de a surprinde  plăcut comesenii cu plăcinte mai sofisticate în contexte planificate. Plăcinta poate fi o gustare ce susține o ambianță minunată și deschide căi de comuniune atunci când e însoțită de  bunăvoință și bunăcuviință între oameni frumoși la suflet. Un simplu și pur exercițiu de dragoste. La noi în Ardeal așa am văzut  că se practica acasă sau între vecini ca obicei străvechi, dacă cineva îți călca pragul pentru o oarecare problemă, mai întâi se îmbia cu o pălincă și ceva bun din cuptor- acel ceva  ,,mai bun” ce-l ai în casă ,,instant” de oferit musafirilor- care de cele mai multe ori era o formă de plăcintă. Se închinau paharele  și se îmbucau gustările, începeau poveștile/socializările. Țuica și plăcinta erau (și poate mai sunt) elemente   cu rol de solidarizare socială și de ce nu, creștină.  Uneori o plăcintă savuroasă și o pălincă bună(în măsuri cum-se-cade) pot  aplana tensiuni conflictuale și alte rugozități părelnice între oameni. În orice contex fie el intim, familial,  colectiv, grăbit, simplu sau de ocazie și ținută meseană festivă,  plăcinta poate fi  o gustare care deschide sau încheie plăcut o întîlnire între oameni,  cu rost de  îmbucurare și omenie.
 ,,Plăcinte și plăcințele”  este  o carte de gustări foarte frumoasă și bogat ilustrată, prezentând o gamă de rețete(aproape cincizeci) clasificate pe anotimpuri, funcție de ce oferă natura și obiceiurile tradiționale în sezonul respectiv. Poate cea mai neobișnuită mi s-a părut plăcinta cu sfeclă de zahăr. Iată, până și sfecla!
Primul capitol-cheie- ce nu poate fi omis este destinat tipurilor de aluat, fraged, țărănesc,  franțuzesc, moale, cu portocale, cartofi etc.etc. 
Am avut curiozitatea de a o întreba pe doamna Garoafa dacă toate fotografiile au fost făcute în bucătăria sa, în diversele stadii ale reprezentărilor rețetare. Și m-a asigurat că absolut toate. Deci, totul e pe bune, cu marcă și garanție, fără nicio trișare! Plus convingerea că e bine să ai o plăcintă în casă întotdeauna!..
Cel mai frumos gest cu parfum  subtil de dragoste și recunoștință, dincolo de încurajarea și predarea unor taine de meștesug(pentru oricine dorește să se inițieze sau să se îmbogățească în domeniul vast al gătitului), este acela de a dedica cartea memoriei bunicelor autoarei, Zinca și Stanca.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu