Ospăţul Babettei(1987)

La finalul săptămînii trecute C. Bogdan avea să-mi recomande cel mai teologic film artistic pe care l-a văzut vreodată. Mi-a stîrnit curiozitatea filmul calificat de dînsul ca fiind ,, cel mai elocvent despre chipul lui Dumnezeu". Aşa că mi-am făcut timp să-l văd(uşor sceptică) şi mi-a prins bine.

E o poveste despre viaţă, iubiri neîmplinite, credinţă rutinizată, liniară şi uşor mohorîtă, care însă va lua o întorsătură, în cel mai steinhardtian duh cu putinţă. Nu divulg acţiunea şi povestea personajelor altminteri foarte cuminţi. Recunosc că dacă la început mi s-a părut scolastic, uşor banal, finalul a fost însă cu totul diferit, o subtilă şi rafinată lecţie morală. Oricum, filmul face bine prin calmul pe care îl induce pe tot parcursul său iar imaginile sunt o delectare estetică.

Babette e un personaj cheie, apărut inopinant în viaţa a două femei surori, fiice de pastor, care reuşeşte să dea prin prezenţa ei acceptată, un sens restaurator vieţii lor aparent ratate dar resemnate, ca de fapt, întregii comunităţi din care cele două fac parte. Într-o anumită măsură Babette e o metaforă, se aseamănă cu Dumnezeu. Nu vă speriaţi că spun asta. Ea vine, bate, e primită şi rămîne ca să slujească asemenea Fiului Omului, care nu are unde să-Şi plece capul, iniţial cu timiditate delicată şi cu smerenie, lasă să fie învăţată treburile casei neofensînd sub nici o formă gazdele-stăpîne, apoi, îşi arată priceperea(cunoaşterea rafinată) şi dragostea, reuşind să dezlege sufletele tuturor spre comuniune şi frumos. Babettei nu-i e totuna cum face lucrurile, ea posedă un ingredient tainic: harul. Iar cînd vine evenimentul comemorativ pentru care ea trebuie să pregătească o masă, e gata să-şi dea banii cîştigaţi la loterie, să cumpere bucate alese cu o generozitate ieşită din comun, totuşi discretă, încît stîrneşte îndoiala şi suspiciunea întregii comunităţi. Pregătitul ospăţului este un adevărat spectacol, Babette prepară bucatele delicioase cu inima şi întreaga experienţă pe care o posedă. Cine s-a îndeletnicit cu efortul şi emoţia reuşitei pregătirii unei mese ca prilej de bucurie şi mulţumire pentru ,,aproapele" ca şi chip al lui Hristos, poate înţelege mai uşor filonul spiritual al filmului. Nu, nu vă grăbiţi să judecaţi ca fiind vorba de risipă, de îmbuibarea pîntecelui, beţie şi lipsă de asceză. E mai degrabă vorba de belşugul, de ,,prea plinul, harul peste har" cum ar zice minunatul părinte N. Steinhardt. E exprimarea vizuală a comeseniei, căldurii omeneşti şi comuniunii ce atîrnă de materialitatea şi efemerul unei cine. Căci harul este axul care străbate şi uneşte materialul de spiritual chiar dacă această unire pare imposibilă, abruptă. E mai degrabă pregătirea viţelului cel gras, o analogie a Ospăţului Împărăţiei la care suntem chemaţi, unde Dumnezeu Înşuşi ne slujeşte şi slujeşte pregătirea ,,bucatelor" alese, care preschimbă şi înveselesc inima, înmulţesc dragostea celor aflaţi la masa festinului, într-un crescendo uimitor. În final, Babette se descoperă cine este, aidoma Lui Dumnezeu, în marea Sa dragoste şi milostivire pentru om .

Filmul reuşeşte să redea tema fundamentală a creştinismului, a buneivestiri, a bucuriei sacre: ,,Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic:Bucuraţi-vă!"(Ep. Filipeni 4, 4)

O parabolă care reaminteşte într-o variantă inedită minunea de la Nunta din Cana Galileii, în sensul că o nuntă obişnuită ca toate celelalte(apa, vinul cel vechi), se transformă pentru mulţi în treaptă înălţătoare de viaţă(vinul cel bun) ca început de veac ce va să fie.

Vi-l recomand la rîndu-mi cu toată căldura.

object width="425" height="344">

object width="425" height="344">