cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

duminică, 14 februarie 2010

Preoteasa Natalia ne cheamă într-o călătorie

şi nu orice fel de călătorie...





Din nou împreună-călători cu Domnul prin Postul Mare


Vă fac invitaţia încă de pe acum, pentru ca duminică să avem pomelnicul complet. Părinţii care au acceptat din nou să călătorească împreună cu noi primesc pomelnicul la începutul postului şi nu mai au timp să îl tot actualizeze pe parcurs, de aceea e bine să fie cât mai complet de la început.
Nu mai repet principiile, nici nu m-am mai gândit la altele, cred că e foarte bine dacă le ţinem pe cele stabilite până acum, pe care le găsiţi aici.

Ele se rezumă foarte concret la 2:
1. să ţinem postul
2. să ne întâlnim în rugăciune în fiecare seară, la ora 22 (ora României).
La sfârşitul acestei săptămâni o să fac un document word cu micul canon de rugăciune şi pomelnicul împreună-călătorilor.

Ce înseamnă să fii împreună-călător? Să ţii cele două principii de mai sus (de aceea vă rog să nu treceţi pe pomelnic decât pe cei cu care aţi vorbit şi care sunt de acord să călătorească împreună cu noi, adică să postească şi să se roage cu noi).

Cei care aţi mai participat la această comuniune prin post şi rugăciune ştiţi foloasele. Cei care nu, vă invităm să le aflaţi călătorind împreună cu noi. Vă aştept cu drag!
Natalia


I-am spus Nataliei că scrisoarea ei e ca un clopoţel care ne dă vestea să ne ocupăm de lucruri mai ,,serioase", atît pentru viaţa aceasta dar mai ales pentru cea veşnică.
Îţi mulţumesc Natalia, încercăm acum să ne facem ,,bagajele".

Un comentariu:

  1. Pomelnicul impreuna-calatorilor este gata ... S-ar putea sa ma alatur si eu rugaciunii de la orele 22 , chiar daca nu m-am inscris .

    RăspundețiȘtergere